CtEDO 07.09.2000 Auto

ORTIZ ORTIZ ET 27 AUTRES, SANTAEULALIA CARBO ET 596 AUTRES, ASSOCIATIONS AFIVA ET APEMEDA contre l'ESPAGNE

RESPONDENT
ESP
HOTĂRÂRE
07.09.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
ORTIZ ORTIZ ET 27 AUTRES, SANTAEULALIA CARBO ET 596 AUTRES, ASSOCIATIONS AFIVA ET APEMEDA contre l'ESPAGNE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 50146/99 prezentată de Josefa ORTIZ ORTIZ și alți 27 ; Alfonso SANTAEULALIA CARBO și 596 alții ; Asociații AFIVA și APEMEDA împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Agenția), care are sediul la septembrie 2000 într-o cameră compusă din G. Ress, președintele A. Pastor Ridruejo, L. Caflisch; J. Makarczyk, V. Butkevych, J. Hedigan, S. Botoutarova, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 august 1999 și înregistrată la 4 august 1999, după ce a deliberat, pronunțând următoarea decizie în fața recurentei Josefa ORTIZ ORTIZ și a altor 27 de solicitanți, precum și Alfonso SANTAEULALIA CARBO și 596 alți solicitanți își are reședința în provincia Valencia. Acestea au fost victime ale daunelor cauzate de ruperea barajului de la Toi în octombrie 1982. Recurentele AFIVA (asociația victimelor inundațiilor din octombrie 1982 în provincia Valencia) și APEMEDA (asociația antreprenorilor mici și mijlocii autonomi din regiunea Ribera) sunt asociații ale victimelor acestui accident. Lista reclamanților figurează în anexa la prezenta decizie . Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Luis Bonora Navarro, avocat în baroul din Valencia. Circumstanțele din speță La 19 și 20 octombrie 1982, ploi torențiale s-au abătut asupra regiunii Valencia care a provocat o inundație excepțională a râului Júcar și care a dus la ruperea și prăbușirea barajului tuturor. Prăbușirea barajului și deversarea apelor care au urmat în râul Júcar a provocat inundații în 25 de orașe. Opt persoane au murit, numeroase proprietăți și terenuri agricole au fost deteriorate și numărul victimelor a fost de aproximativ 33 000 de persoane. Procedura penală Ca urmare a acestui eveniment, judecătorul de instrucție penală nr. 1 din Játiva (Valence) a deschis o informație penală la 23 octombrie 1982. Prin ordonanța (auto de procesamiento) din 27 ianuarie 1983, judecătorul de instrucție nr. 1 din Játiva a acuzat doi ingineri atașați barajului șefului infracțiunii de imprudență gravă. La încheierea procedurii, Tribunalul Suprem, printr-o hotărâre din 15 aprilie 1997, l-a condamnat pe unul dintre ingineri la o pedeapsă de o lună de închisoare și la amenzi pentru neatenție, în conformitate cu art. 586a din Codul Penal și, pe de altă parte, statul la plata despăgubirilor victimelor accidentului în caz de insolvabilitate a condamnatului. ii. Tranzacția oferită de guvern Între timp, guvernul spaniol, constatând că durata procedurii judiciare inițiate pentru a detalia responsabilitățile penale și civile ale accidentului depășea toate previziunile și având în vedere situația financiară a multor victime, a adoptat o procedură de tranzacție în favoarea victimelor inundațiilor prin decretele-lege 4/1993 din 26 martie 1993 și 10/1995 din 28 decembrie 1995. Josefa Ortiz Ortiz și ceilalți 27 de reclamanți, precum și alte victime au optat pentru tranzacția oferită de guvern. Potrivit reclamanților, 23 000 de victime au optat pentru tranzacția oferită de guvern și numai 5 214 au decis să se aștepte la sfârșitul procedurii judiciare în curs. (iii). Acțiunea reclamanților, în calitate de parte civilă la procedura penală, în executarea hotărârii Tribunalului Suprem din 15 aprilie 1997 în fața tribunalului: Audiencia provincia Valencia Ca urmare a hotărârii Tribunalului Suprem din 15 aprilie 1997, inculpații și alte victime, în calitate de părți civile la procedura penală, au prezentat o acțiune pe lângă audiencia provincială din Valencia în executarea hotărârii Tribunalului Suprem din 15 aprilie 1997. printr-o hotărâre contradictorie din 27 februarie Respingerea recursului reclamanților pe motivul că, după ce au încheiat Convenția privind intrarea în vigoare și în conformitate cu dispozițiile exprese cuprinse în decretele-lege care reglementează termenii tranzacției și dispozițiile relevante ale Codului civil, aceștia aveau, prin urmare, Respingerea de a formula împotriva administrației orice altă pretenție de despăgubire pentru prejudiciile suferite ca urmare a rupturii barajului de la Toi. L a acordat despăgubiri celorlalte victime. Acțiunea de suplicare prezentată de reclamanți în fața audiencia provincială a fost respinsă printr-o decizie din 24 martie 1998.iv. Acțiunea din 24 martie 1998. din Josefa Ortiz Ortiz și alți 27 de reclamanți în fața Tribunalului Constituțional, invocând articolele 14 (principiul nediscriminării) și 24 (dreptul la un proces echitabil) din Constituție, reclamanta Josefa Ortiz Ortiz și alți 27 de reclamanți au formulat o acțiune în recurs la amgaro în fața Tribunalului Constituțional. În recursul lor, reclamanții, care se referă la hotărârea Tribunalului Suprem din 20 octombrie 1997 pe care le-au alăturat acțiunii lor (a se vedea mai jos la punctul VI), au subliniat în special că hotărârea Tribunalului Suprem din 20 octombrie 1997 Valence presupunea un tratament discriminatoriu împotriva lor în raport cu victimele care au optat pentru calea contencioasă-administrativă. În schimb, Alfonso Santaeulalia Carbó și 596 alți reclamanți, precum și asociațiile AFIVA și APEMEDA nu au formulat o cale de atac în fața Tribunalului Constituțional. Prin hotărârea din 8 februarie 1999, Tribunalul Constituțional a respins acțiunea d În primul rând, presupusa încălcare a dreptului la egalitate în aplicarea legii (art. 14 din Constituția spaniolă) nu are un domeniu de aplicare constituțional, în măsura în care, în cazul în care aprecierea existenței unei inegalități în aplicarea legii impune pe care același organism judiciar se pronunță într-un sens diferit în cazuri identice, în esență, pe baza unor criterii care presupun un voluntarism selectiv din motive ad personam ad casum, adică nebazate pe criterii generale În cazul în care nu este posibil să se ia măsuri în acest sens, trebuie să se ia măsuri pentru a se ajunge la o concluzie clară cu privire la faptul că, în cazul în care nu se poate lua o decizie în acest sens, nu se poate lua o decizie în acest sens și, prin urmare, nu se poate lua o decizie în acest sens. Într-adevăr, tratamentul diferit se bazează pe situația de fapt și de drept diferită față de victimele dezastrului care rezultă din existența convențiilor tranzacționale prin care anumite victime au convenit cu statul de plată despăgubiri pentru toate prejudiciile și prejudiciile cauzate de prăbușirea barajului. Atât examinarea posibilelor vicii care anulează convențiile, cât și interpretarea domeniului lor de aplicare în ceea ce privește prejudiciile de despăgubire și efectele renunțării la acțiunea civilă în despăgubire constituie o chestiune de legalitate obișnuită a cărei examinare intră sub incidența art. 117.3 din Constituție. În Spania, instanțele obișnuite, acest Tribunal pornește de la principiul că decizia de la: Audiencia provincială întrucât aceste tranzacții pe deplin valabile și care determină domeniul lor de aplicare nu pot fi calificate drept arbitrare având în vedere circumstanțele din speță și regimul juridic aplicabil în mod legal convențiilor tranzacționale (art. 107 și următoarele din Codul de procedură penală și 1813, 1815 și 1816 din Codul civil). ...) În cadrul strict al funcțiilor care îi revin acestui Tribunal în cadrul procedurii de investigare a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe de altă parte, existența convențiilor tranzacționale, renunțarea la acțiune civilă din partea procuraturii publice, existența unei reclamații in deminare împotriva .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . declarând că victimele care au încheiat acorduri tranzacționale cu administrația în temeiul decretelor-lege 4/1993 din 26 martie și 10/1995 din 28 decembrie nu au dreptul la despăgubiri. În plus, nu se poate partaja declarația de a nu exercita acțiune civilă în numele persoanelor care au subscris tranzacțiile și, pe de altă parte, din cauza acceptării de către instanța penală a acestei decizii a procuraturii publice, deoarece toate victimele au putut exercita acțiunea civilă în cursul procedurii penale în cursul căreia au fost examinate responsabilitățile penale și civile și au invocat toate elementele pe care le-au considerat utile pentru pretențiile lor în cadrul executării sentinței. ... vi. Procedura contencioasă-administrativă urmată de un alt grup de victime în fața Tribunalului Suprem în paralel, un alt grup de victime ale dezastrului de la Toi opta pentru calea contencioasă-administrativă pentru a obține repararea daunelor suferite. Din acest grup de victime, unii au acceptat, de asemenea, tranzacția oferită de guvern prin Decretul-lege nr. 4/1993 din 26 martie 1993 și, în consecință, au renunțat la acțiunea lor administrativă. În cadrul executării propriei hotărâri din 15 aprilie 1997, Tribunalul Suprem se pronunță asupra modalităților de reparație în favoarea victimelor, printr-o hotărâre din 20 octombrie 1997, care consideră că victimele și-au retras totuși acțiunea administrativă dreptul de a beneficia de despăgubiri conform modalităților pe care le-a stabilit, a redus sumele primite în cadrul tranzacției încheiate cu guvernul. Dreptul intern relevant Decretul-lege regal 4/1993, din 26 martie, prin care este autorizată repararea daunelor cauzate de ruperea barajului tuturor, și a eliberat un credit extraordinar de 19 000 de milioane de pesetas. Persoanele care subscriu la convenție vor trebui să renunțe la orice pretenție de despăgubire împotriva administrației publice, împotriva oricărei alte administrații publice sau împotriva funcționarilor acestor administrații pentru prejudiciile sau prejudiciile suferite ca urmare a rupturii barajului, fie pe cale judiciară sau extrajudiciară. Baza 5 a articolului 1 din Decretul-lege regal 10/1995 din 28 decembrie 1995 conține o dispoziție similară. Codul civil art. 1809 Tranzacția este un contract prin care părțile (...) previn un litigiu sau pun capăt celui care a început art. 1815 1816 Tranzacția a fost considerată ca fiind înțelesă în aceeași ordine de idei. Renunțarea generală a drepturilor nu înseamnă decât cele referitoare la litigiul care a avut loc în tranzacție. art. 1816 Tranzacția a avut, între părți, autoritatea lucrului judecat (...) Pe de altă parte, Legea 28/99 din 16 iulie 1999 a autorizat un alt credit extraordinar de 9 393 de milioane de pesetas pentru plata despăgubirilor victimelor întreruperii barajului tuturor în cadrul executării hotărârii Tribunalului Suprem din 15 aprilie 1997. Legea prevede, de asemenea, atribuirea anumitor sume suplimentare victimelor care au încheiat tranzacția în temeiul Decretului-lege nr. 4/1993 și care au obținut o compensație mai mică decât suma maximă reparabilă stabilită. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 14 din convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de acces la justiție în măsura în care statul, profitând de starea lor de necesitate prin intermediul reparațiilor insuficiente acordate în cadrul tranzacției, le-a împiedicat în mod nedrept accesul la protecția instanțelor judecătorești. Ei susțin că statul a așteptat ca ei să fie disperați din cauza duratei procedurii pentru a-i face să renunțe la reparațiile pe care le puteau pretinde în fața instanțelor, cu plata unor despăgubiri foarte mici. Ei susțin că abuzând de situația lor de penurie în comparație cu victimele care se aflau într-o situație economică mai bună și care au putut aștepta la sfârșitul procedurii judiciare, au făcut obiectul unei discriminări contrare articolului 14 din Convenție. Reclamanții se plâng, de asemenea, că indemnizațiile plătite de către Ö Õ ï cu reduceri de 80% și de 50%, după caz, în raport cu indemnizațiile acordate de instanțe victimelor care nu au încheiat tranzacția sau au urmat o altă cale de procedură, constituie o discriminare contrară articolului 14 din convenție și aduc atingere dreptului lor de a respecta bunurile protejate prin art. 1 din Protocolul nr. 1. ÎN DREPT În măsura în care cererea se referă la reclamanții Alfonso Santaelalia Carbó și la alți 596 de solicitanți, precum și la asociațiile AFIVA și APEMEDA, Curtea constată că au omis să introducă acțiuni în fața Tribunalului Constituțional, astfel încât nu au îndeplinit condiția de epuizare a căilor de atac interne prevăzute la art. 35 § 1 din Convenție. În consecință, în ceea ce-i privește, cererea trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta Josefa Ortiz Ortiz și 27 Alți reclamanți se plâng de o încălcare a dreptului lor de a avea acces la justiție în măsura în care statul, profitând de condițiile lor de necesitate prin intermediul reparațiilor insuficiente acordate în cadrul tranzacției, le-a împiedicat în mod nedrept accesul la protecția instanțelor de justiție. Ei susțin că statul a așteptat ca ei să fie disperați din cauza duratei procedurii pentru a-i face să renunțe la reparațiile pe care le puteau pretinde în fața instanțelor, cu plata unor despăgubiri foarte mici. De asemenea, ei susțin că, abuzând de situația lor de penurie în comparație cu victimele care se aflau într-o situație economică mai bună și care au putut aștepta la sfârșitul procedurii judiciare, au făcut obiectul unei discriminări contrare articolului 14 din Convenție. Partea relevantă din art. 6 alin. (1) se citește după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Convenția trebuie să fie asigurată, fără nici o deosebire, în special pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau a altor opinii, originii naționale sau sociale, la adresa unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Curtea reamintește că art. 6 alin. (1) din Convenție garantează fiecăruia dreptul de a avea dreptul la orice contestație cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Golder c. Regatul Unit din 21 februarie 1975, seria A 18, § 36), cu toate acestea, art. 6 alin. (1) lit. (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Lithgow și alții (c. Regatul Unit din 8 iulie 1986, seria A nr. 102, p. 70, §192). Pe de altă parte, Curtea amintește că are ca sarcină numai, în conformitate cu art. 19 din Convenție, de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenție pentru părțile contractante. În special, aceasta nu este competentă să examineze o cerere referitoare la erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care aceste erori par a fi susceptibile să fi adus atingere drepturilor și libertăților garantate de convenție. Curtea amintește, de asemenea, că problema de eligibilitate a probelor, precum și forța probatorie a acestora intră, în esență, sub incidența dreptului intern (nr. 13800/88, c. 1.7.1991 D.R. 71, p. 94).În plus, Curtea trebuie să aprecieze echitatea procedurii pe baza unei examinări a întregii proceduri. Or, în speță, Curtea constată că: mai mult decât atât, Curtea constată că audiencia provincială din Valencia că, în fața Curții Constituționale, reclamanții au putut prezenta toate acuzațiile pe care le-au considerat utile pentru apărarea intereselor lor. În plus, hotărârile criticate au motivat pe deplin respingerea pretențiilor reclamanților prin motive rezonabile și tice. Curtea nu a constatat nicio încălcare a garanțiilor inerente procesului echitabil, astfel cum a fost garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție. În măsura în care reclamanții susțin art. 14 din convenție, Curtea constată că reclamanții au încheiat în mod liber tranzacția oferită de guvern în temeiul decretelor-lege 4/1993 și 10/1995 privind repararea daunelor cauzate ca urmare a rupturii barajului tuturor. Pe de altă parte, în nici un moment, ei nu au pus sub semnul întrebării validitatea acordului încheiat cu guvernul și nici nu au menționat vreo situație de natură să le vicieze consimțământul. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată în conformitate cu art. 35 alin. (3) din Convenție. Reclamanții se plâng, de asemenea, că indemnizațiile plătite de către Ö Õ ï cu reduceri de 80% și de 50%, după caz, în raport cu indemnizațiile acordate de instanțe victimelor care nu au încheiat tranzacția sau care au urmat o altă cale de procedură constituie o discriminare contrară articolului 14 din convenție și le aduc atingere dreptului lor de a respecta bunurile protejate prin art. 1 din Protocolul nr. 1. La art. 14 din Convenție se citește după cum urmează: "Drepturile și libertățile recunoscute în prezenta [Notă2] Convenția trebuie să fie asigurată, fără deosebire, în special pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau a altor opinii, originii naționale sau sociale, aspect al unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea, în stadiul actual al dosarului, consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE (art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14 din Convenție) DECLARĂ RECHETA IRRECEVABILĂ pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress remorcher Președinte [Note1] Înlocuiți

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-03-15
0,95
ORTIZ ORTIZ ET AUTRES contre l'ESPAGNE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50146/99 présentée par Josefa ORTIZ ORTIZ et autres contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 15 mars 2001 en une chambre
CtEDO 2000-05-25
0,92
SOCIEDAD GENERAL DE AGUAS DE BARCELONA S.A. contre l'ESPAGNE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46834/99 présentée par SOCIEDAD GENERAL DE AGUAS DE BARCELONA, S.A. contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 25 mai 2000 en un
CtEDO 2002-05-07
0,91
STONE COURT SHIPPING COMPANY, S.A. contre l'ESPAGNE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 55524/00 présentée par STONE COURT SHIPPING COMPANY, S.A. contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 7 mai 2002 en une chambre c
CtEDO 2000-05-25
0,91
RODRIGUEZ BORREGO, ROPERO FLORES, LORCA MARTINEZ ET DINARES PENALVER contre l'ESPAGNE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50839/99 présentée par Antonio RODRIGUEZ BORREGO, José Antonio ROPERO FLORES, Angel LORCA MARTINEZ et Narciso DINARES PEÑALVER contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de
CtEDO 2002-01-22
0,91
BARRIOS GARCIA contre l'ESPAGNE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 64050/00 présentée par Patricio BARRIOS GARCIA contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 22 janvier 2002 en une chambre composé
Sursă