AFFAIRE LAMBOURDIERE c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

02.08.2000

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'Art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE LAMBOURDIERE c. FRANCE (CtEDO, 2000)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia, C. FRANȚA (solicitarea nr. 37387/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 august 2000 DEFINIF 02/11/2000 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza LAMBURDERE c. Franța Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din: dnii W. Fuhrmann președintele J-P. Costa, L. Loucaides, F. Tulkens, K. Jungwiert, Icolas Bratza, M. K. Traja, judecători și de S. D Olle graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 20 aprilie 1999, 21 martie 2000 și 11 iulie 2000, Rend la hotărâre, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o hotărâre (nr. 37387/97, îndreptat împotriva Franței și al cărui cetățean al acestui stat, dl Rodolf Lambroutère ( În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie. 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Printr-o decizie din 20 aprilie 1999, camera a declarat cererea admisibilă. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L Acestea printr-un decret din 3 august 1985, reclamantul, adjunctul administrativ al asistenței publice de la Paris atins de limita de vârstă, a fost admis să-și exercite drepturile la pensie începând cu 1 noiembrie 1985. El a fost beneficiar din 1975 al unei alocații temporare de invaliditate ca urmare a unor operațiuni efectuate în exercitarea funcțiilor sale. Valoarea alocației fiind stabilită definitiv în ziua radierii cadrelor, reclamantul a făcut obiectul unei examinări medicale la 12 octombrie 1985. La 27 mai 1986, comisia de departament de reformă a emis un aviz cu privire la faptul că starea de sănătate a reclamantului era consolidată și că nu mai prezenta doar o rată globală de ocupare parțială a forței de muncă de 7 %. La 10 iunie 1986, statul a decis să reducă la 7 % rata totală de invaliditate a reclamantului. O rată mai mică de 10 % care nu a dus la atribuirea unei alocații temporare de invaliditate, în conformitate cu reglementările aplicabile, aceasta a eliminat în consecință alocația reclamantului. 10. La 8 iulie 1986, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Paris cu privire la anularea deciziei administrației din 10 iunie 1986 și cu privire la avizul Comisiei de reformă din 27 mai 1986. La 21 august 1986, acesta a solicitat restabilirea alocației sale. Prin hotărârea din 24 martie 1989, în urma ședinței din 10 martie, Tribunalul Administrativ din Paris a respins recursul. 13. La 29 mai 1989, reclamantul sesizează Consiliul de Stat cu privire la hotărârea Tribunalului Administrativ. La 11 iulie 1989, Tribunalul Administrativ din Paris a depus o memorie suplimentară. La 3 aprilie 1990, a depus o cerere de asistență judiciară. Aceaceasta a fost respinsă la 31 aprilie 1990. La data de 16 iulie și 13 august 1990 a depus memorii complementare. 14. La 20 octombrie 1990, administrația a depus înscrisuri. La 25 ianuarie 1991, reclamantul a vărsat înscrisuri la dosar. La 14 mai 1993, a formulat o nouă cerere de asistență juridică. La 1 iulie 1993, aceaceasta a fost respinsă. La 29 octombrie 1993, reclamantul a depus înscrisuri la dosar. Prin scrisoarea din 17 februarie 1994, adresată vicepreședintelui Consiliului de Stat, reclamantul a solicitat o examinare rapidă a acțiunii sale. Prin scrisoarea din 10 martie 1994, Secretarul General al Consiliului de Stat l-a informat pe reclamant că anchetarea dosarului său era finalizată și că fusese desemnat un raportor. Având în vedere aglomerarea rolurilor, [era] încă prea devreme pentru a prevedea o viitoare dată de înscriere la o ședință de judecată și că a raportat cazul în atenția președintelui subsecțiunii însărcinate cu acest dosar 15. La 27 aprilie 1994, reclamantul a depus noi documente. Prin scrisoarea din 2 ianuarie 1995, reclamantul și-a reiterat cererea de examinare rapidă a recursului. La 4 septembrie 1995, a depus o nouă cerere de asistență judiciară. Aceaceasta a fost respinsă la 16 septembrie 1996. 16. Prin Hotărârea din 9 septembrie 1998, Consiliul de Stat a respins acțiunea sa. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 17. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestații cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la aplicabilitatea art. 6 alin. În sensul jurisprudenței pronunțate în materia funcționarilor publici (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Nevegel c. Franța din 17 martie 1997, Rec., 1997-II, p. 410 § 43 și Hotărârea Huber c. Franța din 19 februarie 1998, Rec. 1998-I, § 36. El susține mai întâi că procedura pune în discuție o legislație exorbitantă a dreptului comun în aplicarea căruia administrația dispune de competențe discreționare 19. Într-adevăr, regimul de drept comun aplicabil salariaților de drept privat în temeiul Codului securității sociale deschide un drept Reclamantul, un agent permanent al funcției publice, depinde de regimul aplicabil funcționarilor autorităților locale și ai instituțiilor publice ale acestora - așa cum este organizat prin decretele din 1963 și 1977 și la mai puțin de 1958 menționate anterior. Aceste texte indică faptul că autoritățile locale și instituțiile publice ale acestora beneficiază de dreptul de a acționa (art. 11 din Decretul din 1963) Când autoritățile locale și instituțiile publice ale acestora au decis să ia o decizie expresă Alocația nu este de drept, spre deosebire de angajații de drept privat. Prin urmare, conform celor două decizii discreționare ale autorităților locale sau ale instituțiilor publice ale acestora, funcționarii lor pot beneficia de o alocație temporară de invaliditate: în primul rând, persoana juridică de drept public în cauză trebuie să fi acceptat să își recunoască agenții în temeiul Decretului din 24 decembrie 1963 ; în al doilea