- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 18 iulie 2000
- Stat pârât
- FRA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Jaegert împotriva Franței
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA JAEGERT c. FRANȚA (Cercetarea nr. 29827/96) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 iulie 2000 În lacul Jaegert c. Franța Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din W. Fuhrmann președinte J.-P.
Costa L. Loucaide P. Kūris F. Tulkens Sir Nicolas Bratza K. Traja judecători și Dollegreffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 27 iunie 2000, se pronunță hotărârea pe care a adoptat-o la această dată, în mod direct în cauza La a fost înaintată Curții de către Comisia Europeană pentru Drepturile Lapei (adică Comisia) la 4 decembrie 1998. La originea sa se află o cerere (nr. 29827/96) îndreptată împotriva Franței și al cărei resortisant al acestui stat, dl Jean-Georges Jaegert ( La data de 6 octombrie 1995, Comisia a sesizat Comisia în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Cererea Comisiei se referă la articolele 47 și 48 din Convenție; aceasta are ca obiect să obțină o decizie cu privire la posibilitatea ca reclamantul să fi beneficiat de un proces echitabil în fața Consiliului de Stat și dacă a încălcat cerințele art. 6 alin. (1) din Convenție.
Ca urmare a intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la 1 noiembrie 1998, și în conformitate cu art. 5 alineatul (4) din protocolul menționat, coroborat cu articolele 100 alineatul (1) și 24 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Curții, un colegiu al Marii Camere a decis, la 14 ianuarie 1999, că cauza va fi examinată de o cameră constituită în cadrul uneia dintre secțiunile Curții, iar apoi președintele Curții a atribuit cauza celei de a treia secțiuni, în conformitate cu art. 52 alineatul (1) din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament).
La 16 mai 2000, Curtea a decis să țină o audiere în această cauză. În urma notificării acestei ședințe, reclamantul a decis să nu își mențină cererea (punctul 21 de mai jos). Funcționar al poliției naționale, reclamantul a fost admis la pensie la 9 decembrie 1981, după 37 de ani de serviciu. Deși promovat la gradul de comisar divizionar 3 (CD/3) la 2 octombrie 1981, cuantumul pensiei sale a fost calculat numai pe baza gradului CD/2, deoarece, în momentul admiterii la pensie, reclamantul nu a justificat o vechime de șase luni în cel de-al treilea nivel al gradului său.
La 5 februarie 1985, reclamantului i s-a acordat titlul de patriot refractar la anexarea de facto și nesupuse armatei germane între 12 octombrie 1942 și 26 august 1944. La 20 noiembrie 1985, după respingerea cererii sale prealabile din 28 martie 1985, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ de la Strasbourg cu privire la o cerere formulată împotriva ministrului de interne și a ministrului Economiei, Finanțelor și Bugetului pentru a obține o revizuire a situației sale administrative în vederea plății pensiei sale pe baza celui de-al treilea nivel al gradului său.
În sprijinul cererii sale, reclamantul a susținut, printre altele, că administrația nu luase în considerare bonificările de vechime la care avea dreptul, în special în calitate de patriot refractar, în timp ce, în conformitate cu articolul L. 103 din Codul pensiilor militare de invaliditate și al victimelor războiului, perioada în care refractarul ar fi trebuit să trăiască în afara legii este considerată ca fiind un serviciu militar activ și că acesta este contabilizat, în funcție de funcția publică, pe durata efectivă a duratei efective a serviciului solicitat pentru avansare și pensionare, în conformitate cu articolul L. 63 din Codul serviciului național. 10. Prin hotărârea din 29 noiembrie 1990, instanța administrativă a respins cererea reclamantului pe motiv că era tardivă, în conformitate cu art. 55 din Codul pensiilor civile și militare.
În conformitate cu acest articol, pensia se dobândește definitiv și nu poate fi revizuită sau eliminată la inițiativa administrației sau la cererea părții interesate decât în două cazuri, și anume, în orice moment în caz de eroare materială și, în caz de eroare de drept, în termen de un an de la notificarea deciziei inițiale de concesiune a pensiei. Tribunalul a considerat că neluarea în considerare a perioadelor de servicii militare complementare a constituit o eroare de drept, nu o eroare materială. 11. La 14 ianuarie 1991, reclamantul a solicitat această hotărâre, prin intermediul tuturor mijloacelor dezvoltate în primă instanță.
12. Prin Hotărârea din 18 iunie 1992, Curtea Administrativă de Apel a Nancy a anulat decizia de primă instanță pe motiv că nu a fost întârziată în urmă, termenul de un an urmând să curgă nu de la data admiterii la pensie, ci de la data cererii de revizuire depuse de reclamant în 1985. În consecință, Curtea, întrucât executarea anulării pronunțate ar permite reclamantului să se prevaleze de dreptul la o pensie calculată pe baza tratamentului aferent celui de-al treilea nivel al gradului său, l-a trimis pe reclamant în fața ministrului de interne pentru a se efectua revizuirea pensiei sale.
