AFFAIRE ABBAS c. FRANCE

SECȚIUNEA 3 CAUZA ABBAS c. FRANȚA (solicitarea nr. 35783/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 iulie 2000 În cauza Abbas c. Franța Curtea Europeană a Drepturilor Lângă (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Fuhrmann președinte J.-P. Costa Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători Dollegreffière de secțiune După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 11 iulie 2000, acesta a fost adoptat la această dată a procedurii A la origine a cauzei (nr. 35783/97) împotriva Franței și al cărui resortisant al Algerian, Abdelghani Abbas, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului ( La 23 februarie 1993, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plângea de refuzul autorităților franceze de a-i elibera un titlu de intrare în Franța după executarea unei măsuri de interdicție a teritoriului de trei ani luat împotriva sa. La 10 septembrie 1997, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitând la prezentarea în scris a observațiilor privind admisibilitatea și justificarea sa. Guvernul și-a prezentat observațiile la 5 decembrie 1997, iar reclamantul a răspuns la aceasta la 10 iunie 1998. La 9 septembrie 1998, Comisia a declarat cererea admisibilă. Ca urmare a intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la 1 noiembrie 1998, în conformitate cu art. 5 alineatul (2) din acesta, cauza este examinată de Curte în conformitate cu dispozițiile Protocolului nr. La 14 ianuarie 1999, guvernul a făcut propuneri în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, în conformitate cu art. 38 din Convenție. După un schimb de corespondență între grefă și părți, printr-o scrisoare din 14 iunie 2000, reclamantul a informat grefa că acceptă termenii regulamentului amiabil propus de guvern. Reclamantul este un resortisant al Algerian, născut în 1966 și are reședința în Franța până la expulzarea sa în Algeria. Reclamantul a intrat în Franța în 1972 la vârsta de șase ani. El este la fel de în vârstă ca un frate de opt frați și surori, dintre care mulți au cetățenia franceză. Întreaga sa familie trăiește în Franța. 10. Prin hotărârea din 5 aprilie 1991, tribunalul din Douai l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa cu patru ani de închisoare și a pronunțat împotriva acestuia o interdicție de pe teritoriul francez pe o perioadă de cinci ani pentru traficul de droguri. 11. Recondamnat la granița la termen a pedepsei sale, la 28 iulie 1992, reclamantul s-a întors ilegal în Franța și a fost arestat la Nisa la 1 iulie 1992. februarie 1993.Urmărit pentru coborârea în lacună a măsurii de interdicție a teritoriului francez pronunțat de instanța de judecată din Douai la data de 5 aprilie 1991, instanța de apel din Aix-en-Provence l-a condamnat, la 10 iunie 1993, la pedeapsa cu 10 luni de închisoare și a pronunțat o nouă interdicție a teritoriului francez pentru o perioadă de trei ani. Recursul în cauză a fost respins printr-o hotărâre a Curții de Casație din 7 septembrie 1993. 12. Printr-o cerere la 29 august 1994, reclamantul a solicitat ridicarea măsurii de interzicere a teritoriului francez pronunțată în 1993. printr-o hotărâre din 29 ianuarie 1996, Tribunalul de apel din Aix-en-Provence și-a respins cererea. 13. La sfârșitul interdicției de pe teritoriul francez, reclamantul a depus o cerere de viză pentru a se putea întoarce în Franța, care i-a fost refuzată prin scrisoarea din 13 ianuarie 1997 a Biroului de vize pentru Algeria 14. Reclamantul susține că a ajuns în Franța la vârsta de șase ani și că întreaga sa familie trăiește în această țară. El se plânge că, la sfârșitul perioadei de interdicție a teritoriului francez (trei ani), nu a putut să se întoarcă în Franța. În esență, la art. 8 din Convenție se referă la art. 15. Printr-o scrisoare din 14 ianuarie 1999, guvernul a precizat că, în cadrul procedurii de soluționare a litigiilor, reclamantul putea adresa biroului de vize pentru a include o cerere de viză de lungă ședere, care permitea, într-o a doua etapă, să se solicite eliberarea unui permis de ședere în prefectură. Printr-o scrisoare din 15 iunie 1999, guvernul a informat Curtea că Consulatul Franței din Alger a eliberat reclamantului, la 9 iunie 1999, o viză de lungă ședere, prin soluionarea amiabilă a cauzei. 16. Printr-o scrisoare din 7 iulie 1999, reclamantul a informat că a acceptat propunerea de soluționare pe cale amiabilă a guvernului, cu condiția ca acesta să obțină un permis de ședere în Ecuador atunci când a solicitat acest lucru la sosirea sa în Franța. Reclamantul s-a întors în Franța în august 1999 și a depus o cerere de permis de ședere la prefectura Lille. 17. Printr-o scrisoare din 18 mai 2000, guvernul a informat Curtea că ministrul de la .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Ca răspuns la scrisoarea dvs. din 30 mai 2000 privind decontarea la termen a cazului nostru, vă informez cu privire la acceptarea mea în ceea ce privește eliberarea unui certificat de reședință valabil un an, reînnoibil, precum și a mențiunii "salariat" (...) 19. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat anterior se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale (articolele fine ale Convenției și 3 din regulament). 20. Prin urmare, el trebuie să șteargă cauza rolului. prin aceste motive, instanța, la l'unanimité, decide să șteargă cauza din rol. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 20 iulie 2000 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Curții. Dolle Fuhrmann modular Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE ABBAS

c. FRANCE

(Requête n° 35783/97)

ARRÊT

STRASBOURG

20 juillet 2000

En l’affaire Abbas c. France

,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

W.

Fuhrmann

,

président

,

J.-P.

Costa

,

P.

Kūris

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

K.

Jungwiert

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et

de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 juillet 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n°

35783/97) dirigée contre la France et dont un ressortissant algérien, Abdelghani Abbas («

le requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 23 février 1993 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M.

Ronny Abraham, directeur des Affaires Juridiques au ministère des Affaires étrangères.

3.

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaignait du refus des autorités françaises de lui délivrer un titre d’entrée en France au terme de l’exécution d’une mesure d’interdiction du territoire de trois ans prise à son encontre. Le 10 septembre 1997, la Commission (deuxième chambre) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Le Gouvernement a présenté ses observations le

5 décembre 1997, et le requérant y a répondu le

10 juin 1998.

4.

Le 9 septembre 1998, la Commission a déclaré la requête recevable.

5.

A la suite de l’entrée en vigueur du Protocole n° 11 le 1

er

novembre 1998, et conformément à l’article 5 § 2 de celui-ci, l’affaire est examinée par la Cour conformément aux dispositions dudit Protocole.

6.

Conformément à l’article 52 § 1 du règlement de la Cour («

le règlement

»), le Président de la Cour a attribué l’affaire à la troisième section.

7.

Le 14 janvier 1999, le Gouvernement a fait des propositions en vue d’un règlement amiable de l’affaire, aux termes de l’article 38 de la Convention. Après un échange de correspondance entre le greffe et les parties, par une lettre du 14 juin 2000, le requérant a informé le greffe qu’il acceptait les termes du règlement amiable proposé par le Gouvernement.

EN FAIT

8.

Le requérant est un ressortissant algérien, né en 1966 et résidant en France jusqu’à son expulsion vers l’Algérie.

9.

Le requérant est entré en France en 1972 à l’âge de six ans. Il est l’aîné d’une fratrie de huit frères et sœurs, dont plusieurs ont la nationalité française. Toute sa famille vit en France.

10.

Par un arrêt en date du 5 avril 1991, la cour d’appel de Douai condamna le requérant à la peine de quatre ans de prison et prononça à son encontre une interdiction du territoire français pendant une durée de cinq années pour trafic de stupéfiants.

11.

Reconduit à la frontière à l’expiration de sa peine, le 28 juillet 1992, le requérant revint illégalement en France et fut interpellé à Nice le 1

er

février 1993. Poursuivi pour soustraction à l’exécution de la mesure d’interdiction du territoire français prononcée par la cour d’appel de Douai le 5 avril 1991, la cour d’appel d’Aix-en-Provence le condamna, le 10 juin 1993, à la peine de dix mois d’emprisonnement et prononça une nouvelle interdiction du territoire français pour une durée de trois ans. Le pourvoi en cassation du requérant fut rejeté par un arrêt de la Cour de cassation en date du 7

septembre 1993.

12.

Par une requête en date du 29 août 1994, le requérant sollicita le relèvement de la mesure d’interdiction du territoire français prononcée en 1993. Par un arrêt du 29 janvier 1996, la cour d’appel d’Aix-en-Provence rejeta sa demande.

13.

Au terme de l’interdiction du territoire français, le requérant présenta une demande de visa pour pouvoir rentrer en France qui lui fut refusée par lettre du 13 janvier 1997 du bureau des visas pour l’Algérie.

14.

Le requérant fait valoir qu’il est arrivé en France à l’âge de six ans et que toute sa famille vit dans ce pays. Il se plaint qu’au terme de la période d’interdiction du territoire français (trois ans), il n’a pas pu revenir en France. Il invoque en substance l’article 8 de la Convention.

EN DROIT

15.

Par une lettre du 14 janvier 1999, le Gouvernement a précisé que dans l’optique du règlement amiable de l’affaire, le requérant pouvait formuler auprès du bureau des visas pour l’Algérie une demande de visa de long séjour, qui seul permettait de solliciter dans un second temps la délivrance d’une carte de séjour en préfecture. Par un courrier du 15 juin 1999, le Gouvernement a informé la Cour que le Consulat de France à Alger avait délivré le 9 juin 1999 un visa de long séjour au requérant, en règlement amiable de l’affaire.

16.

Par une lettre du 7 juillet 1999, le requérant a fait savoir qu’il acceptait la proposition de règlement amiable du Gouvernement à condition d’obtenir un titre de séjour de la préfecture lorsqu’il en ferait la demande à son arrivée en France. Le requérant est revenu en France en août 1999 et a déposé une demande de titre de séjour auprès de la préfecture de Lille.

17.

Par une lettre du 18 mai 2000, le Gouvernement a informé la Cour que le ministre de l’Intérieur avait donné instruction au préfet du

Nord-Pas-de-Calais de délivrer au requérant un certificat de résidence algérien valable un an, renouvelable, avec la mention «

salarié

».

18.

Par une lettre du 14 juin 2000, adressée à la Cour, le requérant a fait la déclaration suivante

:

«

En réponse à votre courrier du 30 mai 2000 relatif au règlement à l’amiable de notre affaire, je vous fais part de mon acceptation à l’égard de la délivrance d’un certificat de résidence valable un an, renouvelable, ainsi que de l’apposition de la mention ‘salarié’

; (…)

»

19.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles

37

§

1

in

fine

de la Convention et

62

§

3 du règlement).

20.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

par ces motifs, la cour, À l’unanimitÉ,

Décide

de rayer l’affaire du rôle.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 juillet 2000 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.

S.

Dollé

W.

Fuhrmann

Greffière

Président