SYNDICAT DES MEDECINS EXERCANT EN ETABLISSEMENT HOSPITALIER PRIVE D'ALSACE et AUTRES contre la FRANCE

A DOUA SECȚIUNE

DECIZIE

PRIVIND ADMISIBILITATEA

cererii nr. 44051/98 prezentate de Sindicatul medicilor exercitând în spitalul privat de Alsacia și alții împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședință pe 31 august 2000 într-o cameră compusă din D-l C.L. Rozakis, președinte, D-l A.B. Baka, D-l G. Bonello, D-l J.-P.

Costa, doamna V. Strážnická, D-l P. Lorenzen, D-l A. Kovler, judecători, și d-l E. Fribergh, grefier de secțiune, Având în vedere cererea susmenționată introdusă în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului pe 5 octombrie 1998 și înregistrată pe 23 octombrie 1998, Având în vedere art. 5 § 2 al Protocolului nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După deliberare, pronunță următoarea decizie: PE FAPT Primul reclamant este un sindicat profesional (mai jos, „sindicatul") cu sediul la Strasbourg și care are ca obiect statutar, în special, „apărarea intereselor profesionale, morale și materiale ale medicilor și a fiecăruia dintre membri săi în special"; ceilalți nouăsprezece reclamați – a căror listă este anexă la prezenta decizie – sunt medici liberi membri ai acestui sindicat.

Toți au desemnat d-l P. Parniere, avocat la baroul din Strasbourg, să-i reprezinte în fața Curții. A. Circumstanțe particulare ale cauzei Faptele cauzei, după cum au fost expuse de reclamați, pot fi rezumate după cum urmează. Nouăsprezece medici reclamași exercită activitatea lor profesională ca medici liberi în spitale private care participă la serviciul public situate în departamentul Bas-Rhin. Nu sunt plătiți direct de pacienți dar sunt remunerați la acte de către spitalul lor pe baza tarifelor convenționale reduse cu o sumă („reducere") corespunzând avantajelor puse la dispoziția lor (personalul, materialul și instalațiile spitalului). Ca contrapartidă a participării lor la serviciul public, aceste spitale beneficiază fiecare de o alocație financiară (numită „finanțare globală") stabilită anual de prefect pe baza previziunilor bugetare și versată de casele de asigurări sociale.

Dacă apare că previziunea remunerației datorate medicilor liberi practicând în aceste spitale este excesivă, prefectul reduce proporțional cheltuielile de exploatare corespunzătoare (finanțarea globală se vede redusă); același lucru se întâmplă atunci când rata de reducere reținută este subestimată și nu reflectă realitatea costului avantajelor în natură de care beneficiază acei medici. Printr-o decizie din 14 ianuarie 1981, consiliul superior al ajutorului social a anulat ordonanțele prefectului Bas-Rhin stabilind pentru 1978 finanțarea globală a clinicilor care participă la serviciul public spitalicesc din departamentul Bas-Rhin și care reținea rate de reducere de 15% pentru acte codate C (acte medicale) și 20% pentru acte codate K (acte chirurgicale); a recomandat rate de 30 și respectiv 50%.

Această decizie a fost confirmată de o hotărâre a Consilului de Stat din 27 februarie 1987. Prefectul a continuat să aprobe rate de 15% și 20% pentru exercițiile 1979 și următoarele. De la 1989, casa regionala de asigurare medicala Alsacia-Mosel și casa primară de asigurare medicală Strasbourg au introdus recururi pentru anularea ordonanțelor stabilind finanțarea globală și tarifele zilnice de cinci spitale din Bas-Rhin: în special, cereau stabilirea ratelor reținute în deciziile din 14 ianuarie 1981 și 27 februarie 1987 precitate.

