SECȚIUNEA 1 DECIZIA CURȚII PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4443/98 prezentate de Vittoria Grassi împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 28 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțiru, judecători și dl O Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 12 iunie 1997 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta este un cetățean italian, născut în 1940 și rezident la Roma. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Vincenzo Ciaffi, avocat la Roma. Începând cu luna iulie 1992, proprietarii apartamentelelor de sub al ei au început lucrări care au afectat grav apartamentul reclamantei. La 24 iulie 1992, reclamanta a formulat o acțiune cu privire la grefa judecătorului judecător din Palestrina împotriva domnului P. și a domnului P. În aceeași zi, judecătorul a dispus suspendarea imediată a lucrărilor și a stabilit prima ședință la 14 septembrie 1992. În acea zi, judecătorul a fost informat de reclamant că pârâtul nu era executat, a numit un expert și a amânat cauza la 2 Octombrie 1992. La această dată, expertul nu s-a prezentat, judecătorul a numit un alt judecător, care a depus jurământul. După o audiere, printr-o ordonanță din 4 În ianuarie 1993, judecătorul și-a confirmat decizia din 24 iulie 1992, stabilind la 12 februarie 1993 data landului pentru continuarea procedurii cu privire la fond și dispunea o completare de competență. În ziua următoare, judecătorul a amânat cauza la 21 mai 1993. La 26 martie 1995, domnul M., care nu era încă constituită în procedură, a declarat că: notificarea împotriva sa a fost neregulamentară, a prezentat o cerere de declarare a hotărârii din 4 ianuarie 1993 și de avansare a datei la care a fost pronunțată. La 2 aprilie 1993, judecătorul a înaintat această audiere la 30 aprilie 1993. aprilie 1993. Printr-o ordonanță din 18 mai 1993, instanța judecătorului din statul membru a constatat că notificarea fusese executată în mod regulat și a ordonat continuarea procedurii. După o audiere, la 19 noiembrie 1993 domnul M. a solicitat o completare de competență, iar judecătorul din instanță a stabilit data prezentării concluziilor la 18 martie 1994. În ianuarie 1995, unul dintre apărătorii dlui P. l-a informat pe judecător că, la 1 aprilie 1994, părțile au ajuns la o tranzacție. Prin ordonanța din 1 februarie 1995, instanța judecătorului a redeschis punerea în funcțiune și a dispus un supliment de experiență, așa cum l-a solicitat dl. La 19 noiembrie 1993. La 13 aprilie 1995, recurenta a prezentat o cerere de avansare a datei la care a fost încuviințată în instanță. La 19 aprilie 1995, judecătorul a respins cererea respectivă din cauza supraîncărcării rolului. La 30 noiembrie 1995, judecătorul a dispus prezentarea părților în vederea unei soluionări amiabile. În acea zi, judecătorul a constatat voința dlui. (a) să efectueze lucrările conform dispozițiilor actului de tranzacție și să amâne cauza la 21 martie 1996 pentru o verificare a acestora. A doua zi, reclamanta a declarat că dl P. n. nu executase lucrările și judecătorul și-a reînnoit ordinul cu privire la completarea de experiență. Cele trei audieri din 19 September 1996, 13 martie 1997 și 10 iulie 1997 au fost pronunțate în instanță. Prin ordonanța din 22 iulie 1997, judecătorul a fixat data prezentării concluziilor la 20 noiembrie 1997. La data de 19 martie 1998 a fost pronunțat în mod deliberat. printr-o hotărâre din 16 aprilie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 20 aprilie 1998, judecătorul a făcut parțial dreptul la cererea reclamantei. Pe 19 mai 1999 M interjeta apel la tribunalul din Roma. În iulie 1999, la tribunalul din 6 octombrie 1999 și din 17 noiembrie 1999, părțile au solicitat să se țină de cuvânt pentru prezentarea concluziilor și judecătorul l-a fixat la tribunal la data de 10 mai 2000. În ziua următoare judecătorul a amânat cazul la 6 decembrie 2000. Prima cauză a recurentei se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 24 iulie 1992 și este pendinte până în prezent. Potrivit recurentei, durata procedurii, care este de mai mult de opt ani și patru luni nu răspunde la cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputarea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. De asemenea, recurenta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 și consideră că aceasta a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale în sensul acestei dispoziții, din cauza duratei procedurii. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa referitoare la articolul în cauză, în special în ceea ce privește posibilele repercusiuni ale lungimii unei proceduri asupra dreptului garantat prin această dispoziție și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest aspect trebuie, de asemenea, să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară revendicarea, toate mijloacele de fond rezervate. Michael O.Boyle Elisabeth Palm Moduleer Președinte
de la requête n° 44430/98
présentée par Vittoria Grassi
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28
novembre 2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M.
