ISIK contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50102/99 prezentate de Zeynep ISIK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 26 septembrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 iulie 1999 și înregistrată la 2 august 1999, după ce a deliberat, face ca următoarea decizie să fie pronunțată de recurenta, resortisantă turcă, născută în 1977, să fie deținută în prezent la închisoarea din Ușak. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către Kazćm Genç, avocat în baroul din Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. După ce au desfășurat activități în cadrul organizației ilegale TKP/ML-TIKKO (Partea Comunistă Marxistă Leniniste din Turcia mai mult decât eliberarea lucrătorilor și a țăranilor din Turcia) între 1993 și 1994, recurenta s-a predat poliției la 16 august 1995 și a fost arestată și arestată în incintele Secției Antiterorism din cadrul Direcției de Securitate a lui Izmir. La 18 august 1995, reclamanta a fost mai întâi audiată de procurorul republicii lângă curtea de securitate a statului Izmir, apoi adusă în fața judecătorului care se află în fața acestei instanțe, care a dispus arestarea sa provizorie. Procurorul din apropierea Curții de Securitate a statului Erzincan pledează în fața Curții, compusă din magistrați de carieră, dintre care unul dintre aceștia fiind magistrat militar. Reproșând recurentei că a încercat să anihileze Constituția Republicii Turce prin folosirea forței, a solicitat aplicarea articolelor 146 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 1 iulie 1996, reclamanta a fost audiată de Curte și a fost eliberată. În urma eliminării Curții de Securitate a statului Erzincan, dosarul reclamantei a fost trimis la 2 iulie 1997, în fața Curții de Securitate de Stat din Erzurum. Prin hotărârea din 14 octombrie 1997, Curtea de Securitate a Uniunii Europene din Erzurum a declarat reclamanta vinovată de faptele care i-au fost reproșate și a condamnat-o la o pedeapsă cu închisoarea de 16 ani și opt luni. Recurenta a formulat un recurs împotriva hotărârii din 14 octombrie 1997. Procurorul general și-a prezentat avizul cu privire la recursul la Curtea de Casație. Avizul respectiv nu ar fi fost comunicat recurentei. La 2 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 14 octombrie 1997. Recurenta, invocând art. 6 din Convenție, se plânge de faptul că instanța de securitate a statului Erzurum, chemată să-și asculte cauza, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială, în care era alcătuită din trei membri titulari, inclusiv un ofițer militar, care se încadrează direct în ierarhia militară. Recurenta se plânge că nu a putut răspunde avizului procurorului general care nu i-a fost transmis și consideră că aceaceasta este o restricție a dreptului său la apărare și invocă art. 6 alineatul (3) litera (b) din convenție. Recurenta se plânge de faptul că nu a beneficiat de o reducere a pedepsei pentru că s-a dat în fața justiției. În această privință, art. 14 coroborat cu art. 6 din convenție. ÎN DREPT, recurenta se plânge că Curtea de Securitate a statului Erzurum nu constituia o instanță independentă și imparțială În temeiul articolului 6 alineatul (3) din Convenție, recurenta se plânge că avizul procurorului general nu i-a fost transmis și că nu a avut posibilitatea de a convoca martorii cu descărcare de gestiune. În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu, așa cum a făcut-o reclamanta, și consideră că este necesar să o aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale recurentei, astfel cum au fost prezentate în decizia sa. cererea și a constatat că recurenta a fost informată cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a identificat nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJURINE la examinarea obiecțiilor reclamantă în urma lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului Ankara, precum și a lipsei de echitate și a absenței notificării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație [art. 6 alineatul (1) și alineatul (3) ].

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 50102/99

présentée par Zeynep ISIK

contre Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le

26 septembre 2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M

me

W. Thomassen,

M.

Gaukur Jörundsson,

M.

R. Türmen,

M.

C. Bîrsan,

M.

J. Casadevall,

M.

R. Maruste,

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juillet 1999 et enregistrée le 2 août 1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, ressortissante turque, née en 1977, est actuellement détenue à la prison d’Ușak.

Elle est représentée devant la Cour par Kazım Genç, avocat au barreau d’Ankara.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

Après avoir mené des activités au sein de l’organisation illégale

«

TKP/ML- TIKKO

»

(Le Parti communiste marxiste léniniste de Turquie –Armée de la libération des ouvriers et des paysans de la Turquie)

entre 1993 et 1994, la requérante se dénonça à la police le 16 août 1995, et fut arrêtée et placée en garde à vue dans les locaux de la section anti-terroriste au sein de la direction de sûreté d'Izmir.

Le 18 août 1995, la requérante fut d’abord entendue par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, puis traduite devant le juge assesseur auprès de cette juridiction, lequel ordonna sa mise en détention provisoire.

Le procureur près de la Cour de sûreté de l’Etat d’Erzincan

mît la requérante en accusation devant ladite cour, composée de magistrats de carrière dont l’un relevant de la magistrature militaire. Reprochant à la

requérante d’avoir tenté d’annihiler la Constitution de la République turque par usage de force, il requit l’application des articles 146 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme.

Le 1er juillet 1996, la requérante fut entendue par la cour et fut relâchée.

Suite à la suppression de la Cour de sûreté de l'Etat d'Erzincan, le dossier de la requérante fut renvoyé, le 2

juillet 1997, devant la Cour de sûreté d'Etat d'Erzurum.

Par un arrêt du 14 octobre 1997, la Cour de sûreté de l’Etat d'Erzurum déclara la requérante coupable des faits qui lui avaient été reprochés et la condamna à une peine d'emprisonnement de 16 ans et huit mois. Elle nota que la requérante ne remplissait pas les conditions nécessaires pour bénéficier des remises de peine prévues par la loi n° 3419 sur les repentis.

La requérante forma un pourvoi contre l'arrêt du 14 octobre 1997.

Le procureur général présenta son avis sur le pourvoi devant la Cour de cassation. Ledit avis n’aurait pas été communiqué à la requérante.

Le 2 février 1999, la Cour de cassation confirma le jugement du 14 octobre 1997.

GRIEFS

La requérante, invoquant l’article 6 de la Convention, se plaint de ce que la cour de sûreté de l’Etat d'Erzurum, appelée à entendre sa cause, ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial, puisqu’elle était composée de trois membres titulaires, dont un officier militaire, relevant directement de la hiérarchie militaire.

La requérante se plaint qu'elle n'a pas pu répondre à l'avis du procureur général qui ne lui a pas été transmis. Elle estime qu'il s'agit d'une restriction de ses droits de la défense et invoque l'article 6 § 3 b) de la Convention.

La requérante se plaint de ce qu'elle n'a pas bénéficiée d'une remise de peine pour s'être livrée à la justice. Elle invoque à cet égard, l'article 14 combiné avec l'article

6 de la Convention.

EN DROIT

1.

La requérante se plaint de ce que la Cour de sûreté de l’Etat d'Erzurum ne constituait pas un «

tribunal indépendant et impartial

» et que la procédure devant elle manquait d’équité, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

Sur le terrain de l'article 6 § 3 de la Convention, la requérante se plaint que l'avis du procureur général ne lui a pas été transmis et qu'elle n'a pas eu la possibilité de faire convoquer

les témoins à décharge.

En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief, tel qu’exposé par la partie requérante, et juge nécessaire de la porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.

2.

La Cour a examiné les autres griefs de la requérante, tels qu’ils ont été présentés dans sa

requête et a constaté que la requérante a été informée des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

AJOURNE

l’examen des griefs de la

requérante tirés du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara ainsi que de l’absence d'équité et du défaut de la notification de l’avis du procureur général près la Cour de cassation (article 6 §§ 1 et 3 ).

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael O’ Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente