ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO

Sursă originală

CtEDO 07.06.2001 Auto

AFFAIRE Mas.A. ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

07.06.2001

Pe scurt

Instanță

CtEDO

Concluzie

Scoasă de pe rol

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE Mas.A. ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CONCLUZII Mas.A. ȘI ALTE C. ITALIA (solicitarea nr. 53708/00) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 14 iunie 2001 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Mas.A. și alții c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele A.B. Baka Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska, dnii E. Levits, A. Kovler judecători și a domnului E. Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 mai 2001, înmânarea hotărârii, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și inclusiv resortisanți ai acestui stat, domnul Mas.A.

și alte două sute șapte ( La 15 noiembrie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( Guvernul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plângeau de durata unei proceduri civile. La 11 iulie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 24 noiembrie 2000, după un schimb de corespondență, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 11 aprilie 2001 guvernul și reclamanții au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluții confidențiale a cauzei.

Reclamanții sunt hemofilici și moștenitori ai acestora. Acești hemofilici, ca urmare a unor perfuzii frecvente în anii '80, au fost infectați cu hepatită B sau C sau au devenit seropozitivi sau au dezvoltat SIDA. Prin actul de citat din 15 decembrie 1993, notificat la 21 decembrie 1993, anumiți solicitanți și peste o sută de alte persoane au atribuit Ministerul Sănătății în fața Tribunalului din Roma pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul transfuziilor de sânge cu produse din sânge infectate cu diferite virusuri, cum ar fi hepatita B sau C sau H. V. Ei au solicitat, de asemenea, președintelui Tribunalului ca termenele de procedură să fie reduse la jumătate în ceea ce privește urgența cauzei.

La 20 decembrie 1993, președintele a acceptat cererea acestora. L din Codul de procedură italian, care intenționa să obțină plata sumelor necontestate sau un ordin de plată. Judecătorul s-a reținut să decidă. Prin ordonanța din 31 ianuarie 1994, judecătorul de punere în judecată a respins cererea în temeiul articolului 186a, a reportat discuția cu privire la aplicarea articolului 186b La 2 martie 1994, reclamanții au contestat disjuncția instanțelor pe grupuri, au solicitat revocarea acestei ordonanțe și au insistat în cererea lor conform art. 186a și 186b. Ulterior, au avut loc mai multe audieri cu privire la diferitele grupuri ale reclamanților. La 18 iunie 1994, o reclamantă a intervenit în procedură.

La 26 octombrie 1994 a avut loc o audiere cu privire la toți reclamanții. La 26 noiembrie 1994, reclamanții constituiți au solicitat ca pârâtul să verse documente la dosar. În ianuarie 1995, judecătorul de punere în funcțiune a anulat cazul la 8 aprilie 1995. În acea zi, reclamanții constituiți au solicitat instanței autorizația de a retrage dosarele pentru a le pune în ordine sistematică. La 5 iulie 1995, judecătorul a amânat cazul la 9 decembrie 1995. Această audiere a fost amânată din oficiu la 11 iulie 1995. În decembrie 1995, data la care reclamanții au vărsat documente la dosar. La tribunal prevăzută pentru 10 februarie 1996 a fost amânată din oficiu la 11 aprilie 1996 din cauza mutației judecătorului de punere în funcțiune.

În acea zi, noul judecător a constatat că documentele pe care pârâtul trebuia să le plătească la dosar erau încă lipsă și i-a ordonat să le plătească. 10. La 23 mai 1996, judecătorul a considerat că, pentru o mai mare claritate, dosarul ar trebui separat în atât de multe cazuri cât au existat și solicitanți. La 31 mai 1996, reclamanții au depus o plângere cu privire la acest aspect în instanță, care a respins-o la 20 decembrie 1996. Între timp, în instanță din 3 iulie 1996, judecătorul de punere în funcțiune s-a reținut să decidă în așteptarea pronunțării instanței. 11. La 16 ianuarie 1997, judecătorul s-a reținut să decidă cu privire la cererea de legătură a procedurilor până la 4 februarie 1997, data la care a constatat că separarea dosarelor nu a fost făcută în mod corespunzător nici pe grupuri, așa cum a solicitat primul judecător de punere în funcțiune, nici pe solicitant.

Prin urmare, Tribunalul a revocat ordinul de separare și a pronunțat reunirea tuturor cazurilor în mai multe detalii, dat fiind că exista o listă suficient de actualizată a reclamanților supraviețuitori și a celor pentru care moștenitorii continuau procedura, era cel puțin posibil să li se ceară să prezinte concluziile lor privind dreptul lor la despăgubire, problema sumei rămase care urma să fie stabilită ulterior. 12. La 29 mai 1997, judecătorul de punere în funcțiune a stabilit interdicția de prezentare a concluziilor la 13 noiembrie 1997. Printr-o hotărâre din 7 iulie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 27 noiembrie 1998, Tribunalul a declarat răspunderea ministrului pârât și l-a condamnat la repararea daunelor a căror valoare rămânea de stabilit în cursul unei alte proceduri.

13. La 12 mai 1999, ministrul sănătății a făcut apel la judecata de primă instanță în fața instanței de judecată din Roma. Reclamanții s-au constituit în procedură și au prezentat un apel incident. Prima audiere a avut loc la 30 septembrie 1999. La acea dată, consilierul de punere în funcțiune a stabilit data prezentării concluziilor la 20 1 ianuarie 2000. Această audiere a fost trimisă, la cererea părților, la data de 9 martie 2000. La data de 27 septembrie 2000.14. Prin hotărârea din 4 octombrie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 23 octombrie 2000, Curtea a respins recursul. Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 53708/00 formulată de Mas.A.

și de alții (a se vedea lista din anexă) [1] guvernul italian propune ca fiecare reclamant să plătească sumele indicate în listă (a se vedea anexa) pentru daune morale și pentru toți reclamanții suma globală de 80 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Sumele supraraportate vor trebui plătite în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern.

În plus, Ö Õ Õ Õ Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö La 11 aprilie 2001, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul tribunalelor J. Am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să plătească fiecăruia dintre cei două sute opt reclamanți sumele indicate în listă (a se vedea anexa) pentru prejudiciul moral și pentru toți reclamanții, suma globală de 80 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 53708/00 pe care am introdus-o în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului pe cale amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt obligat să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 18. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră.

Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 14 iunie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modululer Președinte [1] Lista cu inițialele reclamanților este disponibilă pentru grefa Curții.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE Mas.A. ET AUTRES c. ITALIE (Requête n° 53708/00) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 14 juin 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Mas.A. et autres c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , A.B. Baka , P. Lorenzen , M. Fischbach , M me M. Tsatsa-Nikolovska, MM. E. Levits, A. Kovler , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 mai 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants de cet Etat, M. Mas.A. et deux cent sept autres (« les requérants »), ont saisi la Cour le 15 novembre 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 6 janvier 2000 sous le numéro de dossier 53708/00. Les requérants sont représentés par M es U. Randi et F. Valcanover, avocats respectivement à Milan et à Trento. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient de la durée d’une procédure civile. Le 11 juillet 2000 la Cour a déclaré la requête recevable.

Le 24 novembre 2000, après un échange de correspondance, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 11 avril 2001 le Gouvernement et les requérants ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT

Les requérants sont des hémophiles et des héritiers de ceux-ci. Ces hémophiles, suite à de fréquentes perfusions au cours des années 80, furent atteints d’hépatite B ou C ou devinrent séropositifs ou développèrent le SIDA.

Par acte de citation du 15 décembre 1993, notifié le 21 décembre 1993, certains requérants et plus de cent autres personnes assignèrent le ministère de la Santé devant le tribunal de Rome afin d’obtenir réparation des dommages subis lors de transfusions sanguines avec des produits sanguins infectés par différents virus, tels que les hépatites B ou C ou le H. I. V. Ils demandèrent également au président du tribunal que les délais de procédure fussent réduits de moitié eu égard à l’urgence de l’affaire. Le 20 décembre 1993, le président fit droit à leur demande.

L’instruction de l’affaire commença le 12 janvier 1994. Les requérants constitués présentèrent une demande aux termes des articles 186 bis et 186 ter du Code de procédure italien, tendant à obtenir le paiement des sommes non contestées ou bien une injonction de payer. Le juge se réserva de décider. Par une ordonnance du 31 janvier 1994, le juge de la mise en état rejeta la demande aux termes de l’article 186 bis, reporta la discussion quant à l’application de l’article 186 ter aux audiences suivantes et prononça la disjonction des instances par groupes de dix personnes pour faciliter l’examen de l’affaire.

Le 2 mars 1994, les demandeurs contestèrent la disjonction des instances par groupes, demandèrent la révocation de ladite ordonnance et insistèrent dans leur demande aux termes des articles 186 bis et 186 ter .

Par la suite, plusieurs audiences relatives aux différents groupes des demandeurs eurent lieu. Le 18 juin 1994, une requérante intervint dans la procédure. Le 26 octobre 1994 se tint une audience concernant tous les demandeurs. Le 26 novembre 1994, les requérants constitués demandèrent que la partie défenderesse verse des documents au dossier. Le 14 janvier 1995, le juge de la mise en état ajourna l’affaire au 8 avril 1995. Ce jour-là, les requérants constitués demandèrent au juge l’autorisation de retirer les dossiers afin de les ranger selon un ordre systématique.

Le 5 juillet 1995, le juge ajourna l’affaire au 9 décembre 1995. Cette audience fut reportée d’office au 11 décembre 1995, date à laquelle les demandeurs versèrent des documents au dossier. L’audience prévue pour le 10 février 1996 fut reportée d’office au 11 avril 1996 en raison de la mutation du juge de la mise en état. Ce jour-là, le nouveau juge constata que les documents que la partie défenderesse devait verser au dossier étaient encore manquants et lui ordonna de les verser.

10.

Le 23 mai 1996, le juge estima que pour plus de clarté il convenait de séparer le dossier en autant d’affaires qu’il y avait de demandeurs. Le 31 mai 1996, les demandeurs déposèrent une réclamation sur ce point au tribunal, qui la rejeta le 20 décembre 1996. Entre-temps, à l’audience du 3 juillet 1996, le juge de la mise en état se réserva de décider dans l’attente du prononcé du tribunal.

11.

Le 16 janvier 1997, le juge se réserva de décider sur la demande de jonction des procédures jusqu’au 4 février 1997, date à laquelle il constata que la séparation des dossiers n’avait pas été dûment faite ni par groupes comme l’avait demandé le premier juge de la mise en état ni par demandeur. Il révoqua, par conséquent, l’ordonnance de séparation et prononça la jonction de toutes les affaires en estimant qu’étant donné qu’il y avait une liste suffisamment à jour des demandeurs survivants et ceux pour lesquels les héritiers continuaient la procédure, il était au moins possible de leur demander de présenter leurs conclusions sur leur droit à réparation, la question du montant restant à déterminer par la suite.

12.

Le 29 mai 1997, le juge de la mise en état fixa l’audience de présentation des conclusions au 13 novembre 1997. L’audience de plaidoiries se tint le 26 juin 1998. Par un jugement du 7 juillet 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 27 novembre 1998, le tribunal déclara la responsabilité du ministère défendeur et le condamna à réparer les dommages dont le montant restait à établir au cours d’une autre procédure.

13.

Le 12 mai 1999, le ministre de la Santé interjeta appel du jugement de première instance devant la cour d’appel de Rome. Les requérants se constituèrent dans la procédure, et présentèrent un appel incident. La première audience se tint le 30 septembre 1999. A cette date, le conseiller de la mise en état fixa la date pour la présentation des conclusions au 20 janvier 2000. Cette audience, fut renvoyée, à la demande des parties, au 9 mars 2000. L’audience de plaidoiries eut lieu le 27 septembre 2000.

14.

Par un arrêt du 4 octobre 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 23 octobre 2000, la cour rejeta l’appel. EN DROIT

15.

Le 11 avril 2001, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 53708/00 introduite par Mas.A. et autres (voir liste en annexe) [1] le gouvernement italien offre de verser à chacun des requérants les sommes indiquées dans la liste (voir en annexe) au titre du dommage moral et pour tous les requérants la somme globale de 80 000 000 ITL au titre des frais et dépens. Les sommes sus-indiquées devront être payées dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ces versements vaudront règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

16.

Le 11 avril 2001, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérants : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à verser à chacun des deux cent huit requérants les sommes indiquées dans la liste (voir en annexe) au titre du dommage moral et pour tous les requérants, la somme globale de 80 000 000 ITL au titre des frais et dépens, en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 53708/00 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

17.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).

18.

Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 juin 2001, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président [1] La liste avec les initiales des requérants est disponible au greffe de la Cour.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze

CtEDO 2001-04-05

0,97

AFFAIRE M.L. ET AUTRES c. ITALIE

A DOUA SECȚIUNEA CAUZA M.L. ȘI ALTELE c. ITALIA (Cercetarea nr. 53705/00) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 5 aprilie 2001 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive.

CtEDO 2001-03-29

0,96

AFFAIRE ROCCHI c. ITALIE

A DOUA SECȚIUNE CAUZA ROCCHI c. ITALIA Cerere nr. 44775/98 HOTĂRÂRE (reglementare amiabilă) STRASBURG 29 martie 2001 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Rocchi

CtEDO 2000-06-22

0,96

AFFAIRE C.S. c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA C. S. c. ITALIA (solicitarea nr. 43082/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În litigiu cu cauza C. S. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozaki

CtEDO 2000-06-22

0,95

AFFAIRE P.T. c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA P. T. c. ITALIA (solicitarea nr. 407/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În litigiul P. T. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președin

CtEDO 2001-05-17

0,95

S.B. ET AUTRES contre l'ITALIE

Secțiunea a doua Cerere nr. 62976/00 prezentată de S.B. și de alții împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 17 mai 2001 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele A.B. Baka

{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}

Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Creează cont gratuit Am deja cont

Sursă