TÖRE contre la TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
TÖRE contre la TURQUIE (CtEDO, 2000)
A TREIA SECȚIE
DECIZIE PARȚIALĂ
PRIVIND ADMISIBILITATEA
cererii nr. 50744/99
prezentată de Teslim TÖRE
împotriva Turciei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secție), reunită la 29 august 2000 într-o cameră compusă din
domnul J-P. Costa, președinte,
domnul W. Fuhrmann,
domnul L. Loucaides,
domnul R. Türmen,
Sir Nicolas Bratza,
doamna H.S. Greve,
domnul K. Traja, judecători,
și doamna S. Dollé, grefier de secție,
Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 17 mai 1999 și înregistrată la 2 septembrie 1999,
După deliberare, pronunță următoarea decizie:
ÎN FAPT
Reclamantul este cetățean turc, născut în 1939 și având reședința la Istanbul. La momentul introducerii cererii, el era încarcerat la arestul preventiv din Bayrampașa. El este reprezentat în fața Curții de domnii Ata Yazıcıoğlu, Hasan Kemal Elban și Bilgütay Kural, avocați în baroul Istanbul.
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.
Reclamantul a semnat un articol intitulat „Socialiștii din Kurdistan trebuie să prindă momentul” (Kürdistan sosyalistleri momenti yakalamalı) în numărul 16-31 iulie 1994 al revistei bilunare Medya Güneși (Soarele Medyei[1]).
La 6 septembrie 1994, referindu-se la cele trei articole publicate în revista în cauză, procurorul Republicii de pe lângă curtea de securitate a statului din Istanbul („curtea”) i-a acuzat pe proprietarul și pe redactorul-șef al revistei, precum și pe reclamant, de propagandă separatistă în sensul articolului 8 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului.
În cursul procedurii în fața curții, reclamantul a pledat nevinovat. El a susținut că, în calitate de intelectual socialist, nu putea difuza idei separatiste. În articolul incriminat, își exprimase ideile și propunerile cu privire la problema kurdă în contextul unei dezbateri politice.
Printr-o hotărâre din 17 octombrie 1995, curtea l-a declarat pe reclamant vinovat de o infracțiune prevăzută la paragraful 1 al articolului 8 din Legea nr. 3713 și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și la o amendă de 450 de milioane de lire turcești.
Curtea a considerat că în articolul incriminat reclamantul urmărea să aducă atingere, prin publicare, integrității teritoriale a statului și unității națiunii, calificând drept Kurdistan o anumită parte a teritoriului turc și drept kurzi o anumită populație care trăiește într-o anumită regiune. Potrivit curții, faptul de a considera actele de terorism săvârșite de PKK ca o luptă de eliberare națională a kurzilor și de a apăra autodeterminarea acestui popor se analizau de asemenea ca propagandă separatistă. Ea a remarcat, în plus, că cele trei articole, luate în ansamblu, urmăreau să aducă atingere integrității teritoriale a statului, datorită faptului că se susține că Republica Turcia este un stat colonizator. Pentru a ajunge la această concluzie, curtea s-a referit la anumite pasaje din articolul incriminat, care au următorul cuprins:
„(…) Lupta de eliberare națională din nordul Kurdistanului tocmai s-a îndreptat spre încheierea celei desfășurate în sud. Lupta de eliberare națională din nordul Kurdistanului, cu noua sa dimensiune reluată în noi condiții mondiale, a intrat pe ordinea de zi a instituțiilor imperialiste, și anume a lobby-urilor din senatul Statelor Unite ale Americii, din parlamentul german, din guvernul francez, din consiliul parlamentar al Uniunii Europene, fără a uita intervenția Irakului, a Iranului sau a Siriei (…) Poporul kurd, în timp ce înaintează spre eliberarea sa revoltându-se împotriva șovinismului, este înconjurat de capcanele întinse care urmăresc să-l priveze de eliberarea sa. În noi circumstanțe impuse de globalism, luptele de eliberare națională, așa cum sunt ele, sunt aproape de o soluție sub imperiul capitalismului și al imperialismului. Soluția impusă de Statele Unite ale Americii și de celelalte țări imperialiste burgheziei șovine turce, care nu ar putea să i se opună, constă în transformarea Kurdistanului de Nord într-o mică Turcie (…) Socialiștii nu trebuie să permită ca poporul kurd să fie supus unui alt tip de despotism după ce a fost salvat de un altul. Din acest punct de vedere, socialiștii kurzi se află în fața unei mari responsabilități (…). Clasa muncitoare din Kurdistan, de la bun început, trebuie să intre în joc și să lucreze pentru a instala eliberarea națională pe baza unei eliberări sociale. Dacă acest moment [precis] nu poate fi prins (…), socialiștii kurzi vor suferi drama pe care o suferă socialiștii turci după eliberarea lor națională (…)”.
La 30 octombrie 1995 a intrat în vigoare Legea nr. 4126 din 26 octombrie 1995, care a redus în special pedepsele cu închisoarea, dar a agravat pedepsele cu amenda prevăzute la articolul 8 din Legea nr. 3713. Într-o dispoziție tranzitorie referitoare la articolul 2, Legea nr. 4126 prevedea, în plus, revizuirea din oficiu a pedepselor pronunțate în aplicarea articolului 8 din Legea nr. 3713.
La 18 decembrie 1995, Curtea de casație a infirmat hotărârea din 17 octombrie 1995, considerând că, având în vedere modificările din 30 octombrie 1995, cauza necesita o reexaminare pe fond.
Printr-o hotărâre din 14 noiembrie 1996, curtea de securitate a statului din Istanbul, compusă din trei judecători, dintre care unul era membru al magistraturii militare, l-a declarat pe reclamant vinovat de propagandă separatistă și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de un an și zece luni și la o amendă de 111.111.110 lire turcești. Curtea a decis să nu acorde reclamantului beneficiul suspendării executării pedepsei sale cu închisoarea, având în vedere comportamentele sale anterioare și tendința sa de a săvârși infracțiuni. În hotărârea sa, curtea a reținut în esență motivele expuse în hotărârea sa din 17 octombrie 1995.
Printr-o hotărâre din 12 octombrie 1998, Curtea de casație a confirmat hotărârea din 14 noiembrie 1996, având în vedere motivele invocate de primii judecători și conținutul dosarului.
Textul integral al hotărârii nu i-a fost comunicat reclamantului.
La 25 noiembrie 1998, procurorul Republicii i-ar fi notificat oral mandatul de executare a pedepsei la care era expus reclamantul, încarcerat la acea epocă la arestul preventiv din Bayrampașa, și prin acest mijloc acesta ar fi fost informat cu privire la hotărârea Curții de casație din 12 octombrie 1998.
CAPETE DE CERERE
Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața curții de securitate a statului din Istanbul, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată un tribunal independent și imparțial. El susține în această privință că judecătorul militar care făcea parte din complet fusese dependent de executiv, precum și de autoritățile militare. El invocă în această privință articolul 6 § 1 din Convenție.
În contextul echității procedurii, reclamantul se plânge, în plus, că curtea de securitate a statului își întemeiase constatarea vinovăției sale pe pasaje care nu figurează în articolul său. Mai precis, în hotărârea sa, curtea citase că el pretindea în articolul său că „Republica Turcia este un stat colonizator” și că el considera „actele săvârșite de PKK drept o luptă de eliberare națională a kurzilor”, deși el nu susținuse niciodată aceste idei în articolul său.
Tot în contextul echității procedurii, reclamantul se plânge de o atingere adusă principiului egalității armelor, prin faptul că locul procurorului de pe lângă curtea de securitate a statului s-a situat la același nivel cu cel al judecătorilor, deși acesta era parte în cauză.
Reclamantul se plânge, în plus, de o pretinsă atingere adusă principiului prezumției de nevinovăție, în sensul articolului 6 § 2 din Convenție, în măsura în care curtea de securitate a statului nu suspendase executarea pedepsei sale cu închisoarea, având în vedere comportamentele sale anterioare și tendința sa de a săvârși infracțiuni, deși la acea epocă cazierul său judiciar era curat.
În final, reclamantul invocă o încălcare a articolului 10 din Convenție rezultată din condamnarea sa pentru că a publicat un articol în cadrul libertății presei.
ÎN DREPT
Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața curții de securitate a statului din Istanbul, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată un tribunal independent și imparțial. El susține în această privință că judecătorul militar care făcea parte din complet fusese dependent de executiv, precum și de autoritățile militare. El invocă în această privință articolul 6 § 1 din Convenție.
În contextul echității procedurii, reclamantul se plânge, în plus, că curtea de securitate a statului își întemeiase constatarea vinovăției sale pe pasaje care nu figurează în articolul incriminat. Mai precis, în hotărârea sa, curtea citase că el pretindea în articolul său că „Statul turc este un colonizator” și că el considera „actele săvârșite de PKK drept o luptă de eliberare națională a kurzilor”, deși el nu susținuse niciodată aceste idei în articolul său.
Tot în contextul echității procedurii, reclamantul se plânge de o atingere adusă principiului egalității armelor, prin faptul că locul procurorului de pe lângă curtea de securitate a statului s-a situat la același nivel cu cel al judecătorilor, deși acesta este parte în cauză.
În final, reclamantul invocă o încălcare a articolului 10 din Convenție rezultată din condamnarea sa pentru că a publicat un articol în cadrul libertății presei.
În stadiul actual al dosarului aflat în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor capete de cerere, astfel cum au fost expuse de reclamant, și consideră necesar să le aducă la cunoștința Guvernului pârât în aplicarea articolului 54 § 3 b) din regulamentul său.
Reclamantul se plânge, în plus, de o pretinsă atingere adusă principiului prezumției de nevinovăție, în sensul articolului 6 § 2 din Convenție, în măsura în care curtea de securitate a statului nu suspendase executarea pedepsei sale cu închisoarea, având în vedere comportamentele sale anterioare și tendința sa de a săvârși infracțiuni, deși la acea epocă cazierul său judiciar era curat.
Curtea remarcă de la bun început că Convenția nu garantează ca atare dreptul de a beneficia de o suspendare a executării unei pedepse aplicate (a se vedea, mutatis mutandis, nr. 7648/76, dec. 6.12.77, D.R. 11, p. 175). Rezultă că acest capăt de cerere este incompatibil ratione materiae cu dispozițiile Convenției și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
AMÂNĂ
examinarea capetelor de cerere ale reclamantului privind o pretinsă atingere adusă dreptului său la libertatea de exprimare, imparțialității și independenței curții de securitate a statului din Istanbul, precum și inechitatea procedurii în fața acesteia;
DECLARĂ CEREREA INADMISIBILĂ
pentru rest.
S. Dollé
J.-P. Costa
Grefier
Președinte
[1] Deși literalmente numele Medya s-ar traduce prin „media”, folosirea acestui titlu face aluzie la țara mezilor, țara mitică a kurzilor.