AFFAIRE JULIEN c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

08.04.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE JULIEN c. FRANCE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA CAUZA IULIEN c. FRANȚA (solicitarea nr. 50331/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 aprilie 2003 DEFINITIVF 08/07/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Julien c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Loucaide Bîrsan Jungwiert, Ugrekhelidze Mularoni, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 iulie 2002 și 18 martie 2003, înmânează hotărârea adoptată la această ultimă dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 50331/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, M. La 30 iunie 1999, Ferdinand Julien a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamantul se plângea de durata unei proceduri prud'homale. Cererea a fost atribuită celei de-a patra secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 9 iulie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. Reclamantul s-a născut în 1946 și își are reședința în Rosières. Angajat de compania de asigurări UAP din 1983, reclamantul a fost concediat pentru abatere gravă la 19 iunie 1991, deoarece serviciile de inspecție a muncii au acordat o autorizație de concediere la 14 iunie 1991. În acest caz, reclamantul a inițiat mai multe proceduri, una în fața Tribunalului Administrativ din Paris și cealaltă în fața Consiliului de Prud'om din Nanterra. Procedura administrativă 11. În ceea ce privește autorizarea administrativă de concediere, reclamantul a formulat o acțiune în fața Tribunalului Administrativ din Paris la 9 iulie 1991. 12. Prin hotărârea din 28 aprilie 1993, Tribunalul Administrativ l-a respins pe reclamant. 13. Acesta din urmă a înaintat o cerere Consiliului de Stat în noiembrie 1993. 14. La 28 februarie 1997, o hotărâre a Consiliului de Stat a anulat hotărârea Tribunalului Administrativ și a considerat că decizia de a concedia reclamantul era afectată de incompetență. În consecință, reclamantul avea dreptul să solicite reintegrarea sa în termen de două luni de la hotărârea Consiliului de Stat. Procedura în fața Consiliului de Prud'om din Nanterre 15. La 14 octombrie 1991, reclamantul sesizează consiliul de prud-bărbați din Nanterra pentru a obține condamnarea societății de asigurări UAP. Ședința de conciliere a avut loc la 10 decembrie 1991. În lipsa concilierii, cazul a fost trimis înapoi la ședința biroului de judecată din 17 noiembrie 1992. 16. De patru ori, între 17 noiembrie 1992 și 1 noiembrie 1992. iulie 1997, audierea în fața biroului de judecată al Consiliului de Prud'om a fost trimisă la o dată ulterioară, la cererea avocaților, în așteptarea deciziei definitive a Consiliului de Stat, care a avut loc în cele din urmă la 28 februarie 1997. 17. La 26 iunie 1997, avocatul reclamantului și avocatul UAP au solicitat amânarea examinării cauzei pe motivul hotărârii pronunțate de Consiliul de Stat. 18. La 1 iulie 1997, reclamantul a fost convocat în fața biroului de judecată la 12 mai 1998. După o nouă cerere de trimitere a avocatului UAP, ședința a fost stabilită la 30 martie 1999. 19. La 30 martie 1999, avocații și-au făcut pledoaria. Consiliul de Prud oameni nu a putut pleca, el a trimis cazul la o nouă audiere la 25 octombrie 1999. 20. La 25 octombrie 1999, biroul de judecată a stabilit o trimitere la 21 februarie 2000. La 21 februarie 2000, biroul de judecată a stabilit deliberarea la 31 martie 2000. La 31 martie 2000, deliberările au fost prelungite la 28 aprilie 2000. Hotărârea a fost pronunțată la 28 aprilie 2000. El a declarat nul concedierea reclamantului și a condamnat UAP să-i plătească suma de 3 510 000 de franci francezi (FRF) ca daune pentru refuzul reintegrării și pentru repararea prejudiciului. La 29 mai 2000, UAP a solicitat această hotărâre. Cazul a fost înrolat la Curtea de Apel de la Versailles la 26 octombrie 2000. Cazul este pendinte în fața acestei jurisdicții. Reclamantul se plânge de durata procedurii prud'homale. El invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție astfel formulat în dispozițiile sale relevante: mai mult, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Procedura Prud'homale care a început la 14 octombrie 1991 este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Apel de la Versailles și, prin urmare, a durat deja mai mult de 11 ani și 4 luni pentru două instanțe. 25. Guvernul a arătat că acest caz nu prezenta o complexitate deosebită. Reclamantul a scris, în repetate rânduri după hotărârea Consiliului de Stat din 28 februarie 1997, președintelui Consiliului de Prud'ameni pentru a se opune noilor trimiteri la ședințe solicitate de societatea UAP și, prin urmare, potrivit guvernului, nu se poate imputa comportamentului reclamantului o eventuală răspundere în aceste întârzieri. 26. Guvernul ia notă de faptul că procedura în fața consiliului de prud-bărbați a durat aproape nouă ani; două motive principale pot fi invocate: numărul excesiv de cereri de trimitere din partea UAP și acceptate de diferiții președinți de ședință și termenele dintre fiecare trimitere, legate de supraîncărcarea muncii în această instanță. 27. Cu toate acestea, guvernul precizează că Consiliul de Prud'om a trebuit să aștepte hotărârea Consiliului de Stat pentru a se pronunța și că durata excesivă a procedurii în fața instanțelor administrative a provocat caracterul vădit anormal al duratei procedurii în fața Consiliului de Prud'om 28. Având în vedere cele de mai sus, guvernul declară că se bazează pe înțelepciunea Curții pentru evaluarea caracterului rezonabil al duratei procedurii. 29. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII). 30. Curtea arată că cauza nu prezenta o complexitate deosebită. 31. Curtea amintește că statelor contractante le revine sarcina de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Vocaturo c. Italia, Hotărârea din 24 mai 1991, seria A n 206 C, p. 32, § 17). Cu atât mai mult cu privire la conflictele de muncă, care, referitoare la aspecte de o importanță capitală pentru situația profesională a unei persoane, trebuie rezolvate cu o celeritate deosebită (a se vedea Obermeier c. Austria, Hotărârea din 28 iunie 1990, seria A n 179, p. 23, § Hotărârea din 6 mai 1981, seria A n 42, p. 16, § 50 și 52 și mutatis mutandis X c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1992, seria A n 234 C, p. 90, § 32. Aceaceasta este o procedură prin care recurentul contesta concedierea sa, iar provocarea litigiului impunea, prin urmare, o celeritate a instanțelor interne. 32. : Guvernul recunoaște că durata este rezonabilă, constată că cauza nu prezenta nicio complexitate și că reclamantul nu a contribuit la prelungirea procedurii; acesta explică această durată prin durata excesivă a procedurii administrative a cărei rezultat a fost decisiv pentru procedura prud'homală și prin înjunghierea consiliului de prud'bărbați; declară că se bazează pe înțelepciunea Curții. 33. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că durata procedurii prudhomale este în mod evident excesivă și că nu poate fi imputată comportamentului reclamantului. 34. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 35. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 37. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt excesive și propune alocarea sumei de 4 500 EUR. 38. Curtea consideră că durata procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a cauzat, fără îndoială, reclamantului o neplăcere semnificativă și o incertitudine prelungită care justifică acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul moral. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, ea alocă reclamantului suma de 14 000 EUR. Costă și cheltuieli de judecată 39. Întrucât reclamantul nu solicită nimic în legătură cu cheltuielile și cheltuielile de judecată prezentate în fața Curții, nu i se pot aloca nicio sumă. Interese moratorii 40. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 14 000 EUR (14 mii EUR) pentru daune morale că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 8 aprilie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Premier Președinte