CtEDO 07.01.2003 Auto

AFFAIRE C.D. c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
07.01.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner P1-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE C.D. c. FRANCE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA C.D. c. FRANȚA (solicitarea nr. 424055/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 ianuarie 2003 DEFINITIVF 21/05/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza C.D. c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Gaukur Jundsson președintele J.-P. Costa Loucaide Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 14 mai și 10 decembrie 2002, Rend l'hote, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 4240/98) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, M. C.D. (inclusiv reclamanta, reclamanta) a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului (inclusiv Comisia) la 27 martie 1998 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Președintele Camerei a acceptat cererea de nedivulgare a identității sale formulată de recurentă [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Guvernul francez (atmosferă) a fost reprezentat de dl Michele Dubrocard, subdirector al drepturilor omului la Ministerul Afacerilor Externe. Recurenta susținea încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1 ca urmare a duratei procedurii desfășurate în fața instanțelor civile. Cererea a fost transmisă Curții la data de 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secții a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 14 mai 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. La 4 și 25 octombrie 1984, reclamanta și-a numit mama și fratele în fața tribunalului de mare instanță din Bonneville, solicitând împărțirea succesiunii tatălui său, deschisă cu 15 luni mai devreme. 11. Prin hotărârea din 14 ianuarie 1987, instanța a dispus împărțirea, dar înainte de aceasta, a unei competențe și a evaluării bunurilor. Data depunerii raportului a fost prelungită până la 1 septembrie 1987 de către judecătorul însărcinat cu controlul expertizei. 12. La 28 martie 1988, acest magistrat a pus la dispoziție în mod corespunzător situația operațiunilor sale de competență. La 7 aprilie 1988, expertul și-a exprimat dificultățile în obținerea unor documente de la fratele reclamantei. La 20 aprilie 1988, magistratul l-a invitat să depună raportul în l'etat. La 2 iunie 1988, expertul l-a informat pe magistrat că tocmai primise un anunț de 16 pagini de la fratele reclamantei. 13. La 18 iulie 1988, expertul a prezentat raportul său. 14. La 29 septembrie 1989, judecătorul pentru punerea în funcțiune a emis un ordin de încheiere în fața Consiliului recurentei, care și-a prezentat concluziile la 8 decembrie 1989. La 9 februarie 1990, judecătorul pentru punerea în funcțiune a emis un ordin de încheiere a unui ordin către fratele reclamantei și, la 1 iunie 1990, către mama sa. Schimburile de concluzii între părți au avut loc până la 28 iunie 1991. Recurenta a prezentat concluzii la 22 iulie 1991 în scopul de a vedea că aceste înscrisuri au fost retrase de la dezbateri, dat fiind că au fost comunicate după ordonanța de încheiere. 15. Prin hotărârea din 15 ianuarie 1992, Tribunalul a stabilit principiile de împărțire a bunurilor. 16. La 3 iunie 1992, fratele și mama reclamantului au făcut apel la această decizie. La 30 iunie 1992, reclamanta a depus mărturie. La 2 octombrie 1992, fratele și mama reclamantei au schimbat declarația. La 21 mai 1993, acesta a solicitat, de asemenea, recurentei să-i comunice monede. La data de 23 noiembrie 1994, reclamanta a renunțat la pretențiile sale, dar fratele său a formulat o cerere reconvențională care conținea termenii somației din 21 mai 1993. La 15 decembrie 1994, consilierul pentru punerea în funcțiune a acceptat această cerere reconvențională. La data de 26 iunie 1995, consiliul mamei recurentei a solicitat stabilirea prioritară a cauzei. 18. Mama reclamantei a decedat la 21 ianuarie 1995. În aprilie 1995, recurenta și fratele său au intervenit în mod voluntar în cadrul procedurii în calitate de moștenitori ai mamei lor. La 20 aprilie 1995, recurenta a solicitat amânarea în instanță a motivului pe care l-a considerat mai urgent pentru a judeca litigiul în fond. 19. La 20 aprilie 1995, reclamanta a formulat o nouă cerere în vederea comunicării de înscrisuri. La 21 martie 1996, Curtea a invitat părțile să încheie un proces recapitulativ și a făcut trimitere la o ședință din 2 mai 1996. 21. La data de 23 mai 1996, la cererea recurentei, judecătorul culpelor desemnează un administrator însărcinat cu înfățișarea bunurilor succesiunii și cu gestionarea tuturor bunurilor componente. Fratele reclamantei a făcut apel la această ordonanță. Instanța de apel a respins cererea prin hotărâre din 9 decembrie 1997 și l-a condamnat pe fratele reclamantei la o amendă civilă de 10 000 de franci pentru această ordonanță. rezistență absurdă (...) dublată cu un spirit în mod evident răzbunător și executor 22. La 27 iunie 1996, consilierul de punere în funcțiune a ordonat o nouă expertiză pentru a evalua terenurile care au devenit zidibile după prima expertiză și a ordonat comunicarea anumitor piese între părți. Raportul de competență trebuia depus în termen de șase luni. 23. La 24 decembrie 1996 și 18 martie 1997, instanța a acordat noi termene experților pentru a-și prezenta raportul. La 27 august 1997, consilierul pentru punerea în funcțiune i-a solicitat expertului să depună raportul fără întârziere. La 12 martie 1998, consilierul de punere în funcțiune l-a exonerat pe fratele reclamantei de cererea sa de desemnare a unui corp de experți în locul celui numit prin ordonanța din 27 iunie 1996 25. După o primă fixare la 14 septembrie 1999, încuviințarea pledoariei a fost trimisă înapoi la 15 noiembrie 2000, fratele reclamantei neprezentând concluzii după depunerea raportului de expertiză. 26. La 11 octombrie 1999, consilierul fratelui recurentei a solicitat amânarea ordinului de a încheia până la data de 14 octombrie care îi fusese adresat. La 15 decembrie 1999 i s-a acordat un nou termen până la data de 15 decembrie 1999. La 8 februarie 2000 a prezentat concluziile sale și a prezentat noi concluzii recapitulative cu noi piese la 2 și 8 noiembrie 2000 27. În concluziile sale, recurenta a solicitat în special condamnarea fratelui său la plata unei sume lunare de 2 000 de franci începând cu februarie 1990, din cauza prejudiciului cauzat de faptele sale, care au făcut imposibilă executarea hotărârilor judecătorești referitoare la închirierea unui apartament individ între ei, precum și condamnarea sa la plata în întregime a cheltuielilor de judecată și de recurs, și plata unei indemnizații de 50.000 de franci pentru cheltuielile suportate și care nu au fost incluse în cheltuielile de judecată. 28. Ca răspuns la un argument din partea fratelui recurentei, care a solicitat anularea hotărârii în cauză, conform căruia acesta ar fi fost privat de un proces echitabil într-un termen rezonabil, instanța de apel a societății Chaméry estemima, printr-o hotărâre din 24 ianuarie 2001, că durata procedurii constituia numai pentru părți și l-a condamnat pe fratele recurentei să îi plătească o despăgubire de 10 000 de franci din cauza rezistenței sale uneori abuzive și a mijloacelor sale de dilaurare. Comisia a acceptat cererea recurentei de a se proceda împreună la operațiunile de împărțire și de lichidare a succesiunii tatălui său și a comunității care au existat între părinții săi și de a-l desemna pe președintele Camerei departamentale a notarilor de rang înalt pentru efectuarea operațiunilor de lichidare și partajare a succesiunilor. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 29. recurenta se plânge de durata acestei proceduri și mai ales la art. 6 alineatul (1) din convenție ale cărei dispoziții relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (.) Perioada care trebuie luată în considerare 30. Procedura a început la 4 și 25 octombrie 1984 și nu a fost finalizată la 24 ianuarie 2001. Prin urmare, aceasta a durat cel puțin 16 ani și trei luni, pentru două instanțe. Cu privire la observația art. 6 alin. (1) din Convenția 31. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei procedurii s mai este apreciat în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Richard c. Franța din 22 aprilie 1998, Rec., 1998, p. 857, p. 39 și Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII. 32, Rec., 1998, p. 39 și Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII. Ea subliniază termenele importante pe care experții le-au stabilit pentru a-și depune rapoartele și deplânge faptul că instanța de apel l-a sancționat pe fratele său din cauza comportamentului său excesiv de greoi, dar nu a reacționat pentru a-l împiedica pe acesta să întârzie desfășurarea operațiunilor sau a activității sale. Ea adaugă că a solicitat de mai multe ori, dar în zadar, procurorului republicii sau judecătorului să examineze pe fratele său de către un specialist pentru a solicita punerea sa sub curatală sau tutela sa. Recurenta concluzionează astfel că întârzierile datorate fratelui său ar fi putut fi evitate dacă judecătorii nu ar fi permis să se folosească și să abuzeze de justiție în detrimentul propriilor interese și al familiei sale. 33. Guvernul insistă asupra complexității cazului, din cauza numărului de bunuri care urmează să fie evaluate, a numărului de donații și de împrumuturi care trebuie examinate, precum și asupra necesității de a efectua o a doua evaluare a terenurilor care au devenit zidibile după ce au fost realizate în primă instanță. În ceea ce privește comportamentul părților, guvernul arată, printre altele, că acestea sunt la originea unui număr mare de incidente de procedură și de cereri conexe. El adaugă că au depus 14 seturi de concluzii în două grade de jurisdicție și că fratele și mama reclamantei au întâmpinat dificultăți în a depune mărturie. El reamintește că fratele reclamantei a solicitat de două ori amânarea procedurii, avocatul său neputând fi prezent la aceste date și că a ridicat numeroase obiecții neîntemeiate față de expert. El adaugă că art. 780 din noul Cod de procedură civilă permite oricărei părți, dacă la o dată de la care nu au fost prezentate actele de procedură în termenele stabilite, să sesizeze judecătorul însărcinat cu punerea în funcțiune, astfel încât să dispună închiderea procedurii în cauză și trimiterea în fața instanței. Guvernul subliniază că reclamanta nu a făcut uz de această capacitate. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, guvernul observă că prima hotărâre prin care s-a dispus o competență nu a fost pronunțată decât după două luni de la executarea ordonanței de închidere și că instanța de punere în executare a utilizat de nouă ori competențele care îi erau conferite prin art. 3 din noul Cod de procedură civilă prin acordarea de consultanță a părților nouă somații de încheiere. Guvernul adaugă că, în fața instanței de recurs, au fost ținute în mod regulat audieri de punere în funcțiune și că au fost pronunțate șase ordonanțe și numeroase ordonanțe de încheiere. La data de 26 iunie 1995 și nu a fost amânată până la 14 septembrie 1999 decât la cererea fratelui recurentei, apoi la 15 noiembrie 2000 din cauza întârzierii sale de încheiere. Guvernul concluzionează că această durată de procedură este datorată părților, chiar dacă reclamanta a demonstrat mai multă diligență decât fratele său 34. Curtea constată că cauza, care a durat mai mult de șaisprezece ani, prezenta, fără îndoială, o anumită complexitate, având în vedere importanța succesiunii din care a trebuit să facă un inventar și pentru gestionarea căreia a fost numit un administrator. În ceea ce privește comportamentul părților, Curtea arată că le sunt atribuite numeroase termene ca urmare a predării tardive a concluziilor sau a înscrisurilor. Cu toate acestea, Curtea subliniază, de asemenea, termene foarte lungi de inactivitate din partea autorităților judiciare. Astfel, din dosar nu reiese că au fost realizate acte de procedură între landurile emise de recurentă la 4 și 25 octombrie 1984 și prima hotărâre a Tribunalului de Mare Instanță din Bonneville din 14 ianuarie 1987 de dispunere a unei expertize. Raportul expertului, care trebuia depus până la 31 mai 1987, a fost, de fapt, depus la 18 iulie 1988. Pe de altă parte, în fața instanței de apel, procedura a început la 3 iunie 1992, iar consilierul de punere în funcțiune a intervenit pentru prima dată la 15 decembrie 1994. Nici un alt act n Curtea ia notă de faptul că al doilea raport de expertiză a fost depus la 18 decembrie 1997, adică la aproape un an de la data stabilită de consilierul de punere în aplicare. Curtea reamintește că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a primi o decizie definitivă într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Hotărârile C- cheag c. Franța, nr 36932/97, § 27) sau Frydlender § 45. Prin urmare, a fost de competența statului pârât să facă ceea ce este necesar pentru a evita întârzierile de inactivitate atât de lungi. În special, judecătorul și consilierul de punere în aplicare aveau competența de a emite somații părților pentru a evita astfel de întârzieri în procedură. 