13. În conformitate cu articolul R. 193 din Codul administrativ, reclamantul a fost convocat atât la ședință în fața Tribunalului Administrativ, la 2 octombrie 1990, cât și în fața Curții Administrative de Apel, la 27 mai 1992, litigiile privind pensiile fiind exceptate de la Ministerul de avocatură, în temeiul articolelor R 109-4 și, respectiv, R 116-4 din Codul Administrativ 14. Prin scrisoarea din 20 noiembrie 1992, Serviciul de pensii al Ministerului de Finanțe, Economiei și Bugetului a acuzat primirea cererii de executare a hotărârii prezentate de reclamant la 24 octombrie 1992, atrăgând totuși atenția asupra faptului că ministerul se ocupase de casarea sa la 20 august 1992 și că, în consecință, dacă ar fi să fie anulată decizia de apel, ar fi obligat să revoce suplimentul de încetare a pensiei pe care îl primise.
15. Prin decretul ministrului de interne din 29 iunie 1993, reclamantul a fost reclasificat în funcție de gradul trei, cu efect financiar, la 2 februarie 1981, și a primit opririle corespunzătoare. 16. La 13 iulie 1993, reclamantul a primit o notificare cu privire la recursul în casare introdus de Serviciul de pensii al Ministerului Finanțelor, Economiei și Bugetului. Totuși, nu a fost convocat la ședința din 19 iunie 1994 în fața Consiliului de Stat. 17. Prin Hotărârea din 12 iulie 1995. Consiliul de Stat a anulat hotărârea Tribunalului Administrativ din data de 31 decembrie 1987 privind reforma procedurii administrative, dar nu a retrimis cazul în fața unei alte instanțe administrative de apel.
El a considerat că, în conformitate cu art. 11 din Legea din 31 decembrie 1987 privind reforma procedurii administrative, a fost în interesul unei bune administrări a justiției să soluționeze cazul în fond 18. Prin urmare, Consiliul de Stat a anulat hotărârea Curții Administrative de Apel pentru eroare de drept, dar a respins cererile reclamantului din următoarele motive: Considerat (...) [că] pentru a solicita, în temeiul articolului L. 15 din Codul pensiilor civile și militare, revizuirea pensiei care le-a fost acordată, pensionarii nu pot să se prevaleze de drepturile dobândite pe care le-ar avea ca urmare a datei admiterii la pensie și să modifice retroactiv situația lor administrativă la acea dată, din alte motive decât executarea unei legi sau a unui regulament cu efect retroactiv sau a unei decizii a judecătorului cu privire la excesul de putere; Considerând că pensia [reclamantului], care nu justifica, la data la care a fost eliminată din cadre la 9 decembrie 1981, de șase luni de vechime în cel de-al treilea grad al comisarilor divizionari de poliție, a fost lichidată, în conformitate cu articolul L. 15 din Codul menționat anterior, pe baza emolamentelor aferente celui de-al doilea nivel al gradului său; dacă, după ce a fost eliminat din directori, la cererea acestuia,
prefectul regiunii Alsacia a primit titlul de " Patriot refractar la anexiunea de fapt și a fost recunoscut de către autoritatea militară la 12 decembrie 1985 calitatea de refractar la armata germană, aceste decizii nu au fost luate din niciunul dintre motivele invocate; întrucât, în consecință, [reclamantul] nu este, în orice caz, întemeiat pe faptul că, prin hotărârea din 29 noiembrie 1990, Tribunalul Administrativ de la Strasbourg și-a respins cererea de anulare a deciziei din 3 octombrie 1985 prin care ministrul de interne a refuzat să își revizuiască situația administrativă și drepturile la pensie (...). 19. La 17 mai 1996, reclamantul a fost invitat de trezoreria generală a regiunii Alsacia și Rinului de Jos să ramburseze suma de 128 348 de franci corespunzătoare pensiei afectate în mod eronat.
Până în prezent, acesta și-a achitat întreaga datorie. Mai 2000, părțile au fost informate cu privire la faptul că Curtea a decis să desfășoare o ședință în această cauză. De asemenea, reclamantului i s-a reamintit că este în interesul său să fie reprezentat de avocat în cadrul acestei ședințe (art. 36 din Regulamentul de procedură). Prin scrisoarea din 5 iunie 2000, reclamantul a informat Curtea cu privire la dorința sa de a renunța la urmărirea penală și cu privire la decizia sa de a încheia demersurile referitoare la cererea nr. 29827/96. 22. În aceste condiții, Curtea consideră că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul articolului 37 (a) Convenției.
În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să afecteze respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr… Înmânat în limba franceză și comunicat în scris la 18 iulie 2000 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Dolle Fuhrman Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE JAEGERT
c. FRANCE (Requête n° 29827/96) ARRÊT STRASBOURG 18 juillet 2000 En l’affaire Jaegert c. la France , La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : M. W. Fuhrmann , président , M. J.-P. Costa , M. L. Loucaides , M. P. Kūris , M me F. Tulkens , Sir Nicolas Bratza , M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 juin 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
L’affaire a été déférée à la Cour par la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 4 décembre 1998. A son origine se trouve une requête (n° 29827/96) dirigée contre la France et dont un ressortissant de cet Etat, M. Jean-Georges Jaegert (« le requérant »), avait saisi la Commission le 6 octobre 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Ronny Abraham, directeur des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. Le requérant n’est pas représenté.
La requête de la Commission renvoie aux anciens articles 47 et 48 de la Convention ; elle a pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si le requérant a bénéficié d’un procès équitable devant le Conseil d’Etat et s’il y a eu manquement aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention.
A la suite de l’entrée en vigueur du Protocole n° 11 le 1 er novembre 1998, et conformément à l’article 5 § 4 dudit Protocole, lu en combinaison avec les articles 100 § 1 et 24 § 6 du règlement de la Cour, un collège de la Grande Chambre a décidé, le 14 janvier 1999, que l’affaire serait examinée par une chambre constituée au sein de l’une des sections de la Cour et le Président de la Cour a ensuite attribué l’affaire à la troisième section, conformément à l’article 52 § 1 du règlement. Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement).
Le 16 mai 2000, la Cour a décidé de tenir une audience dans cette affaire. A la suite de la notification de cette audience, le requérant a décidé de ne pas maintenir sa requête (paragraphe 21 ci-dessous). EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
A. Circonstances particulières de l'affaire
Fonctionnaire de la police nationale, le requérant fut admis à la retraite le 9 décembre 1981, après trente-sept années de service. Bien que promu au grade de commissaire divisionnaire 3ème échelon (CD/3) le 2 octobre 1981, le montant de sa pension ne fut calculée que sur la base du grade CD/2 parce qu'au moment de son admission à la retraite, le requérant ne justifiait pas de six mois d'ancienneté dans le 3ème échelon de son grade.
Le 5 février 1985, le requérant se vit décerner le titre de patriote réfractaire à l'annexion de fait et insoumis à l'armée allemande entre le 12 octobre 1942 et le 26 août 1944.
Le 20 novembre 1985, après rejet de sa demande préalable du 28 mars 1985, le requérant saisit le tribunal administratif de Strasbourg d'une requête dirigée contre le ministre de l'Intérieur et le ministre de l'Economie, des Finances et du Budget et visant à obtenir la révision de sa situation administrative pour que sa pension lui soit versée sur la base du 3ème échelon de son grade.
Au soutien de sa demande, le requérant fit valoir, entre autres, que l'administration n'avait pas pris en compte des bonifications d'ancienneté auxquelles il avait droit, notamment en sa qualité de patriote réfractaire alors que, conformément à l'article L. 103 du Code des pensions militaires d'invalidité et des victimes de la guerre, la période durant laquelle le réfractaire aura dû vivre hors-la-loi est considérée comme service militaire actif et que celui-ci est compté, dans la fonction publique, pour sa durée effective dans le calcul de l'ancienneté de service exigée pour l'avancement et la retraite, conformément à l'article L. 63 du Code du service national.
Par jugement du 29 novembre 1990, le tribunal administratif rejeta la requête du requérant au motif qu'elle était tardive, en application de l'article L. 55 du Code des pensions civiles et militaires. Aux termes de cet article, la pension est définitivement acquise et ne peut être révisée ou supprimée à l'initiative de l'administration ou sur demande de l'intéressé que dans deux cas, à savoir, à tout moment en cas d'erreur matérielle et, en cas d'erreur de droit, dans un délai d'un an à compter de la notification de la décision initiale de concession de la pension. Le tribunal considéra que la non-prise en compte des périodes de services militaires complémentaires relevait de l'erreur de droit et non pas de l'erreur matérielle.
Le 14 janvier 1991, le requérant interjeta appel de ce jugement en reprenant l’ensemble des moyens développés en première instance.
Par arrêt du 18 juin 1992, la cour administrative d'appel de Nancy annula la décision de première instance au motif qu'il n'y avait pas tardiveté, le délai d'un an devant courir non pas à compter de la date d'admission à la retraite mais à compter de la date de la demande de révision déposée par le requérant en 1985. En conséquence, la cour, considérant que l'exécution de l'annulation prononcée permettrait au requérant de se prévaloir du droit à une pension calculée sur la base du traitement afférent au 3ème échelon de son grade, renvoya le requérant devant le ministre de l'Intérieur pour qu'il soit procédé à la révision de sa pension.
