Slimane Kaid împotriva Franței

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 35209/97 prezentată de Mohammed SLIMANE KAID împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 5 septembrie 2000 într-o cameră compusă din L. Loucaides, președintele J.-P. Costa, P. Kūris, F. Tulkens, K. Jungwiert, H.S. Greve, domnul Ugrekhelidze, judecători și S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 31 octombrie 1996 și înregistrată la data de 7 martie 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat competența Curții de a examina cererea, având în vedere decizia parțială la data de 16 martie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, de cetățenie franceză, s-a născut în Algeria în 1941 și locuiește în prezent la Elancourt.

În fața Curții, acesta este reprezentat de Master Francis TISSOT, avocat în baroul Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a ocupat, în 1984, funcția de președinte-director general al societății PROVEX și de director tehnic al societății comerciale pe acțiuni SERVEC S.A.

În urma deschiderii unei proceduri de verificare aprofundată a situației fiscale a societăților menționate anterior pentru exercițiile financiare 1981-1984, administrația fiscală a inițiat o procedură de verificare aprofundată a situației personale a reclamantului, pe care a fost informat prin avizul său din 1 octombrie 1985. Reclamantul susține că nu a fost informat cu privire la acest aviz și contestă faptul că a semnat confirmarea de primire a acestui aviz la 10 octombrie 1985. La 8 noiembrie 1985, administrația fiscală a solicitat reclamantului dovezi privind declarația sa de venit din 1981, precizând că o impozitare din oficiu sancționa un răspuns întârziat sau incomplet.

La 16 decembrie, administrația fiscală notatifia către reclamant două redresări fiscale 1985 pentru anul 1981 și 14 aprilie 1986 pentru anii 1982, 1983 și 1984, în conformitate cu procedura de impozitare din oficiu, lipsa de răspuns la cererea de documente justificative pentru prima redresare și lipsa de producție a declarației de venit pentru al doilea, în pofida trimiterii unei somații la 12 decembrie 1985. Documentele contabile ale societăților, care, între timp, și-au depus bilanțul, fiind deținute de diverși lichidatori și de judecătorul de anchetă din Chartres, reclamantul nu a putut răspunde notificărilor de redresare sau diferitelor scrisori recomandate cu confirmare de primire. Administrația fiscală a emis avize fiscale pe baza acestor notificări.

Prin scrisoarea din 7 mai 1986, administrația fiscală l-a informat pe reclamant că se vor aplica sancțiuni cu rea-credință (art. 1729-1 din Codul General al Impozitelor) din cauza importanței drepturilor încălcate și a naturii infracțiunii comise. Sumele datorate în cadrul redresărilor, și anume 8.338.764 F., precum și penalitățile aferente acestora, sau 2169.631 F., au fost recuperate la 31 august 1986. Prin plângerea din 22 octombrie 1986 adresată Centrului Impozitelor de la Chartres, reclamantul a contestat redresarea și penalitățile care i-au fost impuse fără a-și adăuga cererea la expunerea faptelor, a mijloacelor și a concluziilor; plângerea sa a fost respinsă, la 31 decembrie 1987, printr-o decizie a directorului regional al impozitelor.

Printr-o cerere introductivă de instanță înregistrată la 14 martie 1988 la Tribunalul Administrativ din Orleans, reclamantul a anulat această decizie. Prin hotărârea din 12 decembrie 1991, tribunalul administrativ l-a eliberat pe reclamant de drepturile și penalitățile privind veniturile rechemate în anul 1981 și a redus taxele și penalitățile pentru veniturile rechemate în anii 1982, 1983 și 1984. Ministrul bugetului a solicitat Curții Administrative de Apel din Nantes. Prin Hotărârea din 13 aprilie 1994, Curtea Administrativă de Apel a prezentat reclamantului drepturile și penalitățile la care a fost supus în temeiul anilor 1982, 1983 și 1984. La 13 iunie 1994, reclamantul a formulat un recurs în fața Consiliului de Stat.

A la l'and public din 16 ianuarie 1996, consilierul raportor a fost audiat în raportul său, apoi avocatul reclamantului în observațiile sale și comisarul guvernului în concluziile sale. Prin Hotărârea din 6 iunie 1996, pronunțată în formarea juriului pentru recursuri în casare, Consiliul a decis să nu admită cererea. GRIFS Reclamantul a declarat încălcarea dreptului la o procedură contradictorie și echitabilă, cu respectarea egalității armelor în sensul articolului 6 din Convenție. El se plânge că nu a putut să ia cunoștință de concluziile comisarului pentru guvern în fața Consiliului de Stat și că nu a putut să răspundă la aceasta cu vocea avocatului său în cadrul unei instanțe publice de pledoarie, precum și de participarea comisarului pentru guvern la deliberările Consiliului de Stat.

