ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO

Sursă originală

CtEDO 15.07.2004 Auto

AFFAIRE HOURIA ABBAS c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

15.07.2004

Pe scurt

Instanță

CtEDO

Concluzie

Scoasă de pe rol

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE HOURIA ABBAS c. FRANCE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA HOURIA ABBAS c. FRANȚA (solicitarea nr. 49532/99) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 15 iulie 2004 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Houria Abbas c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto J.-P.

Costa Caflisch Zupančič Hedigan Tsatsa-Nikolovska, judecători și al domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 iunie 2004, se rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată proceduralA la data la care a început cauza se află o cerere (n 49532/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și printre care o resortisantă algeriană, domnul Houria Abbas ( La 9 aprilie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( În special, recurenta susținea pe teren art. 6 alineatul (1) din convenție că, în cadrul procedurii penale intentate împotriva sa, aceaceasta a fost privată de posibilitatea de a-și exercita drepturile în fața Curții de Casație ca urmare a decăderii recursului care îi fusese opus pentru nepunerea în stare de funcționare.

La 23 octombrie 2003, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. DE FAPT, reclamanta s-a născut în 1953 și își are reședința în Villeurbană. La 16 septembrie 1997, recurenta a fost găsită vinovată de tribunalul corecțional din Lyon al șefilor de escrocherie și de recital de zboruri agravate, condamnată la 18 luni de închisoare, dintre care 12 luni cu suspendare, și la o amendă de 50.000 de franci francezi (FRF). Prin hotărârea din 24 februarie 1998, tribunalul din Lyon a confirmat hotărârea și a reformat sentința prin condamnarea recurentei la 18 luni de închisoare, dintre care șase luni cu suspendare, și la o amendă de 50.000 FRF.

Recurenta a formulat un recurs în cassare la 26 februarie 1998 și a solicitat în același timp dreptul la asistență judiciară, care a fost refuzat de către biroul de asistență judiciară al Curții de Casație la 14 ianuarie 1999 pe următorul motiv: Cu toate că resursele reclamantului au fost considerate insuficiente, nu se poate ridica niciun mijloc serios de casare împotriva deciziei criticate. La avocata recurentei a depus un memoriu în fața camerei criminale a Curții de Casație.

10. La 17 decembrie 1998, procurorul general a invitat-o pe reclamantă, în temeiul articolului 583 din Codul de procedură penală, să se prezinte la 4 ianuarie 1999 înainte de ora 17:00 la sediul din Lyon Montluc, iar recursul său ar fi menționat la 5 ianuarie 1999 în fața camerei criminale a Curții de Casație 11. Recurenta a fost spitalizată între 3 ianuarie (21:45) și 4 ianuarie 1999 (11:09), precum și între 6 ianuarie și 4 martie 1999. 12. Printr-o scrisoare din 22 decembrie 1998, avocatul său a acuzat primirea scrisorii procurorului din 17 decembrie 1998 și a scris următoarele: În prezent, în centrul spitalului din Vinatier, este foarte tulburată și va fi imposibil să se prezinte la Montluc la 4 ianuarie.

Printr-o scrisoare din 21 martie 2001 adresată agentului guvernamental, Parchetul General de lângă curtea de apel Lyon a confirmat, că, după cercetare, scrisoarea din 22 decembrie 1998 nu părea să fi fost primită la grefa sa. În anexă, acesta a produs diferite scrisori schimbate între autoritățile în cauză :De exemplu, prin scrisoarea din 4 ianuarie 1999, procurorul general aproape de curtea de apel Lyon a cerut comisarului competent să notifice recurentei că a fost făcută mențiune care a fost în acest moment la Vinatier La 5 ianuarie 1999, înainte de ora 9:00, procurorul general a solicitat să se prezinte la casa din Lyon Montluc, în caz contrar ar fi decăzut din recursul său.