35. În concluzie, în lumina criteriilor prevăzute de jurisprudență și ținând seama de ansamblul circumstanțelor din speță, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește condiția termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 36. Recurenta susține că această durată a adus atingere dreptului său de proprietate și utilizării libere a bunurilor sale în necunoașterea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția care dispune de Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 37. Guvernul contestă în această privință decizia de admisibilitate luată de Curte și arată că Curtea a refuzat întotdeauna să considere că consecințele financiare ale unei proceduri prea lungi intră în domeniul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr. 38. Curtea nu consideră că este necesar să se pronunțe cu privire la data la care a fost pronunțat guvernul. Întradevăr, având în vedere concluzia menționată la punctul 35 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se ia o decizie cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Hotărârea Brigandi, Zanghi și Santilli c. Italia din 19.2.91, seria A n 194, p. 32, p. 47 alin. 23 și, respectiv, p. 62 alin. 22 și Thery c. Franța 33989/96, § 29, 1 februarie 2000, nepublicată). III. PRIVIND LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 39. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 40. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamanta solicită 1 107 420, 22 EUR ( (d) care corespunde blocării proprietății sale, pierderii chiriei neplătite către notarul însărcinat cu administrarea bunurilor din cadrul unității și sumei care nu a fost obținută în fața unei instanțe pentru un drept de trecere pe un teren din cadrul subdiviziunii. Guvernul reamintește că numai o despăgubire pentru eventuala încălcare constatată de Curte dacă există în speță o legătură între presupusa încălcare și prejudiciile a căror despăgubire este solicitată. Curtea nu a constatat nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată a articolului 6 § 1 din Convenție și orice daune materiale de care reclamanta ar fi avut de suferit; prin urmare, își respinge pretențiile în această privință. 41. În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamanta solicită acordarea a 348 800 EUR. Guvernul propune 8 000 EUR. Curtea apreciază că recurenta a suferit un prejudiciu moral cert ca urmare a duratei procedurii în litigiu. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în echitate, astfel cum prevede art. 41, aceasta îi acordă 10 000 EUR în acest sens. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, recurenta solicită 121 621, 06 EUR reprezentând cheltuielile sale de avocat în perioada în care nu a mai beneficiat de asistență judiciară, de diferitele cheltuieli legate de deplasări și de cheltuielile de cazare legate de ședințe, de cheltuielile de întreținere ale mamei sale, de cheltuielile de reparație a unui bun individ, de suma plătită de Fondul național de solidaritate mamei sale și Ö Õ trebuie să ramburseze, de cheltuielile aferente unui depozit și de munca pe care a efectuat-o pentru procedurile în fața instanțelor interne și a Curții. Guvernul consideră că numai cheltuielile și cheltuielile de judecată prezentate în fața Curții pot fi eventual luate în considerare și oferă 1 000 EUR în acest sens. Curtea constată că aproape totalitatea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată a căror rambursare este solicitată de recurentă nu a fost angajată pentru a pune capăt presupusei încălcări; totuși, Curtea consideră că aceasta a angajat în mod necesar cheltuieli care decurg din durata acestei proceduri și îi acordă acesteia titlul 1 000 EUR, potrivit propunerii guvernului. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: i. 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune morale ii. 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 7 ianuarie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Gaukur Jörundsson Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă