FIORENZA contre l'ITALIE

SECȚIUNEA 1 DECIZIA CURȚII PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44393/98 prezentată de Rosaria Fiorenza împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 28 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțigaru, judecători și dl O Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 28 martie 1997 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta este un cetățean italian, născut în 1944 și rezident la Roma. Ea este reprezentată în fața Curții de către V. Pittaluga, A. Mezzi și P. Della Porta, avocați la Roma. La 23 februarie 1994, recurenta a depus o acțiune în legătură cu grefa instanței judecătorești din Roma împotriva domnului P., în scopul de a obține o decizie pentru a evita un pericol iminent în apartamentul său, o încercare de conciliere care a eșuat în 1993. La 2 aprilie 1994 s-a stabilit cazul. La 27 aprilie 1994, reclamanta a solicitat o expertiză, care a fost autorizată la 4 mai 1994. La 16 noiembrie 1994, judecătorul judecător al instanței a amânat cauza la data de 5 aprilie 1995, deoarece raportul de experiență nu fusese încă depus la grefă. În ziua următoare, un nou avocat s-a constituit pentru reclamantă, iar domnul s-a constituit în procedură. printr-o ordonanță din data de 17 În aprilie 1995, judecătorul a constatat că nu există niciun pericol iminent și a amânat cazul la 14 februarie 1996. La acea dată părțile și-au prezentat concluziile și, printr-o ordonanță din 19 februarie 1996, instanța de judecată a stabilit un termen de 30 de zile pentru a relua procedura privind fondul. La 22 martie 1996, recurenta a reînceput procedura și l-a numit pe domnul P. în fața instanței judecătorești din Roma pentru a-l obliga la executarea lucrărilor necesare în apartamentul său și pentru a primi repararea daunelor suferite. La 3 decembrie 1997, reclamanta a solicitat cererea de garanție a coproprietății A. și, la 21 decembrie 1997, judecătorul a autorizat-o pe aceasta să se prezinte. La 21 octombrie 1998, avocatul reclamantei a solicitat o trimitere pentru a examina actul de constituire a proprietății și judecătorul a amânat cauza la 30 octombrie 1997, În iunie 1999. Lanțul din 14 iunie 2000 a fost consacrat competenei, iar judecătorul a amânat cauza la 23 octombrie 2000. Potrivit recurentei, durata procedurii, care a avut loc la acea dată de șase ani și opt luni, nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. De asemenea, recurenta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 și consideră că aceasta a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale în sensul acestei dispoziții, din cauza duratei procedurii. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa referitoare la articolul mai sus, în special în ceea ce privește posibilele repercusiuni ale lungimii unei proceduri asupra dreptului garantat prin această dispoziție și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest aspect trebuie, de asemenea, să facă obiectul unei examinări pe fond. Recurenta care se referă la fostul articol 50 din Convenție (noul articol 41), susținând că acest articol recunoaște dreptul la o satisfacție echitabilă în cazul în care sistemul juridic național nu garantează pe deplin drepturile. Întrucât art. 41 nu se aplică decât în cazul constatării încălcării Convenției sau a Protocoalelor sale, rezultă că acest aspect este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. În cele din urmă, recurenta se plânge de încălcarea dreptului la sănătate, susținând că acest drept este recunoscut în mod explicit în mai multe articole și implicit în întreaga convenție. În ceea ce privește acest motiv, Curtea constată că dreptul la sănătate invocat de recurentă nu intră în drepturile garantate de convenție și de protocoalele sale. În consecință, acest motiv al cererii este incompatibil cu dispozițiile convenției și trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLARĂ RECEVABILITATEA CU PRIVIRE LA RĂSPUNSURILE trase de reclamantă cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 23 februarie 1994 în fața instanței judecătorești din Roma, toate mijloacele de fond rezervate care indică cererea IRRECEVABILĂ pentru surplus.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION DE LA COUR

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44393/98

présentée par Rosaria Fiorenza

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28

novembre 2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M.

