Yapici împotriva Franței

Secțiunea a treia Cerere nr. 46370/99 prezentată de Sancak YAPCI împotriva Franței La Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la septembrie 2000 într-o cameră compusă din W. Fuhrmann, președintele J.-P. Costa, L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, H.S. Greve, K. Traja, domnul Ugrekhelidze, judecători și S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 7 octombrie 1998 și înregistrată la 25 februarie 1999, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE A FACE Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1958 la Bafra (Turcia).

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Gerard Tcholakian, avocat în baroul din Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1975, reclamantul a intrat în Franța cu mama sa și cu cei patru frați ai săi pentru a se alătura tatălui său, stabilit în această țară din 1972. La 11 septembrie 1979, el s-a căsătorit în Bafra cu un cetățean turc născut în 1961, care a fost ulterior în Franța cu el și a fost pus în posesia unei cărți de rezident. Patru copii s-au născut în Franța din această uniune în 1980, 1981, 1982 și 1989. La 2 mai 1996, reclamantul a fost condamnat de Tribunalul Corecțional de Sens la cinci ani de închisoare pentru încălcarea legislației privind drogurile (erou) comise în 1993 și 1994. În data de 26 iunie 1998 a fost inițiată o procedură de expulzare împotriva reclamantului, care a fost prezentată în fața comisiei de expulzare a străinilor.

Prin decizia din aceeași zi, comunicată reclamantului la 30 iunie 1998, aceasta a emis un aviz nefavorabil cu privire la deportare. La 4 august 1998, prefectul de la □Aube a luat un ordin de expulzare și o decizie de fixare a Turciei ca țară de destinație. La 22 august 1998, la ora 7:30, reclamantul a fost arestat la ieșirea sa din casa de judecată și a primit notificarea celor două decizii din 4 august 1998. În același timp, el a fost informat că prefectul a decis să-l pună în detenție administrativă începând din acel moment. Reclamantul susține că drepturile sale de persoană reținută nu i-au fost notificate, încălcând dispozițiile articolului 35a din Ordonanța din 2 noiembrie 1945. Imediat după arestarea sa, reclamantul a fost condus la aeroportul din mai multe locuri unde a fost îmbarcat, sub escorta a doi funcționari de poliție, în zborul de la ora 12:30 către Istanbul.

GRIFS Referindu-se la jurisprudența Curții Europene, reclamantul se plânge că expulzarea sa aduce atingere dreptului său de a-și respecta viața de familie. El reamintește că a trăit în Franța timp de 23 de ani, că există întreaga sa familie apropiată și că există o posibilitate de angajare. Acesta susține că trimiterea sa în țara sa de origine, pe care a părăsit-o de la o vârstă fragedă și în care nu mai are familie, aduce o atingere disproporționată dreptului garantat prin art. 8 din convenție. Pe de altă parte, acesta consideră că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă pentru a contesta această încălcare a vieții sale de familie, în măsura în care, în detrimentul articolului 13 din Convenție, autoritățile franceze i-au notificat în mod intenționat decizia cu cinci ore înainte de punerea sa în aplicare, nelăsându-i timp material pentru a formula o acțiune.

Tribunalul arată că această acțiune nu ar fi putut, în orice caz, să aibă un caracter suspensiv, ținând cont de rapiditatea punerii în aplicare a măsurii de înjumătățire. PROCEDURA Cererea a fost introdusă la 7 octombrie 1998 și înregistrată la 25 februarie 1999. La 19 octombrie 1999, Curtea a decis să trimită cererea la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale privind admisibilitatea și temeinicia sa. Guvernul și-a prezentat observațiile la 11 ianuarie 2000. Reclamantul nu a răspuns la scrisorile trimise de modul după această dată. Curtea constată că reclamantul a fost invitat prin scrisoarea din 25 ianuarie 2000, adresată avocatului său, să își prezinte observațiile ca răspuns.

