Rotondi împotriva Italiei

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45343/99 prezentate de Angelo ROTONDI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la septembrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, L. Ferrari Bravo, C. Biersan, J. Casadevall, B. Zupančič, T. Panțitru, judecători și grefier de secțiune O Având în vedere cererea prezentată mai sus Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 19 mai 1998 și înregistrată la 11 ianuarie 1999, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1946 și rezident la Roma (Italia).

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A.G. Lana, avocat în baroul din Roma (Italia). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 august 1994, municipalitatea Romei l-a destituit pe reclamant din funcția sa de gardian al păcii ( La 26 octombrie 1994, reclamantul a prezentat o cerere de stabilire a datei la care a fost stabilită data la care a avut loc încuviințarea. La 24 noiembrie 1994 a fost stabilită o audiere și amânată de către instanță, cu acordul părților, la 20 aprilie 1995. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 22 septembrie 1995, T.A.R. a acceptat cererea reclamantului. La 12 decembrie 1995, municipalitatea Romei a făcut apel la Consiliul de Stat.

Printr-o ordonanță din 30 ianuarie 1996, Consiliul de Stat a suspendat executarea acestei hotărâri. La 23 februarie 1996, reclamantul a prezentat o cerere prin care intenționa să se stabilească în instanță în regim de urgență. Printr-o ordonanță din 14 ianuarie 1997, Consiliul de Stat a dat în judecată în fața Camerei Pleieur, deoarece cauza putea da naștere unei interpretări divergente a jurisprudenței.

O audiere a avut loc la 9 noiembrie 1999. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 25 ianuarie 2000, Camera Pleioare a Consiliului de la … (1) din Convenție, care este astfel formulată în părțile relevante Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea reamintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia art. 6 alin. (1) nu se aplică, în principiu, în temeiul noțiunii "hârtie și obligații de natură civilă" litigiilor agenților publici a căror utilizare este caracteristică activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorității publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice.

Potrivit acestei jurisprudențe, un exemplu evident al acestor activități este reprezentat de forțele armate și poliție (a se vedea cauza Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999, § 64-66, care urmează să apară în Codul Oficial al Curții, cauza Frydlender c. Franța din 27 iunie 2000, § 31 și următoarele, care urmează să apară în Codul Oficial al Curții, și cauza S.M. Franța din 18 iulie 2000, § 19, care urmează să fie prezentat în Codul Oficial al Curții. Curtea constată că cazul de față privește un litigiu privind un agent public al cărui loc de muncă de gardian al păcii este caracteristic activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținător al autorității publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului.

Prin urmare, Comisia consideră că prezentul litigiu nu se referă la un drept sau la o obligație cu caracter civil. Prin urmare, acest motiv al cererii este incompatibil cu dispozițiile convenției și trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție, prin aceste motive, Curtea cu majoritate de voturi declară că Michael O Președintele

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 45343/99 présentée par Angelo ROTONDI contre Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 26 septembre 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M me W. Thomassen, M. L. Ferrari Bravo, M. C. Bîrsan, M. J. Casadevall, M. B. Zupančič, M. T. Panțîru, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 19 mai 1998 et enregistrée le 11 janvier 1999, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien, né en 1946 et résidant à Rome (Italie).

Il est représenté devant la Cour par M e A.G. Lana, avocat au barreau de Rome (Italie). Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 5 août 1994, la municipalité de Rome destitua le requérant de ses fonctions de gardien de la paix («vigile urbano») à la suite de sa condamnation pour des délits commis à l’occasion de l’exercice de ses fonctions. Le 13 octobre 1994, le requérant présenta un recours devant le tribunal administratif du Latium («T.A.R.»), afin d’obtenir l’annulation de ladite décision. Le 26 octobre 1994, le requérant présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût fixée. Une audience fut fixée au 24 novembre 1994 puis reportée par le tribunal, avec l’accord des parties, au 20 avril 1995. Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 22 septembre 1995, le T.A.R.

fit droit à la demande du requérant. Le 12 décembre 1995, la municipalité de Rome interjeta appel devant le Conseil d’Etat. Par une ordonnance du 30 janvier 1996, le Conseil d’Etat suspendit l’exécution dudit jugement. Le 23 février 1996, le requérant présenta une demande tendant à ce que l’audience fût fixée en urgence. Par une ordonnance du 14 janvier 1997, le Conseil d’Etat remit l’audience devant la Chambre Plénière car l’affaire pouvait donner lieu à une interprétation divergente de la jurisprudence. Une audience se tint le 9 novembre 1999. Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 25 janvier 2000, la Chambre Plénière du Conseil d’Etat rejeta l’appel et confirma la décision de première instance.

GRIEF Le requérant se plaint de la durée de la procédure devant les juridictions administratives. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention. EN DROIT Le requérant se plaint de la durée de la procédure et invoque l’article 6 § 1 de la Convention, qui est ainsi libellé dans les parties pertinentes : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) » La Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle l’article 6 § 1 n’est pas applicable, en principe, au titre de la notion «droits et obligations de caractère civil», aux litiges des agents publics dont l’emploi est caractéristique des activités spécifiques de l’administration publique dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat ou des autres collectivités publiques.

Selon cette jurisprudence, un exemple manifeste de telles activités est constitué par les forces armées et la police (voir affaire Pellegrin c. France du 8 décembre 1999, §§ 64 à 66, à paraître dans le recueil officiel de la Cour, affaire Frydlender c. France du 27 juin 2000, §§ 31 et suivants, à paraître dans le recueil officiel de la Cour, et affaire S.M. c. France du 18 juillet 2000, § 19, à paraître dans le recueil officiel de la Cour). La Cour constate que le cas d’espèce concerne un litige d’un agent public dont l’emploi de gardien de la paix est caractéristique des activités spécifiques de l’administration publique dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat.

Elle estime, donc, que le présent litige ne porte pas sur un droit ou une obligation de caractère civil. Il s'ensuit que ce grief de la requête est incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention et doit être rejeté, en application de son article 35 §§ 3 et 4. Par ces motifs, la Cour à la majorité,

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente