CtEDO 23.09.2003 AI

AFFAIRE DUMAS c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
23.09.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE DUMAS c. FRANCE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

CAUZA

DUMAS împotriva FRANȚEI

(Cererea nr. 53425/99)

23 septembrie 2003

24/03/2004

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 al Convenției. Ea poate suferi retușuri de formă.

În cauza Dumas împotriva Franței,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secție), sesizată în formă de cameră alcătuită din:

D-nii A.B. Baka, președinte, J.-P. Costa, Gaukur Jörundsson, C. Bîrsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, d-na A. Mularoni, judecători, și d-na S. Dollé, grefier de secție,

După deliberare în camera de consiliu pe 30 aprilie 2002 și 2 septembrie 2003,

Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la ultima dată menționată:

art. 819

„Dacă toți moștenii sunt prezenți și capabili, împărțirea poate fi făcută în forma și prin actul pe care părțile îl consideră convenabile."

art. 822

„(...) Contestațiile care se ridică, (...) în cursul operațiunilor de împărțire, sunt, sub pedeapsă de nulitate, supuse exclusiv tribunalului din locul deschiderii succesiunii; este în fața acestui tribunal că se procedează la licitații (...). În cazul în care ar trebui să aibă loc tentativa de conciliere prevăzută de art. 48 al codului de procedură civilă, doar judecătorul tribunalului de prim nivel din locul deschiderii succesiunii va fi competent sub pedeapsă de nulitate. Dacă toate părțile sunt de acord, tribunalul poate fi sesizat cu cererea de împărțire printr-o cerere colectivă semnată de avocații lor. Dacă este cazul să aibă loc licitație, cererea va conține o stabilire de preț care va servi ca evaluare. În acest caz, sentința este pronunțată în camera de consiliu și nu este susceptibilă de apel dacă concluziile cererii sunt admise de tribunal fără modificare (...)"

art. 823

„Dacă unii dintre moșteni refuză să consimtă la împărțire, sau dacă se ridică contestații fie asupra modului de a proceda, fie asupra manerei de a o termina, tribunalul pronunță ca în materie sumarică, sau numește, dacă este necesar, pentru operațiunile împărțirii, unii dintre judecători, pe baza raportului căreia decide contestațiile."

art. 837

„Dacă, în operațiunile trimise în fața unui notar, se ridică contestații, notarul va întocmi proces-verbal al dificultăților și spuselor respective ale părților, le va trimite în fața comisarului numit pentru împărțire; (...)"

„Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...), care va decide (...) contestațiile asupra drepturilor și obligațiilor sale de caracter civil (...)"

Potrivit Guvernului, diversele instanțe judiciare care au intervenit au hotărât de fiecare dată în termen rezonabil. Astfel tribunalul de circumscripție din Paris, sesizat la 12 iulie 1991, și-a pronunțat decizia la 17 decembrie 1991; expertul desemnat și-a depus raportul mai puțin de un an după numire; tribunalul, sesizat la 30 noiembrie 1992, și-a pronunțat sentința la 7 iulie 1993. Privind desemnarea administratorului judiciar, tribunalul, sesizat la 28 aprilie 1996, și-a pronunțat decizia la 11 decembrie 1996. Curtea de apel a hotărât asupra apelului tras împotriva acestei decizii la 6 octombrie 1998. Privind cererea de suspendare a executării provizorii cu care era însoțită sentința din 11 decembrie 1996, curtea de apel din Paris, sesizată la 19 iulie 1997, și-a pronunțat decizia la 9 octombrie 1997.

Astfel, potrivit părerii Curții, procedura privind lichidarea succesiunii a început la 12 iulie 1991, cu citarea reclamantei în fața tribunalului de circumscripție din Paris (paragrafele 14 de mai sus). Ea nu s-a încheiat încă (paragrafele 24 de mai sus). Prin urmare, a durat mai mult de doisprezece ani și doi luni până în prezent.

În plus, Curtea remarcă că aproape doi ani s-au scurs între sentința pronunțată la 11 decembrie 1996 și hotărârea curții de apel din 6 octombrie 1998.

„Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite ștergerea decât imperfect a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

Curtea estimează totuși că reclamanta, deși nu este reprezentată de avocat, a trebuit în mod necesar să suporte anumite cheltuieli în fața ei și, prin urmare, consideră rezonabil să-i acorde suma propusă de Guvern, și anume 1.000 EUR.

a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, 8.000 EUR (opt mii euro) pentru daunele morale, precum și 1.000 EUR (o mie euro) la titlul cheltuielilor și costurilor, plus orice sumă care poate fi datorată la titlul taxei;

b) că, de la expirarea termenului respectiv și până la versament, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;

Încheiat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 23 septembrie 2003 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului.

A.B. Baka

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă