Louerat împotriva Franței

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44964/98 prezentate de Maurice și Christine LOUERAT împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la iulie 2000 într-o cameră compusă din W. Fuhrmann, președintele J-P. Costa, L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, H.S. Greve, K. Traja, domnul Ugrekhelidze, judecători și S. Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 29 iunie 1998 și înregistrată la 15 decembrie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamanții sunt resortisanți francezi, născuți în 1944 și, respectiv, 1946 și își au reședința la Paris.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții erau administratori ai trei societăți (SARL Tradi-France, SARL CTE-TM și SARL Tradi-Multiple), al căror obiect este construirea și vânzarea de case individuale. La 8 iulie 1987, în urma hotărârilor pronunțate de președinții tribunalelor de mare instanță din Paris, Castleroux și Tours din 7 și 8 iulie 1987, funcționarii fiscali au efectuat vizite și au confiscat documente la sediile societăților comerciale, precum și la domiciliul reclamanților. Începând cu 7 ianuarie 1988, administrația impozitelor a efectuat verificarea contabilității societății Tradi-France și, începând cu 13 iunie 1988, a procedat la fel pentru celelalte două societăți.

Ca urmare a unei plângeri din partea administrației fiscale din 22 iunie 1990, reclamanții au fost retrimiși în fața Tribunalului Corecțional din Tours pentru reducerea obligațiilor de plată a impozitului pe profit în ceea ce privește societatea Tradi-France și CTE-TM și taxa pe valoarea adăugată pentru cele trei societăți, în cadrul exercițiilor financiare din 1984 până în 1988, reprimate prin articolele 1741, 1743 și 1745 din Codul general al impozitelor. În august 1990 și iunie 1992, reclamanții au formulat recursuri în recurs împotriva ordonanțelor de percheziție din 7 și 8 iulie 1987. La tribunalul corecțional din Tours din 2 noiembrie 1992, reclamanții au solicitat retrimiterea cauzei pe motiv că ordonanțele care au autorizat vizitele la domiciliu în spațiile lor sociale erau lovite de un recurs în nulitate pe care Curtea de Casație nu îl examinase încă.

Tribunalul a trimis cauza la data de 4 octombrie 1993 și apoi, la data de 3 octombrie 1994 nu s-a pronunțat nici o hotărâre. Cu puțin timp înainte de data de 3 octombrie, consiliul reclamanților a trimis hotărârile camerei criminale a Curții de Casație din 21 aprilie 1992 și 21 ianuarie 1994 prin care a anulat vizitele la domiciliu pentru viciu de formă. un motiv de nulitate care susținea că anularea vizitelor la domiciliu ducea la nulitatea întregii proceduri. Instanța a pronunțat în mod deliberat în instanță la reședința din 27 octombrie 1994 și apoi la 24 noiembrie. Prin hotărârea din 24 noiembrie 1994, instanța a respins excepția de la nulitate pe motiv că vizitele la domiciliu și confiscările efectuate în temeiul ordonanțelor anulate nu afectau în nici un fel investigațiile fiscale, investigațiile și urmările judiciare care nu au fost în nici un caz consecința sau continuarea procedurilor.

Tribunalul i-a condamnat pe reclamanți la 30 de luni de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare și șase luni de închisoare cu suspendare, precum și la plata impozitelor frauduloase și la plata penalităților aferente. Prin hotărârea implicită pronunțată la data de 7 noiembrie 1995, tribunalul din Orleans a confirmat hotărârea. La 11 aprilie 1996, reclamanții au formulat o opoziție la hotărârea respectivă. Prin Hotărârea din 21 ianuarie 1997, tribunalul din Orleans a confirmat hotărârea, dar a raportat pedeapsa unuia dintre reclamanții la doi ani de închisoare, din care 18 luni cu suspendare.

Reclamanții au formulat un recurs în casație invocând lipsa de temei juridic a hotărârii atacate pe motiv că … (...) Prevăzuți că a rezultat din mai multe hotărâri atacate și din hotărârea pe care o confirmă faptul că administrația fiscală știa, înainte chiar de a sesiza autoritatea judiciară pentru a li se permite să efectueze vizitele la domiciliu, existența celor trei societăți în cauză și faptul că două dintre ele, grupul Tradi-France și CTE-TM, nu au efectuat nicio declarație fiscală ; că, prin urmare, în conformitate cu dreptul, judecătorii au anulat o excepție de la nulitate în ceea ce privește urmărirea penală împotriva conducerii acestor două societăți, în special în ceea ce privește faptul că operațiunile anulate nu au avut niciun efect asupra constatării lipsei lor de declarare a faptului că administrația fiscală ar fi putut să facă ea însăși ; (Qu.: într-adevăr, anularea unei hotărâri judecătorești, care repune cauza și părțile în aceeași stare în care se aflau anterior, nu solicită anularea decât a ceea ce a fost ulterior necesar sau executarea acestei hotărâri Pe de altă parte, s-a așteptat ca acest lucru să nu se întâmple în cazul societății Tradi-Multiple, ale cărei directori sunt urmăriți, în urma unui control fiscal, pentru a avea, în declarațiile privind cifra de afaceri, majorat în mod abuziv drepturile de deducere Cu toate acestea,

în cazul în care pedeapsa cu închisoarea, publicarea și difuzarea sunt justificate de declarațiile de vinovăție referitoare la alte societăți, pe de altă parte, declarându-i pe soți că au fost obligați în solidar cu societatea Tradi-Multiple să plătească TVA datorată pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 1985 și 31 iulie 1986, în timp ce urmărirea penală a acestei societăți a fost afectată de anularea ordonanțelor de autorizare a vizitelor la domiciliu și a documentelor contabile, judecătorii au încălcat sensul și domeniul de aplicare al principiilor supraraportate.

De unde urmează că această spargere este a acestui conducător (...) A spus că nu va avea loc o exmatriculare În paralel cu procedura penală și în urma unor plângeri administrative, reclamanții au sesizat instanța administrativă din Orleans în 1992 cu cereri de descărcare a cotizațiilor la impozitul pe profit, rechemări ale taxei pe valoarea adăugată și penalitățile aferente pentru cele trei societăți. Prin hotărârea din 18 mai 1999, Tribunalul Administrativ din Orleans a decis descărcarea totală de gestiune a rechemărilor și a altor penalități referitoare la societatea CTE-TM, pe baza anulării de către Curtea de Casație a ordonanței care autorizase operațiunile de vizită și de sechestru la sediul societății.

Nu apare în dosar nicio altă hotărâre a Tribunalului Administrativ, în special pentru societatea Tradi-France (procedura privind societatea Tradi-Multiple fiind soluționată prin hotărârea Curții de Casație din 28 mai 1998). De asemenea, reclamanții arată că administrația fiscală și instanțele sesizate au demonstrat părtinire, că prezumția de nevinovăție nu a fost respectată, că nu au putut beneficia de asistență gratuită din partea unui avocat, că viața lor privată și cea de familie nu mai există din 1987, că nu mai dețin nimic deoarece toate bunurile lor au fost vândute și că doresc redeschiderea dosarului. Acestea se referă la art. 6 alineatele (1), (2) și (3), precum și la articolele 8, 13 și 1 din Protocolul N 1 și 4 alineatul (2) din Protocolul N ÎN DREPT Reclamanții se plâng de durata procedurilor.

Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) fie că orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. (...) În statul în care se află dosarul, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât prin aplicarea articolului 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții se declară victime ale unei încălcări a articolului 6 alineatul (1), (2) și (3) și a articolelor 8, 13 și 1 din Protocolul N. 1 și 4 alineatul (2) din Protocolul N Curtea a examinat obiecțiunile reclamantului.

Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu indică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, adjuvantul adjuvant al reclamanților cu privire la durata procedurilor de declarare a revendicării IRRECEVABILE pentru surplus. S. Dolle W. Fuhrmann Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 44964/98 présentée par Maurice et Christine LOUERAT contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 juillet 2000 en une chambre composée de M. W. Fuhrmann, président , M. J-P. Costa, M. L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, M me H.S. Greve, M. K. Traja, M. M. Ugrekhelidze, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 29 juin 1998 et enregistrée le 15 décembre 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants sont des ressortissants français, nés respectivement en 1944 et 1946 et résidant à Paris.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les requérants étaient gérants de trois sociétés (SARL Tradi-France, SARL CTE-TM et la SARL Tradi-Multiple) dont l’objet est la construction et la vente de maisons individuelles. Le 8 juillet 1987, à la suite d’ordonnances rendues par les présidents des tribunaux de grande instance de Paris, de Châteauroux et de Tours en date des 7 et 8 juillet 1987, des agents des impôts effectuèrent des visites et procédèrent à des saisies de documents dans les locaux des sociétés ainsi qu’au domicile des requérants. A partir du 7 janvier 1988, l’administration des impôts procéda à la vérification de la comptabilité de la société Tradi-France puis à compter du 13 juin 1988, elle fit de même pour les deux autres sociétés.

Suite à une plainte de l’administration fiscale du 22 juin 1990, les requérants furent renvoyés devant le tribunal correctionnel de Tours pour soustraction frauduleuse à l’impôt sur les sociétés concernant la société Tradi-France et CTE-TM et à la taxe sur la valeur ajoutée pour les trois sociétés, au titre des exercices allant de 1984 à 1988, faits réprimés par les articles 1741, 1743 et 1745 du code général des impôts. En août 1990 et juin 1992, les requérants formèrent des pourvois en cassation contre les ordonnances de perquisition des 7 et 8 juillet 1987. A l’audience du 2 novembre 1992 devant le tribunal correctionnel de Tours, les requérants sollicitèrent le renvoi de l’affaire au motif que les ordonnances ayant autorisé les visites domiciliaires dans leurs locaux sociaux étaient frappées d’un pourvoi en nullité que la Cour de cassation n’avait pas encore examiné.

Le tribunal renvoya l’affaire au 4 octobre 1993 puis, aucune décision n’étant encore intervenue à cette date, au 3 octobre 1994. Peu avant l’audience du 3 octobre, le conseil des requérants fit parvenir les arrêts de la chambre criminelle de la Cour de cassation des 21 avril 1992 et 21 janvier 1994 annulant les visites domiciliaires pour vice de forme. Il souleva in limine litis un moyen de nullité arguant que l’annulation des visites domiciliaires entraînait la nullité de toute la procédure subséquente. Le tribunal mit l’affaire en délibéré à l’audience du 27 octobre 1994 puis au 24 novembre. Par jugement du 24 novembre 1994, le tribunal rejeta l’exception de nullité au motif que les visites domiciliaires et saisies réalisées en vertu des ordonnances annulées n’affectaient en rien les enquêtes fiscales, instruction et poursuites judiciaires qui n’en étaient nullement la conséquence ou la suite procédurale.

Le tribunal condamna les requérants respectivement à trente mois d’emprisonnement, dont dix-huit mois avec sursis et six mois d’emprisonnement avec sursis, ainsi qu’au paiement des impôts fraudés et à celui des pénalités y afférentes. Par un arrêt rendu par défaut en date du 7 novembre 1995, la cour d’appel d’Orléans confirma le jugement. Le 11 avril 1996, les requérants formèrent opposition audit arrêt. Par arrêt du 21 janvier 1997, la cour d’appel d’Orléans confirma le jugement mais rapporta la peine de l’un des requérants à deux ans d’emprisonnement dont dix-huit mois avec sursis. Les requérants formèrent un pourvoi en cassation en invoquant le défaut de base légale de l’arrêt attaqué au motif que l’annulation des ordonnances de perquisition rendait nulle toute poursuite et condamnation pour infraction à la législation fiscale.

Le 28 mai 1998, la Cour de cassation cassa partiellement l’arrêt attaqué en considérant que : « (...) Attendu qu’il résulte des énonciations de l’arrêt attaqué et du jugement qu’il confirme que l’administration fiscale connaissait, avant même de saisir l’autorité judiciaire pour se faire autoriser à procéder aux visites domiciliaires, l’existence des trois sociétés en cause et le fait que deux d’entre elles, le groupe Tradi-France et CTE-TM, n’avaient effectué aucune déclaration fiscale ; que dès lors c’est à bon droit que les juges ont écarté l’exception de nullité en ce qui concerne les poursuites engagées contre le dirigeant de ces deux sociétés, en relevant notamment que les opérations annulées étaient sans effet sur la constatation de leur carence déclarative que l’administration des impôts avait pu faire d’elle-même ; Qu’en effet, l’annulation d’une décision judiciaire, qui remet la cause et les parties au même état où elles se trouvaient antérieurement, ne postule l’annulation que de ce qui été la suite nécessaire ou l’exécution de cette décision ; Attendu, en revanche, que tel n’est pas le cas de la société Tradi-Multiple, dont les dirigeants sont poursuivis, à la suite d’un contrôle fiscal, pour avoir, dans les déclarations de chiffre d’affaires, majoré abusivement les droits à déduction ; que, toutefois, si les peines d’emprisonnement,

de publication et d’affichage sont justifiées par les déclarations de culpabilité relatives aux autres sociétés, par contre, en déclarant les époux Louerat solidairement tenus avec la société Tradi-Multiple au paiement de la TVA due pour la période du 1er décembre 1985 au 31 juillet 1986, alors que les poursuites pénales concernant cette société étaient affectées par l’annulation des ordonnances autorisant les visites domiciliaires et saisies de pièces comptables, les juges ont méconnu le sens et la portée des principes sus-visés ; D’où il suit que la cassation est encourue de ce chef ; (...) Dit n’y avoir lieu à renvoi ; » Parallèlement à la procédure pénale, et suite à des réclamations administratives, les requérants saisirent le tribunal administratif d’Orléans en 1992 de demandes tendant à la décharge des cotisations à l’impôt sur les sociétés, rappels de taxe sur la valeur ajoutée et les pénalités y afférentes, pour les trois sociétés.

Par jugement du 18 mai 1999, le tribunal administratif d’Orléans décida de la décharge totale des rappels d’impôts et autres pénalités concernant la société CTE-TM en se fondant sur l’annulation par la Cour de cassation de l’ordonnance qui avait autorisé les opérations de visites et de saisie dans les locaux de la société. Ne figure au dossier aucun autre jugement du tribunal administratif, notamment pour la société Tradi-France (la procédure concernant la société Tradi-Multiple ayant été résolue par l’arrêt de la Cour de cassation du 28 mai 1998). GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention de la Convention, les requérants se plaignent de la durée des procédures pénale et administrative.

2. Les requérants exposent également que l’administration fiscale et les juridictions saisies ont fait preuve de partialité, que la présomption d’innocence n’a pas été respectée, qu’il n’ont pu bénéficier de l’assistance gratuite d’un avocat, que leur vie privée et familiale n’existe plus depuis 1987, qu’ils ne possèdent plus rien car tous leurs biens ont été vendus, et qu’ils veulent la réouverture du dossier. Ils invoquent l’article 6 §§ 1, 2 et 3, ainsi que les articles 8, 13, et 1 du Protocole N o 1, et 4 § 2 du Protocole N o 7. EN DROIT 1. Les requérants se plaignent de la durée des procédures. Il invoquent l’article 6 § 1 qui dispose : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

(...) » En l’état du dossier, la Cour estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur par application de l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. Les requérants se disent victimes d’une violation de l’article 6 §§ 1, 2 et 3, ainsi que les articles 8, 13, et 1 du Protocole N o 1, et 4 § 2 du Protocole N o 7. La Cour a examiné les griefs du requérant. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen du grief des requérants concernant la durée des procédures ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. S. Dollé W. Fuhrmann Greffière Président