1) Procedurile în fața comisiei interregionale pentru tarifare sanitară și socială Nancy Comisia interregională de tarifare sanitară și socială Nancy a fost astfel sesizată de acele caise de cereri de anulare a ordonanțelor prefectorale stabilind finanțarea globală și tarifele zilnice de cinci spitale private din Bas-Rhin: azilul de Neunberg pentru 1989, 1990 și 1991 (date ale sesizării: 21 iulie 1989, 25 iulie 1990 și 18 iulie 1991 respectiv), spitalul Diaconat-Bethesda pentru aceiași ani (sesizări: 13 iulie 1989, 25 iulie 1990 și 14 iunie 1991), clinica Sainte Odile pentru 1989 și primul trimestru 1990 (sesizări: 18 iulie 1989 și 15 mai 1990), spitalul Congregației surorilor carității pentru 1989, 1990 și 1991 (sesizări: 1 august 1989, 25 iulie 1990 și 30 aprilie 1991) și clinica Diaconesselor pentru 1989 (sesizare: 10 iulie 1989). Ca urmare a introducerii acestor recururi, prefectul a constituit, printr-o ordonanță din 6 noiembrie 1990, o misiune de investigație responsabilă de „determinarea costului serviciului prestat de clinicile private care participă la serviciul public spitalicesc din Bas-Rhin medicilor care exercită activitate liberă acolo, precum și ratele reducerilor aplicabile onorariilor acestor medici" și compusă din cinci membri: trezorierul păgubitorului general, directorul regional al afacerilor sanitare și sociale,

directorul interdepartamental al comcererei și consumului, directorul casei regionale de asigurare medicală și directorul casei primare de asigurare medicală Strasbourg. În raportul din mai 1991, misiunea a recomandat adoptarea unei rate de reducere de 15% pentru acte codificate C și 30% pentru acte codificate K. După ce a colectat observații de la părți, a depus (în octombrie 1991) un raport suplimentar în care propunea micșorarea celui de-al doilea din aceste rate la 27%. Aceste rapoarte au fost anexate dosarelor procedurilor în curs în fața comisiei interregionale de tarifare sanitară și socială Nancy.

Printr-o sentință anterior-die-droit din 25 februarie 1991, comisia interregională de tarifare sanitară și socială Nancy a încărcat trei dintre membrii săi să procedeze la o „investigație contradictorie pentru a colecta toți elementele de natură să permită determinarea montantului remunerării medicilor liberi exercitând în spitalele private care participă la serviciul public spitalicesc din Bas-Rhin care poate fi considerat a nu prezenta caracter excesiv". La concluzia investigațiilor lor, investigatorii au propus să rețin rate de reducere de 15 și respectiv 27% pentru acte codate C și K. Raportul de investigație, anexat dosarelor procedurilor litigioase, indică faptul că investigatorii au în special „comparat rezultatele misiunii de investigație diligentate de prefectul Bas-Rhin (...) cu informațiile care li s-au furnizat atât de spitalele în cauză cât de organizațiile de medici, de organismele de asigurare medicală și de serviciile regionale și departamentale ale afacerilor sanitare și sociale". În fiecare dintre aceste instanțe, sindicatul a depus un memoriu în intervenție pe 16 iunie 1992. Comisia interregională s-a pronunțat prin mai multe sentințe din 21 septembrie 1992 și o sentință din 31 decembrie 1992 (procedură referitoare la ordonanțele privind clinica Diaconesselor).

În fiecare dintre aceste sentințe, a declarat intervenția sindicatul inadmisibilă pe motiv că fusese prezentată după încheierea investigației, a modificat ordonanțele litigioase în măsura în care aprobau o rată de reducere de 20% pentru acte codate K și a ridicat rata la 27%; pentru a ajunge la această concluzie, a reținut următoarele (extras din sentința din 31 decembrie 1992; motivația celorlalte sentințe este similară): „Considerând că din investigație și în special din raportul misiunii de investigație diligentate de prefectul Bas-Rhin și investigația contradictorie condusă pentru seama comisiei interregionale de tarifare sanitară și socială Nancy, rezultă că medicii exercitând [în spital] beneficiază de mijloace în personal, materiale și instalații puse la dispoziția lor de spital și al căror cost era înscris în cheltuielile previzionale servind determinării finanțării globale și tarifelor zilnice ale prestațiilor; că, în aceste condiții, medicii nu aveau să suporte la titlul actelor efectuate de aceștia în [acest spital], decât o fracțiune din sarcinile pe care le suportau datorită aceloraș acte efectuate de aceștia în afara spitalelor de îngrijire; că reducerea de 15% practicată pe tariful actelor codate C și asimilate poate fi privită ca corespunzând diferenței astfel constatate între cele două moduri de activitate; că dimpotrivă,

reducerea de 20% practicată pe tariful actelor codate K și asimilate nu ține suficient seama de această diferență (...)" 2) Procedura în fața comisiei naționale pentru contencios și tarifare sanitară și socială Clinica Sainte-Odile și spitalul Diaconesselor au apelat sentințele le privind în fața comisiei naționale pentru contencios și tarifare sanitară și socială; sindicatul a depus un memoriu în intervenție în aceste proceduri și a apelat sentințele privind celelalte trei spitale.

Printr-o hotărâre din 30 iunie 1995, comisia a respins recururile sindicatului pe motiv: „Considerând că conform articolului L. 201[-1] al codului familiei și ajutorului social, recururile împotriva ordonanțelor prefecților stabilind finanțarea globală și tarifele prestațiilor spitalelor și serviciilor publice sau private pot fi introduse în fața judecătorului de tarifare de „orice persoană fizică sau juridică interesată, de ministerele competente sau organisme de asigurare socială"; că persoanele interesate în sesizarea comisiilor de contencios al tarifării sanitare și sociale sunt acelea care sunt chemale fie să perceapă finanțarea globală, fie să suporte sarcina tarifelor prestațiilor acelor spitale; că, indiferent de relațiile existând între modul de remunerare al medicilor exercitând într-un spital și calculul finanțării globale a spitalului, acei medici nu au calitate pentru a contesta ordonanțele stabilind finanțarea globală spitalelor unde exercită în fața comisiei naționale pentru contencios al tarifării sanitare și sociale; că prezenta dispută nu privește drepturi și obligații de ordin civil și că, prin urmare, dispozițiile articolelor 6 și 1[3] ale Convenției (...) nu sunt aplicabile; că în orice caz, aceste dispozițiuni ale Convenției nu sunt încălcate, dispozițiunile de fixare a tarifelor fiind lipsite de efect juridic asupra medicilor;

că sindicatul (...) nu era în consecință recevabil[] să acționeze în fața comisiei interregionale de tarifare sanitară și socială Nancy și nu poate nici apela hotărârile sale". Comisia nu s-a pronunțat pe fond decât cu privire la recursul spitalului Diaconesselor; l-a respins în termenii: „Considerând că, dacă spitalul Diaconesselor contestă compoziția comisiei de investigație constituită de prefect (...) datorită faptului că ar fi cuprins reprezentanți ai casei primare de asigurare medicală Bas-Rhin și ai casei regionale de asigurare medicală Alsacia-Mosel, precum și faptul că comisia nu ar fi procedat la investigație particulară în spitalele lor, este constant că concluziile raportului acestei comisii au constituit pentru comisia interregională de tarifare sanitară și socială Nancy doar unu dintre elementele de apreciere pe baza cărora și-a fondat sentința și că nu s-a crezut obligată de lucrările acestei comisii; că, pe lângă asta, rezultă din raport că date particulare referitoare la spitalul Diaconesselor au fost luate în considerare de comisia prefectorală; că, în plus, concluziile acestui raport au fost ulterior susținute de cele ale raportului comisiei de investigație constituite ca urmare a sentinței anterior-die-droit a comisiei interregionale (...), la care sentința face explicit referință; că, în consecință,

argumentul derivând din faptul că comisia interregională (...) nu ar fi dispus de elemente suficiente permițând aprecierea caracterului excesiv sau nu al remunerației percepute de medicii exercitând la spitalul Diaconesselor lipsea în fapt și vicia posibilă afectând compoziția comisiei de investigație constituită de ordonanța prefectorală (...) este, în orice caz, fără impact asupra regularității sentinței comisiei interregionale (...)" 3) Procedura în fața Consilului de Stat Pe 13 noiembrie 1995, sindicatul a sesizat Consilul de Stat a unei cereri tendând la anularea hotărârii din 30 iunie 1995; a denunțat în special o nerespectare a articolelor 201-1 al codului familiei și ajutorului social precum și articolelor 6 § 1 și 13 ale Convenției rezultând din faptul că comisia națională pentru contencios și tarifare sanitară și socială o declarase nerecevabilă să acționeze". Printr-o hotărâre din 8 aprilie 1998, Consilul de Stat a considerat că „nici unu din aceste argumente nu[era] de natură să permită admiterea cererii". B. Drept interne relevant Conform articolului 17 al decretului nr. 76-456 din 21 mai 1976 referitor la participarea spitalelor private nonprofit la executarea serviciului public spitalicesc (după cum a fost modificat de decretul nr. 82-634 din 8 iulie 1982): „Atunci când remunerația medicilor apare excesivă, prefectul poate,

în condițiile stabilite de art. 10 al decretului nr. 59-1510 din 29 decembrie 1959, după avizul, după caz, fie a comisiei prevăzute de art. 10 al decretului precitat din 27 noiembrie 1953, fie a comisiei prevăzute de art. 2 al decretului din 26 octombrie 1956, reduce proporțional cheltuielile de exploatare corespunzătoare luate în considerare la calculul costurilor previzionale servind determinării prețului zilei acestor spitale". art. 201-1 al codului familiei și ajutorului social este redactat după cum urmează: „Recururile [dirigate împotriva deciziilor luate de reprezentantul statului în departament și determinând finanțările globale, rambursările forfetare, prețurile zilei și alți tarifi ai spitalelor și serviciilor publice sau private de statut sanitare, social și medico-social,] sunt introduse în fața comisiei interregionale de tarifare sanitară și socială de orice persoană fizică sau juridică interesată, de organizme de asigurare socială, de directorul agenției regionale de spitalizare și de reprezentantul statului în departamentul unde este sedul spitalului sau serviciului al cărui tarif este contestat.

Termenul de recuryu este o lună. Curge de la data publicării deciziei atacate sau referitor la persoane și organisme cărora i-a fost notificată de la data notificării. Apelul este introdus în termen de o lună de la notificarea sentinței în fața secțiuni permanente a consilului superior al ajutorului social. (...)" GRIEFS Invocând art. 1 al Protocolului nr. 1, reclamații se spun victime ale unei privații de proprietate fără contrapartidă. Prin reținerea unei reduceri excesive și nefii corespunzând exact avantajelor puse la dispoziția lor de clinici în care exercită, jurisdicțiile franceze ar fi diminuat în mod ilegal creanțele pe care le dețin asupra acestor spitale.

Invocând articolele 6 § 1 și 13 ale Convenției, reclamații se plâng de o nerespectare a dreptului lor de acces la tribunal rezultând din refuzul comisiei naționale pentru contencios și tarifare sanitară și socială și Consilului de Stat de a examina recururile sindicatului și din lipsa motivării hotărârii Consilului de Stat. Invocând art. 6 § 1 al Convenției, reclamații denunță lipsa independenței și imparțialității jurisdicțiilor sesizate: comisia interregională de tarifare sanitară și socială Nancy ar fi fondat sentințele pe rapoarte ale misiunii de investigație instituită de prefect în timp ce doi din cinci membri ai acesteia erau reprezentanți ai caselor de asigurări sociale părți la proceduri și clinicile și medicii în cauză nu erau reprezentați și, pe de altă parte, pe raportul investigației contradictoare pe care o ordonase anterior-die-droit, care ar fi pur și simplu confirmat propunerile misiunii de investigație.

Văd de asemenea în această circumstanță o nerespectare a principiului echității armelor, agravată de faptul că argumentele sindicatului nu fuseră examinate, recururile sale nefiind admise. Reclamații se plâng în plus de durata procedurilor. PE DREPT

DECLARĂ CEREREA INADMISIBILĂ.

Erik Fribergh Christos Rozakis Grefier Președinte ANEXĂ Lista reclamași Sindicatul medicilor exercitând în spitalul privat Alsacia și ceilalți nouăsprezece reclamați următori: NUM ADRESĂ 1. Dr Roland ANGER 67220 Fouchy 2. Dr Gérard BELOT 67000 Strasbourg 3. Dr Jean BERGER 67000 Strasbourg

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44051/98 présentée par Syndicat des médecins exerçant en établissement hospitalier privé d'Alsace et autres contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 31 août 2000 en une chambre composée de M. C.L. Rozakis , président , M. A.B. Baka , M. G. Bonello , M. J.-P.

Costa M me V. Strážnická , M. P. Lorenzen , M. A. Kovler , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 5 octobre 1998 et enregistrée le 23 octobre 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le premier requérant est un syndicat professionnel (ci-après, « le syndicat ») dont le siège se trouve à Strasbourg et qui a pour objet statutaire, notamment, « de défendre les intérêts professionnels moraux et matériels des médecins et de chacun de ses adhérents en particulier » ; les dix-neuf autres requérants – dont la liste est annexée à la présente décision – sont des médecins libéraux membres de ce syndicat.

Tous ont désigné M e P. Parniere, avocat au barreau de Strasbourg, pour les représenter devant la Cour. A. Circonstances particulières de l’affaire Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit. Les dix-neuf médecins requérants exercent leur activité professionnelle à titre libéral dans des établissements hospitaliers privés participant au service public situés dans le département du Bas-Rhin. Ils ne sont pas payés directement par leurs patients mais rémunérés à l’acte par leur établissement sur la base de tarifs conventionnels diminués d’un montant (« abattement ») correspondant aux avantages mis à leur disposition (le personnel, le matériel, et les installations de l’établissement).

En contrepartie de leur participation au service public, ces établissements bénéficient chacun d’une enveloppe financière (dite « dotation globale ») arrêtée annuellement par le préfet sur la base de leurs prévisions budgétaires et versée par les caisses de sécurité sociale. S’il apparaît que la prévision de la rémunération due aux médecins libéraux pratiquant dans ces établissements est excessive, le préfet réduit en proportion les dépenses d’exploitation correspondantes (la dotation globale s’en trouve ainsi diminuée) ; il en va de la sorte lorsque le taux d’abattement retenu est sous-estimé et ne reflète pas la réalité du coût des avantages en nature dont bénéficient lesdits praticiens.

Par une décision du 14 janvier 1981, le conseil supérieur de l’aide sociale annula les arrêtés du préfet du Bas-Rhin fixant pour 1978 les dotations globales des cliniques participant au service public hospitalier dans le département du Bas-Rhin et retenant des taux d’abattement de 15 % pour les actes cotés C (actes médicaux) et à 20 % pour les actes cotés K (actes chirurgicaux) ; il préconisa des taux de 30 et 50 % respectivement. Cette décision fut confirmée par un arrêt du Conseil d’Etat du 27 février 1987. Le préfet continua d’approuver des taux de 15 % et 20 % pour les exercices 1979 et suivants.

A partir de 1989, la caisse régionale d’assurance maladie d’Alsace-Moselle et la caisse primaire d’assurance maladie de Strasbourg introduisirent des recours tendant à l’annulation des arrêtés fixant la dotation globale et les tarifs journaliers de cinq établissements bas-rhinois : elles réclamaient notamment la fixation des taux retenus dans les décisions des 14 janvier 1981 et 27 février 1987 précitées.

1) Les procédures devant la commission interrégionale de la tarification sanitaire et sociale de Nancy La commission interrégionale de tarification sanitaire et sociale de Nancy fut ainsi saisie par lesdites caisses de demandes d’annulation des arrêtés préfectoraux fixant la dotation globale et les tarifs journaliers de cinq établissements privés bas-rhinois : l’asile de Neunberg pour 1989, 1990 et 1991 (dates des saisines : les 21 juillet 1989, 25 juillet 1990 et 18 juillet 1991 respectivement), l’établissement du Diaconat-Bethesda pour les mêmes années (saisines : 13 juillet 1989, 25 juillet 1990 et 14 juin 1991), la clinique Sainte Odile pour 1989 et le premier trimestre 1990 (saisines : 18 juillet 1989 et 15 mai 1990), le centre hospitalier de la congrégation des sœurs de la charité pour 1989, 1990 et 1991 (saisines : 1 er août 1989, 25 juillet 1990 et 30 avril 1991) et la clinique des Diaconesses pour 1989 (saisine : 10 juillet 1989). A la suite de l’introduction de ces recours, le préfet constitua, par un arrêté du 6 novembre 1990, une mission d’enquête chargée « de déterminer le coût du service rendu par les cliniques privées participant au service public hospitalier dans le Bas-Rhin aux médecins qui y exercent une activité libérale, ainsi que les taux des abattements à appliquer aux honoraires de ces médecins » et composée de cinq membres : le trésorier payeur général,

le directeur régional des affaires sanitaires et sociales, le directeur interdépartemental de la concurrence et de la consommation, le directeur de la caisse régionale d’assurance maladie et le directeur de la caisse primaire d’assurance maladie de Strasbourg. Dans son rapport daté de mai 1991, la mission préconisa l’adoption d’un taux d’abattement de 15 % pour les actes de cote C et de 30 % pour les actes de cote K. Après avoir recueilli les observations des parties, elle déposa (en octobre 1991) un rapport complémentaire dans lequel elle proposait de ramener le deuxième de ces taux à 27 %. Ces rapports furent joints au dossier des procédures pendantes devant la commission interrégionale de la tarification sanitaire et sociale de Nancy.

Par un jugement avant-dire droit du 25 février 1991, la commission interrégionale de la tarification sanitaire et sociale de Nancy chargea trois de ses membres de procéder à une « enquête contradictoire afin de recueillir tous les éléments de nature à permettre de définir le montant de rémunération des praticiens libéraux exerçant dans les établissements privés participant au service public hospitalier du Bas-Rhin qui peut être regardé comme ne présentant pas un caractère excessif ». A l’issue de leurs investigations, les enquêteurs proposèrent de retenir des taux d’abattement de 15 et 27 % pour les actes de cotes C et K respectivement.

Le rapport d’enquête, joint au dossier des procédures litigieuses, indique que les enquêteurs ont notamment « confronté les résultats de la mission d’enquête diligentée par le préfet du Bas-Rhin (…) avec les informations qui leur ont été fournies tant par les établissements concernés que par les organisations de médecins, par les organismes d’assurance maladie et par les services régionaux et départementaux des affaires sanitaires et sociales ». Dans chacune de ces instances, le syndicat déposa un mémoire en intervention le 16 juin 1992. La commission interrégionale se prononça par plusieurs jugements du 21 septembre 1992 et un jugement du 31 décembre 1992 (procédure relative aux arrêtés concernant la clinique des Diaconesses).

Dans chacun de ces jugements, elle déclara l’intervention du syndicat non admise au motif qu’elle avait été présentée postérieurement à la clôture de l’instruction, réforma les arrêtés litigieux en ce qu’ils approuvaient un taux d’abattement de 20 % pour les actes de cote K, et porta ledit taux à 27 % ; pour parvenir à cette conclusion, elle retint ce qui suit (extrait du jugement du 31 décembre 1992 ; la motivation des autres jugements est similaire) : « Considérant qu’il résulte de l’instruction et en particulier du rapport de la mission d’enquête diligentée par le préfet du Bas-Rhin et de l’enquête contradictoire menée pour le compte de la commission interrégionale de la tarification sanitaire et sociale de Nancy, que les praticiens exerçant [dans l’établissement] bénéficient des moyens en personnel, matériels et installations mis à leur disposition par l’établissement et dont le coût était inscrit dans les dépenses prévisionnelles servant à la détermination de la dotation globale de financement et des tarifs journaliers de prestations ; que, dans ces conditions, les praticiens n’avaient à supporter au titre des actes qu’ils ont effectués dans [cet établissement], qu’une fraction des charges qu’ils supportaient à raison des mêmes actes effectués par eux en dehors des établissements de soins ;

que l’abattement de 15 % pratiqué sur le tarif des actes cotés C et assimilés peut être regardé comme correspondant à la différence ainsi constatée entre les deux modes d’activité ; que par contre, l’abattement de 20 % pratiqué sur le tarif des actes cotés en K et assimilés ne tient pas suffisamment compte de cette différence (…) » 2) La procédure devant la commission nationale du contentieux et de la tarification sanitaire et sociale La clinique Sainte-Odile et l’établissement des Diaconnesses interjetèrent appel des jugements les concernant devant la commission nationale du contentieux et de la tarification sanitaire et sociale ; le syndicat déposa un mémoire en intervention dans ces procédures et interjeta appel des jugements concernant les trois autres établissements.

Par un arrêt du 30 juin 1995, la commission rejeta les recours du syndicat au motif suivant : « Considérant qu’aux termes de l’article L. 201[-1] du code de la famille et de l’aide sociale, les recours contre les arrêtés des préfets fixant la dotation globale et les tarifs des prestations des établissements publics ou privés peuvent être portés devant le juge de la tarification par « toute personne physique ou morale intéressée, par les ministres compétents ou les organismes de sécurité sociale » ; que les personnes intéressées à saisir les commissions du contentieux de la tarification sanitaire et sociale sont celles qui sont appelées soit à percevoir la dotation globale, soit à supporter la charge des tarifs des prestations de ces établissements ; que, quels que soient les rapports existant entre le mode de rémunération des médecins exerçant dans un établissement et le calcul de la dotation globale de l’établissement, ces praticiens n’ont pas qualité pour contester les arrêtés fixant la dotation globale des établissements où ils exercent devant la commission nationale du contentieux de la tarification sanitaire et sociale ; que le présent litige ne concerne pas les droits et obligations de caractère civil et que, par suite, les dispositions des articles 6 et 1[3] de la Convention (…) ne sont pas applicables ; qu’en tout état de cause,

ces dispositions de la Convention ne sont pas méconnues, les dispositions de fixation des tarifs étant dépourvues d’effet juridique sur les praticiens ; que le syndicat (…) n’étai[t] par suite pas recevable[] à agir devant la commission interrégionale de la tarification sanitaire et sociale de Nancy et ne peu[t] pas plus faire appel de ses jugements ». La commission ne se prononça au fond que sur le recours de l’établissement des Diaconnesses ; elle le rejeta en ces termes : « Considérant que, si l’établissement des Diaconnesses conteste la composition de la commission d’enquête constituée par le préfet (…) en ce qu’elle aurait compris des représentant de la caisse primaire d’assurance maladie du Bas-Rhin et de la caisse régionale d’assurance maladie d’Alsace-Moselle, ainsi que le fait que ladite commission n’aurait pas procédé à une investigation particulière dans leurs établissements, il est constant que les conclusions du rapport de cette commission n’ont constitué pour la commission interrégionale de la tarification sanitaire et sociale de Nancy qu’un des éléments d’appréciation sur la base desquels elle a fondé son jugement et qu’elle ne s’est nullement crue liée par les travaux de ladite commission ; qu’au demeurant, il ressort dudit rapport que des données particulières concernant l’établissement des Diaconnesses ont été prises en compte par la commission préfectorale ;

que, de plus, les conclusions de ce rapport ont été ultérieurement corroborées par celles du rapport de la commission d’enquête constituée à la suite du jugement avant-dire droit de la commission interrégionale (…), auquel le jugement fait expressément référence ; que, par suite, le moyen tiré de ce que la commission interrégionale (…) n’aurait pas disposé d’éléments suffisants lui permettant d’apprécier le caractère excessif ou non des rémunérations perçues par les médecins exerçant à l’établissement des Diaconnesses manque en fait et le vice éventuel ayant pu affecter la composition de la commission d’enquête constituée par l’arrêté préfectoral (…) est, en tout état de cause, sans incidence sur la régularité du jugement de la commission interrégionale (…) » 3) La procédure devant le Conseil d’Etat Le 13 novembre 1995, le syndicat saisit le Conseil d’Etat d’une requête tendant à l’annulation de l’arrêt du 30 juin 1995 ; il dénonçait notamment une méconnaissance des articles 201-1 du code de la famille et de l’aide sociale ainsi que des articles 6 § 1 et 13 de la Convention résultant du fait que la commission nationale du contentieux et de la tarification sanitaire et sociale l’avait déclaré non « recevable à agir ». Par un arrêt du 8 avril 1998,

