CtEDO 07.02.2002 Auto

AFFAIRE L.L. c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
07.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE L.L. c. FRANCE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

STRASBURG 7 februarie 2002 DEFINITIVF 07/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza L.L. c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președinte Dnii Tulkens J.-P. Costa Levits Botoutarova Kovler Steiner judecători și ale dlui Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 ianuarie 2002, a luat o hotărâre, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere (nr. 4943/98) îndreptată împotriva Republicii Franceze și din care o resortisantă a acestui stat, L.L. ( La data de 27 aprilie 1998, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, guvernul francez este reprezentat de M. Dl Dubrocard, subdirector al drepturilor omului la Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de agent. Recurenta a susținut durata excesivă a două proceduri. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 26 septembrie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 25 iulie 1985, o societate de investiții a obținut un permis de construcție pentru două clădiri din Cannes. La 24 septembrie 1986, reclamanta a achiziționat un apartament în una dintre aceste clădiri. Procedura de rezoluție a vânzării de bunuri imobile 10. În februarie 1988, recurenta s-a plâns într-o scrisoare adresată societății de la care cumpărase apartamentul, de apropierea unei stânci, ceea ce nu i se semnalase în timpul vânzării și își va repeta plângerea în scrisorile din 18 februarie 1988 și 29 mai 1991. Începând cu data de 29 aprilie 1991, reclamanta a solicitat certificatul de conformitate al imobilului. Primăria a refuzat să stabilească din diverse motive expuse la 12 octombrie 1992, a cărei implantare defectuoasă a clădirilor. Această implantare defectuoasă a fost datorată, potrivit primăriei, faptului că clădirea a fost mutată de la doi metri la sud, deschizându-l atât de mult de pe stânca existentă (...) La 14 ianuarie 1997, recurenta a numit această societate și orașul Cannes în fața Tribunalului de Mare Instanță din Grasse pentru a pronunța rezoluția vânzării bunurilor imobile în cauză sau, în caz contrar, a condamnat orașul Cannes să prezinte certificatul de conformitate. Recurenta susține că a prezentat astfel de cereri în termen de un an și că aceaceasta a fost în mod constant afectată de refuzuri. Punerea în aplicare a acestei cauze a fost stabilită mai întâi la 19 februarie 1998, apoi a fost amânată la 25 martie 1999 13. Prin hotărârea din 26 iunie 2000, Tribunalul s-a declarat incompetent să se pronunțe asupra cererilor îndreptate împotriva comunei Cannes și a condamnat societatea să plătească recurentei 30 000 de franci francezi de despăgubiri și 8 000 de franci francezi pe baza articolului 700 din noul Cod de procedură civilă. Recurenta și societatea au făcut apel la această hotărâre 14. Prin scrisoarea din 24 septembrie 2001, avocatul recurentei la Prin ordonanța din 2 octombrie 2001, președintele Camerei Curții care a fost sesizată cu privire la cauza a respins cererea prezentată de avocații recurentei și intenționând să se facă uz de art. 910 din noul Cod de procedură civilă care permite stabilirea unei instanțe în cazul în care o cauză este urgentă. procedura în anulare a adunării generale a coproprietarilor din 30 august 1991 16. La 26 martie 1992, recurenta a atribuit sindicatul coproprietarilor reședinței și societatea sindicală a coproprietății în fața Tribunalului de Mare Instanță din Grasse, pentru a pronunța nulitatea adunării generale din 30 august 1991 cu toate consecințele acesteia. 17. La 7 ianuarie 1993, 17 februarie 1994, 8 iunie 1995 și 28 martie 1996 au avut loc ședințele de punere în aplicare. 18. La data de 18 iunie 1993, avocatul recurentei nu a putut desemna un avocat din oficiu pe motiv că nu a beneficiat de ajutor judiciar. 