Procurorul general aproape de tribunalul din Lyon Montluc a făcut apel la procurorul general la data de 5 ianuarie 1999 în apropierea Curții de Casație în următoarele cuvinte: Am onoarea de a vă da seama de ceea ce [rectoreasa] nu este pusă în stare la 5 ianuarie 1999 la casa de judecată din Lyon Montluc. Serviciile de poliție nu au reușit să acționeze la notificarea de a trebui să se pună în funcțiune: [rectora] a fost internată în Vinatier, până în ziua de azi. Încercările de apel telefonic la domiciliu s-au dovedit deșarte. Cu toate acestea, scrisoarea simplă transmisă la 17 decembrie 1998 cu privire la faptul că trebuie să ne pregătim nu ne-a fost returnată până în prezent, iar confirmarea primirii scrisorii recomandate trimise la 17 decembrie nu ne-a fost transmisă.

Prin hotărârea din 16 februarie 1999, Curtea de Casație a declarat recurenta decăzută a recursului său în temeiul articolului 583 din Codul de procedură penală, pe motiv că La 10 mai 2004, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație Guvernul Republicii Franceze oferă doamnei Houria ABBAS suma de 3 700 de euro (trei mii șapte sute de euro) în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și toate cheltuielile și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei.

În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö 700 (trei mii șapte sute de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și toate cheltuielile și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că cazul este definitiv soluționat. Această declarație este soluționată în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul.

În plus, sunt dispus să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 17. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 18. Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 15 iulie 2004 în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.

Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE HOURIA ABBAS c. FRANCE (Requête n o 49532/99) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 15 juillet 2004 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Houria Abbas c. France, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , J.-P. Costa , L. Caflisch , B. Zupančič , J. Hedigan , M me Tsatsa-Nikolovska, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 juin 2004, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 49532/99) dirigée contre la République française et dont une ressortissante algérienne, M me Houria Abbas (« la requérante »), a saisi la Cour le 9 avril 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Ronny Abraham, directeur des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

La requérante alléguait, notamment, sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention que, dans le cadre de la procédure pénale intentée contre elle, elle avait été privée de la possibilité de faire valoir ses droits devant la Cour de cassation du fait de la déchéance du pourvoi qui lui avait été opposée pour défaut de mise en état.

Le 23 octobre 2003, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable. EN FAIT

La requérante est née en 1953 et réside à Villeurbanne.

Le 16 septembre 1997, la requérante fut reconnue coupable par le tribunal correctionnel de Lyon des chefs d’escroqueries et de recel de vols aggravés. Elle fut condamnée à dix-huit mois d’emprisonnement, dont douze mois avec sursis, et à une amende de 50 000 francs français (FRF).

Par un arrêt du 24 février 1998, la cour d’appel de Lyon confirma le jugement et réforma la peine en condamnant la requérante à dix-huit mois d’emprisonnement, dont six mois avec sursis, et à une amende de 50 000 FRF.

La requérante forma un pourvoi en cassation le 26 février 1998 et sollicita parallèlement le bénéfice de l’aide juridictionnelle, qui fut refusé par le bureau d’aide juridictionnelle de la Cour de cassation le 14 janvier 1999 au motif suivant : « Bien que les ressources du demandeur aient été reconnues insuffisantes, aucun moyen de cassation sérieux ne peut être relevé contre la décision critiquée. »

L’avocate de la requérante déposa un mémoire devant la chambre criminelle de la Cour de cassation.

10.

Le 17 décembre 1998, le procureur général près la cour d’appel de Lyon invita la requérante, sur la base de l’article 583 du code de procédure pénale, à se présenter le 4 janvier 1999 avant 17 heures à l’établissement pénitentiaire de Lyon Montluc ; en effet, son pourvoi serait évoqué le 5 janvier 1999 à l’audience de la chambre criminelle de la Cour de cassation.

11.

La requérante fut hospitalisée du 3 janvier (21 h 45) au 4 janvier 1999 (11 h 09), ainsi que du 6 janvier au 4 mars 1999.

12.

Par une lettre du 22 décembre 1998, son avocate accusait réception du courrier du procureur du 17 décembre 1998 et écrivait ce qui suit : « [La requérante], profondément perturbée est actuellement hospitalisée au centre hospitalier de Vinatier, et il lui sera impossible de se présenter à Montluc le 4 janvier. » Ce courrier n’ayant pas été envoyé par voie recommandée, il n’existe pas de trace de son envoi.