Conformément à l'article R. 193 du Code administratif, le requérant fut convoqué tant à l'audience devant le tribunal administratif, le 2 octobre 1990, que devant la cour administrative d'appel, le 27 mai 1992, les litiges en matière de pensions étant dispensés du ministère d'avocat, respectivement en vertu des articles R 109-4 et R 116-4 du code administratif.
Par lettre du 20 novembre 1992, le service des pensions du ministère des Finances, de l'Economie et du Budget accusa réception de la demande d'exécution de l'arrêt présentée par le requérant le 24 octobre 1992, en attirant toutefois son attention sur le fait que le ministère s'était pourvu en cassation le 20 août 1992 et que, par suite, s'il devait y avoir annulation de la décision d'appel, il serait tenu de reverser le supplément d'arrérages de pension qu'il avait perçu.
Par arrêté du ministre de l'Intérieur du 29 juin 1993, le requérant fut reclassé commissaire divisionnaire 3ème échelon avec effet pécuniaire au 2 février 1981 et perçut les arrérages correspondants.
Le 13 juillet 1993, le requérant reçut notification du pourvoi en cassation introduit par le service des pensions du ministère des Finances, de l'Economie et du Budget. Il ne fut cependant pas convoqué à l'audience devant le Conseil d'Etat du 19 juin 1994.
Par arrêt du 12 juillet 1995, le Conseil d'Etat annula l’arrêt de la cour administrative d’appel pour erreur de droit mais ne renvoya pas l'affaire devant une autre cour administrative d'appel. Il considéra que, conformément à l'article 11 de la loi du 31 décembre 1987 portant réforme du contentieux administratif, il était dans l'intérêt d'une bonne administration de la justice de régler l'affaire au fond.
Le Conseil d'Etat annula donc l'arrêt de la cour administrative d'appel pour erreur de droit mais rejeta les demandes du requérant aux motifs suivants : « Considérant (...) [que] pour demander, en vertu de l'article L. 15 du Code des pensions civiles et militaires de retraite, la révision de la pension qui leur a été concédée, les pensionnés ne peuvent se prévaloir de droits acquis qu'ils tiendraient d'actes intervenus postérieurement à la date de leur admission à la retraite et modifiant rétroactivement leur situation administrative à cette date, pour des motifs autres que l'exécution d'une loi ou d'un règlement ayant légalement un effet rétroactif ou d'une décision du juge de l'excès de pouvoir ; Considérant que la pension [du requérant], qui ne justifiait pas, à la date de sa radiation des cadres le 9 décembre 1981, de six mois d'ancienneté dans le 3ème échelon de grade des commissaires divisionnaires de police, a été liquidée, conformément à l'article L. 15 du Code précité, sur la base des émoluments afférents au 2ème échelon de son grade ; que si, postérieurement à sa radiation des cadres, l'intéressé s'est vu décerner, à sa demande, le 5 février 1985 par le préfet de la région Alsace, le titre de « patriote réfractaire à l'annexion de fait » et s'est vu reconnaître par l'autorité militaire le 12 décembre 1985 la qualité de réfractaire à l'armée allemande, ces décisions n'ont été prises pour aucun des motifs sus-indiqués ; que, par suite, [le requérant] n'est, en tout état de cause, pas fondé à se plaindre de ce que, par le jugement du 29 novembre 1990, le tribunal administratif de Strasbourg a rejeté sa demande tendant à l'annulation de la décision du 3 octobre 1985 par laquelle le ministre de l'intérieur a refusé de réviser sa situation administrative et ses droits à pension (...). »
Le 17 mai 1996 le requérant fut invité par la trésorerie générale de la région Alsace et du Bas-Rhin à rembourser la somme de 128 348 francs correspondant à la pension touchée à tort. A ce jour, il s'est acquitté de l’ensemble de sa dette. EN DROIT
Le 16 mai 2000, les parties ont été informées de ce que la Cour avait décidé de tenir une audience dans cette affaire. Il a également été rappelé au requérant qu’il était dans son intérêt d’être représenté par avocat lors de cette audience (article 36 du règlement).
Par lettre du 5 juin 2000, le requérant a informé la Cour de son désir de renoncer aux poursuites et de sa décision de clôturer ses démarches relatives à la requête n° 29827/96.
Dans ces conditions, la Cour estime que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. La Cour estime, en outre, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle. par ces motifs, la cour, À l’unanimitÉ, Décide de rayer l’affaire du rôle. Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 juillet 2000 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. S. Dollé W. Fuhrman Greffière Président