SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50744/99 prezentate de Teslim TÖRE împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor L'lape (secțiunea a treia), care are loc la 10 iunie 2004 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič Hedigan mes Tsatsa-Nikolovska, judecători și dnii V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 17 mai 1999, având în vedere decizia parțială din 29 august 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, domnul Teslim Töre, este un resortisant turc, născut în 1939. La introducerea cererii, acesta a fost încarcerat la casa de judecată Bayrampașa. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Yaziciouilu, H.K. Elban și B. Kural, avocați la Istanbul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În numărul 53 din 16-31 iulie 1994 al revistei bimensuelle Medya Güneși (Soarele Medyei), reclamantul semnează un articol intitulat "Socialiștii din Kurdistan" (□ Kürdistan sosyalistleri momenti yakalamal La 6 septembrie 1994, pe baza a trei articole publicate în această revistă, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului membru al statului membru l-a acuzat pe reclamant, precum și pe proprietarul și redactorul-șef al revistei, al șefului propagandei separatiste și a solicitat condamnarea acestora în temeiul articolului 8 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. În plus, acesta solicită interzicerea revizuirii în cauză în temeiul articolului adițional 2 alineatul (1) din Legea nr. 5680 privind presa. Rechizițiile procurorului Republicii pot fi citite, printre altele, după cum urmează, în numărul 53 al revistei introduse la 16-31 iulie 1994 (...) pe pagina a noua, articolul redactat de Teslim Töre intitulat Socialiștii din Kurdistan trebuie să profite de acest moment în ansamblul său, constituie propagandă care are ca țintă unitatea indivizibilă a statului și a națiunii din statul Republicii Turcia (...) În apărarea pe care o deține la curtea de siguranță a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În acest sens, el a subliniat în articolul incriminat că nu putea să-și exprime ideile și să facă propuneri politice cu privire la problema kurdă. Printr-o hotărâre din 17 octombrie 1995, Curtea de Securitate de la Õ , compusă din trei judecători, dintre care unul era membru al magistraturii militare, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de încălcarea dreptului comunitar, în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713 și l-a condamnat la o pedeapsă de doi ani de închisoare și la o amendă de 450 000 În plus, aceasta încheie cu interzicerea, pe o perioadă de o lună, a revistei în litigiu în temeiul articolului adițional 2 alineatul (1) din Legea nr. 5680 privind presa. În așteptarea sa, curtea de securitate a statului citează următoarele pasaje din articolul □ (...) Lupta pentru eliberarea națională a Kurdistanului de Nord este pe cale de a fi finalizată ca și cea desfășurată în sud. Lupta pentru eliberarea națională a Kurdistanului de Nord, în noile lumi, cu dimensiunea internațională pe care a câștigat-o, se află pe ordinea de zi a tuturor instituțiilor imperialiste, de la lobby-uri americane la parlamentul german, de la guvernul francez, la fel ca și deputații în Parlamentul Uniunii Europene, fără a uita de Iran, Irak și Siria. În timp ce poporul kurd, în sine împotriva șovinismului turc, umblă spre libertate, [el] este înconjurat de capcanele menite să - l priveze din nou de libertate. În circumstanțele noii globalizări, luptele de eliberare națională, în starea lor actuală, se află aproape de a fi complet rezolvate sub limperialism capitalist (...) Soluția impusă de Statele Unite și de celelalte țări imperialiste burgheziei turcești șavine și căreia burghezia nu-i poate rezista mai mult, constă în transformarea Kurdistanului de Nord într-o Mică Turcia... Socialiștii nu trebuie să permită ca poporul kurd eliberat dintr-un despotism să fie supus dominației unui alt despotism. În această privință, socialiștii din Kurdistan se confruntă cu o mare responsabilitate (...) După stadiul actual, lupta dintre clase va completa lupta pentru eliberarea națională (...) socialiștii din Kurdistan nu vor mai putea atinge stadiul atins astăzi prin eliberarea națională (...) de aceea Clasa muncitoare kurdă și muncitorii săi trebuie să intre acum în acțiune pentru a încerca să dea naștere unei baze în care eliberarea națională ar fi încoronată de eliberarea socială. Dacă acest moment nu este reținut (...) socialiștii din Kurdistan, dacă este necesar să se compare, vor suferi drama suferită de socialiștii din Turcia după lupta pentru eliberarea națională (...) Motivația de arestare a Curții de Securitate a statului se citește după cum urmează: (...) în aceste scrieri, prin desemnarea regiunii de sud-est Anatolian a statului Republicii Turcia ale cărei frontiere sunt definite de Pactul Național ca Kurdistanul de Nord și prin numirea cetățenilor care trăiesc în această regiune ca kurzi și explicând că această regiune este sub dominație colonială, și prin prezentarea teritoriului Republicii Turcia ca un stat colonizator, susținând că poporul kurd trebuie să decidă prin el însuși asupra viitorului său, luând în considerare activitățile teroriste sângeroase ale grupării teroriste PKK ca o luptă pentru eliberarea națională kurde (...) inculpații au făcut propagandă prin presă împotriva unității statului și a poporului statului Turciei (...) La 30 octombrie 1995 a intrat în vigoare Legea nr. 4126 din 26 octombrie 1995, care a redus, printre altele, pedeapsa cu închisoarea, dar a înăspri pedeapsa prevăzută la art. 8 din Legea nr. 3713. Într-o dispoziție provizorie privind art. 2, Legea nr. 4126 prevedea, de asemenea, revizuirea din oficiu a pedepselor pronunțate în temeiul articolului 8 din Legea nr. 3713. La 18 decembrie 1995, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță, considerând că este necesar, având în vedere amendamentele legislative din 30 octombrie 1995, să efectueze o reexaminare pe fond a cauzei. La 14 noiembrie 1996, după ce a amintit că libertatea de exprimare, astfel cum este definită la art. 10 alineatul (2) din Convenție, cuprinde obligații și responsabilități, pe care o poate fi limitată pentru a asigura integritatea teritorială și trebuie să se desfășoare în cadrul definit de acest articol, instanța de securitate a statului, compusă din trei judecători, dintre care un magistrat militar, l-a declarat pe reclamantul vinovat al șefului de propagandă separatist și l-a condamnat în consecință la o pedeapsă de un an, o lună și zece zile de închisoare, precum și la 111 zile de închisoare, În conformitate cu art. 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 4126, Comisia încheie, de asemenea, cu privire la interzicerea revizuirii în litigiu timp de o lună în temeiul articolului adițional 2 alineatul (1) din Legea nr. 5680. La 12 octombrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în primă instanță. Această hotărâre nu a fost notificată reclamantului sau pronunțată în prezența sa sau în prezența avocatului său. La 15 octombrie 1998, hotărârea a fost retrimisă grefei instanței de primă instanță. La 25 noiembrie 1998, reclamantul, încarcerat la casa de judecată Bayrampașa pentru o infracțiune separată, ar fi fost informat cu privire la această hotărâre ca urmare a unei notificări orale făcute de procurorul însărcinat cu executarea pedepselor. Potrivit guvernului, la 25 noiembrie 1999 și 9 octombrie 2000, Curtea de Securitate a statului suspenda executarea pedepsei reclamantului la data de 14 octombrie 2000 noiembrie 1996, în conformitate cu Legea din 28 august 1999 privind suspendarea acțiunilor și a pedepselor pentru infracțiunile comise prin presă și publicare. În ceea ce-l privește, reclamantul precizează că a început să își ispășească pedeapsa începând cu 25 noiembrie 1998, astfel încât 3713, înainte de modificarea prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995, a fost astfel formulată propaganda scrisă și orală, întrunirile, adunările și manifestările menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului membru al Republicii Turcia și unității indivizibile a națiunii sunt interzise, indiferent de procedura utilizată și de scopul urmărit. Oricine se angajează în astfel de activități este condamnat la o pedeapsă de doi până la cinci ani de închisoare și la o amendă de 50 până la 100 de milioane de lire turcești. (...) Astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995, acest articol dispune de Propaganda scrisă și orală, întrunirile, adunările și manifestările menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului membru al Republicii Turcia sau unității indivizibile a națiunii sunt interzise. Oricine continuă o astfel de activitate este condamnat la o pedeapsă de la unu la trei ani de închisoare și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești. În caz de recidivă, pedepsele aplicate nu se convertesc în amendă. (...) Atunci când crima de propagandă menționată la primul paragraf este comisă prin mijloace de comunicare în masă sau prin mijloace de comunicare în masă, altele decât revistele menționate la al doilea paragraf, autorii responsabili și proprietarii mijloacelor de comunicare în masă sunt condamnați la o pedeapsă de șase luni la doi ani de închisoare, precum și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești (...) Această dispoziție a fost abrogată prin Legea nr. 4928 din 19 iunie 2003 (art. 19 din Legea nr. 7201 privind notificarea (Tebligat Kanunu) este astfel formulată Notificarea deținuților sau a condamnaților care își ispășește pedeapsa cu închisoarea se face de către director sau de către un funcționar al unității în care se află. Codul de procedură penală prevede art. 381 Trebuie să fie prezenți la audieri și la decizie, magistrații numiți de lege. (...) art. 382 Numai magistrații care participă la judecată sunt prezenți în timpul deliberărilor (...) GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa independenței și a imparțialității Curții de Securitate a Statelor Unite, în măsura în care această jurisdicție era alcătuită în special dintr-un magistrat militar dependent de funcționari, precum și din autoritățile militare. În plus, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil, instanțele naționale având în vedere, în special, că și-au întemeiat constatarea de vinovăție pe cuvinte care nu figurează în art. În cele din urmă, tot în contextul corectitudinii procedurii, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului egalității de arme, având în vedere locul ocupat de procurorul Republicii în apropierea Curții de Securitate a Uniunii Europene care se află în același rang cu judecătorii și rămâne prezent în timpul deliberărilor. Reclamantul susține, de asemenea, că condamnarea sa pentru semnarea unui articol de presă aduce atingere dreptului său la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat prin art. 10 din Convenție. Guvernul exclude întârzierea cererii. Acesta subliniază că decizia internă definitivă este hotărârea Curții de Casație pronunțată la 12 octombrie 1998. Or, întrucât cererea a fost introdusă la 17 mai 1999, aceasta trebuie considerată ca fiind introdusă la o lună după expirarea termenului de șase luni. Invocând jurisprudența Curții (Büyükda 28340/95, §§ 67-68, 21 decembrie 2000), reclamantul contestă teza guvernului și susține că hotărârea Curții de Casație a fost pronunțată în absența sa și nu i-a fost comunicată. El susține că a avut cunoștință de această hotărâre că la 25 noiembrie 1998, data la care a fost informat de către procuror cu privire la începutul executării sentinței sale, și că, în timp ce a fost deja încarcerat la casa de arestare Bayrampașa pentru o infracțiune distinctă. În cazul de față, Curtea arată că nu se contestă faptul că hotărârea Curții de Casație nu a fost adresată reclamantului, deținut la data faptelor, și că nu a fost pronunțată în prezența sa sau a avocatului său. În plus, aceasta constată că, potrivit dosarului, niciun act de notificare nu a avut loc între data recursului său în Casație și data notificării în cauză. În această privință, Comisia constată că reclamantul și-a prezentat cererea în termen de șase luni de la notificarea orală menționată anterior. Guvernul nu este pronunțat cu privire la notificare și nu a dat nicio indicație cu privire la data la care reclamantul a avut sau ar fi putut să ia efectiv cunoștință de conținutul hotărârii. Curtea arată că, în temeiul articolului 19 din Legea nr. 7201 privind notificarea revine în primul rând autorităților de a efectua notificările destinate deținuților sau deținuților prin intermediul administrației în cauză. Prin urmare, având în vedere jurisprudența sa stabilită în acest domeniu (Seher Karataș c. Turcia, nr 33179/96, § 28, 9 iulie 2002), Comisia consideră că este mai conform cu obiectul și scopul articolului 35 Concluzia că termenul de șase luni începe să curgă de la data la care reclamantul a obținut o notificare orală din partea Parchetului în vederea executării pedepsei. În plus, nu se poate reproșa nicio lipsă de diligență a reclamantului, având în vedere durata totală a perioadelor respective. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului întemeiat pe nerespectarea termenului de șase luni. Pe bună dreptate, Grief extras din art. 10 din Convenție Reclamantul susține că condamnarea sa pentru redactarea unui articol de presă aduce atingere dreptului său la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat prin art. 10 din Convenție. Guvernul susține că ingerința în libertatea de exprimare a reclamantului a fost justificată în temeiul celui de-al doilea alineat al articolului 10 din convenție. Pe baza jurisprudenței Curții, acesta subliniază că condamnarea în cauză constituia o măsură 4126 din 27 octombrie 1995 și avea obiective legitime, și anume protejarea integrității teritoriale, a proprietății naționale, a ordinii publice și a securității naționale. În plus, consideră că articolul Nevoia socială imperioasă care susține că pedeapsa reclamantului a fost suspendată, guvernul reamintește, de asemenea, că natura și povara pedepselor aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare în măsura proporționalității ingerinței. Reclamantul contestă argumentele guvernului și susține că este pe deplin conștient de situația din sud-estul Turciei. El subliniază că articolul a subliniat nici violența, nici separatismul sau ostilitatea dintre diferitele grupuri ale societății. Acesta arată astfel că acest text se caracterizează printr-un stil responsabil și are un caracter analitic și științific care are ca obiectiv să contribuie la dezbaterea privind problema kurdă cu cei care împărtășesc idei socialiste. Reclamantul declară, de asemenea, că articolul nu a fost publicat decât în partea de vest a țării și nu în partea de sud-est a Turciei, astfel încât necesitatea de a răspunde unei nevoi sociale, așa cum a fost invocat de guvern, să nu fie justificată și, în acest sens, măsura adoptată neproporțional. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; se presupune că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul pretinde că a fost supus în mai multe privințe, în timpul urmăririi penale împotriva sa, unui refuz al unui proces echitabil. În primul rând, consideră că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială. Cu toate acestea, Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest aspect ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. ; se presupune că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Pe de altă parte, reclamantul susține că procedura în fața acestei instanțe nu a fost echitabilă, în măsura în care aceasta nu a respectat principiul egalității armelor, ținând seama de locul procurorului Republicii care a participat la deliberări și de faptul că și-a întemeiat constatarea de vinovăție pe aspecte care nu sunt menționate la articolul Potrivit guvernului, locul ocupat de procurorul Republicii în cadrul sesiunilor Curții de Securitate a statului nu constituie decât o chestiune de formalism care, prin natura sa, nu poate aduce atingere principiului egalității armelor. Curtea observă că, în temeiul articolelor 381 și 382 din Codul de procedură penală, numai cei trei judecători care participă la judecată pot participa la deliberări. În cazul în care, în cadrul procedurii în litigiu, procurorul republicii ar fi participat la deliberări, ar fi avut, prin urmare, o situație contrară legii, astfel încât reclamantul ar fi avut un mare interes în a aduce acest aspect în fața instanțelor interne. Totuși, acest lucru nu a fost cazul în speță, în conformitate cu elementele dosarului. Prin urmare, Curtea consideră că acest motiv trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește litigiul referitor la locul ocupat de procurorul Republicii, având în vedere faptul că nu există o lipsă relevantă de informații cu privire la impactul său asupra desfășurării procedurii, acesta ar trebui respins pentru nefondare vădită, în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. În cele din urmă, în ceea ce privește litigiul referitor la baza condamnării reclamantului, Curtea arată că examinarea acestui aspect, astfel cum a fost formulat în speță, se confundă cu cel care a fost declarat admisibil, care va fi examinat din unghiul articolului 10 din convenție. În consecință, acest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte
de la requête n
o
50744/99
présentée par Teslim TÖRE
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 juin 2004 en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 17 mai 1999,
Vu la décision partielle du 29 août 2000,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Teslim Töre, est un ressortissant turc, né en 1939. Lors de l’introduction de la requête, il était incarcéré à la maison d’arrêt de Bayrampașa. Il est représenté devant la Cour par M
es
A.
Yazicioğlu, H.K.
Elban et B. Kural, avocats à Istanbul.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Dans le numéro cinquante-trois des 16-31 juillet 1994 de la revue bimensuelle
Medya Güneși
(Le soleil de Medya), le requérant signa un article intitulé «
Les socialistes du Kurdistan doivent saisir le moment
» («
Kürdistan sosyalistleri momenti yakalamalı
»).
Le 6 septembre 1994, se fondant sur trois articles publiés dans cette revue, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul inculpa le requérant ainsi que le propriétaire et le rédacteur en chef de la revue, du chef de propagande séparatiste et requit leur condamnation en vertu de l’article 8 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Il requit en outre l’interdiction de la revue en question en vertu de l’article additionnel 2 § 1 à la loi n
o
5680 sur la presse.
Les réquisitions du procureur de la République peuvent notamment se lire comme suit
:
«
Dans le numéro 53 de la revue saisie en date des 16-31 juillet 1994
(...)
c-
à la neuvième page, l’article rédigé par Teslim Töre intitulé «
Les socialistes du Kurdistan doivent saisir le moment
» dans son ensemble constitue de la propagande ayant pour cible l’unité indivisible de l’Etat et de la nation de l’Etat de la République de Turquie (...)
»
Dans la défense qu’il soumit à la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul («
la cour de sûreté de l’Etat
»), le requérant nia les faits reprochés et soutint que l’article litigieux ne constituait pas une propagande séparatiste. Il souligna qu’il ne pouvait inciter au séparatisme, compte tenu de ses opinions socialistes. Il précisa ainsi s’être contenté, dans l’article incriminé, d’exprimer ses idées et de faire des propositions politiques sur la question kurde.
Par un arrêt du 17 octobre 1995, la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois juges dont l’un était membre de la magistrature militaire, reconnut le requérant coupable de l’infraction énoncée à l’article 8 § 1 de la loi n
o
3713 et le condamna à une peine de deux ans d’emprisonnement et à une amende de 450
000
000 livres turques (TRL). Elle conclut en outre à l’interdiction, pour une durée d’un mois, de la revue litigieuse en vertu de l’article additionnel 2 § 1 à la loi n
o
5680 sur la presse.
Dans ses attendus, la cour de sûreté de l’Etat cita les passages suivants de l’article litigieux
:
«
(...) La lutte pour la libération nationale du Kurdistan nord est en voie d’achèvement comme celle menée dans le sud. La lutte pour la libération nationale du Kurdistan nord, dans les nouvelles mondiales, avec la dimension internationale qu’elle a gagnée, est à l’ordre du jour de toutes les institutions impérialistes, des lobbies américains au parlement allemand, du gouvernement français, tout comme des députés au parlement de l’Union européenne, sans oublier l’Iran, l’Irak et la Syrie. Alors que le peuple kurde, en s’élevant contre le chauvinisme turc, marche vers la liberté, [il] se trouve encerclé par les pièges destinés à le priver à nouveau de sa liberté. Dans les circonstances de la nouvelle globalisation, les luttes de libération nationale, en leur état actuel, se trouvent près d’être complètement résolues sous l’impérialisme capitaliste (...) La solution imposée par les Etats-Unis et les autres pays impérialistes à la bourgeoisie turque chauvine et à laquelle la bourgeoisie ne saurait résister davantage, consiste à faire du Kurdistan nord une «
petite Turquie
» (...) Les socialistes ne doivent par permettre que le peuple kurde libéré d’un despotisme soit soumis à la domination d’un autre despotisme. A cet égard, les socialistes du Kurdistan sont face à une grande responsabilité (...) Après le stade actuel, la lutte des classes va compléter la lutte pour la libération nationale (...) Les socialistes du Kurdistan ne pourront plus atteindre le stade atteint aujourd’hui par la libération nationale (...) C’est pourquoi
la classe ouvrière kurde et ses travailleurs doivent dès à présent entrer en action pour essayer d’asseoir une base où la libération nationale serait couronnée par la libération sociale. Si ce moment n’est pas saisi (...) les socialistes du Kurdistan, s’il convient de comparer, subiront le drame subi par les socialistes de Turquie après la lutte pour la libération nationale (...)
»
La motivation de l’arrêt de la cour de sûreté de l’Etat se lit comme suit
:
«
(...) dans ces écrits, en désignant la région du sud-est anatolien de l’Etat de la République de Turquie dont les frontières sont définies par le Pacte national comme le Kurdistan nord et en qualifiant les citoyens vivant dans cette région comme étant kurdes, et en expliquant que cette région est sous domination coloniale, et en présentant l’Etat de la République de Turquie comme un Etat colonisateur, en soutenant que le peuple kurde doit décider par lui-même de son avenir, en considérant les activités terroristes sanglantes du groupement terroriste armé PKK comme une lutte pour la libération nationale kurde (...) les accusés ont fait de la propagande par voie de presse contre l’unité de l’Etat et du peuple de l’Etat de la République de Turquie (...)
»
Le 30 octobre 1995 entra en vigueur la loi n
o
4126 du 26 octobre 1995, qui allégea notamment les peines d’emprisonnement mais aggrava les peines d’amende prévues par l’article 8 de la loi n
o
3713.Dans une disposition provisoire relative à l’article 2, la loi n
o
4126 prévoyait en outre la révision d’office des peines prononcées en application de l’article 8 de la loi n
o
3713.
Le 18 décembre 1995, la Cour de cassation infirma l’arrêt de première instance, estimant nécessaire, au vu des amendements législatifs du 30
octobre 1995, de procéder à un réexamen au fond de l’affaire.
Le 14 novembre 1996, après avoir rappelé que la liberté d’expression telle que définie à l’article 10 § 2 de la Convention comporte des devoirs et des responsabilités, qu’elle peut se voir limiter pour assurer l’intégrité territoriale et doit s’exercer dans le cadre défini par cet article, la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois juges dont un magistrat militaire, déclara le requérant coupable du chef de propagande séparatiste et le condamna en conséquence à une peine d’un an, un mois et dix jours d’emprisonnement ainsi qu’à 111
111
110 TRL d’amende en vertu de l’article 8 § 1 de la loi n
o
3713 tel que modifié par la loi n
o
4126.Elle conclut en outre à l’interdiction de la revue litigieuse pendant un mois en vertu de l’article additionnel 2 § 1 à la loi n
o
5680.
Le 12 octobre 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt de première instance. Cet arrêt ne fut pas signifié au requérant ou prononcé en sa présence ou en celle de son avocat.
Le 15 octobre 1998, l’arrêt fut renvoyé au greffe de la juridiction de première instance.
Le 25 novembre 1998, le requérant, alors incarcéré à la maison d’arrêt de Bayrampașa pour une infraction distincte, aurait été informé de cet arrêt par suite d’une notification orale faite par le procureur en charge de l’exécution des peines.
Selon le Gouvernement, les 25 novembre 1999 et 9 octobre 2000, la cour de sûreté de l’Etat suspendit l’exécution de la peine du requérant en date du 14
novembre 1996, en application de la loi du 28 août 1999 relative au sursis des actions et des peines pour les infractions commises par voie de presse et de publication.
Le requérant précise, quant à lui, avoir commencé à purger sa peine dès le 25 novembre 1998, de sorte qu’il en avait purgé la presque totalité lors de la suspension évoquée.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 8 de la loi n
o
3713, avant modification par la loi n
o
4126 du 27
octobre 1995, était ainsi libellé
:
«
La propagande écrite et orale, les réunions, assemblées et manifestations visant à porter atteinte à l’intégrité territoriale de l’Etat de la République de Turquie et à l’unité indivisible de la nation sont prohibées, quels que soient le procédé utilisé et le but poursuivi. Quiconque se livre à pareille activité est condamné à une peine de deux à cinq ans d’emprisonnement et à une amende de cinquante à cent millions de livres turques.
(...)
»
Tel qu’il a été modifié par la loi n
o
4126 du 27 octobre 1995, cet article dispose
:
«
La propagande écrite et orale, les réunions, assemblées et manifestations visant à porter atteinte à l’intégrité territoriale de l’Etat de la République de Turquie ou à l’unité indivisible de la nation sont prohibées. Quiconque poursuit une telle activité est condamné à une peine d’un à trois ans d’emprisonnement et à une amende de cent à trois cents millions de livres turques. En cas de récidive, les peines infligées ne sont pas converties en amende.
(...)
Lorsque le crime de propagande visé au premier paragraphe est commis par la voie d’imprimés ou par des moyens de communication de masse autres que les périodiques mentionnés au second paragraphe, les auteurs responsables et les propriétaires des moyens de communication de masse sont condamnés à une peine de six mois à deux ans d’emprisonnement ainsi qu’à une amende de cent à trois cents millions de livres turques (...)
»
Cette disposition a été abrogée par la loi n
o
4928 du 19 juin 2003.
L’article 19 de la loi n
o
7201 sur la notification (
Tebligat Kanunu
) est ainsi libellé
:
«
La notification aux détenus ou aux condamnés purgeant leur peine d’emprisonnement est faite par le directeur ou par un fonctionnaire de l’établissement où ils se trouvent.
»
Le code de procédure pénale dispose
:
Article 381
«
Doivent être présents lors des audiences et de la décision, les magistrats désignés par la loi. (...)
»
Article 382
«
Seuls les magistrats participants au jugement sont présents lors des délibérations (...)
»
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat, dans la mesure où cette juridiction était notamment composée d’un magistrat militaire dépendant de l’exécutif ainsi que des autorités militaires.
Le requérant se plaint en outre de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable, les juridictions nationales ayant notamment fondé leur constat de culpabilité sur des propos qui ne figurent pas dans l’article litigieux.
Enfin, toujours dans le contexte de l’équité de la procédure, le requérant se plaint d’une atteinte au principe d’égalité des armes, compte tenu de la place occupée par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat qui siège au même rang que les juges et demeure présent lors des délibérations.
2.
Le requérant soutient par ailleurs que sa condamnation pour avoir signé un article de presse porte atteinte à son droit à la liberté d’expression tel que garanti par l’article 10 de la Convention.
Le requérant soutient que sa condamnation par la cour de sûreté de l’Etat pour avoir écrit un article de presse porte atteinte aux articles 6 § 1 et 10 de la Convention.
A.
Délai de six mois
Le Gouvernement excipe de la tardiveté de la requête. Il souligne que la décision interne définitive est l’arrêt de la Cour de cassation rendu le 12
octobre 1998. Or, la requête ayant été introduite le 17 mai 1999, celle-ci doit être considérée comme introduite un mois après l’expiration du délai de six mois.
Invoquant la jurisprudence de la Cour (
Büyükdağ c. Turquie
, n
o
28340/95, §§ 67-68, 21 décembre 2000), le requérant conteste la thèse du Gouvernement et fait valoir que l’arrêt de la Cour de cassation a été rendu en son absence et ne lui a pas été signifié. Il soutient n’avoir eu connaissance de cet arrêt que le 25 novembre 1998, date à laquelle il fut informé par le procureur du commencement de l’exécution de sa peine, et ce, alors qu’il était déjà incarcéré à la maison d’arrêt de Bayrampașa pour une infraction distincte.
En l’espèce, la Cour relève qu’il n’est pas contesté que l’arrêt de la Cour de cassation n’a pas été signifié au requérant, détenu à l’époque des faits, et qu’il n’a pas été prononcé en sa présence ou celle de son avocat. En outre, elle observe que, selon le dossier, aucun acte de notification n’a eu lieu entre la date de son pourvoi en cassation et celle de la notification en question. Elle constate à cet égard que le requérant a introduit sa requête dans le délai de six mois suivant la notification orale alléguée.
Le Gouvernement ne s’est pas prononcé sur la notification alléguée et n’a donné aucune indication quant à la date à laquelle le requérant a eu ou aurait pu réellement prendre connaissance du contenu de l’arrêt.
La Cour relève qu’en vertu de l’article 19 de la loi n
o
7201 sur la notification, il incombe au premier chef aux autorités de procéder aux notifications destinées aux détenus ou aux condamnés et ce, par le biais de l’administration pénitentiaire. Dès lors, à la lumière de sa jurisprudence établie en la matière (
Seher Karataș c. Turquie
, n
o
33179/96, § 28, 9
juillet
2002), elle considère, qu’il est plus conforme à l’objet et au but de l’article
35 de conclure que le délai de six mois commence à courir à compter de la date à laquelle le requérant a obtenu une notification orale de la part du parquet en vue de l’exécution de la peine encourue. En outre, aucun manque de diligence ne peut être reproché au requérant au vu de la durée globale des périodes considérées.
Partant, il y a lieu de rejeter l’exception du Gouvernement tiré du non-respect du délai de six mois.
B.
Bien-fondé
1.
Grief tiré de l’article 10 de la Convention
Le requérant soutient que sa condamnation pour avoir rédigé un article de presse porte atteinte à son droit à la liberté d’expression tel que garanti par l’article 10 de la Convention.
Le Gouvernement soutient que l’ingérence dans la liberté d’expression du requérant était justifiée au regard du second paragraphe de l’article 10 de la Convention. Se fondant sur la jurisprudence de la Cour, il souligne que la condamnation en cause constituait une mesure «
prévue par la loi
» dans la mesure où elle était fondée sur l’article 8 de la loi n
o
3713, tel que modifié par la loi n
o
4126 du 27 octobre 1995, et poursuivait des buts légitimes, à savoir la protection de l’intégrité territoriale, de l’unité nationale, de l’ordre public et de la sécurité nationale. Il estime en outre que l’article litigieux était de nature à inciter à davantage de violence dans la région en question, de sorte que la peine infligée au requérant doit être considérée comme répondant à un «
besoin social impérieux
».
Faisant valoir que la peine du requérant a été suspendue, le Gouvernement rappelle par ailleurs que la nature et la lourdeur des peines infligées sont aussi des éléments à prendre en considération lorsqu’il s’agit de mesurer la proportionnalité de l’ingérence.
Le requérant conteste les arguments du Gouvernement et soutient avoir parfaitement conscience de la situation régnant dans le sud-est de la Turquie. Il souligne que l’article litigieux n’incitait ni à la violence ni au séparatisme ou à l’hostilité entre les différents groupes de la société. Il expose ainsi que ce texte se caractérise par un style responsable et revêt un caractère analytique et scientifique ayant pour ambition de contribuer au débat sur le problème kurde avec ceux qui partagent des idées socialistes.
Le requérant déclare en outre que l’article litigieux ne fut publié qu’à l’ouest du pays et non dans le sud-est de la Turquie, de sorte que la nécessité de répondre à un besoin social, tel qu’invoqué par le Gouvernement, n’apparaît aucunement justifiée et, en ce sens, la mesure adoptée non proportionnée.
La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond
; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
2.
Grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant prétend avoir subi à maints égards, pendant les poursuites pénales engagées contre lui, un déni de procès équitable. Tout d’abord, selon lui, la cour de sûreté de l’Etat qui l’a jugé et condamné ne constitue pas un tribunal «
indépendant et impartial
» qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison de la présence d’un juge militaire en son sein.
Le Gouvernement conteste la thèse du requérant.
La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond
; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
Par ailleurs, le requérant soutient que la procédure devant cette juridiction n’était pas équitable, dans la mesure où celle-ci n’a pas respecté le principe d’égalité des armes, compte tenu de la place du procureur de la République qui a participé aux délibérations et du fait qu’elle a fondé son constat de culpabilité sur des propos non mentionnés dans l’article litigieux.
Selon le Gouvernement, la place occupée par le procureur de la République lors des sessions de la cour de sûreté de l’Etat ne constitue qu’une simple question de formalisme ne pouvant, de par sa nature, porter atteinte au principe de l’égalité des armes.
La Cour observe qu’en vertu des articles 381 et 382 du code de procédure pénale, seuls les trois juges prenant part au jugement peuvent participer aux délibérations. Si, lors de la procédure litigieuse, le procureur de la République avait participé aux délibérations, il s’agirait dès lors d’une situation contraire à la loi, de sorte que le requérant aurait eu un grand intérêt à porter ce grief devant les juridictions internes. Tel ne fut pourtant pas le cas en l’espèce, selon les éléments du dossier. Partant, la Cour estime que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Quant au grief concernant la place occupée par le procureur de la République, vu l’absence d’argumentation pertinente quant à son incidence sur le déroulement de la procédure, il y a lieu de le rejeter pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Enfin, pour ce qui est du grief concernant la base de la condamnation du requérant, la Cour relève que l’examen de ce grief, tel que formulé en l’espèce, se confond avec celui qui a été déclaré recevable, lequel sera examiné sous l’angle de l’article 10 de la Convention. Il s’ensuit que ce grief s’avère manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
recevables,
tous moyens de fond réservés, les griefs du requérant tirés du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul et d’une atteinte à sa liberté d’expression
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président