Publicat la 22 mai 2023 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 30781/22 Nadja Aurélie Anna BATOU împotriva Elveției introdusă la 18 iunie 2022, comunicată la 2 mai 2023 OBIECTUL L Prin decizia din 7 martie 2019, Departamentul pentru Securitate, Ocuparea Forței de Muncă și Sănătate a permis manifestarea marșului feminist la Geneva în cadrul Zilei Internaționale a Femeilor, prin decizia din 7 martie 2019, Departamentul pentru Securitate, Ocuparea Forței de Muncă și Sănătate a permis manifestarea. De asemenea, aceasta prevedea că trebuie luate toate măsurile de precauție pentru a evita incidentele cu torțe, că participanții ar trebui să respecte ordinele poliției, care ar interveni în caz de depășire, și că aceasta ar obliga recurenta să constituie un serviciu de ordine identificabil pe parcursul întregului eveniment. De asemenea, decizia a precizat că recurenta își asumă răspunderea numai pentru demonstrație, astfel încât acestea să poată fi imputate acesteia în caz de înălțare și a solicitat acesteia să depună toate eforturile pentru ca participanții să respecte termenii autorizației. Manifestarea a avut loc la 8 martie 2019. În ziua următoare, poliția a întocmit un raport care denunța comportamentul recurentei și al protestatarilor în timpul demonstrației. Pe baza acestui raport, a fost deschisă o instrucțiune penală împotriva reclamantei. Acuzarea a fost acuzată că nu a depus toate eforturile pentru a pune capăt supraîncărcărilor comise de unii protestatari (tacuri, trasee neconforme, utilizare de mai multe articole pirotehnice) și a solicitat ca trei martori să fie audiați în cursul procesului care urmează să vină. o persoană care face parte din serviciul de ordine astfel încât să prezinte misiunea serviciului respectiv și acțiunile întreprinse în timpul manifestării o participantă care a luat parte la organizarea manifestării pentru a se exprima asupra serviciului de ordine instituit, precum și o participantă cu privire la măsurile luate de recurentă în timpul demonstrației pentru a rechema în ordine protestatarii. Prin actul din 11 mai 2020, Tribunalul de Poliție a respins rechiziționarea de probe pe motiv că nu erau relevante. Procesul a avut loc la 18 mai 2020. Recurenta a fost audiată în calitate de pârâtă, iar jandarmul autor al raportului de poliție din 9 martie 2020 a fost audiat în calitate de martor. Prin hotărârea din aceeași zi, Tribunalul de Poliție a recunoscut recurenta vinovată de nerespectarea condițiilor stabilite pentru o manifestare în temeiul articolului 10 din Legea genevocă privind protestele asupra domeniului public (LMDPu, F 10), aceaceasta a fost condamnată la o amendă de 200 Franci elvețieni, convertibilă în două zile de pedeapsă privată de libertate în caz de neplătire a amenzii. Tribunalul de Poliie a considerat că reclamanta nu a instruit serviciul de ordine în conformitate cu autorizaia de a manifesta. Serviciul de ordine nu ar fi intervenit în mod eficient pentru a pune capăt restanelor comise de anumii protestatari (tag-uri, trasee neconforme, utilizare de utilaje pirotehnice). Prin urmare, prin hotărârea din 17 noiembrie 2020, Curtea a confirmat condamnarea recurentei. Curtea de J u s t i ț i e a reținut că se stabilise că protestatarii utilizaseră unelte pirotehnice, aplicaseră tag-uri și că poliția a trebuit să intervină pentru a pune capăt reținerilor. Curtea a susținut, de asemenea, că reclamanta nu a condus procesiunea în timp ce, la latitudinea poliției, locul său în calitate de organizator trebuia să fie în fruntea procesiunii. Prin hotărârea din 8 decembrie 2021, Tribunalul Federal a confirmat condamnarea recurentei. Pe lângă art. 11 din convenție, Tribunalul Federal a considerat că recurenta fusese condamnată penal deoarece nu și-a îndeplinit obligația de a colabora cu poliția în temeiul articolului 10 LMDPu. Tribunalul Federal a amintit că această dispoziție penală fusese considerată constituțională (hotărârea Tribunalului Federal din 10 iulie 2013, 1C_225/2012, consid. 7). Invocând articolele 10 și 11 din convenție, recurenta susține că condamnarea sa penală i-a afectat dreptul la libertatea de exprimare și libertatea de întrunire pașnică. Comisia se plânge, de asemenea, că nu a putut aduce martori cu descărcare de gestiune și că echitatea generală a procesului său penal este afectată în sensul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 litera (d) din convenție. A existat o încălcare a dreptului recurentei la libertatea de exprimare și la o reuniune pașnică, în sensul articolelor 10 și 11 din convenție, având în vedere condamnarea sa penală în calitate de organizator al evenimentului (a se vedea, printre altele, Mesut Y 74568/12, § 129, 5 ianuarie 2016 și atmrek c. Turcia, n 45975/12, § 35-36, 10 noiembrie 2020)? Acuzațiile penale în materie penală îndreptate împotriva recurentei au fost examinate în mod echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție În special, recurenta a putut obține convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii în cauză în temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (d) din convenție (a se vedea, printre altele, Murtazaliyeva c. Rusia [GC], n 36658/05, § 158-168, 18 decembrie 2018)
Publié le 22 mai 2023
Requête n
o
30781/22
Nadja Aurélie Anna BATOU
contre la Suisse
introduite le 18 juin 2022
communiquée le 2 mai 2023
La requête concerne la condamnation pénale de la requérante en sa qualité d’organisatrice d’une manifestation.
La requérante, née en 1994, sollicita l’autorisation d’organiser une marche féministe à Genève à l’occasion de la Journée internationale des femmes 2019.
Par décision du 7 mars 2019, le Département de la sécurité, de l’emploi et de la santé autorisa la manifestation. La décision précisait le parcours du cortège, les lieux des prises de parole ainsi que l’heure de fin de la manifestation. Elle prescrivait également que toutes les précautions devaient être prises pour éviter des incidents avec les flambeaux, que les participants devaient se conformer aux ordres de la police, laquelle interviendrait en cas de débordements, et qu’il incombait à la requérante de constituer un service d’ordre identifiable durant toute la manifestation. La décision précisait également que la requérante portait
l’entière et seule responsabilité de la manifestation, de sorte qu’en cas de débordements, ceux
‑
ci pourraient lui être imputés. Il lui incombait de tout mettre en œuvre pour que les participants respectent les termes de l’autorisation.
La manifestation eut lieu le 8 mars 2019.
Le lendemain, la police rédigea un rapport dénonçant le comportement de la requérante et des manifestants durant la manifestation. Sur la base de ce rapport, une instruction pénale fut ouverte à l’encontre de la requérante. Il lui était reproché de ne pas avoir tout mis en œuvre pour mettre fin aux débordements commis par certains manifestants (tags, parcours non conforme, usage d’engins pyrotechniques).
La requérante sollicita que trois témoins soient entendus lors du procès à venir
:
-
une personne faisant partie du service d’ordre afin qu’elle expose la mission dudit service et les actions prises durant la manifestation
;
-
une participante ayant pris part à l’organisation de la manifestation afin de s’exprimer sur le service d’ordre mis en place
;
-
ainsi qu’une participante au sujet des mesures prises par la requérante durant la manifestation pour rappeler à l’ordre les manifestants.
Par acte du 11 mai 2020, le Tribunal de police rejeta les réquisitions de preuves au motif qu’elles n’étaient pas pertinentes.
Le procès se déroula le 18 mai 2020. La requérante fut entendue en qualité de prévenue et le gendarme auteur du rapport de police du 9 mars 2020 fut entendu en qualité de témoin.
Par jugement du même jour, le Tribunal de police reconnut la requérante coupable de non-respect des conditions fixées pour une manifestation en vertu de l’article 10 de la Loi genevoise sur les manifestations sur le domaine public (LMDPu, F
3
10). Elle fût condamnée à une amende de 200 Francs suisses, convertible en deux jours de peine privative de liberté en cas de non
‑
paiement de l’amende. Le Tribunal de police estima que la requérante n’avait pas instruit le service d’ordre conformément à l’autorisation de manifester. Le service d’ordre ne serait pas intervenu efficacement pour mettre fin aux débordements commis par certains manifestants (tags, parcours non-conforme, usage d’engins pyrotechniques). Ce fût donc la police qui, pour l’essentiel, avait assuré la sécurité et mis fin à ces débordements.
Par arrêt du 17 novembre 2020, la Cour de justice confirma la condamnation de la requérante. S’agissant des réquisitions de preuves formulées par la requérante, la Cour de justice estima que le Tribunal de police ne les avait pas rejetées de manière arbitraire. La Cour de justice retint qu’il était établi que des manifestants avaient utilisé des engins pyrotechniques, apposé des tags et que la police avait dû intervenir pour faire cesser les débordements. Il était reproché à la requérante de n’avoir pas suffisamment instruit son service d’ordre et de n’avoir pas pris toutes les mesures pour être à même de relayer à la police les débordements. La Cour de justice releva également que la requérante n’avait pas dirigé le cortège alors qu’à l’appréciation de la police, sa place en tant qu’organisatrice devait être en tête du cortège.
Par arrêt du 8 décembre 2021, le Tribunal fédéral confirma la condamnation de la requérante. Sous l’angle de l’article 11 de la Convention, il estima que la requérante avait été condamnée pénalement car elle n’avait pas rempli son devoir de collaboration avec la police en vertu de l’article 10 LMDPu. Le Tribunal fédéral rappela que cette disposition pénale avait été jugée constitutionnelle (arrêt du Tribunal fédéral du 10 juillet 2013, 1C_225/2012, consid. 7).
Invoquant les articles 10 et 11 de la Convention, la requérante soutient que sa condamnation pénale a porté atteinte à son droit à la liberté d’expression et à la liberté de réunion pacifique. Elle se plaint également de ne pas avoir pu faire comparaître et interroger les témoins à décharge à l’audience et que l’équité globale de son procès pénal s’en est trouvée atteinte au sens des articles 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention.
1.
Y a-t-il eu violation du droit de la requérante à la liberté d’expression et de réunion pacifique, au sens des articles 10 et 11 de la Convention, eu égard à sa condamnation pénale en sa qualité d’organisatrice de la manifestation
(voir, notamment,
Mesut Yıldız et autres c. Turquie
, n
o
8157/10, § 34, 18 juillet 2017,
Kemal Çetin c. Turquie
, n
o
3704/13, §§
47
‑
48, 26 mai 2020,
Frumkin c. Russie
, n
o
74568/12, § 129, 5
janvier 2016, et
İmrek c. Turquie
, n
o
45975/12, §§ 35-36, 10
novembre 2020) ?
2.
Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre la requérante a-t-il été examiné équitablement au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, la requérante a-t-elle pu obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge
en vertu de l’article 6 § 3 d) de la Convention (voir, notamment,
Murtazaliyeva c. Russie
[GC], n
o
36658/05, §§ 158-168, 18
décembre 2018)
?