Töre împotriva Turciei

1 SECȚIA A TREIA

2 DECIZIE PARȚIALĂ

3 CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATE

4 a cererii nr. 50744/99 5 prezentată de Teslim TÖRE 6 împotriva Turciei 7 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), reunindu-se la 8 29 august 2000 într-o cameră compusă din 9 dl 10 J-P. Costa, 11 președinte 12 , 13 dl 14 W. Fuhrmann, 15 dl 16 L. Loucaides, 17 dl 18 R. Türmen, 19 Sir 20 Nicolas Bratza, 21 22 dna 23 H.S. Greve, 24 dl 25 K. Traja, 26 judecători 27 , 28 și 29 30 dna 31 S. Dollé, 32 grefieră de secție 33 , 34 Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 17 mai 1999 și înregistrată la 2 septembrie 1999, 35 După deliberare, pronunță următoarea decizie 36 :

37 ÎN FAPT

38 Reclamantul este cetățean turc, născut în 1939 și având reședința în Istanbul. La momentul introducerii cererii, era încarcerat la penitenciarul Bayrampașa. El este reprezentat în fața Curții de 39 40 Ata Yazıcıoğlu, Hasan Kemal Elban și Bilgütay Kural, avocați la baroul Istanbul. 41 Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

42 Reclamantul a semnat un articol intitulat « 43 Socialiștii din Kurdistan trebuie să prindă momentul 44 » ( 45 Kürdistan sosyalistleri momenti yakalamalı 46 ) în numărul 16-31 iulie 1994 al revistei bimestriale 47 Medya Güneși 48 (Soarele 49 Medya 50 [1] 51 ). 52 La 6 septembrie 1994, referindu-se la cele trei articole publicate în revista în cauză, procurorul Republicii de pe lângă curtea de siguranță a Statului din Istanbul (« 53 curtea 54 ») i-a acuzat pe proprietarul și redactorul-șef al revistei, precum și pe reclamant, de propagandă separatistă în sensul articolului 8 din legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. 55 În cursul procedurii în fața curții, reclamantul a pledat nevinovat.

El susținea că, în calitate de intelectual socialist, nu putea să difuzeze idei separatiste. În articolul incriminat, exprimase ideile și propunerile sale în legătură cu problema kurdă în contextul unei dezbateri politice. 56 Prin hotărârea din 17 octombrie 1995, curtea l-a găsit vinovat pe reclamant de o infracțiune prevăzută la paragraful 1 al articolului 8 din legea nr. 3713 și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și la o amendă de 450 milioane de lire turcești. 57 Curtea a apreciat că în articolul incriminat reclamantul urmărea să aducă atingere prin publicație integrității teritoriale a Statului și unității națiunii, calificând drept Kurdistan o anumită parte a teritoriului turc și drept kurzi o anumită populație care trăiește într-o regiune determinată.

Potrivit curții, faptul de a considera actele de terorism comise de PKK ca o luptă de eliberare națională a kurzilor și de a apăra autodeterminarea acestui popor se analizau de asemenea ca propagandă separatistă. Ea a relevat în plus că cele trei articole, luate în ansamblu, urmăreau să aducă atingere integrității teritoriale a Statului, prin faptul că se susține că Republica Turcia este un stat colonizator. Pentru a ajunge la această concluzie, curtea s-a referit la anumite pasaje ale articolului incriminat care au următorul cuprins: 58 « 59 (…) Lupta de eliberare națională a Nordului Kurdistanului tocmai s-a îndreptat către sfârșitul celei duse în Sud.

Lupta de eliberare națională a Nordului Kurdistanului, cu noua sa dimensiune reluată în noi condiții mondiale, a intrat în ordinea de zi a instituțiilor imperialiste, și anume a lobby-urilor din senatul Statelor Unite ale Americii, parlamentul german, guvernul francez, consiliul parlamentar al Uniunii Europene, fără a uita intervenția Irakului, Iranului sau Siriei (…) Poporul kurd, în timp ce înaintează către eliberarea sa revoltându-se împotriva șovinismului, este înconjurat de capcanele întinse care vizează să-l priveze de eliberarea sa. În noile circumstanțe impuse de globalism, luptele de eliberare națională, așa cum sunt, sunt aproape de o soluție sub imperiul capitalismului și imperialismului.

