SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BURGUE c. FRANȚA Cerere nr. 43624/98 HOTĂRÂREA (Radiation) STRASBURG 5 decembrie 2000 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Burgorgo c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Fuhrmann președinte J.-P. Costa, Loucaide Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători Dolle grefère de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 18 ianuarie și 14 noiembrie 2000, renunță hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 43624/98) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Michel Burgess ( Guvernul francez este reprezentat de agentul său, Ronny Abraham, director la Ministerul Afacerilor Externe.
Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul s-a plâns în special de durata unei proceduri administrative. La 16 martie 1999, Curtea a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitând la prezentarea în scris a observațiilor privind admisibilitatea și temeinicia sa. Guvernul și-a prezentat observațiile la 25 iunie 1999, iar reclamantul a răspuns la aceasta la 5 noiembrie 1999. La 18 ianuarie 2000, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. La 12 mai 2000, după un schimb de corespondență, graffière de secțiune a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul articolului (b) Convenției. La 18 iulie și, respectiv, 24 octombrie 2000, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluționări a cauzei.
ÎN FAȚĂ Prin Hotărârea din 15 februarie 1984, primarul comunei Villey Saint Ștefan i-a acordat reclamantului un permis de construcție, pentru a extinde o clădire de garaj și de depozitare de care era proprietar. Lucrările de construcție, efectuate de o întreprindere de construcții, au început la 7 septembrie 1984. Reclamantul nu menționează data la care au încheiat lucrările. La 8 ianuarie 1985, G.L. și G.D., doi locuitori ai comunei, au sesizat tribunalul administrativ al Nancy d La 13 martie 1990, reclamantul sesizează Consiliul de Stat cu privire la o acțiune în anulare a deciziei Tribunalului Administrativ din Nancy 10. La 27 februarie 1998, Consiliul de Stat a respins acțiunea introdusă de reclamant pe motiv că, prin importanța sa, derogarea acordată în speță planului de ocupare a terenurilor le exceda pe cele care, în temeiul Codului de urbanism, puteau fi autorizate cu titlu de adaptări minore.
Prin urmare, Consiliul de Stat a considerat că primarul comunei nu a putut acorda în mod legal reclamantului permisul de construcție în litigiu. ÎN Â 11. Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului declar că .. în temeiul unui regulament amiabil al cererii nr. 43624/98 formulată de Michel Burgorgo, guvernul Franței oferă reclamantului suma de 40 000 de franci francezi, toți șefii de prejudiciu, după notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a acestei cereri. Această declarație nu se referă la nici o recunoaștere din partea guvernului Franței a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță.
În plus, în cazul de față, t u ț iul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 12. Curtea a primit următoarea declarație, semnată de recurentul J a luat cunoștință de declarația guvernului Franței conform căreia este pregătit să-mi plătească o sumă de 40 000 de franci, toți șefii de prejudiciu, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 43624/98 introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului. În plus, acceptă această propunere, renunță la orice altă pretenție împotriva guvernului francez cu privire la faptele inițiale ale acestei acțiuni până la pronunțarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Această declarație se face în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul francez. Am luat act de faptul că guvernul va lua măsurile necesare pentru a pune în aplicare termenii acestui regulament amiabil și solicită ca persoana în cauză să fie plătită în contul bancar a cărui declarație de identitate este anexată prezentei declarații. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 1 din Convenție. 13. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceasta se asigură că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale (articolele fine din convenție și 3 din regulament).
să șteargă cauza rolului Lund act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 5 decembrie 2000 în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle Fuhrmann Modulul Președinte
c. FRANCE ( Requête n° 43624/98 ) ARRÊT (Radiation) STRASBOURG 5 décembre 2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Burgorgue c. France, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : M. W. Fuhrmann , président , M. J.-P. Costa, M. L. Loucaides , M me F. Tulkens , M. K. Jungwiert , Sir Nicolas Bratza , M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 18 janvier et 14 novembre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 43624/98) dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet Etat, M. Michel Burgorgue (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 23 mars 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Ronny Abraham, directeur des Affaires Juridiques au ministère des Affaires étrangères.
3.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait notamment de la durée d’une procédure administrative. Le 16 mars 1999, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Le Gouvernement a présenté ses observations le 25 juin 1999, et le requérant y a répondu le 5 novembre 1999.
4.Le 18 janvier 2000, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
5.Le 12 mai 2000, après un échange de correspondance, la greffière de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 18 juillet et 24 octobre 2000 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
6.Par arrêté du 15 février 1984, le maire de la commune de Villey Saint ‑ Étienne accorda au requérant un permis de construire, afin d’agrandir un bâtiment à usage de garage et de stockage dont il était propriétaire. Les travaux de construction, réalisés par une entreprise de bâtiment, débutèrent le 7 septembre 1984. Le requérant n’indique pas la date à laquelle s’achevèrent les travaux.
7.Le 8 janvier 1985, G.L. et G.D., deux habitants de la commune, saisirent le tribunal administratif de Nancy d’une demande tendant à l’annulation pour excès de pouvoir de l’arrêté en question.
8.Le 21 décembre 1989, le tribunal annula l’arrêté municipal attaqué en raison de la méconnaissance des règles d’urbanisme figurant dans le plan d’occupation des sols de la commune.
9.Le 13 mars 1990, le requérant saisit le Conseil d’État d’un recours en annulation de la décision du tribunal administratif de Nancy.
10.Le 27 février 1998, le Conseil d’État rejeta le recours introduit par le requérant au motif que, par son importance, la dérogation apportée en l’espèce au plan d’occupation des sols excédait celles qui, en vertu du code de l’urbanisme, pouvaient être autorisées au titre d’adaptations mineures. Dès lors, le Conseil d’État considéra que le maire de la commune ne pouvait légalement accorder au requérant le permis de construire litigieux. EN DROIT
11.La Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement : « Je déclare qu’en vertu d’un règlement amiable de la requête n° 43624/98 introduite par Michel Burgorgue, le Gouvernement de la France offre de verser au requérant la somme de 40 000 francs français, tous chefs de préjudice confondus, dès la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de cette requête. La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement de la France aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
12.La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant : « J’ai pris connaissance de la déclaration du Gouvernement de la France selon laquelle il est prêt à me verser une somme de 40 000 francs, tous chefs de préjudice confondus, en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 43624/98 introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition, renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre du Gouvernement français à propos des faits à l’origine de ladite requête jusqu’au prononcé de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration est faite dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement français et moi-même sommes parvenus. Je prends acte de ce que le Gouvernement prendra les dispositions nécessaires à l’exécution des termes de ce règlement amiable et demande à ce que l’indemnité précitée soit versée sur le compte bancaire dont le relevé d’identité est joint à la présente déclaration. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
13.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
14.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, A L'UNANIMITE, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 décembre 2000 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. S. Dollé W. Fuhrmann Greffière Président