HUTT-CLAUSS contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
HUTT-CLAUSS contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44482/98 prezentate de Anne și Philippe HUTT-CLAUSS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la septembrie 2000 într-o cameră compusă din W. Fuhrmann, președintele P. Costa, L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, H.S. Greve, K. Traja, domnul Ugrekhelidze, judecători și S. Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 15 iulie 1998 și înregistrată la 13 noiembrie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții sunt resortisanți francezi născuți în 1961 și, respectiv, 1967 și care își au reședința la Strasbourg. [Note1] Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: Ca urmare a decesului tatălui reclamantei în 1983, aceasta din urmă și soțul ei au inițiat mai multe proceduri în cadrul succesiunii decedatului, precum și a celei a mătușii acestuia din urmă decedată și în 1990. Procedura de împărțire judiciară Urmând exploatarea din 20 octombrie 1993, recurenta a atribuit o sumă de 300 000 de franci în avans mamei sale, în avans - cu titlu provizoriu și în valoare de acțiuni în succesiunea tatălui ei - pentru vânzarea farmaciei defunctului, precum și a sumelor pentru succesiunea mătușii sale. Prin ordonanța de rejudecare din 23 noiembrie 1993, președintele Tribunalului de Mare Instanță de la Metz i-a acordat reclamantei un depozit de 50.000 de franci pentru drepturile sale de proprietate în succesiunea tatălui său și a trimis părțile pentru surplus în fața judecătorului din fond. Mama reclamantei a făcut apel la această ordonanță. Printr-o cerere din 26 noiembrie 1993, reclamanta a solicitat instanței din Sarreburg să se prezinte la tribunalul din Sarreburg, la data de deschidere a procedurii de împărțire judiciară a bunurilor care au aparținut tatălui său și care au rămas în subdiviziuni. Prin decizia din 31 ianuarie 1994, tribunalul din Sarreburg a dispus împărțirea judiciară a bunurilor în cauză. În acest scop, el a comis doi notari pentru a efectua operațiunile. Mama reclamantei, precum și cei doi frați ai acesteia au făcut apel la această decizie. Statuând la cererea mamei reclamantei împotriva ordonanței din 23 În noiembrie 1993, tribunalul din Metz, prin Hotărârea din 1 iunie 1995, a confirmat această ordonanță și a adăugat o altă condamnare a acesteia, și anume o restanță de 40.000 de franci pentru alocațiile de deces pe care le primise și care îi reveneau fiicei sale. Statuind asupra recursului formulat împotriva ordonanței din 31 ianuarie 1994, instanța de apel a lui Metz a pronunțat o hotărâre la 5 februarie 1997 prin respingerea contestațiilor ca atare referitoare la determinarea maselor care urmează să fie împărțite pe motiv că (.) în dreptul local, instanța sesizată cu o cerere de împărțire judiciară nu are vocația de a determina masele care urmează să fie împărțite ; că această sarcină revine notarului care acționează ca delegat al instanței și care are conducerea procedurii în temeiul articolelor 224 și următoarele din legea menționată anterior [Legea din 1 iunie 1924] ; că, în conformitate cu art. 232, în cazul în care dificultăți în timpul operațiunilor și nu au primit o soluție, notarul trebuie să întocmească un proces verbal cu privire la contestații și să trimită părțile la proces pentru a se asigura că acestea se află în posesia lor [...]; La 23 octombrie și 27 noiembrie 1997, notarii desemnați au întocmit procese verbale de dezbatere care scot în evidență divergențele părților atât cu privire la valoarea masei care trebuie împărțită, cât și cu privire la determinarea valorii acestei mase. Părțile au decis să se întrunească ulterior. La 15 septembrie 1998 a avut loc o altă reuniune între părți. Prin scrisoarea din 25 ianuarie 1999, instanța judecătorului judecător al tribunalului judecătoresc din Sarreburg le-a scris notarilor însărcinați cu partajarea judiciară următoarele [reclamanta] expune în esență - că există în această procedură de profundă divergență între părți, în special în ceea ce privește drepturile respective ale acestora și rapoartele care urmează să fie efectuate - că, în ciuda diverselor amânări, nu s-a putut ajunge la niciun aranjament . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . - cu care s-ar confrunta atât de la tine, cât și de la colegul tău la inerție în redactarea procesului verbal de dificultate, neutralitatea ta fiind în mod clar pusă la îndoială. Pentru a pune capăt acestei situații de suspiciune, care nu face decât să deterioreze un context familial deja conflictual, veți dori să procedați cât mai curând posibil la redactarea procesului verbal de dificultate de care apare instituția, în funcție de elementele pe care le dețin, necesară evoluției dosarului sau a oricărui motiv care s-ar opune. Prin scrisoarea din 9 mai 2000, recurenta a scris judecătorului instanței judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului judecătorului, prin eliberarea, prin eliberarea, prin pronun, prin care, prin care, prin eliberarea, prin eliberarea, prin eliberarea, prin eliberarea, prin eliberarea, prin eliberarea, prin eliberarea, prin eliberarea, prin eliberarea, prin eliberarea, prin re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re re rerearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearearea re re re re re re re re re re re re rerearearearearearearearearearearearearearearearea (...) În caz contrar, veți dori să luați cel puțin notă de absența unui proces verbal al ultimei ședințe de împărțire din 14 septembrie 1998. (...) Dvs. implementați de urgență, pentru a pune capăt diverselor și gravelor strămutări ale acestei proceduri (...) Prin ordonanta din 14 mai 1999, judecatorul a inlocuit unul dintre cei doi notari care se ocupau de operatiuni comune. 18 mai 2000, În prezența dezacordurilor, notarii au constatat existența unor dificultăți și, în conformitate cu art. 232 din Legea din 1 iunie 1924, au retrimis părțile să se prezinte în fața Tribunalului de Mare Instanță prin intermediul Tribunalului de Justiție, pentru a pune capăt punctelor nesoluționate. Proceduri penale Prima procedură La 5 octombrie 1998, recurenta a depus o plângere cu constituție de parte civilă împotriva fraților săi capete de mărturii mincinoase făcute sub jurământ și false prin modificarea adevărului pentru că a semnat o recunoaștere-quitus plătită în diferite proceduri și a depus declarații sub jurământ unui ofițer de poliție judiciară. Prin decizia din 17 noiembrie 1998, biroul de asistență judiciară din apropierea tribunalului de mari instanțe din Strasbourg i-a acordat reclamantei asistența judiciară parțială. Prin ordonanța din 19 noiembrie 1998, instanța judecătorului judecător a stabilit la 20 000 franci suma consemnării care trebuia plătită de partea civilă înainte de 22 decembrie 1998. Prin ordonanța din 5 martie 1999, instanța judecătorească a pronunțat o ordonanță de inadmisibilitate pe motiv că partea civilă nu declarase acest lucru. Prin hotărârea din 12 mai 1999, camera de acuzare a Tribunalului de apel al Colmar a conchis ordonanța instanței judecătorești de declarare inadmisibilă a plângerii, cu constituirea unei părți civile pe motiv că a obținut un ajutor jurisdicțional de 25%, reclamanta ar fi trebuit să își asume, în termenul stabilit, 75% din suma consemnării rămase în sarcina sa. Prin Hotărârea din 30 noiembrie 1999, Curtea de Casație a clasat arestarea camerei de judecată pe motiv că: în cazul în care se pronunțase astfel, camera de judecată încălcase art. 88 din Codul de procedură penală care exonerase partea civilă. orice consemnare în cazul în care a obținut asistența judiciară, fără a distinge dacă aceaceasta este totală sau parțială; ea a trimis cazul în fața instanței judecătorești a lui Metz. Prin hotărârea din 16 martie 2000, camera de acuzare a instanței judecătorești a lui Metz a declarat constituirea părții civile a reclamantei admisibile și a precizat că, după decizia definitivă, se va returna dosarul camerei de acuzare a instanței de recurs a lui Colmar. Prin hotărârea din 18 mai 2000, camera de acuzare a instanței de apel a lui Colmar ar fi pronunțat o hotărâre al cărei conținut nu este cunoscut. a doua procedură Printr-o cerere din 19 noiembrie, 9 și 13 decembrie 1993, reclamanta a depus o plângere la procurorul Republicii Metz pentru înșelăciune, abuz de încredere, falsuri și utilizarea unor falsuri în scris privat care ar fi fost comise de mama și partenerul său în legătură cu succesiunea tatălui său decedat. La 27 ianuarie 1994, plângerea a fost clasată fără întârziere. La 1 martie 1994, reclamanta a depus apoi o plângere cu constituirea unei părți civile. Prin ordonanța din 23 septembrie 1996, instanța pronunțată cu privire la un refuz. Prin ordonanța din 3 mai 1996, a respins o cerere din partea părții civile. Prin ordonanța din 23 octombrie 1996, președintele camerei de judecată a Tribunalului de apel al lui Metz, care hotărăște cu privire la recursul interjucat împotriva ordonanței din 3 mai, a declarat că nu are loc să sesizeze camera de acuzare pe motiv că recursul a fost inadmisibil deoarece a fost refuzat fără întârziere. Prin Hotărârea din 19 decembrie 1996, camera de acuzare a Tribunalului de apel Metz a confirmat hotărârea. Prin Hotărârea din 22 ianuarie 1998, Curtea de Casație a respins recursul. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii de împărțire judiciară. Reclamanții se plâng, în mai multe privințe, de încălcarea dreptului lor la un proces echitabil în cadrul procedurilor penale inițiate ca urmare a plângerilor lor cu constituirea unei părți civile (neinspecție, omisiune de a se pronunța, lipsa notificării unei hotărâri, părtinire), de durata acestor proceduri, de încălcarea dreptului lor la viața privată, de încălcarea dreptului lor la căsătorie, de lipsa unei căi de atac efective, de discriminare. Acestea sunt prevăzute în art. 6 alin. (1), 8, 12, 13 și 14 din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pus în discuție, prin aplicarea articolului 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții se declară victime ale unei încălcări a articolelor 6 alineatul (1), 8, 12, 13, 14 din convenție. Curtea a examinat obiecțiile reclamanților. Presupunând că art. 6 alineatul (1) din Convenție se aplică procedurilor în cauză, Curtea constată că una dintre acestea este în prezent în curs de desfășurare și că durata lor nu are nimic de rejucat în sensul articolului menționat anterior. În ceea ce privește celelalte obiecții ridicate, Curtea constată că nu au fost invocate în fața instanțelor naționale. În orice caz, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu indică nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, adjuvantul adjuvant al reclamanților cu privire la durata procedurii de împărțire judiciară [note2] DECLARĂ REQUETA IRRECEVABILĂ pentru surplus. S. Dolle W. Fuhrmann modulière Președinte [Note1] Adaugă informațiile furnizate de guvern la cererea judecătorului raportor sau a camerei, indicând, după caz. [Notă2] A se indica obiecțiunile fără a se menționa neapărat articolele din convenție invocate.