TREA SECȚIE DECIZIE FINALĂ privind admisibilitatea cererilor de judecată nr. 35673/97, 35674/97, 36082/97 și 37579/97 de către Walter SCHWEIGHOFER, Hans-Dieter RAUCH, Peter HEINEMANN și Josef MACH împotriva Austriei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a treia), întrunită la 29 august 2000 ca o secție compusă din domnul J.-P. Costa, Președintele, domnul W. Fuhrmann, domnul L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, doamna H.S. Greve, domnul K. Traja, M. Ugrekhelidze, judecători , și doamna S. Dollé, Registrar, Secțiunea de deliberare , Având în vedere decizia de mai sus, înregistrată la 12 februarie 1997 de către Walter Schweighofer și Josef Mach (Secțiunea a treia), având în vedere observațiile prezentate cu privire la cererea de judecată a Comisiei Europene de mai sus, înregistrată la 14 septembrie 1997, cu privire la art. 5 din Convenția privind drepturile omului, având în vedere următoarele observații, înregistrate la 11 mai 1997, de către guvernul lui Hans-Dieter FAC, înregistrat la 14 mai 1997, cu privire la cererea de judecată a Comisiei Europene, înregistrată la 11 mai 1997, cu privire la 11 mai 1997, și cu privire la art. 2 din Protocolul de la drepturile omului, cu privire la 11 mai 1997, cu privire la 11 mai târziu, cu privire la observațiile prezentate de domnul Hans-Dieter FERR, înregistrat la 14 mai sus, cu privire la cererea de la 11 mai sus, înregistrată la 11 mai 1997, cu privire la 11 mai târziu, cu privire la 11 mai târziu, cu privire la 14 mai târziu, cu privire la 14 mai târziu, cu privire la cererea de la cererea de judecată, având înregistrată de către Guvernul de la 11 mai sus, având înregistrată, cu privire la următoarele de la art. 2 din 11 mai sus, cu privire la art. 2 din Convenția privind drepturile omului, cu privire la drept
Primul, al doilea și al patrulea reclamant sunt în custodie la Viena (Austria). Al treilea reclamant locuiește în Untertullnerbach (Austria). Primul și al patrulea reclamant sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Werner Weidinger, avocat practicant la Viena. Al doilea și al treilea reclamant sunt reprezentați de domnul Michael Tröthandel, avocat practicant și la Viena. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 decembrie 1985, al doilea reclamant a fost arestat la aeroport pe suspiciunea de contrabandă de monede de aur din Viena (Austria). 3200 de monede de aur și două linguri de aur au fost găsite ascunse sub hainele sale. El a fost interogat ca al doilea reclamant. La 15 decembrie 1985 a fost deschisă o anchetă preliminară împotriva lui de către judecătorul din Viena, judecătorul Landesgericht für Strafzwang (Vena) și a fost eliberat la cererea judecătorului din 1986, la cererea judecătorului din Viena, Vorlangen (Vorland) sau a judecătorului din Strafzwangen (Stalmülten).
La 27 iulie 1986, al patrulea reclamant a fost reținut în arest preventivă pe suspiciunea de a participa la contrabanda de monede de aur și evaziune fiscală. Ulterior, a fost interogat de către Biroul Vamal la cererea judecătorului de instrucție. Procedurile împotriva lui au fost separate de procedurile împotriva celorlalți suspecți. La 30 octombrie 1986, al treilea reclamant, care era director adjunct al băncii K. a fost reținut și a fost retras. La 31 iulie 1987, a fost deschisă o anchetă preliminară împotriva lui la Viena (în conformitate cu legea din 28 octombrie 1986) ca suspect de evaziune fiscală și alte infracțiuni.
Pe 30 noiembrie 1987, al patrulea reclamant a fost eliberat din detenția din Viena. Pe 30 iunie 1988, Curtea Penală Regională din Viena l-a condamnat pe al patrulea reclamant, printre altele, pentru evaziune fiscală în temeiul secțiunii 33 § 2 (a) din Legea privind infracțiunile fiscale și pentru falsificarea documentelor. El l-a condamnat la un an și zece luni de închisoare și de două ori la o amendă de 500 de milioane de schill. Pe 21 decembrie 1988, Curtea Penală Regională din Viena a deschis o procedură preliminară împotriva lui, care a fost încheiată în urma unei anchete preliminare, care a fost încheiată în urma unei sentințe a celui de-al patrulea suspect, care nu a fost încheiată în urma unei anchete finale.