le Conseil d’Etat jugea « qu’aucun de ces moyens n’[était] de nature à permettre l’admission de la requête ». B. Droit interne pertinent Aux termes de l’article 17 du décret n° 76-456 du 21 mai 1976 relatif à la participation des établissements privés à but non lucratif à l’exécution du service public hospitalier (tel que modifié par le décret n° 82-634 du 8 juillet 1982) : « Lorsque les rémunérations des praticiens apparaissent excessives, le préfet peut, dans les conditions fixées à l’article 10 du décret n° 59-1510 du 29 décembre 1959, après avis, selon le cas, soit de la commission prévue à l’article 10 du décret susvisé du 27 novembre 1953, soit de la commission prévue à l’article 2 du décret du 26 octobre 1956, réduire en proportion les dépenses d’exploitation correspondantes prises en compte pour le calcul des prix de revient prévisionnels servant à la détermination du prix de journée de ces établissements ». L’article 201-1 du code de la famille et de l’aide sociale est rédigé comme il suit : « Les recours [dirigés contre les décisions prises par le représentant de l’Etat dans le département et déterminant les dotations globales, les remboursements forfaitaires, les prix de journée et autres tarifs des établissements et services sanitaires,

sociaux et médico-sociaux de statut public ou privé,] sont introduits devant la commission interrégionale de la tarification sanitaire et sociale par toute personne physique ou morale intéressée, par les organismes de sécurité sociale, par le directeur de l’agence régionale de l’hospitalisation et par le représentant de l’Etat dans le département où a son siège l’établissement ou le service dont la tarification est contestée. Le délai de recours est d’un mois. Il court à compter de la date de publication de la décision attaquée ou à l’égard des personnes et organismes auxquels elle est notifiée à compter de la date de notification. L’appel est porté dans le délai d’un mois à compter de la notification du jugement devant la section permanente du conseil supérieur de l’aide sociale.

(…) » GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n° 1, les requérants se disent victimes d’une privation de propriété sans contrepartie. En retenant un abattement excessif et ne correspondant pas exactement aux avantages mis à leur disposition par les cliniques au sein desquelles ils exercent, les juridictions françaises auraient illégitimement diminué les créances qu’ils détiendraient sur ces établissements. Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, les requérantes se plaignent d’une méconnaissance de leur droit d’accès à un tribunal résultant du refus de la commission nationale du contentieux et de la tarification sanitaire et sociale et du Conseil d’Etat d’examiner les recours du syndicat, et du défaut de motivation de l’arrêt du Conseil d’Etat.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants dénoncent le défaut d’indépendance et d’impartialité des juridictions saisies : la commission interrégionale de la tarification sanitaire et sociale de Nancy aurait fondé ses jugements, d’une part, sur les rapports de la mission d’enquête instituée par le préfet alors que deux des cinq membres de celle-ci étaient des représentants des caisses de sécurité sociales parties aux procédures et que les cliniques et praticiens concernés n’y étaient pas représentés et, d’autre part, sur le rapport de l’enquête contradictoire qu’elle avait ordonné avant-dire droit, lequel entérinerait purement et simplement les propositions de la mission d’enquête.

Ils voient également dans cette circonstance une méconnaissance du principe de l’égalité des armes, aggravée par le fait que les arguments du syndicat ne furent pas examinés, ses recours n’ayant pas été admis. Les requérant se plaignent en outre de la durée des procédures. EN DROIT

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président ANNEXE Liste des requérants Syndicat des médecins exerçant en établissement hospitalier privé d’Alsace et les dix-neuf autres requérants suivants : NOM ADRESSE 1. Dr Roland ANGER 67220 Fouchy 2. Dr Gérard BELOT 67000 Strasbourg 3. Dr Jean BERGER 67000 Strasbourg