De asemenea, se plânge că cauza sa nu a fost examinată într-un termen rezonabil. PROCEDURA Cererea a fost introdusă la 31 octombrie 1996 și înregistrată la 7 martie 1997. La 16 martie 1999, Curtea a decis să aducă obiecțiuni reclamantului cu privire, pe de o parte, la rolul comisarului guvernului în fața Consiliului de Stat și, pe de altă parte, la durata procedurii fiscale în fața instanțelor administrative, în atenția guvernului pârât, invitând să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Aceasta a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus.

Guvernul și-a prezentat observațiile la 29 iunie 1999. Aceste observații au fost trimise avocatului reclamantului pentru a-și prezenta observațiile ca răspuns înainte de 14 ianuarie 2000. Președintele camerei i-a acordat o prelungire a termenului la 4 februarie 2000 și apoi la 5 martie 2000. Prin faxul din 2 martie 2000, avocatul reclamantului a indicat, pe baza unui certificat medical, că starea de sănătate a reclamantului îl împiedica să se deplaseze timp de o lună, ceea ce face imposibilă prezentarea de informații ca răspuns la cele ale guvernului până la 5 martie 2000. La 6 martie 2000, guvernul a prezentat observații suplimentare. Acestea au fost transmise la 29 martie 2000 avocatului reclamantului.

Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 9 mai 2000, un prim memento a fost adresat avocatului reclamantului. La 5 iulie 2000, grefa Curții i-a adresat o a doua scrisoare recomandată cu confirmare de primire, indicându-i că, în lipsa unui răspuns din partea sa, Curtea ar putea decide să șteargă cererea de rol, în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenție, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11. MOTIVELE DECIZĂRII Curtea constată că avocatul reclamantului nu a răspuns la cele două scrisori recomandate cu confirmare de primire pe care le-a adresat grefa și nu a prezentat nici un răspuns în numele reclamantului. În plus, Comisia consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr…

TROISIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n° 35209/97 présentée par Mohammed SLIMANE KAID contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 5 septembre 2000 en une chambre composée de M. L. Loucaides, président , M. J.-P. Costa, M. P. Kūris, M me F. Tulkens, M. K. Jungwiert, M me H.S. Greve, M. M. Ugrekhelidze, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 31 octobre 1996 et enregistrée le 7 mars 1997, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu la décision partielle le 16 mars 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, de nationalité française, est né en Algérie en 1941 et réside actuellement à Elancourt.

Devant la Cour, il est représenté par Maître Francis TISSOT, avocat au barreau de Paris. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le requérant occupait, en 1984, les fonctions de président-directeur général de la société PROVEX et de directeur technique de la société anonyme SERVEC S.A.

A la suite de l’ouverture d’une procédure de vérification approfondie de la situation fiscale des sociétés précités pour les exercices 1981 à 1984 inclus, l'administration fiscale engagea une procédure de vérification approfondie de la situation personnelle du requérant, dont il fut informé par avis daté du 1er octobre 1985. Le requérant dit ne pas en avoir été informé de cet avis et conteste avoir signé l'accusé de réception de cet avis en date du 10 octobre 1985. Le 8 novembre 1985, l'administration fiscale demanda au requérant des justificatifs de sa déclaration de revenus de 1981, précisant qu'une taxation d'office sanctionnait une réponse tardive ou incomplète.

L’administration fiscale notifia au requérant deux redressements fiscaux le 16 décembre 1985 pour l'année 1981 et le 14 avril 1986 pour les années 1982, 1983 et 1984, selon la procédure de taxation d'office, faute de réponse à la demande de justificatifs pour le premier redressement et faute de production de la déclaration de revenus pour le second malgré l'envoi d'une mise en demeure le 12 décembre 1985. Les documents comptables des sociétés, qui avaient entre-temps déposé leur bilan, étant détenus par différents syndics et par le juge d'instruction de Chartres, le requérant ne put répondre aux notifications de redressements ni aux différentes lettres recommandées avec accusé de réception. Des avis d'imposition furent établis par l'administration fiscale sur la base de ces notifications.

Par lettre du 7 mai 1986, l'administration fiscale avisa le requérant qu'il serait fait application des pénalités de mauvaise foi (article 1729-1 du Code général des impôts) en raison de l'importance des droits éludés et de la nature de l'infraction commise. Les sommes dues au titre des redressements, soit 8.338.764 F., et des pénalités y afférentes, soit 2.169.631 F., furent mises en recouvrement le 31 août 1986. Par réclamation du 22 octobre 1986 adressée au Centre des Impôts de Chartres, le requérant contesta les redressements et pénalités mises à sa charge sans assortir sa demande de l'exposé des faits, moyens et conclusions. Sa réclamation fut rejetée, le 31 décembre 1987, par décision du directeur régional des impôts.

Par une requête introductive d'instance enregistrée le 14 mars 1988 au tribunal administratif d'Orléans, le requérant demanda l’annulation de cette décision. Par jugement du 12 décembre 1991, le tribunal administratif déchargea le requérant des droits et pénalités sur le revenu rappelés au titre de l'année 1981 et réduisit les droits et pénalités sur les revenus rappelés au titre des années 1982, 1983 et 1984. Le ministre du Budget interjeta appel devant la cour administrative d'appel de Nantes. Par arrêt du 13 avril 1994, la cour administrative d'appel remit à la charge du requérant les droits et pénalités auxquels il avait été assujetti au titre des années 1982, 1983 et 1984. Le 13 juin 1994, le requérant forma un pourvoi devant le Conseil d'Etat.

A l’audience publique du 16 janvier 1996, le conseiller rapporteur fut entendu en son rapport, puis l’avocat du requérant en ses observations et le commissaire du Gouvernement en ses conclusions. Par arrêt du 6 juin 1996, rendu en la formation de la commission d’admission des pourvois en cassation, le Conseil d’Etat décida de ne pas admettre la requête. GRIEFS Le requérant allègue la violation du droit à une procédure contradictoire et équitable dans le respect de l’égalité des armes au sens de l’article 6 de la Convention. Il se plaint de ne pas avoir pu prendre connaissance des conclusions du commissaire du Gouvernement devant le Conseil d’Etat et qu’il n’a pu y répliquer à l’audience par la voix de son avocat dans le cadre d’une audience publique de plaidoirie, ainsi que de la participation du commissaire du Gouvernement au délibéré du Conseil d’Etat.

Il se plaint également que sa cause n’a pas été examinée dans un délai raisonnable. PROCÉDURE La requête a été introduite le 31 octobre 1996 et enregistrée le 7 mars 1997. Le 16 mars 1999, la Cour a décidé de porter les griefs du requérant concernant, d’une part, le rôle du commissaire du Gouvernement devant le Conseil d’Etat, et d’autre part, la durée de la procédure fiscale devant les juridictions administratives, à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Elle a déclaré la requête irrecevable pour le surplus.

Le Gouvernement a présenté ses observations le 29 juin 1999. Ces observations ont été envoyés à l’avocat du requérant afin qu’il présente ses observations en réponse avant le 14 janvier 2000. Une prorogation du délai lui a été accordé par le président de la chambre au 4 février 2000 puis au 5 mars 2000. Par télécopie du 2 mars 2000, l’avocat du requérant indiqua, sur base d’un certificat médical, que l’état de santé du requérant lui empêchait de se déplacer pendant un mois ce qui rendait impossible la présentation d’observations en réponse à celles du Gouvernement pour le 5 mars 2000. Le 6 mars 2000, le Gouvernement présenta des observations complémentaires. Celles-ci furent transmises le 29 mars 2000 à l’avocat du requérant.

Par lettre recommandée avec accusé de réception datée du 9 mai 2000, un premier rappel a été adressé à l’avocat du requérant. Il en fut accusé réception le 11 mai 2000. En l’absence de réaction de l’intéressé, le greffe de la Cour lui a adressé, le 5 juillet 2000, une seconde lettre recommandée avec accusé de réception lui indiquant qu’en l’absence de réponse de sa part, la Cour pourrait décider de rayer la requête du rôle, conformément à l’article 37 § 1 de la Convention, telle que modifiée par le Protocole n° 11. Il en fut accusé réception le 10 juillet 2000.

MOTIFS DE LA DECISION

La Cour constate que l’avocat du requérant n’a pas réagi aux deux courriers recommandés avec accusé de réception que lui a adressés le greffe et n’a pas présenté d’observations en réponse au nom du requérant. Elle conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, en outre, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

DECIDE DE RAYER LA REQUÊTE DU ROLE.

S. Dollé L. Loucaides Greffière Président