19. recurenta consideră că cauza ar fi fost tăiată de fostul său avocat la 23 iunie 1992, fără știrea sa 20. La 26 octombrie 1993, același bățier din lamâi a fost desemnat ca reprezentant al unui nou avocat. Într-o scrisoare din 22 noiembrie 1993 adresată acestui avocat, ea a făcut cunoscut faptul că nu dorește să recurgă la serviciile sale. 21. Noul bățier a scris reclamantei, în urma unei scrisori din 15 noiembrie 1993 martie 1994, că decizia din 26 octombrie 1993 a fost luată în conformitate cu art. 419 din noul Cod de procedură civilă. El i-a reamintit, de asemenea, că, în cazul în care o radiere ar fi intervenit la 23 iunie 1992, aceasta ar fi trebuit să reia procedura prin ministerul de avocatură înainte de 23 iunie 1994. La 6 februarie 1997, Tribunalul a exonerat reclamanta de obligațiile sale pe motiv că nu a depus nici un dosar pentru a le justifica. Hotărârea menționează ca reprezentant al reclamantei avocatul care a fost dezlistat în 1992. 24. Recurenta a formulat o cerere împotriva acestei hotărâri la 22 aprilie 1997 pe motiv, printre altele, că această procedură fusese ștearsă în 1992 și că aceasta putea să creadă în mod legitim că aceasta era stinsă și prescrisă începând cu 23 iunie 1994. La 20 iunie 1997, dosarul a fost transmis instanței de apel din Aix-en-Provence. La 7 mai 1998, a avut loc o audiere de punere în funcțiune. 25. Lanþul în faþa instanþei da oirþa Aix-en-Provenþie este fãcut la 27 noiembrie 2001: PE VIOLAȚIA ALGEZĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 26. Acuzarea recurentei se referă la durata a două proceduri care au început la 14 ianuarie 1997 și, respectiv, 26 martie 1992 și sunt încă în curs de desfășurare. La art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale căror dispoziții relevante se citesc astfel: □ Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) □ 27. Procedurile au început la 14 ianuarie 1997 și, respectiv, 26 Martie 1992 și sunt încă în curs de desfășurare. Prin urmare, acestea au durat până în prezent aproape cinci ani și, respectiv, peste nouă ani și, respectiv, opt luni. 28. Guvernul declară că se înmânează înțelepciunii Curții pentru a aprecia temeinicia rațiunii. Acesta precizează că întârzierea procedurilor rezultă în parte din comportamentul recurentei care a întârziat să depună concluziile sale și este reținută de cea de-a doua procedură; totuși, el recunoaște că magistrații responsabili cu monitorizarea afacerilor nu au favorizat instruirea și punerea rapidă în practică a afacerilor. 29. Recurenta respinge această argumentație, considerând că a răspuns întotdeauna în mod spontan la concluziile pârâtului. 30. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se efectuează o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). 31. Comisia constată că, în cadrul procedurilor în cauză, nu se face referire la complexitatea cauzelor; Comisia consideră că comportamentul recurentei nu poate explica în sine durata acestor proceduri și, în special, în ceea ce privește termenele care au trecut în ambele cazuri între diferitele audieri de punere în aplicare. 32. Curtea reamintește că este de competența statelor contractante să-și organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul fiecăruia de a obține o decizie definitivă într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Hotărârile C- cheag c. Franța, nr. 36932/97, § 27) sau Frydlender § 45. Prin urmare, a fost de datoria statului pârât să facă ceea ce este necesar pentru a evita întârzierile de inactivitate atât de lungi. 33. În concluzie, în lumina criteriilor prevăzute de jurisprudență și ținând seama de ansamblul circumstanțelor din speță, Curtea consideră că durata procedurilor în litigiu este excesivă și nu îndeplinește condiția termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 34. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită, în cadrul primei proceduri, 470 000 de franci francezi pentru rezoluția contractului de vânzare, 5 000 000 de franci francezi pentru despăgubiri legate de faptul că orașul din Cannes nu a produs certificatul de conformitate, 500 000 de franci francezi de daune și dobânzi pentru recursul la care a fost obligată să se pronunțe împotriva hotărârii de primă instanță și 32 957 de franci francezi pentru restituirea taxelor funciare. Pentru cea de-a doua procedură, recurenta solicită în mod expres necircumcizia justiției mai degrabă decât intenționat, în valoare de 3 000 000 de franci franțuzești de despăgubiri pentru despăgubirea în instanța de judecată arbitrară a tribunalului din Grasse și de 500 000 de franci franțuzești de daune și de despăgubiri pentru recursul pe care a fost obligată să îl formeze. 36. Guvernul reamintește că numai o posibilă încălcare constatată de Curte poate duce la o reparație. El constată că în speță nu există nicio legătură între încălcarea în cauză și prejudiciile a căror despăgubire este solicitată. De asemenea, Tribunalul arată că reclamanta nu invocă niciun prejudiciu moral și propune ca, în cazul în care Curtea constată o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, constatarea încălcării să constituie o despăgubire suficientă. 37. Curtea nu constată nicio legătură de cauzalitate între durata procedurilor și despăgubirile solicitate de recurentă. Cu toate acestea, Curtea consideră că recurenta a suferit, fără îndoială, un prejudiciu moral ca urmare a duratei acestor proceduri. Prin urmare, și hotărând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantei 4 500 EUR în acest sens. Reclamanta solicită rambursarea cheltuielilor sale la 63 865 de franci francezi pentru prima procedură și la 29 852,23 de franci francezi pentru a doua procedură. Aceasta produce scrisori de la avocați care îi solicită provizioane pe onorariu în diferite dosare, dintre care unele nu fac obiectul prezentei cereri, dar un singur document permite stabilirea faptului că a plătit efectiv 2 500 de franci francezi unui avocat în temeiul primei proceduri. 39. Guvernul consideră că numai cheltuielile suportate efectiv de recurentă pot fi rambursate, sub rezerva prezentării documentelor justificative corespunzătoare și a caracterului rezonabil al acestor onorarii. Curtea constată că avocații recurentei au efectuat acte în legătură directă cu durata procedurilor, dincolo chiar de factura menționată la punctul 38 de mai sus. Statuând în echitate, ea alocă, prin urmare, 3 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli. Interese moratorii 48. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data d adoptarea prezentei hotărâri este de 4,26% l an. PE CES, CURȚA, ÎN L.UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție: (i) pentru pagubă morală, 4 500 EUR (patru mii cinci sute de euro) , (ii) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, 3 500 EUR (trei mii cinci sute EUR), că această sumă va crește cu o dobândă simplă de 4, 26% l an de la expirarea termenului menționat și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 7 februarie 2002 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos R Ozakis Modululr Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-02-07
0,98
AFFAIRE H.L. c. FRANCE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE H.L. c. FRANCE (Requête n° 42189/98) ARRÊT STRASBOURG 7 février 2002 DÉFINITIF 07/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches d
CtEDO 2002-02-07
0,97
AFFAIRE LANGLOIS c. FRANCE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE LANGLOIS c. FRANCE (Requête n° 39278/98) ARRÊT STRASBOURG 7 février 2002 DÉFINITIF 07/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2000-07-18
0,97
AFFAIRE S.M. c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE S.M. c. LA FRANCE (Requête n° 41453/98) ARRÊT STRASBOURG 18 juillet 2000 DÉFINITIF 18/10/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2003-01-07
0,97
AFFAIRE C.D. c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE C.D. c. FRANCE (Requête n o 42405/98) ARRÊT STRASBOURG 7 janvier 2003 DÉFINITIF 21/05/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2001-11-13
0,96
AFFAIRE DURAND c. FRANCE (no. 2)
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DURAND (2) c. FRANCE (Requête n° 42038/98) ARRÊT STRASBOURG 13 novembre 2001 DÉFINITIF 13/02/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des re
Sursă