Soluția impusă de Statele Unite ale Americii și de celelalte țări imperialiste burgheziei șovine turce, care nu i s-ar putea opune, constă în transformarea Kurdistanului de Nord într-o mică Turcie (…) Socialiștii nu trebuie să permită ca poporul kurd să fie supus unui alt tip de despotism după ce a fost salvat de un altul. Din acest punct de vedere, socialiștii kurzi se confruntă cu o mare responsabilitate (…). Clasa muncitoare a Kurdistanului, de la bun început, trebuie să intre în joc și să lucreze pentru a instala eliberarea națională pe baza unei eliberări sociale.

Dacă acest moment [precis] nu poate fi prins (…), socialiștii kurzi vor suporta drama pe care o suportă socialiștii turci după eliberarea lor națională (…) 60 ». 61 La 30 octombrie 1995 a intrat în vigoare legea nr. 4126 din 26 octombrie 1995, care a atenuat în special pedepsele cu închisoarea, dar a agravat pedepsele cu amendă prevăzute de articolul 62 8 din legea nr. 3713. Într-o dispoziție tranzitorie referitoare la articolul 2, legea nr. 4126 prevedea în plus revizuirea din oficiu a pedepselor pronunțate în aplicarea articolului 8 din legea nr. 3713. 63 La 18 decembrie 1995, Curtea de Casație a infirmat hotărârea din 17 octombrie 1995, considerând că, având în vedere amendamentele din 64 30 octombrie 1995, cauza necesita o reexaminare pe fond.

65 Prin hotărârea din 14 noiembrie 1996, curtea de siguranță a Statului din Istanbul 66 compusă din trei judecători, dintre care unul era membru al magistraturii militare, l-a declarat vinovat pe reclamant de propagandă separatistă și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de un an și zece luni și la o amendă de 111 111 110 lire turcești. Curtea a decis să nu îi acorde reclamantului beneficiul suspendării executării pedepsei sale cu închisoarea, având în vedere comportamentele sale anterioare și tendința sa de a comite infracțiuni. În hotărârea sa, curtea a reținut în esență motivele expuse în hotărârea sa din 17 octombrie 1995. 67 Prin hotărârea din 12 octombrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 68 14 noiembrie 1996, având în vedere motivele invocate de primii judecători și conținutul dosarului.

69 Textul complet al hotărârii nu a fost comunicat reclamantului. 70 La 25 noiembrie 1998, procurorul Republicii ar fi notificat oral mandatul de executare a pedepsei aplicate reclamantului, încarcerat la momentul respectiv la penitenciarul Bayrampașa, și prin acest mijloc, acesta ar fi fost informat despre hotărârea Curții de Casație din 12 octombrie 1998.

71 CAPETE DE CERERE

72 Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața curții de siguranță a Statului din Istanbul, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată ca o instanță independentă și imparțială. El susține în această privință că judecătorul militar care făcea parte din ea fusese dependent de executiv, precum și de autoritățile militare. El invocă în această privință articolul 6 § 1 din Convenție. 73 În contextul echității procedurii, reclamantul se plânge în plus că curtea de siguranță a Statului și-a bazat constatarea de vinovăție pe pasaje care nu figurează în articolul său. Mai exact, în hotărârea sa, curtea citase că el pretindea în articolul său că « 74 Republica Turcia este un stat colonizator 75 » și că considera « 76 actele comise de PKK ca o luptă de eliberare națională a kurzilor 77 », deși el nu susținuse niciodată aceste idei în articolul său.

78 Tot în contextul echității procedurii, reclamantul se plânge de o atingere adusă principiului egalității armelor prin faptul că locul procurorului de pe lângă curtea de siguranță a Statului se situa la același rang cu cel al judecătorilor, deși acesta făcea parte din cauză. 79 Reclamantul se plânge în plus de o pretinsă atingere adusă principiului prezumției de nevinovăție, în sensul articolului 6 § 2 din Convenție, în măsura în care curtea de siguranță a Statului nu suspendase executarea pedepsei sale cu închisoarea, având în vedere comportamentele sale anterioare și tendința sa de a comite infracțiuni, deși la momentul respectiv cazierul său judiciar era curat. 80 Reclamantul invocă în final o încălcare a articolului 10 din Convenție rezultată din condamnarea sa pentru publicarea unui articol în cadrul libertății presei.

81 ÎN DREPT

82 1. 83 Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața curții de siguranță a Statului din Istanbul, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată ca o instanță independentă și imparțială. El susține în această privință că judecătorul militar care făcea parte din ea fusese dependent de executiv, precum și de autoritățile militare. El invocă în această privință articolul 6 § 1 din Convenție. 84 În contextul echității procedurii, reclamantul se plânge în plus că curtea de siguranță a Statului și-a bazat constatarea de vinovăție pe pasaje care nu figurează în articolul incriminat. Mai exact, în hotărârea sa, curtea citase că el pretindea în articolul său că « 85 Statul turc este un colonizator 86 » și că considera « 87 actele comise de PKK ca o luptă de eliberare națională a kurzilor 88 », deși el nu susținuse niciodată aceste idei în articolul său.

89 Tot în contextul echității procedurii, reclamantul se plânge de o atingere adusă principiului egalității armelor, prin faptul că locul procurorului de pe lângă curtea de siguranță a Statului se situa la același rang cu cel al judecătorilor, deși acesta face parte din cauză. 90 Reclamantul invocă în final o încălcare a articolului 10 din Convenție rezultată din condamnarea sa pentru publicarea unui articol în cadrul libertății presei. 91 În starea actuală a dosarului din fața sa, Curtea nu apreciază că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor capete de cerere, astfel cum au fost expuse de reclamant, și consideră necesar să le aducă la cunoștința Guvernului pârât în aplicarea articolului 54 § 3 b) din regulamentul său.

92 2. 93 Reclamantul se plânge în plus de o pretinsă atingere adusă principiului prezumției de nevinovăție, în sensul articolului 6 § 2 din Convenție, în măsura în care curtea de siguranță a Statului nu suspendase executarea pedepsei sale cu închisoarea, având în vedere comportamentele sale anterioare și tendința sa de a comite infracțiuni, deși la momentul respectiv cazierul său judiciar era curat. 94 Curtea remarcă de la bun început că Convenția nu garantează ca atare dreptul de a beneficia de o suspendare a executării unei pedepse aplicate (a se vedea, 95 mutatis mutandis 96 , Nr. 97 7648/76, dec. 6.12.77, D.R. 11, p. 175). Rezultă că acest capăt de cerere este incompatibil 98 ratione materiae 99 cu dispozițiile Convenției și trebuie respins în aplicarea articolului 100 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

101 Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, 102 AMÂNĂ 103 examinarea capetelor de cerere ale reclamantului privind o pretinsă atingere adusă dreptului său la libertatea de exprimare, imparțialitatea și independența curții de siguranță a Statului din Istanbul, precum și inechitatea procedurii în fața acesteia;

104 DECLARĂ CEREREA INADMISIBILĂ

105 pentru rest. 106 S. Dollé 107 J.-P. Costa 108 Grefieră 109 Președinte 110 [1] 111 Deși literalmente numele Medya se traduce prin « 112 media 113 », utilizarea acestui titlu face aluzie la 114 țara Mezilor 115 , țara mitică a kurzilor.

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 50744/99 présentée par Teslim TÖRE contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 29 août 2000 en une chambre composée de M. J-P. Costa, président , M. W. Fuhrmann, M. L. Loucaides, M. R. Türmen, Sir Nicolas Bratza, M me H.S. Greve, M. K. Traja, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 17 mai 1999 et enregistrée le 2 septembre 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant turc, né en 1939 et résidant à Istanbul. Lors de l’introduction de la requête, il était incarcéré à la maison d’arrêt de Bayrampașa. Il est représenté devant la Cour par M es Ata Yazıcıoğlu, Hasan Kemal Elban et Bilgütay Kural, avocats au barreau d’Istanbul.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le requérant signa un article intitulé « Les socialistes du Kurdistan doivent saisir le moment » ( Kürdistan sosyalistleri momenti yakalamalı ) dans le numéro 16-31 juillet 1994 de la revue bimestrielle Medya Güneși (Le soleil de Medya [1] ). Le 6 septembre 1994, se référant aux trois articles publiés dans la revue en question, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul (« la cour ») accusa le propriétaire et le rédacteur en chef de la revue ainsi que le requérant du chef de propagande séparatiste au sens de l’article 8 de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme.

Au cours de la procédure devant la cour, le requérant plaida non coupable. Il soutenait qu’en tant qu’intellectuel socialiste, il ne pouvait pas diffuser des idées séparatistes. Dans l’article incriminé, il avait exprimé ses idées et propositions face au problème kurde dans le contexte d’un débat politique. Par un arrêt du 17 octobre 1995, la cour jugea le requérant coupable d’une infraction visée au paragraphe 1 de l’article 8 de la loi n° 3713 et le condamna à une peine de d’emprisonnement de deux ans et à une amende de 450 millions de livres turques. La cour considéra que dans l’article incriminé le requérant visait à porter atteinte par voie de publication à l’intégrité territoriale de l’Etat et à l’unité de la nation, en qualifiant de Kurdistan une certaine partie du territoire turc, et de kurdes une certaine population vivant dans une région déterminée.

Selon la cour, le fait de considérer les actes de terrorisme commis par le PKK comme une lutte de libération nationale des kurdes et de défendre l’autodétermination de ce peuple s’analysaient également en de la propagande séparatiste. Elle releva en outre que les trois articles, pris dans l’ensemble, visait à porter atteinte à l’intégrité territoriale de l’Etat, du fait qu’il est allégué que la République de Turquie est un état colonisateur. Pour parvenir à cette conclusion la cour se référa à certains passages de l’article incriminé qui se lisent ainsi : « (…) La lutte de libération nationale du Nord du Kurdistan vient de se diriger vers la fin de celle menée dans le Sud.

La lutte de libération nationale du Nord du Kurdistan, avec sa nouvelle dimension reprise dans de nouvelles conditions mondiales, est entrée dans l’ordre du jour des institutions impérialistes, à savoir des lobbies du sénat des Etats-Unis d’Amérique, du parlement allemand, du gouvernement français, du conseil parlementaire de l’Union européenne, sans oublier l’intervention de l’Irak, de l’Iran ou de la Syrie (…) Le peuple kurde, alors qu’il marche vers sa libération en se révoltant contre le chauvinisme, est encerclé par les pièges tendus visant à le priver de sa libération. Dans de nouvelles circonstances imposées par le globalisme, les luttes de libération nationale, telles qu’elles sont, sont près d’une solution sous l’empire du capitalisme et d’impérialisme.

La solution imposée par les Etats-Unis d’Amérique et les autres pays impérialistes à la bourgeoisie chauvine turque, qui ne saurait s’y opposer, consiste à transformer le Kurdistan du Nord en une petite Turquie (…) Les socialistes ne doivent pas autoriser que le peuple kurde soit soumis à un autre type de despotisme après qu’il fut sauvé d’un autre. De ce point de vue, les socialistes kurdes sont face à une grande responsabilité (…). La classe ouvrière du Kurdistan, d’emblée, doit entrer dans le jeu et travailler afin d’installer la libération nationale sur la base d’une libération sociale.

Si ce moment [précis] ne peut pas être saisi (…), les socialistes kurdes subiront le drame que subissent les socialistes turques après leur libération nationale (…) ». Le 30 octobre 1995 entra en vigueur la loi n° 4126 du 26 octobre 1995, qui allégea notamment les peines d’emprisonnement mais aggrava les peines d’amende prévues par l’article 8 de la loi n° 3713. Dans une disposition provisoire relative à l’article 2, la loi n° 4126 prévoyait en outre la révision d’office des peines prononcées en application de l’article 8 de la loi n° 3713. Le 18 décembre 1995, la Cour de cassation infirma l’arrêt du 17 octobre 1995, considérant que, vu les amendements du 30 octobre 1995, l’affaire nécessitait un réexamen au fond.

Par un arrêt du 14 novembre 1996, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul composée de trois juges, dont l’un était membre de la magistrature militaire, déclara le requérant coupable du chef de propagande séparatiste et le condamna à une peine d’emprisonnement d’un an et dix mois et à une amende de 111 111 110 livres turques. La cour décida de ne pas accorder au requérant le bénéfice d’un sursis à l’exécution de sa peine d’emprisonnement, eu égard à ses comportements antérieurs et à sa tendance à commettre des crimes. Dans son arrêt, la cour retint pour l’essentiel les motifs exposés dans son arrêt du 17 octobre 1995. Par un arrêt du 12 octobre 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt du 14 novembre 1996, eu égard aux motifs invoqués par les premiers juges et au contenu du dossier.

Le texte complet de l’arrêt ne fut pas signifié au requérant. Le 25 novembre 1998, le procureur de la République aurait notifié oralement le mandat d’exécution de la peine encourue au requérant incarcéré à l’époque à la maison d’arrêt de Bayrampașa, et par ce biais celui-ci aurait été informé de l’arrêt de la Cour de cassation du 12 octobre 1998. GRIEFS Le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, dans la mesure où celle-ci ne pouvait passer pour un tribunal indépendant et impartial. Il soutient à cet égard que le juge militaire qui y siégeait avait été dépendant de l’exécutif ainsi que des autorités militaires. Il invoque à cet égard l’article 6 § 1 de la Convention.

Dans le contexte de l’équité de la procédure, le requérant se plaint en outre de ce que la cour de sûreté de l’Etat avait basé son constat de culpabilité sur des passages qui ne figurent pas dans son article. Plus précisément, dans son arrêt, la cour avait cité qu’il prétendait dans son article que « la République de Turquie est un état colonisateur » et qu’il considérait « les actes commis par le PKK comme une lutte de libération nationale des kurdes », bien qu’il n’ait jamais soutenu ces idées dans son article. Toujours dans le contexte de l’équité de la procédure, le requérant se plaint d’une atteinte au principe d’égalité des armes du fait que la place du procureur près la cour de sûreté de l’Etat s’est située au même rang que celle des juges, bien que celui-ci faisait partie de la cause.

Le requérant se plaint en outre d’une prétendue atteinte au principe de la présomption d’innocence, au sens de l’article 6 § 2 de la Convention, dans la mesure où la cour de sûreté de l’Etat n’avait pas sursis à l’exécution de sa peine d’emprisonnement, eu égard à ses comportements antérieurs et à sa tendance à commettre des crimes, bien qu’à l’époque son casier judiciaire fût vierge. Le requérant invoque enfin une violation de l’article 10 de la Convention résultant de sa condamnation pour avoir publié un article dans le cadre de la liberté de presse. EN DROIT 1. Le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, dans la mesure où celle-ci ne pouvait passer pour un tribunal indépendant et impartial.

Il soutient à cet égard que le juge militaire qui y siégeait avait été dépendant de l’exécutif ainsi que des autorités militaires. Il invoque à cet égard l’article 6 § 1 de la Convention. Dans le contexte de l’équité de la procédure, le requérant se plaint en outre de ce que la cour de sûreté de l’Etat avait basé son constat de culpabilité sur des passages qui ne figurent pas dans l’article incriminé. Plus précisément, dans son arrêt, la cour avait cité qu’il prétendait dans son article que « L’Etat turc est un colonisateur » et qu’il considérait « les actes commis par le PKK comme une lutte de libération nationale des kurdes », bien qu’il n’ait jamais soutenu ces idées dans son article. Toujours dans le contexte de l’équité de la procédure, le requérant se plaint d’une atteinte au principe d’égalité des armes, du fait que la place du procureur près la cour de sûreté de l’Etat s’est située au même rang que celle des juges, bien que celui-ci est partie de la cause.

Le requérant invoque enfin une violation de l’article 10 de la Convention résultant de sa condamnation pour avoir publié un article dans le cadre de la liberté de presse. En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par le requérant, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. Le requérant se plaint en outre d’une prétendue atteinte au principe de la présomption d’innocence, au sens de l’article 6 § 2 de la Convention, dans la mesure où la cour de sûreté de l’Etat n’avait pas sursis à l’exécution de sa peine d’emprisonnement, eu égard à ses comportements antérieurs et à sa tendance à commettre des crimes, bien qu’à l’époque son casier judiciaire fût vierge.

La Cour relève d’emblée que la Convention ne garantit pas en tant que tel le droit à de bénéficier d’un sursis à l’exécution d’une peine encourue (voir, mutatis mutandis , N° 7648/76, déc. 6.12.77, D.R. 11, p. 175). Il s’ensuit que ce grief est incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs du requérant concernant une prétendue atteinte à son droit à la liberté d’expression, l’impartialité et l’indépendance de la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, ainsi que l’iniquité de la procédure devant celle-ci ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président [1] Bien que littéralement le nom Medya se traduise en « média », l’emploi de ce titre fait allusion au pays des Meds , le pays mythique des kurdes.