B. Conforti,

M.

L. Ferrari Bravo,

M.

Gaukur Jörundsson,

M.

R. Türmen,

M.

B. Zupančič,

M.

T. Panțîru,

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 28 mars 1997 et enregistrée le 13

novembre

1998

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante est une ressortissante italienne, née en 1944 et résidant à Rome. Elle est représentée devant la Cour par M

es

V. Pittaluga, A. Mezzi et P. Della Porta, avocats à Rome.

Le 23 février 1994, la requérante déposa un recours en référé au greffe du juge d’instance de Rome à l’encontre de M. P., visant à obtenir une décision pour éviter un danger imminent dans son appartement, une tentative de conciliation ayant échouée en 1993.

La mise en état de l’affaire commença le 2 avril 1994. Le 27 avril 1994, la requérante demanda une expertise, qui fut autorisée le 4 mai 1994. Le 16 novembre 1994, le juge d’instance ajourna l’affaire au 5 avril 1995 car le rapport d’expertise n’avait pas encore été déposé au greffe. Le jour venu, un nouvel avocat se constitua pour la requérante et M. P. se constitua dans la procédure. Par une ordonnance du 17

avril 1995, le juge constata qu’il n’y avait pas un danger imminent et ajourna l’affaire au 14 février 1996. A cette date les parties présentèrent leurs conclusions et, par une ordonnance du 19 février 1996, le juge d’instance fixa un délai de trente jours pour reprendre la procédure concernant le fond.

Le 22 mars 1996, la requérante reprit la procédure et assigna M. P. devant le juge d’instance de Rome afin de le faire condamner à l’exécution de travaux nécessaires dans son appartement et d’obtenir la réparation des dommages subis.

La mise en état de l’affaire commença le 12 mars 1997, date à laquelle un expert prêta serment. Le 3 décembre 1997, la requérante demanda l'appel en garantie de la copropriété A. et, le 21

décembre 1997, le juge autorisa celle-ci à comparaître. Le 21 octobre 1998, l’avocat de la requérante demanda un renvoi afin d’examiner l’acte de constitution de la copropriété et le juge ajourna l’affaire au 30

juin 1999. L’audience du 14 juin 2000 fut consacrée à l’expertise et le juge ajourna l’affaire au 23 octobre 2000.

EN DROIT

1.

Le premier grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 23 février 1994 et était encore pendante au 23 octobre 2000.

Selon la requérante, la durée de la procédure, qui était à cette date de six ans et huit mois, ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

2.

La requérante invoque également l’article 1 du Protocole n° 1 et considère qu’elle a subi une atteinte à son droit au respect de ses biens au sens de cette disposition, en raison de la longueur de la procédure.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence relative à l’article susmentionné et en particulier quant aux répercussions possibles de la longueur d’une procédure sur le droit garanti par cette disposition, et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit aussi faire l’objet d’un examen au fond.

3.

La requérante invoque l’ancien article 50 de la Convention (nouvel article 41), en alléguant que cet article reconnaît le droit à une satisfaction équitable si le système juridique national ne garantit pas entièrement les droits.

L’article 41 n’étant applicable qu’en cas de constat de violation de la Convention ou de ses Protocoles, il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’il doit être rejeté conformément à l’article 35

§

4 de la Convention.

4.

La requérante se plaint, enfin, de la violation du droit à la santé, en alléguant que ce droit est reconnu explicitement en plusieurs articles et implicitement dans toute la Convention.

Quant à ce grief, la Cour constate que le droit à la santé invoqué par la requérante ne rentre pas dans les droits garantis par la Convention et ses Protocoles. Il s'ensuit que ce grief de la requête est incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention et doit être rejeté, en application de son article 35 §§ 3 et 4.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant aux griefs tirés par la requérante de la durée excessive de la procédure engagée le 23 février 1994 devant le juge d’instance de Rome, tous moyens de fond réservés

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael O’Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente