AFFAIRE M.A.I.E. S.N.C. c. ITALIE

În cazul M.A.I.E. S.n. Italia (solicitarea nr. 45893/99), această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale finale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte Fuhrmann Conforti Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători și dl Dolle graffière de secțiune, după ce a intenționat în camera Consiliului la 10 octombrie 2000, renunțând hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care o societate italiană, M.A.I.E.

S.n.c., a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 19 noiembrie 1996 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 2 februarie 1999 sub numărul de dosar 45893/99. Recurenta este reprezentată de domnul F. Furnari, avocat în Catania. Guvernul italian (atlantic) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 26 octombrie 1999. La 3 februarie 1993, societatea reclamantă a depus la grefa Tribunalului din Catania o acțiune în temeiul articolului 700 din Codul de procedură civilă italian pentru a obține suspendarea abonamentului la telefon al unei societăți concurente, deoarece aceasta din urmă avea numărul de telefon care anterior era al reclamantei.

La 8 februarie 1993, tribunalul și-a acceptat cererea și a stabilit un termen limită pentru a relua procedura. La 9 aprilie 1993, reclamanta a reluat procedura. În ziua următoare, numai unul dintre cei trei martori fiind prezent în urma unei erori a grefei, judecătorul a amânat cauza la 9 octombrie 1995. Cu toate acestea, această audiere nu a avut loc, deoarece a fost amânată de patru ori - dintre care una la cererea recurentei, una la cererea unei pârâte și două din oficiu - până la 4 mai 1999. La cererea recurentei, data acestei audieri a fost înaintată la 9 noiembrie 1998. Cu toate acestea, la o dată nespecificată, cauza a fost atribuită colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio).

La 12 octombrie 1999, încuviințarea a fost rejudecată. 1999, expertul a depus jurământul. Cele trei audieri stabilite între 13 aprilie 2000 și 26 iunie 2000 au fost retrimise la cererea părților.

O audiere a fost stabilită la 21 septembrie 2000. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIE Recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil 1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 3 februarie 1993 și era încă în curs de desfășurare la 21 septembrie 2000. La această dată, Curtea reamintea că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de încălcări ale obligației de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție,

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 200 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 14. Statuind în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea atribuie recurentei 12 000 000 000 ITL pentru prejudiciul suferit. Interese moratorii 15. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 12 000 000 (doisprezece milioane) lire italiene pentru daune că această sumă va crește cu 2,5 % l de la expirarea termenului respectiv și până la plata acesteia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 7 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Module Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE M.A.I.E. S.N.C. c. ITALIE (Requête n° 45893/99) ARRÊT STRASBOURG 7 novembre 2000 DÉFINITIF 04/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire M.A.I.E. S.n.c. c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : M. J.-P. Costa , président , M. W. Fuhrmann , M. B. Conforti , M me F. Tulkens , M. K. Jungwiert , Sir Nicolas Bratza , M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 octobre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »