CtEDO 31.08.2000 AI

SYNDICAT DES MEDECINS EXERCANT EN ETABLISSEMENT HOSPITALIER PRIVE D'ALSACE et AUTRES contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
31.08.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
SYNDICAT DES MEDECINS EXERCANT EN ETABLISSEMENT HOSPITALIER PRIVE D'ALSACE et AUTRES contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

cererii nr. 44051/98

prezentate de Sindicatul medicilor exercitând

în spitalul privat de Alsacia și alții

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședință pe 31 august 2000 într-o cameră compusă din

D-l C.L. Rozakis, președinte, D-l A.B. Baka, D-l G. Bonello, D-l J.-P. Costa, doamna V. Strážnická, D-l P. Lorenzen, D-l A. Kovler, judecători, și d-l E. Fribergh, grefier de secțiune,

Având în vedere cererea susmenționată introdusă în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului pe 5 octombrie 1998 și înregistrată pe 23 octombrie 1998,

Având în vedere art. 5 § 2 al Protocolului nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea,

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

Primul reclamant este un sindicat profesional (mai jos, „sindicatul") cu sediul la Strasbourg și care are ca obiect statutar, în special, „apărarea intereselor profesionale, morale și materiale ale medicilor și a fiecăruia dintre membri săi în special"; ceilalți nouăsprezece reclamați – a căror listă este anexă la prezenta decizie – sunt medici liberi membri ai acestui sindicat. Toți au desemnat d-l P. Parniere, avocat la baroul din Strasbourg, să-i reprezinte în fața Curții.

Faptele cauzei, după cum au fost expuse de reclamați, pot fi rezumate după cum urmează.

Nouăsprezece medici reclamași exercită activitatea lor profesională ca medici liberi în spitale private care participă la serviciul public situate în departamentul Bas-Rhin. Nu sunt plătiți direct de pacienți dar sunt remunerați la acte de către spitalul lor pe baza tarifelor convenționale reduse cu o sumă („reducere") corespunzând avantajelor puse la dispoziția lor (personalul, materialul și instalațiile spitalului).

Ca contrapartidă a participării lor la serviciul public, aceste spitale beneficiază fiecare de o alocație financiară (numită „finanțare globală") stabilită anual de prefect pe baza previziunilor bugetare și versată de casele de asigurări sociale. Dacă apare că previziunea remunerației datorate medicilor liberi practicând în aceste spitale este excesivă, prefectul reduce proporțional cheltuielile de exploatare corespunzătoare (finanțarea globală se vede redusă); același lucru se întâmplă atunci când rata de reducere reținută este subestimată și nu reflectă realitatea costului avantajelor în natură de care beneficiază acei medici.

Printr-o decizie din 14 ianuarie 1981, consiliul superior al ajutorului social a anulat ordonanțele prefectului Bas-Rhin stabilind pentru 1978 finanțarea globală a clinicilor care participă la serviciul public spitalicesc din departamentul Bas-Rhin și care reținea rate de reducere de 15% pentru acte codate C (acte medicale) și 20% pentru acte codate K (acte chirurgicale); a recomandat rate de 30 și respectiv 50%. Această decizie a fost confirmată de o hotărâre a Consilului de Stat din 27 februarie 1987.

Prefectul a continuat să aprobe rate de 15% și 20% pentru exercițiile 1979 și următoarele.

De la 1989, casa regionala de asigurare medicala Alsacia-Mosel și casa primară de asigurare medicală Strasbourg au introdus recururi pentru anularea ordonanțelor stabilind finanțarea globală și tarifele zilnice de cinci spitale din Bas-Rhin: în special, cereau stabilirea ratelor reținute în deciziile din 14 ianuarie 1981 și 27 februarie 1987 precitate.

1) Procedurile în fața comisiei interregionale pentru tarifare sanitară și socială Nancy

Comisia interregională de tarifare sanitară și socială Nancy a fost astfel sesizată de acele caise de cereri de anulare a ordonanțelor prefectorale stabilind finanțarea globală și tarifele zilnice de cinci spitale private din Bas-Rhin: azilul de Neunberg pentru 1989, 1990 și 1991 (date ale sesizării: 21 iulie 1989, 25 iulie 1990 și 18 iulie 1991 respectiv), spitalul Diaconat-Bethesda pentru aceiași ani (sesizări: 13 iulie 1989, 25 iulie 1990 și 14 iunie 1991), clinica Sainte Odile pentru 1989 și primul trimestru 1990 (sesizări: 18 iulie 1989 și 15 mai 1990), spitalul Congregației surorilor carității pentru 1989, 1990 și 1991 (sesizări: 1 august 1989, 25 iulie 1990 și 30 aprilie 1991) și clinica Diaconesselor pentru 1989 (sesizare: 10 iulie 1989).

Ca urmare a introducerii acestor recururi, prefectul a constituit, printr-o ordonanță din 6 noiembrie 1990, o misiune de investigație responsabilă de „determinarea costului serviciului prestat de clinicile private care participă la serviciul public spitalicesc din Bas-Rhin medicilor care exercită activitate liberă acolo, precum și ratele reducerilor aplicabile onorariilor acestor medici" și compusă din cinci membri: trezorierul păgubitorului general, directorul regional al afacerilor sanitare și sociale, directorul interdepartamental al comcererei și consumului, directorul casei regionale de asigurare medicală și directorul casei primare de asigurare medicală Strasbourg.

În raportul din mai 1991, misiunea a recomandat adoptarea unei rate de reducere de 15% pentru acte codificate C și 30% pentru acte codificate K. După ce a colectat observații de la părți, a depus (în octombrie 1991) un raport suplimentar în care propunea micșorarea celui de-al doilea din aceste rate la 27%. Aceste rapoarte au fost anexate dosarelor procedurilor în curs în fața comisiei interregionale de tarifare sanitară și socială Nancy.

Printr-o sentință anterior-die-droit din 25 februarie 1991, comisia interregională de tarifare sanitară și socială Nancy a încărcat trei dintre membrii săi să procedeze la o „investigație contradictorie pentru a colecta toți elementele de natură să permită determinarea montantului remunerării medicilor liberi exercitând în spitalele private care participă la serviciul public spitalicesc din Bas-Rhin care poate fi considerat a nu prezenta caracter excesiv".

La concluzia investigațiilor lor, investigatorii au propus să rețin rate de reducere de 15 și respectiv 27% pentru acte codate C și K. Raportul de investigație, anexat dosarelor procedurilor litigioase, indică faptul că investigatorii au în special „comparat rezultatele misiunii de investigație diligentate de prefectul Bas-Rhin (...) cu informațiile care li s-au furnizat atât de spitalele în cauză cât de organizațiile de medici, de organismele de asigurare medicală și de serviciile regionale și departamentale ale afacerilor sanitare și sociale".

În fiecare dintre aceste instanțe, sindicatul a depus un memoriu în intervenție pe 16 iunie 1992.

Comisia interregională s-a pronunțat prin mai multe sentințe din 21 septembrie 1992 și o sentință din 31 decembrie 1992 (procedură referitoare la ordonanțele privind clinica Diaconesselor). În fiecare dintre aceste sentințe, a declarat intervenția sindicatul inadmisibilă pe motiv că fusese prezentată după încheierea investigației, a modificat ordonanțele litigioase în măsura în care aprobau o rată de reducere de 20% pentru acte codate K și a ridicat rata la 27%; pentru a ajunge la această concluzie, a reținut următoarele (extras din sentința din 31 decembrie 1992; motivația celorlalte sentințe este similară):

„Considerând că din investigație și în special din raportul misiunii de investigație diligentate de prefectul Bas-Rhin și investigația contradictorie condusă pentru seama comisiei interregionale de tarifare sanitară și socială Nancy, rezultă că medicii exercitând [în spital] beneficiază de mijloace în personal, materiale și instalații puse la dispoziția lor de spital și al căror cost era înscris în cheltuielile previzionale servind determinării finanțării globale și tarifelor zilnice ale prestațiilor; că, în aceste condiții, medicii nu aveau să suporte la titlul actelor efectuate de aceștia în [acest spital], decât o fracțiune din sarcinile pe care le suportau datorită aceloraș acte efectuate de aceștia în afara spitalelor de îngrijire; că reducerea de 15% practicată pe tariful actelor codate C și asimilate poate fi privită ca corespunzând diferenței astfel constatate între cele două moduri de activitate; că dimpotrivă, reducerea de 20% practicată pe tariful actelor codate K și asimilate nu ține suficient seama de această diferență (...)"

2) Procedura în fața comisiei naționale pentru contencios și tarifare sanitară și socială

Clinica Sainte-Odile și spitalul Diaconesselor au apelat sentințele le privind în fața comisiei naționale pentru contencios și tarifare sanitară și socială; sindicatul a depus un memoriu în intervenție în aceste proceduri și a apelat sentințele privind celelalte trei spitale.

Printr-o hotărâre din 30 iunie 1995, comisia a respins recururile sindicatului pe motiv:

„Considerând că conform articolului L. 201[-1] al codului familiei și ajutorului social, recururile împotriva ordonanțelor prefecților stabilind finanțarea globală și tarifele prestațiilor spitalelor și serviciilor publice sau private pot fi introduse în fața judecătorului de tarifare de „orice persoană fizică sau juridică interesată, de ministerele competente sau organisme de asigurare socială"; că persoanele interesate în sesizarea comisiilor de contencios al tarifării sanitare și sociale sunt acelea care sunt chemale fie să perceapă finanțarea globală, fie să suporte sarcina tarifelor prestațiilor acelor spitale; că, indiferent de relațiile existând între modul de remunerare al medicilor exercitând într-un spital și calculul finanțării globale a spitalului, acei medici nu au calitate pentru a contesta ordonanțele stabilind finanțarea globală spitalelor unde exercită în fața comisiei naționale pentru contencios al tarifării sanitare și sociale; că prezenta dispută nu privește drepturi și obligații de ordin civil și că, prin urmare, dispozițiile articolelor 6 și 1[3] ale Convenției (...) nu sunt aplicabile; că în orice caz, aceste dispozițiuni ale Convenției nu sunt încălcate, dispozițiunile de fixare a tarifelor fiind lipsite de efect juridic asupra medicilor; că sindicatul (...) nu era în consecință recevabil[] să acționeze în fața comisiei interregionale de tarifare sanitară și socială Nancy și nu poate nici apela hotărârile sale".

Comisia nu s-a pronunțat pe fond decât cu privire la recursul spitalului Diaconesselor; l-a respins în termenii:

„Considerând că, dacă spitalul Diaconesselor contestă compoziția comisiei de investigație constituită de prefect (...) datorită faptului că ar fi cuprins reprezentanți ai casei primare de asigurare medicală Bas-Rhin și ai casei regionale de asigurare medicală Alsacia-Mosel, precum și faptul că comisia nu ar fi procedat la investigație particulară în spitalele lor, este constant că concluziile raportului acestei comisii au constituit pentru comisia interregională de tarifare sanitară și socială Nancy doar unu dintre elementele de apreciere pe baza cărora și-a fondat sentința și că nu s-a crezut obligată de lucrările acestei comisii; că, pe lângă asta, rezultă din raport că date particulare referitoare la spitalul Diaconesselor au fost luate în considerare de comisia prefectorală; că, în plus, concluziile acestui raport au fost ulterior susținute de cele ale raportului comisiei de investigație constituite ca urmare a sentinței anterior-die-droit a comisiei interregionale (...), la care sentința face explicit referință; că, în consecință, argumentul derivând din faptul că comisia interregională (...) nu ar fi dispus de elemente suficiente permițând aprecierea caracterului excesiv sau nu al remunerației percepute de medicii exercitând la spitalul Diaconesselor lipsea în fapt și vicia posibilă afectând compoziția comisiei de investigație constituită de ordonanța prefectorală (...) este, în orice caz, fără impact asupra regularității sentinței comisiei interregionale (...)"

3) Procedura în fața Consilului de Stat

Pe 13 noiembrie 1995, sindicatul a sesizat Consilul de Stat a unei cereri tendând la anularea hotărârii din 30 iunie 1995; a denunțat în special o nerespectare a articolelor 201-1 al codului familiei și ajutorului social precum și articolelor 6 § 1 și 13 ale Convenției rezultând din faptul că comisia națională pentru contencios și tarifare sanitară și socială o declarase nerecevabilă să acționeze".

Printr-o hotărâre din 8 aprilie 1998, Consilul de Stat a considerat că „nici unu din aceste argumente nu[era] de natură să permită admiterea cererii".

Conform articolului 17 al decretului nr. 76-456 din 21 mai 1976 referitor la participarea spitalelor private nonprofit la executarea serviciului public spitalicesc (după cum a fost modificat de decretul nr. 82-634 din 8 iulie 1982):

„Atunci când remunerația medicilor apare excesivă, prefectul poate, în condițiile stabilite de art. 10 al decretului nr. 59-1510 din 29 decembrie 1959, după avizul, după caz, fie a comisiei prevăzute de art. 10 al decretului precitat din 27 noiembrie 1953, fie a comisiei prevăzute de art. 2 al decretului din 26 octombrie 1956, reduce proporțional cheltuielile de exploatare corespunzătoare luate în considerare la calculul costurilor previzionale servind determinării prețului zilei acestor spitale".

art. 201-1 al codului familiei și ajutorului social este redactat după cum urmează:

„Recururile [dirigate împotriva deciziilor luate de reprezentantul statului în departament și determinând finanțările globale, rambursările forfetare, prețurile zilei și alți tarifi ai spitalelor și serviciilor publice sau private de statut sanitare, social și medico-social,] sunt introduse în fața comisiei interregionale de tarifare sanitară și socială de orice persoană fizică sau juridică interesată, de organizme de asigurare socială, de directorul agenției regionale de spitalizare și de reprezentantul statului în departamentul unde este sedul spitalului sau serviciului al cărui tarif este contestat.

Termenul de recuryu este o lună. Curge de la data publicării deciziei atacate sau referitor la persoane și organisme cărora i-a fost notificată de la data notificării.

Apelul este introdus în termen de o lună de la notificarea sentinței în fața secțiuni permanente a consilului superior al ajutorului social.

(...)"

Invocând art. 1 al Protocolului nr. 1, reclamații se spun victime ale unei privații de proprietate fără contrapartidă. Prin reținerea unei reduceri excesive și nefii corespunzând exact avantajelor puse la dispoziția lor de clinici în care exercită, jurisdicțiile franceze ar fi diminuat în mod ilegal creanțele pe care le dețin asupra acestor spitale.

Invocând articolele 6 § 1 și 13 ale Convenției, reclamații se plâng de o nerespectare a dreptului lor de acces la tribunal rezultând din refuzul comisiei naționale pentru contencios și tarifare sanitară și socială și Consilului de Stat de a examina recururile sindicatului și din lipsa motivării hotărârii Consilului de Stat.

Invocând art. 6 § 1 al Convenției, reclamații denunță lipsa independenței și imparțialității jurisdicțiilor sesizate: comisia interregională de tarifare sanitară și socială Nancy ar fi fondat sentințele pe rapoarte ale misiunii de investigație instituită de prefect în timp ce doi din cinci membri ai acesteia erau reprezentanți ai caselor de asigurări sociale părți la proceduri și clinicile și medicii în cauză nu erau reprezentați și, pe de altă parte, pe raportul investigației contradictoare pe care o ordonase anterior-die-droit, care ar fi pur și simplu confirmat propunerile misiunii de investigație. Văd de asemenea în această circumstanță o nerespectare a principiului echității armelor, agravată de faptul că argumentele sindicatului nu fuseră examinate, recururile sale nefiind admise. Reclamații se plâng în plus de durata procedurilor.

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respect asupra bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietate decât pentru causa de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu prejudiciază dreptul pe care îl posedă statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi."

Curtea reamintește că conform articolului 34 al Convenției, ea "poate fi sesizată de orice persoană fizică, orice organizație nonguvernamentală sau orice grup de persoane care se pretinde victimă a unei încălcări de o Parte Contractantă Mare a drepturilor recunoscute de Convenție sau de Protocoalele sale. (...)". Rezultă că, pentru a satisface condițiile puse de această dispozițiune, tot reclamantul trebuie în special să fie capabil să demonstreze că este direct afectat de încălcarea sau încălcările Convenției pe care le invocă. Astfel, o asociație sau un sindicat – cum ar fi primul reclamant – nu ar putea se pretindă ei înșiși victime ale măsurilor care ar fi prejudiciat drepturile pe care Convenția le recunoaște membrilor lor; același lucru chiar atunci când asociația sau sindicatul în cauză au ca obiect statutar apărarea intereselor membrilor lor (a se vedea în special, decizii ale Curții din 30 martie 1999 în cazurile Comitetul medicilor cu diplome străine c. Franța și Ettahiri și alții c. Franța, cereri nr. 39527/98 și 39531/98, și din 29 februarie 2000, în cazul Asociația prietenilor Saint-Raphaël și Fréjus c. Franța, cerere nr. 45053/98; aceasta era de asemenea poziția Comisiei Europene a Drepturilor Omului: a se vedea, de exemplu, deciziile din 6 aprilie 1995 și 1 iulie 1998, respectiv în cazurile Federația grecă a comisarilor de vamă și alții c. Grecia, cerere nr. 24581/94, DR nr. 81, p. 123 și urm. și Asociația prietenilor Saint-Raphaël și Fréjus c. Franța, cerere nr. 38192/97).

Cât privește nouăsprezece medicii reclamași, Curtea observă, pe de o parte, că exercită activitatea lor profesională ca medici liberi în spitale private care participă la serviciul public. Nu sunt plătiți direct de pacienți dar sunt remunerați la acte de spitalul lor pe baza tarifelor convenționale reduse de o sumă ("reducere") corespunzând avantajelor puse la dispoziția lor; sunt deci susceptibili a se pretinde titulari ai unei creanțe asupra spitalului la care exercită activitate.

Curtea constată, pe de altă parte, că spitalele private care participă la serviciul public beneficiază fiecare, ca contrapartidă a acestei participări, de o alocație financiară (numită "finanțare globală") stabilită anual de prefect pe baza previziunilor bugetare și versată de casele de asigurări sociale. Dacă apare că previziunea remunerației datorate medicilor liberi practicând în aceste spitale este excesivă, prefectul reduce proporțional cheltuielile de exploatare corespunzătoare; finanțarea globală se vede redusă. Același lucru atunci când rata de reducere reținută este subestimată și nu reflectă realitatea costului avantajelor în natură de care beneficiază acei medici.

În cazul de fapt, casele de asigurări sociale introduseră recururi tendând la anularea ordonanțelor referitoare la finanțarea spitalelor în care medicii exercită activitate; jurisdicțiile sesizate anulară aceste ordonanțe în măsura în care stabileau rata de reducere referitoare la actele chirurgicale și au ridicat această rată. Dacă aceste decizii au avut efectul de a reduce alocația financiară versată de colectivitate acelor spitale, creanțele asupra acestor spitale de care reclamații se pretind titulari nu se găsesc direct afectate. Curtea deduce că medicii reclamași nu sunt în măsură de a se prevala de o violare a unui "bun" de care ar fi titulari și nu pot deci se pretindă victime ale unei încălcări a articolului 1 al Protocolului nr. 1.

Din aceasta, această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiunile Convenției și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4.

Reclamații invocă art. 6 § 1 al Convenției, care este redactat după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul ca causa sa să fie ascultată în mod echitabil (...) și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial (...) care va hotărî (...) asupra contestațiilor referitoare la drepturile și obligațiile sale de ordin civil (...)".

Curtea reamintește că art. 6 § 1 se aplică când se află o "contestație" asupra unui "drept" "de ordin civil" pe care se poate pretinde, cel puțin în mod apărabil, recunoscut de dreptul intern. Trebuie să se trateze o "contestație" reală și serioasă; poate privi atât existența chiar a unui drept cât și amplitudinea sau modalitățile exercitării. De altfel, rezultatul procedurii trebuie să fie direct determinant pentru dreptul în cauză, art. 6 § 1 nefiind mulțumit, pentru a intra în joc, de o legătură subțire nici de repercusiuni îndepărtate (a se vedea, printre mulți alții, hotărârea Balmer-Schafroth c. Elveția din 26 august 1997, § 32 și decizia din 1 februarie 2000, pe recevabilitate a cererii nr. 41001/98, Garcia c. Franța).

În cazul de fapt, sindicatul reclamant intenționează să apere în fața jurisdicțiilor nivelul remunerării prestațiilor membrilor săi, – dintre care nouăsprezece alți reclamați – înscriindu-se în cadrul exercitării ca medici liberi a profesiei lor; dreptul revendicat prezentă deci caracter patrimonial și se leagă de o activitate privată. Curtea constată totuși că ordonanțele atacate în fața judecătorului de tarifare priveau alocația financiară versată de colectivitate spitalelor angajând medicii reclamași și erau lipsite de efect juridic direct asupra remunerației acestora din urmă; deduce că în orice caz, rezultatul procedurilor în cauză nu era "direct determinant" pentru dreptul în cauză. art. 6 § 1 nu se aplică deci.

Din aceasta, această parte a cererii incompatibilă cu dispozițiunile Convenției și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4.

„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în prezenta [Notă1] Convenție au fost încălcate, are dreptul la acordarea unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor oficiale ale lor."

Curtea reamintește că, dacă art. 13 al Convenției garantează existența în dreptul intern a unui recurs permițând a se prevala de drepturile și libertățile consacrate de Convenție, această dispozițiune valează doar pentru grefurile "apărabile" pe terenul acestei Convenții (a se vedea, printre mulți alții, hotărârea Boyle and Rice c. Regatul Unit din 27 aprilie 1988, seria A nr. 131, p. 23, § 52 și deciziile Curții din 14 iulie 1999 și 29 februarie 2000 în cazurile Masson c. Franța și Asociația prietenilor Saint-Raphaël și Fréjus și alții c. Franța, cereri nr. 41944/98 și nr. 45053/98). Ținând seama de concluziile sale referitoare la alte griefs ridicate de reclamații, Curtea estimează că această condiție nu este îndeplinită în cazul de fapt. Din aceasta, această parte a cererii este în mod manifest lipsit de temei și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Grefier

Președinte

ANEXĂ

Lista reclamași

Sindicatul medicilor exercitând în spitalul privat Alsacia și ceilalți nouăsprezece reclamați următori:

NUM

67220 Fouchy

67000 Strasbourg

67000 Strasbourg

67000 Strasbourg

67000 Strasbourg

67000 Strasbourg

67000 Strasbourg

67100 Strasbourg

67000 Strasbourg

67000 Strasbourg

67115 Plobsheim

67000 Strasbourg

67100 Strasbourg

67000 Strasbourg

67000 Strasbourg

67000 Strasbourg

67000 Strasbourg

67000 Strasbourg

[Notă1]

Înlocuiți "prezenta" cu "(...)" pentru decizii și hotărâri ale Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-08-29
0,94
ORGANISATION NATIONALE DES SYNDICATS D'INFIRMIERS LIBÉRAUX (ONSIL) contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 39971/98 présentée par Organisation nationale des Syndicats d'Infirmiers Libéraux (O.N.S.I.L.) contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), si
CtEDO 2000-09-14
0,94
KROLICZEK contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 43969/98 présentée par Mieczyslaw KROLICZEK contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 14 septembre 2000 en une chambre
CtEDO 2000-07-04
0,94
DELBEC contre la FRANCE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 43125/98 présentée par Annick DELBEC contre France La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 juillet 2000 en une chambre composée de M me E. Pal
CtEDO 2000-08-01
0,94
AFFAIRE C.P. ET AUTRES c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE C.P. ET AUTRES c. FRANCE (Requête n° 36009/97) ARRÊT STRASBOURG 1 er août 2000 DÉFINITIF 18/10/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2000-07-18
0,94
AFFAIRE S.M. c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE S.M. c. LA FRANCE (Requête n° 41453/98) ARRÊT STRASBOURG 18 juillet 2000 DÉFINITIF 18/10/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
Sursă