AFFAIRE FATOUROU c. GRECE

AFFAIRE FATOUROU c. GRECE (CtEDO, 2000)

A DOUA SECȚIUNE CAUZA FATOUROU c. GRECIA (solicitarea nr. 41459/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 august 2000 DEFINITIVF 03/11/2000 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Fatourou c. Grecia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din A.B. B. aka președinte C.L. R ozakis B. C onforti, Bonello P. Lorenzen Tsatsa-Nikolovska A. K Ovler judecători și dlui E. Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 noiembrie 1999 și 11 iulie 2000, rend l'hotărâre, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 41455/96) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Athina Fatourou, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului ( Recurenta, care a decedat la 3 august 1998, a fost reprezentată de domnul Sotiris Lytras, avocat în barou da'éta. Guvernul Recurenta a invocat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza echității și a duratei unei proceduri administrative pe care a inițiat-o pentru a ataca un decret prefectorial de modificare a planului de afaceri al regiunii în care proiecta construirea unui hotel. În plus, reclamanta se plângea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. (1) din dreptul său la respectarea proprietăților sale. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Prin decizia din 18 noiembrie 1999, Curtea a decis că fiul recurentei are calitatea de a continua prezenta procedură în locul și locul acesteia; în plus, a declarat cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii. Curtea a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus. Recurenta avea o suprafață de 4.573,73 m2, situată pe insula Lefkada. Cu intenția de a construi pe proprietatea sa un hotel de 140 de paturi, reclamanta a depus o cerere la Oficiul Național Hellenic de Turism la 27 ianuarie 1989. La 25 octombrie 1989, reclamanta a fost informată că, având în vedere faptul că proprietatea sa nu avea acces la drumurile publice, cererea sa nu putea fi examinată înainte ca statul să modifice planul de afaceri al regiunii. 10. La 26 februarie 1993, a fost publicată în Jurnalul Oficial la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 626/1993 al prefectului din Lefkada, de modificare a planului de urbanism al regiunii în care se afla terenul reclamantei; noul plan prevedea, printre altele, construirea a două zone pietonale de pe laturile de nord și de sud ale terenului reclamantei, care, de altfel, s-ar reduce la 3.650 m2. La 21 aprilie 1993, reclamanta, care a fost considerată vătămată în drepturile sale de proprietate, sesizează Consiliul cu privire la o acțiune de exces de putere împotriva mai multor autorități decât cele prefectale nr. 626/1993. 12. La 23 aprilie 1997, Consiliul de Stat a respins acțiunea pentru neajunsuri evidente de fond. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIA 13. Recurenta se plângea de durata procedurii în fața Consiliului de Stat. Ea invoca art. 6 alineatul (1) din Convenție, care în partea sa relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide, (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). 14. Guvernul consideră că durata procedurii nu a fost excesivă. Perioada care trebuie luată în considerare 15. Curtea constată că procedura în litigiu a început cu sesizarea Consiliului de Stat, la 21 aprilie 1993, și sa încheiat la 23 aprilie 1997 cu hotărârea pronunțată de această instanță. Prin urmare, a durat patru ani și două zile pentru un singur grad de jurisdicție. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 16. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se efectuează o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Richardc. Franța din 22 aprilie 1998, Rec., 1998 II, p. 824, § 57 și Doustaly c. Franța din 23 aprilie 1998, Rec., 1998 II, p. 857, p. 39 17. În primul rând, Curtea arată că cauza nu a fost complexă și că atitudinea recurentei nu a contribuit la durata procedurii. Prin urmare, întârzierea procedurii rezultă în principal din comportamentul instanței sesizate. Or, o astfel de întârziere în fața unui singur grad de jurisdicție nu se referă în mod corect la eficacitatea și credibilitatea justiției impuse de convenție. 18. Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile într-un termen rezonabil. Prin urmare, și având în vedere și faptul că un singur grad de jurisdicție ar fi trebuit să cunoască litigiul, Curtea nu ar putea considera că o perioadă de patru ani a trecut în speță. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 19. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 22. Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral cert din cauza duratei procedurii în litigiu. Având în vedere jurisprudența sa în materie și hotărând în mod echitabil în conformitate cu prevederile articolului 41, Curtea decide să atribuie moștenitorului acesteia 1 000 000,00 GRD în această calitate. Pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, moștenitorul recurentei solicită 5 000 000,00 GRD. 24. Guvernul nu se pronunță. 25. Curtea constată că moștenitorul reclamantei a avut câștig de cauză numai cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii. Statuând în echitate, Curtea îi acordă 1 000 000,00 GRD. Interese moratorii 26. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Grecia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 6 % l an. de aceste motive, instanța, La l'unanimité, A spus, că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit, că statul pârât trebuie să plătească moștenitorului reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: 000 000,00 (un milion) drahme pentru daune morale, ii) 000 000,00 (un milion) drahme pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 6 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plată respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 3 august 2000 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Erik Fribergh András B. Baka Modululer Președintele

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE FATOUROU

c. GRÈCE

(Requête n° 41459/98)

ARRÊT

STRASBOURG

3 août 2000

DÉFINITIF

03/11/2000

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.

En l’affaire Fatourou c. Grèce

,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

A.B. B

aka

,

président

,

M

C.L. R

ozakis

,

M.

B. C

onforti,

M

me

G.

Bonello

,

M.

P. L

orenzen

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

M.

A. K

ovler

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier

de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 18 novembre 1999 et 11

juillet 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n°

41459/98) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Athina Fatourou («

la requérante

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 17

octobre 1997 en vertu de l’ancien article

25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante, qui décéda le 3

août 1998, était représentée par M

e

Sotiris Lytras, avocat au barreau d’Athènes. Le gouvernement hellénique («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

Kyriaki

Grigoriou, conseillère auprès du Conseil juridique de l’État et M.

Michalis

Apessos, assesseur auprès du Conseil juridique de l’État.

3.

La requérante invoquait une violation de l’article

6 §

1 de la Convention en raison de l’équité et de la durée d’une procédure administrative qu’elle avait engagée pour attaquer un arrêté préfectoral portant modification du plan d’urbanisme de la région dans laquelle elle projetait la construction d’un hôtel. La requérante se plaignait en outre, au regard de l’article

1 du Protocole N°

1, d’une atteinte à son droit au respect de ses biens.

4.

La requête a été transmise à la Cour le 1

er

novembre

1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article

5 §

2 du Protocole n°

11).

5.

La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article

52

§

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article

27

§

1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article

26

§

1 du règlement.

6.

Par une décision du 18

novembre 1999, la Cour a décidé que le fils de la requérante avait qualité pour poursuivre la présente procédure en ses lieu et place

; en outre elle a déclaré la requête recevable quant au grief tiré de la durée de la procédure. Elle a déclaré la requête irrecevable pour le surplus.

EN FAIT

7.

La requérante était propriétaire d’un terrain d’une superficie de 4.573,73 m², situé sur l’île de Lefkada.

8.

Ayant l’intention de faire construire sur sa propriété un hôtel de 140

lits, la requérante déposa une demande auprès de l’Office National Hellénique de Tourisme le 27 janvier 1989.

9.

Le 25 octobre 1989, la requérante fut informée que, compte tenu du fait que sa propriété n’avait pas d’accès à la voie publique, sa demande ne pouvait être examinée avant que l’État ne procède à une modification du plan d’urbanisme de la région.

10.

Le 26 février 1993, fut publié au Journal Officiel l’arrêté N°

626/1993 du préfet de Lefkada, portant modification du plan d’urbanisme de la région dans laquelle se situait le terrain de la requérante. Le nouveau plan prévoyait notamment la construction de deux zones piétonnes des côtés nord et sud du terrain de la requérante, lequel se trouverait par ailleurs réduit à 3.650 m².

11.

Le 21 avril 1993, la requérante, s’estimant lésée dans ses droits de propriété, saisit le Conseil d’État d’un recours pour excès de pouvoir contre l’arrêté préfectoral N° 626/1993.

12.

Le 23 avril 1997, le Conseil d’État rejeta le recours pour défaut manifeste de fondement.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

13.

La requérante se plaignait de la durée de la procédure devant le Conseil d’État. Elle invoquait l’article

6 §

1 de la Convention, qui dans sa partie pertinente se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (…) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…), qui décidera, (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…).

»

14.

Le Gouvernement estime que la durée de la procédure n’était pas excessive.

A.

Période à prendre en considération

15.

La Cour note que la procédure litigieuse a débuté avec la saisine du Conseil d’État, le 21 avril 1993, et s’est terminée le 23 avril 1997 avec l’arrêt rendu par cette juridiction. Elle a donc duré quatre ans et deux jours pour un seul degré de juridiction.

B.

Caractère raisonnable de la durée de la procédure

16.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, les arrêts Richard c.

France du 22

avril

1998,

Recueil

1998

‑

II, p.

824, §

57 et Doustaly c.

France du 23

avril 1998,

Recueil

1998

‑

II, p.

857, p.

39).

17.

La Cour relève tout d’abord que l’affaire n’était pas complexe et que l’attitude de la requérante n’a pas contribué à la durée de la procédure. Il s’ensuit que la lenteur de la procédure résulte essentiellement du comportement de la juridiction saisie. Or un tel retard devant un seul degré de juridiction se concilie mal avec l’efficacité et la crédibilité de la justice, exigés par la Convention.

18.

La Cour réaffirme qu’il incombe aux États contractants d’organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable. Dès lors, et eu égard aussi au fait qu’un seul degré de juridiction eut à connaître du litige, la Cour ne saurait estimer «

raisonnable

» la durée de quatre ans écoulée en l’espèce.

Partant, il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

19.

Aux termes de l

’

article

41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

20.

L’héritier de la requérante demande 20

000

000,00

GRD au titre du dommage moral.

21.

Le Gouvernement ne se prononce pas.

22.

La Cour considère que la requérante a subi un préjudice moral certain en raison de la durée de la procédure litigieuse. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière et statuant en équité comme le veut l’article

41, elle décide d’allouer à l’héritier de celle-ci 1

000

000,00

GRD à ce titre.

B.

Frais et dépens

23.

Pour frais et dépens, l’héritier de la requérante réclame 5

000

000,00

GRD.

24.

Le Gouvernement ne se prononce pas.

25.

La Cour observe que l’héritier de la requérante a eu gain de cause seulement sur le grief tiré de la durée de la procédure. Statuant en équité, la Cour lui accorde 1

000

000,00

GRD.

C.

Intérêts moratoires

26.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Grèce à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 6

% l

’

an.

par ces motifs, la cour, À l’unanimitÉ,

1.

Dit,

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit,

a)

que l

’

État défendeur doit verser à l’héritier de la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, les sommes suivantes

:

i)

1

000

000,00 (un million) drachmes pour dommage moral,

ii)

1

000

000,00 (un million) drachmes pour frais et dépens,

plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 6

% l

’

an à compter de l

’

expiration dudit délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

3 août 2000 en application de l’article

77 §§

2 et 3 du règlement de la Cour.

Erik

Fribergh

András B.

Baka

Greffier

Président