La 16 octombrie 1991, Parchetul din Viena a depus acuzația, care cuprindea aproximativ 250 de pagini. În timpul celor zece luni necesare pregătirii sale, procurorul responsabil cu cazul fusese eliberat de la orice alte activități. Acuzația a fost preferată împotriva a treisprezece coacuzați, inclusiv a patru solicitanți, care au fost acuzați în temeiul secțiunii 33 § 2 (a) din Legea infracțiunilor fiscale de evaziune a impozitului pe cifra de afaceri datorat în avans. Ei au fost, de asemenea, acuzați de contrabandă în temeiul secțiunii 35 § 1 din Legea infracțiunilor fiscale și de încălcarea reglementărilor valutare în temeiul secțiunii 24 din Legea privind schimburile de monede străine. Primul și al patrulea solicitanți au fost acuzați în continuare de falsificare a documentelor în temeiul secțiunii 223 § 2 din Codul penal (Strafgesetzbuch). În acest proces și al doilea proces, toate cele patru cereri de acuzațiuni au fost reprezentate de solicitanți. Pe 1 iunie 1994 a început procesul în fața Curții Regionale de Apel, care a refuzat să depună dovezi. În timpul ultimelor douăzeci și douăzeci de zile, în noiembrie 1994, a fost audiată o audiere a celor patru solicitanți și a treiați, iar în timpul procesului a treia a fost audiată de un avocat și un martor.
La 22 decembrie 1994, Curtea Penală Regională din Viena a pronunțat o hotărâre de aproximativ 500 de pagini. A condamnat toți cei patru solicitanți pentru faptul că au comis parțial și parțial ajutor și încurajare la evaziunea fiscală în temeiul secțiunii 33 § 2 (a) din Legea infracțiunilor fiscale, contrabandă în temeiul secțiunii 35 § 1 din Legea infracțiunilor fiscale și încălcarea reglementărilor valutare în temeiul secțiunii 24 din Legea privind schimburile de valută. În plus, a condamnat pe primul și pe al patrulea solicitanți pentru falsificarea documentelor în temeiul secțiunii 223 § 2 din Codul Penal. Curtea Regională a constatat că reclamanții au condus, împreună cu coaccusatii lor, între 1980 și 1986, o rețea sofisticată care a implicat exporturi la scară largă de monede de aur și alte metale prețioase în Elveția, în principal către compania M. dar și către mai multe bănci din Elveția, revendicând aceste exporturi și evitând rambursurile pentru cifra de afaceri, care nu este datorată, declarând apoi că au fost exportate, sau aducând înapoi cifra de afaceri datorată de la Banca Națională a Austriei, fără permisiunea lor, astfel manipularea reglementarea banilor de export sau a banilor străini, în consecință, încală cu o violare a reglementărilor de export sau a banilor, prin urmare, ei au fost obligați să manipulezeze conturile de bani din Elveția de la Banca Națională a Austriei.
Potrivit hotărârii, în perioada de vârf a activității rețelei, 1985 - iulie 1986, numărul monedelor de aur care se presupune că circulau a fost de 18 ori mai mare decât volumul monedelor de aur comercializabile produse de Oficiul Central al Monedei din 1980 - 1986, suma de impozite evazibile a fost de aproximativ 205 milioane ATS în cazul primului reclamant, aproximativ 916 milioane ATS în cazul celui de-al doilea reclamant, aproximativ 632 milioane ATS în cazul celui de-al treilea reclamant și aproximativ 545 milioane ATS în cazul celui de-al patrulea reclamant.
Această procedură a început în ceea ce privește primul reclamant la 21 decembrie 1988 (când au fost deschise anchete preliminare împotriva lui), în ceea ce privește al doilea reclamant la 12 decembrie 1985 (când a fost arestat și interogat ca suspect), în ceea ce privește al treilea reclamant la 30 octombrie 1986 (când a fost reținut în arest preventivă) și în ceea ce privește al patrulea reclamant la 27 iulie 1986 (când a fost reținut în arest preventivă). Acestea au fost încheiate în ceea ce privește al doilea și al treilea reclamant la 17 ianuarie 1997 și în ceea ce privește primul și al patrulea reclamant la 21 ianuarie 1997 când au fost depuse cererile. Judecata a fost respinsă în ceea ce privește primul reclamant la 21 decembrie 1988 (când a fost deschisă ancheta preliminară împotriva lui), în ceea ce privește al doilea reclamant la 12 decembrie 1985 (când a fost arestat și interogat ca suspect), în ceea ce privește al treilea reclamant la 30 octombrie 1986 (când a fost reținut în arest preventivă) și în ceea ce privește al patrulea reclamant la 27 iulie 1986 (când a fost reținut în arest preventivă). Acestea au fost încheiate în ceea ce privește al doilea și al treilea reclamant la 17 ianuarie 1997 și în ceea ce privește al patrulea reclamant la 21 ianuarie 1997.
În lumina criteriilor stabilite în jurisprudența sa cu privire la problema "timpului rezonabil" (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantelor și cel al autorităților competente) și având în vedere toate informațiile de care dispune, Curtea consideră că este necesară o examinare a temeiului acestei plângeri.
Application nos. 35673/97, 35674/97, 36082/97 and 37579/97
by Walter SCHWEIGHOFER, Hans-Dieter RAUCH,
Peter HEINEMANN and Josef MACH
against Austria
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 29 August 2000 as a Chamber composed of
Mr
J.-P. Costa,
President
,
Mr
Mr
Sir
Nicolas Bratza,
Mrs
H.S. Greve,
Mr
Mr
judges
,
and
Mrs
Section Registrar
,
Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 12 February 1997 by Walter Schweighofer and registered on 18
April
1997,
Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 11 February 1997 by Hans-Dieter Rauch and registered on 18 April 1997,
Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 9 April 1997 by Peter Heinemann and registered on 14 May 1997,
Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 12 May 1997 by Josef Mach and registered on 1 September 1997,
Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,
Having regard to the partial decision of 24 August 1999,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
The applicants are Austrian nationals. The first applicant was born in 1955, the second and the third applicants were born in 1943 and the fourth applicant was born in 1947. The first, second and fourth applicants are living in Vienna (Austria). The third applicant is living in Untertullnerbach (Austria).
The first and fourth applicants are represented before the Court by Mr
Werner Weidinger, a lawyer practising in Vienna. The second and third applicants are represented by Mr. Michael Tröthandel, a lawyer also practising in Vienna.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 12 December 1985 the second applicant was arrested at Vienna airport on the suspicion of smuggling gold coins. 3200 gold coins and two gold bars were found hidden under his clothes. He was questioned as a suspect. On 15
December 1985 the Vienna Regional Criminal Court (
Landesgericht für Strafsachen
) opened preliminary investigations (
Voruntersuchung
) against the second applicant and released him. In 1986 he was repeatedly questioned either by the investigating judge or, upon the judge’s request, by the Vienna Customs Office (
Zollamt
) on suspicion of having organised large scale smuggling in which gold coins were exported to a Swiss company, M., and smuggled back to Austria where they were, via a number of firms owned by the applicant and other suspects, sold to banks, mostly the K. bank, and re-exported to Switzerland. Thereby the participants evaded large amounts of turnover tax and gained refunds for turnover tax which is due upon the import of goods but not upon their export.
On 27 July 1986 the fourth applicant was detained on remand on suspicion of participating in the smuggling of gold coins and tax evasion. Subsequently, he was questioned by the Customs Office upon the investigating judge’s request. The proceedings against him were separated from the proceedings against the other suspects.
On 30 October 1986 the third applicant, who was the deputy director of the K. bank, was detained on remand. On 31 October 1986 preliminary investigations were opened against him and the investigating judge at the Vienna Regional Criminal Court questioned him as a suspect for tax evasion and smuggling, as well as for offences under the Foreign Exchange Act (
Devisengesetz
). The proceedings against him were severed from the proceedings severed against the other suspects.
On 28 July 1987 the Vienna Public Prosecutor’s Office (
Staatsanwaltschaft
) preferred an indictment against the third applicant. He was charged under section 33 § 2
(a) of the Tax Offences Act (
Finanzstrafgesetz
) with having aided and abetted tax evasion, in that he bought smuggled gold coins from the firms belonging to the other suspects and exported them to the M. company in Switzerland, whilst carrying out the necessary banking transactions to falsify a flow of money from the M. company to the K. bank.
On 2 November 1987 the third applicant was released from detention on remand. Subsequently, the proceedings against him were joined again to the proceedings against the other suspects.
On 30 November 1987 the fourth applicant was released from detention on remand.
On 30 June 1988 the Vienna Regional Criminal Court convicted the fourth applicant,
inter alia,
of tax evasion under section 33 § 2 (a) of the Tax Offences Act and of forging documents. It sentenced him to one year and ten months’ imprisonment and to a fine of twice the amount of the taxes evaded, namely Austrian schillings (ATS) 500 million, or one year’s imprisonment in default. The judgment became final in April 1989, following unsuccessful appeal proceedings. Subsequently, the proceedings against the fourth applicant, as far as they related to facts which had not been the subject of the above judgment, were joined to the proceedings against the other suspects.
On 21 December 1988 the Vienna Regional Criminal Court questioned the first applicant as a suspect and opened preliminary investigations on suspicion of tax evasion against him. Subsequently, he was questioned by the Vienna Customs Office upon the Regional Court’s request.
On 16 October 1991 the Vienna Public Prosecutor’s Office filed the indictment, comprising some 250 pages. During the ten months required for its preparation, the Public Prosecutor responsible for the case had been relieved from all other business. The indictment was preferred against thirteen co-accused including the four applicants, who were charged under section 33 § 2 (a) of the Tax Offences Act with evasion of turnover tax due in advance. They were also charged with smuggling under section 35 § 1 of the Tax Offences Act and with a breach of foreign exchange regulations under section 24 of the Foreign Exchange Act. The first and the fourth applicant were further charged with forging documents under section 223 § 2 of the Criminal Code (
Strafgesetzbuch
). In these and the subsequent proceedings all four applicant’s were represented by counsel.
On 1 June 1994 the trial before the Vienna Regional Criminal Court started. It lasted a total of twenty-nine days during June, September, October, November and December 1994 in the presence of the applicants and their counsel. The court heard dozens of witnesses and took extensive documentary evidence. It refused a number of requests for the taking of evidence filed by the second and third applicants.
On 22 December 1994 the Vienna Regional Criminal Court gave its judgment comprising some 500 pages. It convicted all four applicants of having partly committed and partly aided and abetted tax evasion under section 33 § 2 (a) of the Tax Offences Act, smuggling under section 35 § 1 of the Tax Offences Act and a breach of foreign exchange regulations under section 24 of the Foreign Exchange Act. In addition it convicted the first and the fourth applicants of forging documents under section 223 § 2 of the Criminal Code.
The Regional Court found that the applicants had, together with their co-accused, between 1980 and 1986 run a sophisticated network involving large scale exports of gold coins and other precious metals to Switzerland, mostly to the M. company but also to several banks, declaring these exports and claiming refunds for turnover tax, which is not due upon export, and then bringing the coins back to Austria without declaring them, thus avoiding the turnover tax due upon import. Consequently, they breached foreign exchange regulations by exporting Austrian schillings to Switzerland without the permission of the Austrian National Bank, or by manipulating bank accounts falsifying a flow of money from Switzerland.
According to the judgment, during the peak period of the network’s activity from 1985 to July 1986, the number of gold coins purportedly circulated amounted to eighteen times the volume of marketable gold coins produced by the Central Mint Office from 1980 to 1986. The amount of taxes evaded were some ATS 205 million in the case of the first applicant, some ATS 916 million in the case of the second applicant, some ATS 632 million in the case of the third applicant and some ATS 545 million in the case of the fourth applicant. The relevant amounts under the Foreign Exchange Act were some ATS 570 million in the case of the first applicant, some ATS 2200 million in the case of the second applicant, some ATS 1,500 million in the case of the third applicant and some ATS 2,000 million in the case of the fourth applicant.
The court sentenced the applicants under both the Tax Offences Act and the Foreign Exchange Act to terms of imprisonment, fines (with terms of imprisonment in default) and fines in lieu of confiscation.
Subsequently, the applicants each filed a plea of nullity and an appeal (
Nichtigkeitsbeschwerde und Berufung
).
In their pleas of nullity the applicants raised a number of complex issues of law, concerning
inter alia
the relationship between section 33
§
2 (a) of the Tax Offences Act to a related provision and the question whether the offence under section 24 of the Foreign Exchange Act had not already been invalidated at the time of the first instance judgment by the liberalisation of the foreign exchange market in 1991.
On 14 November 1996 the Supreme Court (
Oberster Gerichtshof
) dismissed the applicants’ pleas of nullity and their appeals in a 139-page judgment.
The judgment was served on the second and third applicants on 17 January and on the first and fourth applicants on 21 January 1997.
The applicants’ complaint relates to the length of the proceedings. These proceedings started as regards the first applicant on 21 December 1988 (when preliminary investigations were opened against him), as regards the second applicant on 12 December 1985 (when he was arrested and questioned as a suspect), as regards the third applicant on 30 October 1986 (when he was detained on remand) and as regards the fourth applicant on 27 July 1986 (when he was detained on remand). They were terminated as regards the second and third applicants on 17 January 1997 and as regards the first and fourth applicants on 21 January 1997 when the Supreme Court’s judgment was served.
The proceedings therefore lasted eight years and one month as regards the first applicant, eleven years, one month and five days as regards the second applicant, ten years, two months and eighteen days as regards the third applicant and ten years, five months and twenty-five days as regards the fourth applicant.
According to the applicants, the length of the proceedings is in breach of the “reasonable time” requirement laid down in Article 6 § 1 of the Convention. The Government reject the allegation, arguing in particular that the case was extremely complex.
The Court considers, in the light of the criteria established in its case-law on the question of “reasonable time” (the complexity of the case, the applicants’ conduct and that of the competent authorities), and having regard to all the information in its possession, that an examination of the merits of this complaint is required.
For these reasons, the Court, unanimously,
, without prejudging the merits of the case.
J.-P. Costa
Registrar
President