13.

Par une lettre du 21 mars 2001 à l’agent du Gouvernement, le parquet général près la cour d’appel de Lyon confirmait, qu’après recherches, le courrier du 22 décembre 1998 ne semblait pas avoir été reçu à son greffe. En annexe, il produisait différentes lettres échangées entre les autorités concernées : ainsi, par missive du 4 janvier 1999, le procureur général près la cour d’appel de Lyon demanda au commissaire compétent de notifier à la requérante ‑ mention ayant été faite qu’elle était à ce moment « hospitalisée au Vinatier » ‑ l’invitation de se présenter à la maison d’arrêt de Lyon Montluc le 5 janvier 1999 avant 9 heures, faute de quoi elle serait déchue de son pourvoi. Le procureur général près la cour d’appel de Lyon s’adressa le 5 janvier 1999 au procureur général près la Cour de cassation dans les termes suivants : « J’ai l’honneur (...) de vous rendre compte de ce que [la requérante] ne s’est pas mise en état le 5 janvier 1999 à la maison d’arrêt de Lyon Montluc. Les services de police n’ont pu opérer à la notification d’avoir à se mettre en état : [la requérante] a été hospitalisée au Vinatier, à ce jour elle en est sortie. Les tentatives d’appel téléphoniques à son domicile se sont avérées vaines. Cependant la lettre simple transmise le 17 décembre 1998 portant avis d’avoir à se mettre en état ne nous a pas été retournée à ce jour et l’accusé de réception de la lettre recommandée envoyée aussi le 17 décembre ne nous a pas été transmis. »

14.

Par un arrêt du 16 février 1999, la Cour de cassation déclara la requérante déchue de son pourvoi sur la base de l’article 583 du code de procédure pénale, au motif que « le demandeur, condamné à une peine emportant privation de la liberté pour plus de six mois, ne s’est pas mis en état et n’a pas obtenu dispense de se soumettre à cette obligation ». EN DROIT

15.

Le 10 mai 2004, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Le gouvernement de la République française offre de verser à Madame Houria ABBAS la somme de 3 700 euros (trois mille sept cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que tous frais et dépens, et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

16.

Préalablement, le 3 mai 2004, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par la requérante : « Je soussignée, Houria ABBAS, note que le gouvernement de la République française est prêt à me verser la somme de 3 700 (trois mille sept cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionné pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que tous frais et dépens, et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la France à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

17.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).

18.

Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 juillet 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze

CtEDO 2003-10-23

0,96

ABBAS contre la FRANCE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49532/99 prezentate de Houria ABBAS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 23 octombrie 2003 într-o cameră compusă din dnii

CtEDO 2000-07-20

0,95

AFFAIRE ABBAS c. FRANCE

SECȚIUNEA 3 CAUZA ABBAS c. FRANȚA (solicitarea nr. 35783/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 iulie 2000 În cauza Abbas c. Franța Curtea Europeană a Drepturilor Lângă (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Fuhrmann președint

CtEDO 2006-02-22

0,94

CASE OF ABBAS HOURIA AGAINST FRANCE

Rezoluția ResDH(2006)6 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 iulie 2004 (Rezoluție prietenoasă) în cazul Abbas Houria împotriva Franței (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 22 februarie 2006, la a 955-a ședință a De

CtEDO 2003-02-13

0,94

AFFAIRE LOUERAT c. FRANCE

A TREIA SECȚIE CAUZA LOUERAT c. FRANȚA (Cerere nr. 44964/98) HOTĂRÂRE STRASBOURG 13 februarie 2003 DEFINITIVĂ 13/05/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute de art. 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi corecturi d

CtEDO 2002-02-26

0,94

AFFAIRE ESSAADI c. FRANCE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ESAADI c. FRANȚA (solicitarea nr. 49384/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 Februarie 2002 DEFINITIVF 04/0/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supu

{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}

Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Creează cont gratuit Am deja cont

Sursă