La 29 mai 2000 i s-a transmis o scrisoare de rechemare. O nouă scrisoare de rechemare, transmisă prin recomandare cu confirmare de primire la 19 iunie 2000 și adresată și avocatului, a atras atenția asupra posibilităților de radiere a rolului, prin aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție, în caz de absență a răspunsului. Aceste scrisori au rămas fără răspuns. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină pledoaria, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenția nr. (1) solicită continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) în fine al Convenției.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DE RAYER A RECHETEI ROLULUI S. Dolle W. Fuhrmann Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 46370/99 présentée par Sancak YAPICI contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 5 septembre 2000 en une chambre composée de M. W. Fuhrmann, président , M. J.-P. Costa, M. L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, M me H.S. Greve, M. K. Traja, M. M. Ugrekhelidze, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 7 octobre 1998 et enregistrée le 25 février 1999, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant turc, né en 1958 à Bafra (Turquie).

Il est représenté devant la Cour par M e Gérard Tcholakian, avocat au barreau de Paris. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1975, le requérant entra en France avec sa mère et ses quatre frères pour rejoindre son père, installé dans ce pays depuis 1972. Le 11 septembre 1979, il se maria à Bafra avec une ressortissante turque née en 1961 qui s’installa ultérieurement en France avec lui et fut mise en possession d’une carte de résident. Quatre enfants sont nés en France de cette union en 1980, 1981, 1982 et 1989. Le 2 mai 1996, le requérant fut condamné par le tribunal correctionnel de Sens à cinq ans d’emprisonnement pour infractions à la législation sur les stupéfiants (héroïne) commises courant 1993 et 1994. Une procédure d’expulsion fut engagée contre le requérant qui comparut le 26 juin 1998 devant la commission d’expulsion des étrangers.

Par décision du même jour communiquée au requérant le 30 juin 1998, celle-ci émit un avis défavorable à l’expulsion. Le 4 août 1998, le préfet de l’Aube prit un arrêté d’expulsion et une décision fixant la Turquie comme pays de destination. Le 22 août 1998 à 7h.30, le requérant fut interpellé à sa sortie de la maison d’arrêt et reçut notification des deux décisions du 4 août 1998. Il fut, dans le même temps, informé que le préfet avait décidé de le placer en rétention administrative à compter de cet instant. Le requérant soutient que ses droits de personne retenue ne lui furent pas notifiés, en violation de l’article 35 bis de l’ordonnance du 2 novembre 1945. Immédiatement après son interpellation, le requérant fut conduit à l’aéroport d’Orly où il fut embarqué, sous escorte de deux fonctionnaires de police, dans le vol de 12h.30 à destination d’Istanbul.

GRIEFS 1. Se référant à la jurisprudence de la Cour européenne, le requérant se plaint de ce que son expulsion porte atteinte à son droit au respect de sa vie familiale. Il rappelle qu’il vit en France depuis 23 ans, qu’il y a toute sa famille proche et qu’il y a une possibilité d’emploi. Il fait valoir que son renvoi dans son pays d’origine, qu’il a quitté depuis son jeune âge et où il n’a plus de famille, porte une atteinte disproportionnée au droit garanti par l’article 8 de la Convention. 2. Il estime, par ailleurs, qu’il n’a pas bénéficié d’une voie de recours effective pour contester cette atteinte à sa vie familiale, dans la mesure où, au mépris de l’article 13 de la Convention, les autorités françaises lui ont volontairement notifié l’arrêté d’expulsion cinq heures avant sa mise à exécution en ne lui laissant pas le temps matériel de former un recours.

Il relève que ce recours n’aurait, en tout état de cause, pas pu avoir un caractère suspensif, compte tenu de la rapidité de la mise en œuvre de la mesure d’éloignement. PROCÉDURE La requête a été introduite le 7 octobre 1998 et enregistrée le 25 février 1999. Le 19 octobre 1999, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Le Gouvernement a présenté ses observations le 11 janvier 2000. Le requérant n’a pas répondu aux courriers envoyés par le Greffe après cette date. EN DROIT La Cour constate que le requérant a été invité par lettre du 25 janvier 2000, adressée à son avocat, à présenter ses observations en réponse.

Une lettre de rappel lui a été transmise le 29 mai 2000. Une nouvelle lettre de rappel, transmise par recommandé avec accusé de réception le 19 juin 2000 également adressée à l’avocat, a attiré son attention sur les possibilités de radiation du rôle, par application de l’article 37 § 1 a) de la Convention, en cas d’absence de réaction. Ces lettres sont restées sans réponse. La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCIDE DE RAYER LA REQUÊTE DU RÔLE

. S. Dollé W. Fuhrmann Greffière Président