Secțiunea a treia, DROULEZ c. Franța (solicitarea nr. 4186/98) hotărăște STRASBURG 18 iulie 2000 În cauza DROULEZ c. Franța Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din W. Fuhrmann președintele J.-P. Costa, L. Loucaides, P. Kūris, F. Tulkens, Sir icolas Bratza, H.S. Greve judecători Dolle graffière de secțiune După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 11 ianuarie și 27 iunie 2000, se pronunțase în favoarea Franței, un cetățean al acestui stat, dl Michel Droulez, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, la data inițială a cauzei, la 11 ianuarie 2000 și 27 iunie 2000, cu privire la aceasta. La 22 decembrie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (□ Convenția privind libertățile fundamentale). Guvernul francez este reprezentat de agentul său, dl R. Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri civile. La 15 septembrie 1998, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitându-l să prezinte în scris observații cu privire la admisibilitate și la temeinicia sa. Guvernul și-a prezentat observațiile la 4 ianuarie 1999 și reclamantul a răspuns la aceasta la 17 februarie 1999. La 11 ianuarie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 12 aprilie 2000, după un schimb de corespondență, graffière de secțiune a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul art. (b) Convenției. La 11 mai 2000 și, respectiv, 22 mai 2000, guvernul și reclamantul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluționări a cauzei. ÎN FAȚĂ la 26 iulie 1986, reclamantul a împrumutat J.G. suma de 43 240 FRF cu dobândă la rata convențională de 1,3 % în 36 de luni, adică un total de 59 159, 42 FRF. Acest împrumut a făcut obiectul, la 2 octombrie 1986, unei recunoașteri a datoriei conform căreia s-a precizat că această sumă era destinată să asigure J.G., administrator al unui restaurant, un fond de rulment și de numerar. La 26 ianuarie și 9 noiembrie 1989, restaurantul J.G. a fost plasat în recuperare judiciară și apoi în lichidare judiciară. La 25 noiembrie 1991, a considerat că creanța reclamantului era de natură privată și necomercială, iar reclamantul l-a numit pe J.G. în fața Tribunalului de Mare Instanță din Nisa ca rambursare a capitalului, în special ca plată a dobânzii. Cererile sale au fost respinse printr-o hotărâre din 18 februarie 1993. Sesizat la 5 martie 1993 de către reclamant, instanța de recurs din Aix-en-Provence l-a decăzut printr-o hotărâre din 12 februarie 1998. ÎN JUST La 11 mai 2000, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, care are ca origine cererea nr. 41890/98 formulată de domnul Michel DROULEZ, guvernul francez propune ca acesta să plătească suma de 30 000 FRF, imediat după notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Această plată reprezintă soluționarea definitivă a cauzei. Această declarație nu se referă la nici o recunoaștere din partea guvernului francez a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. În plus, în cazul în care nu se solicită, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. La 22 mai 2000, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de recurentul J a luat cunoștință de declarația guvernului francez conform căreia este pregătit să-mi plătească suma de 30 000 FRF în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 41890/98 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva statului francez cu privire la faptele inițiale ale acestei cereri. Declar cauza definitivă de soluționare. Această declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul francez. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. din Convenție și 3 din Regulamentul de procedură 10. În consecință, el licitează să șteargă cauza rolului. prin aceste motive, instanța, la o animité, hotărăște să șteargă cauza rolului Prend act de obligația părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 18 iulie 2000 în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Dolle W. Fuhrmann Modulul Președinte
TROISIÈME SECTION
c. FRANCE
(Requête n° 41860/98)
ARRÊT
18 juillet 2000
En l’affaire DROULEZ c. la France
,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
,
président
,
M.
J.-P. Costa,
M.
M.
M
me
Sir
N
icolas
Bratza,
M
me
H.S. Greve
,
juges
,
et
de
M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier et 27 juin 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n°
41860/98) dirigée contre la France et dont un ressortissant de cet Etat, M. Michel Droulez («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 22 décembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
3.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. Le 15 septembre 1998, la Commission (Deuxième Chambre) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Le Gouvernement a présenté ses observations le
4 janvier 1999 et le requérant y a répondu le
17 février 1999.
4.
Le 11 janvier 2000, la Cour a déclaré la requête
recevable.
5.
Le 12 avril 2000, après un échange de correspondance, la greffière de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article
38
§
1
b) de la Convention. Les 11 mai 2000 et 22 mai 2000 respectivement, le Gouvernement et le requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
6.
Le 26 juillet 1986, le requérant prêta à J.G. la somme de 43 240 FRF portant intérêt au taux conventionnel de 1,3 % sur trente-six mois, soit un total de 59 159, 42 FRF. Ce prêt fit l’objet, le 2 octobre 1986, d’une reconnaissance de dette aux termes de laquelle il fut précisé que cette somme était destinée à assurer à J.G., gérante d’un restaurant, un fonds de roulement et de trésorerie. Les 26 janvier et 9 novembre 1989, le restaurant de J.G. fut placé en redressement judiciaire puis en liquidation judiciaire. La créance du requérant fut admise par le juge-commissaire à titre chirographaire.
Le 25 novembre 1991, estimant que ladite créance était de nature privée et non commerciale, le requérant assigna J.G. devant le tribunal de grande instance de Nice en remboursement du capital ainsi, notamment, qu’en paiement des intérêts. Ses demandes furent rejetées par un jugement du 18 février 1993. Saisie le 5 mars 1993 par le requérant, la cour d’appel d’Aix-en-Provence le débouta par un arrêt du 12 février 1998.
7.
Le 11 mai 2000, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement
:
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 41860/98 introduite par M. Michel DROULEZ, le Gouvernement français offre de verser à celui-ci la somme de 30 000 FRF, dès la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement français aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
8.
Le 22 mai 2000, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant
:
«
J’ai pris connaissance de la déclaration du Gouvernement français selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 30 000 FRF en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 41860/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Etat français à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement français et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
9.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles
37
§
1
in
fine
de la Convention et
62
§
3 du règlement).
10.
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.
par ces motifs, la cour, À l’unanimitÉ,
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 juillet 2000 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.
S.
Dollé
Greffière
Président