AFFAIRE MORETTI c. ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA MORETTI c. ITALIA (Cercetarea nr. 45067/98) [1]HREȘTE STRASBURG 27 iulie 2000 DEF 27/10/2000 În cauza Moretti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Ress președinte Conforti Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Vajić Pellonpäjäjjj judecători și dl V. Berger grefier de secțiune După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 11 iulie 2000, hotărârea a fost luată la această dată, adoptată la data inițială a procedurii, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Luigi Moretti ( reclamantul a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 2 februarie 1995 în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului).

Cererea a fost înregistrată la data de 18 decembrie 1998 sub numărul dosarului 45067/98. Reclamantul este reprezentat de dl R. Vico și F. Uggetti, avocați din Bergamo. Guvernul italian (adică, l' a) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 28 septembrie 1999. La 14 aprilie 1992, reclamantul a numit provincia Bergamo în fața Tribunalului din același oraș pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul unui accident pe un drum cu un semnal insuficient. Încheierea cauzei a început la 28 mai 1992. La 8 octombrie 1992 1992, judecătorul de declarație a acceptat audierea reclamantului și a martorilor și a numit un expert care a depus jurământul la 30 iunie 1993. La aceeași audiere s-a ținut audierea reclamantului și a anumitor martori.

La audierea martorilor a continuat la audierile din 3 noiembrie 1993 și 12 ianuarie 1994. Părțile și-au prezentat concluziile la 10 ianuarie 1994. Martie 1994 și cinstirea pledoariilor a fost stabilită la 16 octombrie 1997. La acea dată, părțile au fost absente și au fost amânate la 27 noiembrie 1997. Acestea nu s-au mai prezentat la tribunal, deoarece între timp, la 13 noiembrie 1997, ele au ajuns la o soluționare pe laturi a diferendului. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Ö Õ cu privire la această teză.

Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 aprilie 1992 și s-a încheiat la 13 noiembrie 1997 și, prin urmare, a durat cinci ani și șapte luni. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia, care urmează să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 11.În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al ÎnalteiParte contractante nu permite să se desprindă mai mult decât mai puțin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 500 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 10 000 000 de lire italiene. Comisioane și cheltuieli de judecată 14. Reclamantul solicită, de asemenea, 17 341 500 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții.

15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 000 de ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă reclamantului. Interese moratorii 16. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an.

Prin aceste motive, CouR, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 000 (zece milioane) de lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 (cinci milioane) de lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 2,5 % l an începând cu Expiră acest termen și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 iulie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte [1] Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (1). 2 din Convenție, poate fi supus unor modificări de formă.

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE MORETTI c. ITALIE (Requête n° 45067/98) [1] ARRÊT STRASBOURG 27 juillet 2000 DÉFINITIF 27/10/2000 En l’affaire Moretti c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : M. G. Ress , président , M. B. Conforti , M. A. Pastor Ridruejo , M. L. Caflisch , M. J. Makarczyk , M me N. Vajić , M. M. Pellonpää , juges , et de M. V. Berger , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 juillet 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

5. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »