AFFAIRE F., T. ET E. c. ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA F., T. ȘI E. C. ITALIA (Cercetările nr. 46524/99 și 46525/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 noiembrie 2000 DEFINITIVF 16/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza F., T. și E.C. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Pastor Ridruejo Conforti Caflisch Butkevych Vajigan, judecători și domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 26 octombrie 2000, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată procedurală.

La originea cauzei se află două instanțe îndreptate împotriva Republicii Italiene, inclusiv resortisanți italieni, dnii F.F., P.T. și A.E. ( Cererile au fost înregistrate la 4 martie 1999 sub numerele de dosare 46524/99 și 46525/99. Guvernul italian ( La 11 ianuarie 1990, domnul M. a fost pus în faliment. Tribunalul din La Spezia a stabilit că statul de creanță a fost stabilit la 8 martie 1990. La 19 februarie 1990, reclamanții au depus o declarație de creanță la tribunalul din La Spezia. Aproximativ 1600 de cereri de admitere a creanțelor au fost depuse la grefă. În aprilie 1992, sindicatul a aprobat o parte din creanța reclamanților în pasiv. noiembrie 1998, lichidatorul i-a cerut instanței autorizația de a vinde anumite acțiuni referitoare la anumite societăți.

Judecătorul a acceptat această cerere la 21 octombrie 1998 și vânzarea a avut loc la începutul anului 1999. La 20 ianuarie 1999, lichidatorul a solicitat instanței autorizația de a vinde alte acțiuni, ceea ce a fost permis la 21 ianuarie 1999 și realizat în iunie 1999. Pentru alte societăți, procedurile civile de recuperare a creanțelor sau execuții imobiliare sunt încă în desfășurare în iunie 1999; realizarea activelor anumitor societăți a fost amânată prin proceduri fiscale dintre care unele nu au fost încă încheiate în iunie 1999; o procedură civilă privind M. și referitor la mai multe miliarde de lire italiene este încă în curs de desfășurare în primă instanță cu o audiere stabilită pentru 1 Februarie 2000 O procedură penală pare încă pendinte împotriva dlui M. M., cu repercusiuni semnificative asupra anumitor proceduri civile în curs de desfășurare.

În toamna anului 1999 ar trebui să aibă loc o primă repartizare a activelor, dar nu și asupra reclamanților care sunt doar creditori chirograri. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Ö Õ Õ cu privire la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 19 februarie 1990 și era încă în curs de desfășurare la 1 februarie 2000. La această dată a durat deja aproximativ 10 ani pentru o instanță.

Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 11.În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă mai mult decât mai mult decât Õ impediment consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În general, reclamanții solicită 60 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciile materiale și morale pe care le-ar fi suferit, precum și pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții 13. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere.

În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 28 000 000 ITL pentru prejudiciul moral 14. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 000 ITL pentru procedura în fața Curții și acordă fiecărui solicitant. Interese moratorii 15. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 28 000 000 (88 de milioane) lira italiană pentru daune morale și 500 000 (cinci sute de mii) lira italiană pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 2,5 % la an începând cu Expiră acest termen și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Res Moduler Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE F., T. ET E. c. ITALIE (Requêtes n° s 46524/99 et 46525/99) ARRÊT STRASBOURG 16 novembre 2000 DÉFINITIF 16/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire F., T. et E. c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : M. G. Ress , président , M. A. Pastor Ridruejo , M. B. Conforti , M. L. Caflisch , M. V. Butkevych , M me N. Vajić , M. J. Hedigan, juges , et de M. V. Berger , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 octobre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

5. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »