CtEDO 17.05.2001 Auto

S.B. ET AUTRES contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
17.05.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
S.B. ET AUTRES contre l'ITALIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

Secțiunea a doua Cerere nr. 62976/00 prezentată de S.B. și de alții împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 17 mai 2001 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele A.B. Baka Bonello Lorenzen Tsatsa-Nikolovska dnii Levits Kovler judecători E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 noiembrie 2000 și înregistrată la 16 noiembrie 2000, având în vedere propunerea Curții, la cererea guvernului pârât, de a ajunge la o soluționare a cauzei pe cale amiabilă, Având în vedere declarațiile trimise de guvernul pârât și de reclamanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie în fapt Reclamanții sunt resortisanți italieni și sunt reprezentați în fața Curții de către A.G. Lana, avocat în baroul Romei. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamanții sunt hemofilici și moștenitori ai acestora. Acești hemofilici, ca urmare a unor perfuzii frecvente în anii '80, au fost infectați cu hepatită B sau C sau au devenit seropozitivi sau au dezvoltat SIDA. Prin actul de citat din 15 decembrie 1993, notificat la 21 decembrie 1993, anumiți solicitanți și peste o sută de alte persoane au atribuit Ministerul Sănătății în fața Tribunalului din Roma pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul transfuziilor de sânge cu produse din sânge infectate cu diferite virusuri, cum ar fi hepatita B sau C sau H. De asemenea, ei au cerut președintelui Tribunalului ca termenele de procedură să fie reduse la jumătate, având în vedere caracterul urgent al cauzei. La 20 decembrie 1993, președintele a acceptat cererea acestora. din Codul de procedură italian, care intenționa să obțină plata sumelor necontestate sau un ordin de plată. Judecătorul s-a reținut să decidă. Prin ordonanța din 31 ianuarie 1994, judecătorul de punere în judecată a respins cererea în temeiul articolului 186a, a reportat discuția cu privire la aplicarea articolului 186b La 2 martie 1994, reclamanții au contestat disjuncția instanțelor pe grupuri, au solicitat revocarea acestei ordonanțe și au insistat în cererea lor conform art. 186a și 186b. Ulterior, au avut loc mai multe audieri cu privire la diferitele grupuri ale reclamanților. La 18 iunie 1994, o reclamantă a intervenit în procedură. La 26 octombrie 1994 a avut loc o audiere cu privire la toți reclamanții. La 26 noiembrie 1994, reclamanții constituiți au solicitat ca pârâtul să verse documente la dosar. În ianuarie 1995, judecătorul de punere în funcțiune a anulat cazul la 8 aprilie 1995. În acea zi, reclamanții constituiți au solicitat instanței autorizația de a retrage dosarele pentru a le pune în ordine sistematică. La 5 iulie 1995, judecătorul a amânat cazul la 9 decembrie 1995. Această audiere a fost amânată din oficiu la 11 iulie 1995. În decembrie 1995, data la care reclamanții au vărsat documente la dosar. La tribunal prevăzută pentru 10 februarie 1996 a fost amânată din oficiu la 11 aprilie 1996 din cauza mutației judecătorului de punere în funcțiune. În acea zi, noul judecător a constatat că documentele pe care pârâtul trebuia să le verse la dosar erau încă lipsă și i-a ordonat să le plătească. La 23 mai 1996, judecătorul a considerat că, pentru o mai mare claritate, dosarul ar trebui separat în atât de multe cazuri cât au existat și solicitanți. La 31 mai 1996, reclamanții au depus o plângere cu privire la acest aspect în instanță, care a respins-o la 20 decembrie 1996. Între timp, în instanță din 3 iulie 1996, judecătorul de punere în funcțiune s-a reținut să decidă în așteptarea pronunțării instanței. La 16 ianuarie 1997, judecătorul s-a reținut să decidă cu privire la cererea de legătură a procedurilor până la 4 februarie 1997, data la care a constatat că separarea dosarelor nu a fost făcută în mod corespunzător nici pe grupuri, așa cum a solicitat primul judecător de punere în funcțiune, nici pe solicitant. Prin urmare, Tribunalul a revocat ordinul de separare și a pronunțat reunirea tuturor cazurilor în mai multe detalii, dat fiind că exista o listă suficient de actualizată a reclamanților supraviețuitori și a celor pentru care moștenitorii continuau procedura, era cel puțin posibil să li se ceară să prezinte concluziile lor privind dreptul lor la despăgubire, problema sumei rămase care urma să fie stabilită ulterior. La 29 mai 1997, judecătorul de punere în funcțiune a stabilit interdicția de prezentare a concluziilor la 13 noiembrie 1997. Printr-o hotărâre din 7 iulie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 27 noiembrie 1998, Tribunalul a declarat răspunderea ministrului pârât și l-a condamnat la repararea daunelor a căror valoare rămânea de stabilit în cursul unei alte proceduri. La 12 mai 1999, ministrul sănătății a făcut apel la judecata de primă instanță în fața instanței de judecată din Roma. Reclamanții s-au constituit în procedură și au prezentat un apel incident. Prima audiere a avut loc la 30 septembrie 1999. La acea dată, consilierul de punere în funcțiune a stabilit data prezentării concluziilor la 20 1 ianuarie 2000. Această audiere a fost trimisă, la cererea părților, la data de 9 martie 2000. La data de 27 septembrie 2000. Prin hotărârea din 4 octombrie 2000, al cărei text a fost depus la gref la 23 octombrie 2000, Curtea a respins cererea. GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii. La 18 aprilie 2001, grefierul a primit de la coagentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: declar că guvernul italian oferă domnului S.B. și altor 48 (a se vedea lista din anexă) [1] sumele indicate în listă (a se vedea anexa) pentru prejudiciul moral și pentru toți reclamanții suma globală de 5 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, cu condiția ca aceștia să retragă cererea nr. 62976/00 pe care au introdus-o în fața Curții. Această sumă va fi plătită imediat după notificarea deciziei Curții în conformitate cu art. 37 din Convenția europeană a drepturilor omului. La 18 aprilie 2001, grefierul a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților: Observ că guvernul italian este pregătit să plătească fiecăruia dintre cei 49 de reclamanți sumele indicate în listă (a se vedea anexa), pentru daune morale și pentru toți reclamanții, suma totală de 5 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, cu condiția să retrag cererea nr. 62976/00 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, accept propunerea guvernului și renunț la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele inițiale ale acestei cereri. Declar intenția mea de a mă dezinsta și cer Curții să șteargă cererea de a-și retrage rolul în aplicarea art. 37 alin. (1) din Convenție. În lumina celor de mai sus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenție, Curtea constată că litigiul a fost soluționat. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) in fine, Curtea nu a identificat circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenție care impun continuarea examinării cererii. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște în Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte [1] Lista cu inițiale ale reclamanților este disponibilă la grefa Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-04-06
0,98
M.L. et 46 autres contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 53705/00 présentée par M.L. et 46 autres contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 6 avril 2000 en une chambre composée de M. C.L.
CtEDO 2000-07-11
0,97
M.A. ET 211 AUTRES contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 53708/00 présentée par M. A. et 211 autres contre Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 11 juillet 2000 en une chambre composée de M. C
CtEDO 2000-11-30
0,96
AFFAIRE M.A. ET AUTRES c. ITALIE
, 45732/99, 47463/99 et 47724/99. Les requérants sont représentés par M e A.G. Lana, avocat à Rome. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito. 2. Invoquant l
CtEDO 2001-04-05
0,96
AFFAIRE M.L. ET AUTRES c. ITALIE
Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient de la durée d’une procédure civile. Le 6 avril 2000 la Cour a déclaré la requête recevable. 3. Le 11 décembre 2000, apr
CtEDO 2001-06-07
0,95
AFFAIRE Mas.A. ET AUTRES c. ITALIE
son coagent, M. V. Esposito. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient de la durée d’une procédure civile. Le 11 juillet 2000 la Cour a déclaré la requête recevable. 3. Le 24 novembre 2000, après un échang
Sursă