rând, este necesar ca administrația să fi luat efectiv decizia de a-l face pe agentul căruia i s-a acordat o pensie temporară în conformitate cu decretul din 11 august 1977. În acest sens, administrația are competențe exorbitante ale dreptului comun - prerogative ale autorității publice pe care reclamantul le pune în discuție în procedura în litigiu 21. În al doilea rând, guvernul consideră că procedura se referă la stabilirea alocării la data pensionării reclamantului. Prin urmare, în cazul în care litigiul prezintă un aspect patrimonial, nu mai puțin inseparabil de condițiile de încetare a funcțiilor reclamantului și, prin urmare, nu privește un drept civil În sensul articolului 6, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența menționată anterior privind funcționarii (punctul 18 de mai sus). Curtea reamintește jurisprudența sa recentă conform căreia, pentru a determina aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) agenților publici, indiferent dacă aceștia sunt titulari sau contractuali, trebuie adoptat un criteriu funcțional, bazat pe natura funcțiilor și responsabilităților exercitate de persoana vizată și să verifice dacă angajarea sa implică o participare directă sau indirectă la exercitarea autorității publice și la funcțiile care vizează protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice ( Pellegrin c. France , [GC], nr. 28541/95, CEDH 1999. În cazul de față, Curtea apreciază că funcția exercitată de reclamant în calitate de adjunct administrativ al asistenței publice de la Paris nu include o participare la exercitarea autorității publice. 24. Curtea consideră apoi că, contrar susținerii guvernului, reclamantul era titular al unui contract de servicii publice. în sensul jurisprudenței. Aceasta amintește că Curtea a precizat deja că mai mult decât existența unui element discreționar în formularea unei dispoziții legale n În anumite condiții se acordă un împrumut repatriaților). 25. În speță, reiese din faptele că reclamantul a avut dreptul de a beneficia de o alocație temporară de invaliditate în timpul activității sale și că posibilitatea de a continua să beneficieze de alocație după pensionarea sa - singura chestiune în cauză în procedura în litigiu - era supusă unei evaluări a ratei de invaliditate - la data pensionării - după examinarea medicală, avizul unei comisii departamentale și apoi decizia administrației. Această evaluare a fost supusă controlului judiciar al instanțelor administrative (punctele 7-10 de mai sus). În speță, pragul de 10 % de "debit" nu a fost atins (rata a fost evaluată la 7 %), eliminarea alocației se referea la textul în sine al reglementării aplicabile (punctul 9 de mai sus). În cazul în care administrația dispune de o marjă de apreciere discreționară pentru a stabili rata, odată stabilită rata, aceasta ar implica în mod automat eliminarea alocației. Astfel, contestația a fost decisivă pentru un drept cu caracter civil. 26. Prin urmare, Curtea este de părere că art. 6 alin. Cu toate acestea, el subliniază că reclamantul a depus numeroase documente care au contribuit la încetinirea examinării cauzei sale în apel. 29. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 8 iulie 1986 și s-a încheiat la 9 septembrie 1998. 30. Prin urmare, a durat 12 ani și două luni pentru două instanțe. 31. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Doustaly c. Franța din 23 aprilie 1998, Rec., 1998, p. 857, § 39). 32. Curtea ia act de declarația guvernului. Aceasta menționează un termen în fața Consiliului de peste nouă ani și mai mult de trei luni între 29 mai 1989, data la care a fost pronunțată hotărârea, și 9 septembrie 1998, data la care a fost pronunțată hotărârea Consiliului de Or, comportamentul de reclamant nu pare să justifice un astfel de termen. În consecință, Curtea constată că întârzierea procedurii rezultă în principal din comportamentul instanțelor administrative. 33. Prin urmare, cauza reclamantului nu a fost audiată într-un termen rezonabil, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită plata sumei de 207 600 de franci francezi (FRF) pentru prejudicii materiale ca urmare a eliminării alocației temporare de invaliditate. La aceasta se adaugă suma de 12 000 FRF și 30 000 FRF, pentru încălcarea de către statul pârât a legilor și reglementărilor naționale pe cheltuiala sa, cu un interes de 10% capitalizat. 36. Guvernul consideră că durata procedurii administrative, singură în discuție în speță, nu este legată de un eventual prejudiciu material. În ceea ce privește prejudiciul moral, consideră că alocarea unei sume totale de 25 000 FRF ar fi adecvată. 37. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 § 1 din convenție și orice prejudiciu material de care reclamantul ar fi avut de suferit ca urmare a exclusiv duratei procedurii în cauză și, prin urmare, decide să respingă pretențiile acestuia din urmă cu privire la acest aspect, precum și cu privire la celelalte sume solicitate pentru încălcarea dreptului intern. 38. În schimb, Curtea apreciază că reclamantul a suferit o eroare morală certă ca urmare a duratei procedurii în litigiu. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în mod corect în conformitate cu prevederile articolului 41, aceasta îi acordă suma de 50 000 FRF în acest sens. Interese moratorii 39. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 2,74% l an. Prin aceste motive, Curtea, a la lalle unanim, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Att a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, începând cu ziua în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 50.000 (cinque o mie) franci francezi pentru prejudiciu moral (b) această sumă va majora un interes simplu cu 2,74 % laan de la expirarea termenului menționat și până la restanță respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 2 august 2000 în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle W. Fuhrmann Prezident