SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 47775/99 prezentată de Pietro MONACO RICCIOTTI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are sediul în septembrie 2000 într-o cameră compusă din președintele Palm, dnii B. Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Maruste judecători și din grefierul secțiunii Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 22 decembrie 1996 și înregistrată la 27 aprilie 1999, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1939 și rezident în Brindisi. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Vincenzo Errico, avocat în baroul Brindisi. Faptele ca acestea au fost expuse de către părți pot fi rezumate după cum urmează: Printr-o ordonanță din 22 februarie 1989, președintele Tribunalului din Brindisi a solicitat societății G.C. plata unei sume datorate pentru furnizarea de mărfuri și executarea anumitor lucrări din partea reclamantului. La 3 aprilie 1989, societatea respectivă s-a opus ordinului. La 7 iulie 1989, Consiliul reclamantului a solicitat judecătorului să declare executarea în mod provizoriu a ordonanței din 22 februarie, în timp ce reprezentantul societății reclamante solicita admiterea de probe prin martori. La 25 ianuarie 1990, judecătorul a respins prima cerere și a fixat audierea martorilor la 2 mai 1990. Această audiere și următoarele patru au fost dedicate audierii a șapte martori și examinării declarațiilor lor. La 10 iunie 1992, judecătorul de punere în funcțiune a însărcinat grefa să obțină anumite informații de la "A.N.P.E." (Ufficio di Collamento) ) de Brindisi și-a fixat ședința la 16 decembrie 1992. Această ședință a fost trimisă la 12 mai 1993 pentru a permite părților să examineze informațiile obținute. La acea dată, judecătorul a invitat părțile să-și prezinte concluziile la 10 noiembrie 1993. La 1 decembrie 1993, judecatorul a respins cererea de desemnare a unui expert formulat de consiliul reclamantului la 10 decembrie 1993. noiembrie și a stabilit data la 11 mai 1994 a prezentării noilor concluzii. La acea dată, judecătorul a trimis cauza în fața camerei competente a Tribunalului la 20 aprilie 1998. GRIEF Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plângea de durata procedurii de opoziție la ordinul de plată. PROCEDURE Cererea a fost depusă la 22 decembrie 1996 și a fost înregistrată la 27 aprilie 1999. La 1 iunie 1999, Curtea a decis să prezinte prezenta cerere la cunoștința guvernului pârât, invitându-l să prezinte în scris observațiile sale privind admisibilitatea și temeinicia cererii. Guvernul și-a prezentat observațiile la 5 noiembrie 1999 ; reclamantul nu a răspuns. La 28 aprilie 1999 și 7 aprilie 2000, grefa a adresat Consiliului reclamantului două scrisori, a doua prin fax și a recomandat cu confirmare de primire, pentru a solicita informații cu privire la continuarea procedurii. Reclamantul nu a răspuns la aceste scrisori sau la observațiile guvernului pârât. În lumina celor de mai sus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, Curtea consideră că este necesar să se ajungă la concluzia că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea. , Curtea nu a evidențiat circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate, care să nu impună continuarea examinării cererii. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DE A RĂSPUNDE RECUNOAȘTEREA ROLULUI Michael O
Requête n° 47775/99
présentée par
Pietro MONACO RICCIOTTI
contre l'Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le
26
septembre 2000 en une chambre composée de
M
me
E.
Palm
,
présidente
,
MM.
,
L.
Ferrari Bravo
,
Gaukur
Jörundsson
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
R.
Maruste
,
juges
,
et de
M.
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 22 décembre 1996 et enregistrée le 27 avril 1999,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant italien, né en 1939 et résidant à Brindisi. Il est représenté devant la Cour par M
e
Vincenzo Errico, avocat au barreau de Brindisi.
Les faits tels qu’ils ont été exposés par les parties peuvent se résumer comme suit
:
Par une ordonnance du 22 février 1989, le président du tribunal de Brindisi enjoignit à la société G.C. le paiement d'une somme due pour la fourniture de marchandises et l'exécution de certains travaux de la part du requérant. Le 3 avril 1989, ladite société s'opposa à l'injonction.
Le 7 juillet 1989, le conseil du requérant demanda au juge de la mise en état de déclarer l'ordonnance du 22 février provisoirement exécutoire, tandis que le représentant de la société demanderesse sollicitait l'admission de preuves par témoins. Le 25 janvier 1990, le juge rejeta la première demande et fixa au 2 mai 1990 l'audition des témoins. Cette audience et les quatre suivantes furent consacrées à l'audition de sept témoins et à l'examen de leurs déclarations. Le 10 juin 1992, le juge de la mise en état chargea le greffe d'obtenir certaines informations auprès de l'"A.N.P.E." (U
fficio di Collocamento
) de Brindisi et fixa l'audience au 16 décembre 1992. Cette audience fut renvoyée au 12 mai 1993 pour permettre aux parties d'examiner les informations obtenues. A cette date, le juge invita les parties à présenter leurs conclusions le 10
novembre 1993. Le 1
er
décembre 1993, estimant l'affaire en état, le juge rejeta la demande de désignation d'un expert formulée par le conseil du requérant le 10
novembre, et fixa au 11 mai 1994 la date de présentation des nouvelles conclusions. A cette date, le juge renvoya l'affaire devant la chambre compétente du tribunal au 20
avril 1998.
GRIEF
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure d’opposition à l’injonction de payer.
La requête a été introduite le 22 décembre 1996 et a été enregistrée le 27 avril 1999.
Le 1
er
juin 1999, la Cour a décidé de porter la présente requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
Le Gouvernement a présenté ses observations le 5 novembre 1999
; le requérant n’y a pas répondu.
Les 28 avril 1999 et 7 avril 2000, le greffe a adressé au conseil du requérant deux lettres, la seconde par télécopie et en recommandé avec accusé de réception, pour lui demander des informations concernant la suite de la procédure. Le requérant n'a répondu ni à ces courriers ni aux observations du gouvernement défendeur. Il ne s’est plus manifesté depuis le seul courrier qu’il avait transmis lors de l’envoi du formulaire introduisant la requête.
A la lumière de ce qui précède, conformément à l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour estime qu'il y a lieu d'en conclure que le requérant n'entend plus maintenir sa requête. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour n’a pas relevé de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis pas la Convention exigeant la poursuite de l’examen de la requête.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
.
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Président