AFFAIRE DESCHAMPS c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

02.08.2000

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'Art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE DESCHAMPS c. FRANCE (CtEDO, 2000)

HUDOC · oficial

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale finale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Fuhrmann președinte J.-P. Costa Loucaides, Kūris Tulkens Jungwiert icolas Bratza judecători și dl Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 25 ianuarie 2000 și 11 iulie 2000, Renunță la hotărârea care a fost adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 3792/93) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Alain Deschamps ( La 26 septembrie 1997, cererea a fost înregistrată sub numărul de dosar 37925/97. Guvernul francez (adică statul) a fost reprezentat de agentul său, Yves Charpentier, director adjunct pentru drepturile omului la Ministerul Afacerilor Externe, căruia i-a succedat Michele Dubrocard. Pe lângă art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea de echitatea și durata unei proceduri de securitate socială și a unei proceduri administrative. Printr-o decizie din 16 aprilie 1998, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cauza bazată pe durata procedurilor la cunoștința guvernului, invitând-o să prezinte în scris observații privind admisibilitatea și temeinicia sa și a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la 1 noiembrie 1998, în conformitate cu art. 5 alineatul (2) din acesta, cauza este examinată de Curte. În conformitate cu art. 52 alineatul (1) din Regulamentul Curții ( La 25 ianuarie 2000, camera a declarat admisibil motivul întemeiat pe durata procedurii administrative privind alocațiile familiale și a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus. La 21 iulie 1988 a fost pronunțat divorțul între reclamant, funcționar la Ministerul Culturii, și doamna T., funcționar la Universitatea dinîl Orleans. Reședința principală a celor trei copii, T., S. și L., a fost stabilită la domiciliul mamei lor. Începând cu 28 septembrie 1989, reclamantul și-a asumat sarcina exclusivă a unuia dintre cei trei copii, S.S., care solicitase să locuiască cu reclamantul, doamna T. și-a dat acordul scris. La 17 noiembrie 1989, reclamantul a inițiat o procedură în fața judecătorului în cauzele matrimoniale care solicita fostei sale soții o pensie alimentară pentru întreținerea S. 10. Prin ordonanța judecătorului în cauzele matrimoniale din 7 iunie 1990, autoritatea părintească a S. a fost atribuită reclamantului și reședința acestui copil, stabilită la domiciliul reclamantului. Instanța nu a acordat reclamantului nici o pensie alimentară pentru întreținerea S. din cauza scăderii drastice a plăților familiale către mamă (mai puțin de 3 500 FRF pe lună), celelalte două pensii alimentare pe care reclamantul le plătea doamnei T. rămase neschimbate, cu excepția indexării. 11. Reclamantul a făcut apel la această decizie. Prin Hotărârea din 15 ianuarie 1992, instanța de judecată a recurs la ordinul din 7 iunie 1990, adăugând că dna T. nu dispunea de resurse suficiente pentru a contribui la educația și întreținerea S. 12. Reclamantul a continuat să plătească dnei T. pensiile alimentare pentru ceilalți doi copii. În schimb, nu a primit nici o pensie alimentară de la dna T. pentru întreținere și educație de S. 13. La 28 iunie 1990, reclamantul a solicitat plata alocației familiale (ASF) pentru S. El a prezentat o nouă cerere la 22 august 1990. La începutul lunii octombrie 1990, trezorierul-plătitor general al programului a respins refuzul acestuia. Reclamantul a protestat prin menținerea cererii sale și a susținut că ASF a fost datorată fără nicio condiție de resurse părintelui care a crescut singur un copil. Prin scrisoarea din 23 noiembrie 1990, trezorierul-plătitor general a opus un nou refuz. 14. Pe de altă parte, prin scrisoarea din 7 ianuarie 1991, reclamantul a solicitat administrației sale proporția prestațiilor familiale și a suplimentului familial de tratament al funcționarilor pentru cei trei copii ai săi, precum și alocația școlară, cu dobândă moratoriu și capitalizare începând cu 1 octombrie 1989. La 12 februarie 1991, reclamantul și-a reînnoit cererea de proratizare a suplimentului familial 16. La 23 octombrie 1991, Hotărârea Regională pentru Afaceri Culturale a Centrului (DRAC) l-a informat pe reclamant că cererea sa de proratizare a suplimentului familial de tratament a fost respinsă. La 13 decembrie 1991, reclamantul sesizează comisia de recurs amiabilă a casei de alocații familiale a Loiretului cu privire la reclamațiile sale. La 22 ianuarie 1992, fondul de alocații familiale l-a informat pe reclamant că comisia sa de recurs nu era competentă să se pronunțe asupra deciziilor unui alt regim și i-a cerut reclamantului să sesizeze din nou DRAC. Procedură în fața instanței administrative din Orleans 17. La 5 iulie 1991, reclamantul sesizează, cu sprijinul organizației sindicale Federația de Educație Națională (FEN), instanța administrativă din Orleans. În această acțiune, reclamantul a anulat articolul R 513-1 din Codul securității sociale și o circulară din 5 iulie 1991. August 1988, precum și plata unei treimi din suplimentul familiei de tratament începând cu 1 octombrie 1989, în conformitate cu două circulare din 8 octombrie 1968 și 11 februarie 1977. Reclamantul a solicitat, de asemenea, despăgubiri. 18. Prin scrisoarea din 30 martie 1992, reclamantul și FEN au solicitat retrimiterea cauzei pentru aviz către Consiliul de Stat. Prin Ordonanța din 17 aprilie 1992, Tribunalul Administrativ din Orléans a respins această cerere, Pe de altă parte, judecătorul nu poate lua o astfel de măsură, fără a prejudecată în acțiunea principală 19. La 14 aprilie 1995, Consiliul de Stat a pronunțat o hotărâre în Parlament cu privire la litigiu într-o altă cauză prin care se acorda proratizarea suplimentului familial de tratament între părinții divorțați cu unul sau mai mulți copii la domiciliu. Reclamantul a comunicat această hotărâre directorului DRAC, care nu a răspuns scrisorii reclamantului. 20. La 11 martie 1997, reclamantul și-a modificat concluziile anterioare dezvoltând treizeci și trei de motive în fața instanței administrative. 21. Tribunalul administrativ și-a dat hotărârea la 9 iulie 1998 și a acceptat parțial cererile reclamantului. 22. La 31 august 1998, reclamantul a depus o cerere de rectificare a erorii materiale, care a fost refuzată prin scrisoarea din 4 septembrie 1998. La 2 octombrie 1998, reclamantul a răspuns la apel. Reclamantul denunță durata procedurii în fața instanței administrative din Orleans și declară o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 24. Guvernul susține că, din punctul de vedere al instanței administrative, cauza are un caracter complex, în primul rând datorită multiplicității reclamanților, a vorbitorilor și a pârâtilor. Pe de altă parte, guvernul observă că numărul de memorii produse de reclamant a contribuit la creșterea procedurii. Perioada care trebuie luată în considerare 25. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 5 iulie 1991, data sesizării instanței administrative din Orleans (punctul 17 de mai sus). Procedura se află în curs de desfășurare în fața tribunalului administrativ din Nantes. 26. În ziua adoptării prezentei hotărâri, durata procedurii pe o perioadă de nouă ani, din care șapte ani corespund primului grad de jurisdicție în fața instanței administrative din Orleans. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se efectuează o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Richard c. Franța din 22 aprilie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 II, 824, § 57, și Doustaly c. Franța din 23 aprilie 1998, Rec., 1998 II, p. 857, § 39). 28. Curtea constată că, în cazul în care cauza avea o anumită complexitate, problema de principiu a fost soluționată de Consiliul de Stat în 1995. Comisia observă, de asemenea, că, deși reclamantul ar putea fi considerat parțial răspunzător pentru anumite întârzieri, acest lucru nu poate justifica durata totală a procedurii. Întradevăr, Curtea consideră că, în ceea ce privește o perioadă de nouă ani, întârzierea procedurii rezultă în principal din comportamentul instanțelor sesizate. 29. Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul fiecăruia de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil. Curtea consideră că nu se poate considera că: În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 31. Reclamantul susține că procedura în litigiu i-a cauzat prejudicii semnificative în legătură cu pierderile de prestații familiale la care consideră că are dreptul. Cu toate acestea, acesta susține că nu este în măsură să-și înregistreze prejudiciul material și solicită Curții să stabilească cuantumul acestora. În ceea ce privește prejudiciul moral, el solicită o sumă de 50 000 FRF și lasă Curtea să aprecieze restul prejudiciului său. 32. Guvernul consideră că satisfacția echitabilă care poate fi atribuită reclamantului nu poate depăși o sumă de 30 000 FRF pentru prejudiciul moral. 33. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert din cauza duratei procedurii în litigiu. 41, Comisia decide să aloce reclamantului 50 000 FRF în acest scop. Costuri și cheltuieli de judecată 34. Reclamantul susține că a plătit o sumă de 57 905, FRF, dintre care 1 620 FRF pentru procedura în fața Curții. 35. Guvernul este de părere că numai cheltuielile suportate efectiv de reclamant în fața organelor convenției trebuie rambursate, cu condiția ca acestea să fie justificate în mod corespunzător și ca suma lor să fie rezonabilă. 36. Este adevărat că numai cheltuielile suportate în mod necesar în fața instanțelor naționale pentru a remedia încălcarea Convenției constatate de Curte pot fi rambursate, nu este mai puțin adevărat că, în cazuri de durată de procedură, durata de examinare a unei cauze dincolo de În consecință, având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea acordă reclamantului 10 000 FRF în acest sens. 37. În ceea ce privește cheltuielile suportate în fața organelor convenției, Curtea constată că acestea au reținut doar o parte din obiecțiunile reclamantului și că acesta din urmă nu era reprezentat de un avocat. Prin urmare, este necesar să se atribuie reclamantului 1 620 FRF din acest șef. Interese moratoriu 38. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 2,74 % laan. de aceste motive, Curtea, în l mainimité, A declarat, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenia A se vedea, pe care statul pârât trebuie să o plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 50 000 (cinci mii) franci francezi pentru daune morale, precum și 11 620 (unsprezece mii șase sute douăzeci) franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, sume care trebuie majorate cu o dobândă simplă de 2,74% l an de la expirarea termenului menționat și până la plata respinsă, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 2 august 2000 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Dolle Fuhrmann Modulul Președinte