CtEDO 07.06.2001 Auto

AFFAIRE Mas.A. ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
07.06.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle (règlement amiable)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE Mas.A. ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CONCLUZII Mas.A. ȘI ALTE C. ITALIA (solicitarea nr. 53708/00) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 14 iunie 2001 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Mas.A. și alții c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele A.B. Baka Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska, dnii E. Levits, A. Kovler judecători și a domnului E. Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 mai 2001, înmânarea hotărârii, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și inclusiv resortisanți ai acestui stat, domnul Mas.A. și alte două sute șapte ( La 15 noiembrie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( Guvernul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plângeau de durata unei proceduri civile. La 11 iulie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 24 noiembrie 2000, după un schimb de corespondență, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 11 aprilie 2001 guvernul și reclamanții au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluții confidențiale a cauzei. Reclamanții sunt hemofilici și moștenitori ai acestora. Acești hemofilici, ca urmare a unor perfuzii frecvente în anii '80, au fost infectați cu hepatită B sau C sau au devenit seropozitivi sau au dezvoltat SIDA. Prin actul de citat din 15 decembrie 1993, notificat la 21 decembrie 1993, anumiți solicitanți și peste o sută de alte persoane au atribuit Ministerul Sănătății în fața Tribunalului din Roma pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul transfuziilor de sânge cu produse din sânge infectate cu diferite virusuri, cum ar fi hepatita B sau C sau H. V. Ei au solicitat, de asemenea, președintelui Tribunalului ca termenele de procedură să fie reduse la jumătate în ceea ce privește urgența cauzei. La 20 decembrie 1993, președintele a acceptat cererea acestora. L din Codul de procedură italian, care intenționa să obțină plata sumelor necontestate sau un ordin de plată. Judecătorul s-a reținut să decidă. Prin ordonanța din 31 ianuarie 1994, judecătorul de punere în judecată a respins cererea în temeiul articolului 186a, a reportat discuția cu privire la aplicarea articolului 186b La 2 martie 1994, reclamanții au contestat disjuncția instanțelor pe grupuri, au solicitat revocarea acestei ordonanțe și au insistat în cererea lor conform art. 186a și 186b. Ulterior, au avut loc mai multe audieri cu privire la diferitele grupuri ale reclamanților. La 18 iunie 1994, o reclamantă a intervenit în procedură. La 26 octombrie 1994 a avut loc o audiere cu privire la toți reclamanții. La 26 noiembrie 1994, reclamanții constituiți au solicitat ca pârâtul să verse documente la dosar. În ianuarie 1995, judecătorul de punere în funcțiune a anulat cazul la 8 aprilie 1995. În acea zi, reclamanții constituiți au solicitat instanței autorizația de a retrage dosarele pentru a le pune în ordine sistematică. La 5 iulie 1995, judecătorul a amânat cazul la 9 decembrie 1995. Această audiere a fost amânată din oficiu la 11 iulie 1995. În decembrie 1995, data la care reclamanții au vărsat documente la dosar. La tribunal prevăzută pentru 10 februarie 1996 a fost amânată din oficiu la 11 aprilie 1996 din cauza mutației judecătorului de punere în funcțiune. În acea zi, noul judecător a constatat că documentele pe care pârâtul trebuia să le plătească la dosar erau încă lipsă și i-a ordonat să le plătească. 10. La 23 mai 1996, judecătorul a considerat că, pentru o mai mare claritate, dosarul ar trebui separat în atât de multe cazuri cât au existat și solicitanți. La 31 mai 1996, reclamanții au depus o plângere cu privire la acest aspect în instanță, care a respins-o la 20 decembrie 1996. Între timp, în instanță din 3 iulie 1996, judecătorul de punere în funcțiune s-a reținut să decidă în așteptarea pronunțării instanței. 11. La 16 ianuarie 1997, judecătorul s-a reținut să decidă cu privire la cererea de legătură a procedurilor până la 4 februarie 1997, data la care a constatat că separarea dosarelor nu a fost făcută în mod corespunzător nici pe grupuri, așa cum a solicitat primul judecător de punere în funcțiune, nici pe solicitant. Prin urmare, Tribunalul a revocat ordinul de separare și a pronunțat reunirea tuturor cazurilor în mai multe detalii, dat fiind că exista o listă suficient de actualizată a reclamanților supraviețuitori și a celor pentru care moștenitorii continuau procedura, era cel puțin posibil să li se ceară să prezinte concluziile lor privind dreptul lor la despăgubire, problema sumei rămase care urma să fie stabilită ulterior. 12. La 29 mai 1997, judecătorul de punere în funcțiune a stabilit interdicția de prezentare a concluziilor la 13 noiembrie 1997. Printr-o hotărâre din 7 iulie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 27 noiembrie 1998, Tribunalul a declarat răspunderea ministrului pârât și l-a condamnat la repararea daunelor a căror valoare rămânea de stabilit în cursul unei alte proceduri. 13. La 12 mai 1999, ministrul sănătății a făcut apel la judecata de primă instanță în fața instanței de judecată din Roma. Reclamanții s-au constituit în procedură și au prezentat un apel incident. Prima audiere a avut loc la 30 septembrie 1999. La acea dată, consilierul de punere în funcțiune a stabilit data prezentării concluziilor la 20 1 ianuarie 2000. Această audiere a fost trimisă, la cererea părților, la data de 9 martie 2000. La data de 27 septembrie 2000.14. Prin hotărârea din 4 octombrie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 23 octombrie 2000, Curtea a respins recursul. Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 53708/00 formulată de Mas.A. și de alții (a se vedea lista din anexă) [1] guvernul italian propune ca fiecare reclamant să plătească sumele indicate în listă (a se vedea anexa) pentru daune morale și pentru toți reclamanții suma globală de 80 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Sumele supraraportate vor trebui plătite în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Õ Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö La 11 aprilie 2001, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul tribunalelor J. Am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să plătească fiecăruia dintre cei două sute opt reclamanți sumele indicate în listă (a se vedea anexa) pentru prejudiciul moral și pentru toți reclamanții, suma globală de 80 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 53708/00 pe care am introdus-o în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului pe cale amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt obligat să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 18. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 14 iunie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modululer Președinte [1] Lista cu inițialele reclamanților este disponibilă pentru grefa Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-04-05
0,97
AFFAIRE M.L. ET AUTRES c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE M.L. ET AUTRES c. ITALIE (Requête n° 53705/00) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 5 avril 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire M.L. et autres c.
CtEDO 2001-03-08
0,97
AFFAIRE B.S. c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE B.S. c. ITALIE ( Requête n° 44364/98 ) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 8 mars 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire B.S. c. Italie, La Cour eu
CtEDO 2001-10-25
0,96
AFFAIRE MASSIMO c. ITALIE (n° 2)
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE MASSIMO c. ITALIE (n° 2) (Requête n° 44352/98) ARRÊT STRASBOURG 25 octobre 2001 DÉFINITIF 25/01/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2001-01-16
0,96
AFFAIRE M.Q. c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE M.Q. c. ITALIE (Requête n° 46985/99) ARRÊT STRASBOURG 16 janvier 2001 DÉFINITIF 16/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2001-12-06
0,96
AFFAIRE M.I. ET E.I. c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE M.I. ET E.I. c. ITALIE (Requête n° 49305/99) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2001 DÉFINITIF 06/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des r
Sursă