M.
M.
Gaukur Jörundsson,
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 12 juin 1997 et enregistrée le 13
novembre
1998
;
Après avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante est une ressortissante italienne, née en 1940 et résidant à Rome. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Vincenzo Ciaffi, avocat à Rome.
La requérante est propriétaire d’un appartement à Rome. A partir du mois de juillet 1992, les propriétaires des appartements au-dessous du sien commencèrent des travaux qui causèrent d’importants dégâts à l’appartement de la requérante.
Le 24 juillet 1992, la requérante déposa un recours en référé au greffe du juge d’instance de Palestrina à l’encontre de M. P. et M
me
M., visant à obtenir la suspension des travaux effectués par ceux-ci dans l’immeuble afin d’éviter un danger imminent.
Le même jour, le juge ordonna la suspension immédiate desdits travaux et fixa la première audience au 14 septembre 1992. Ce jour-là, le juge ayant été informé par la requérante que les défendeurs ne s’étaient pas exécutés, il nomma un expert et ajourna l’affaire au 2
octobre 1992. A cette date, l’expert ne s’étant pas présenté, le juge en nomma un autre, qui prêta serment. Après une audience, par une ordonnance du 4
janvier 1993, le juge confirma sa décision du 24 juillet 1992, fixa au 12 février 1993 la date de l’audience pour la continuation de la procédure quant au fond et ordonna un complément d’expertise. Le jour venu, le juge ajourna l’affaire au 21 mai 1993.
Le 26 mars 1995, M
me
M., qui ne s’était pas encore constituée dans la procédure, allégua que
la notification à son encontre était irrégulière, présenta une demande tendant à ce que l’ordonnance du 4 janvier 1993 fût déclarée nulle et à ce que la date de l’audience fût avancée. Le 2 avril 1993, le juge avança ladite audience au 30
avril 1993. Par une ordonnance du 18 mai 1993, le juge d’instance constata que la notification avait été régulièrement exécutée et ordonna la continuation de la procédure. Après une audience, le 19 novembre 1993 M
me
M. demanda un complément d’expertise et le juge d’instance fixa la date pour la présentation des conclusions au 18
mars 1994. Le jour venu, l’audience de discussion fut fixée au 19
janvier
1995.A cette date, un des défenseurs de M. P. informa le juge que le 1
er
avril 1994 les parties étaient parvenues à une transaction.
Par une ordonnance du 1
er
février 1995, le juge d’instance rouvrit la mise en état et ordonna un complément d’expertise comme l’avait demandée M
me
novembre 1993. Le 13 avril 1995, la requérante présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût avancée. Le 19 avril 1995, le juge d’instance rejeta ladite demande en raison de la surcharge du rôle. Le 30 novembre 1995, le juge ordonna la comparution des parties en vue d’un règlement amiable. Ce jour-là, le juge constata la volonté de M. P. d’exécuter les travaux comme prévu par l’acte de transaction et ajourna l’affaire au 21
mars 1996 pour une vérification de ceux-ci. Le jour venu, la requérante allégua que M. P. n’avait pas exécuté les travaux et le juge renouvela son ordre concernant le complément d’expertise. Les trois audiences du 19
septembre 1996, du 13 mars 1997 et du 10 juillet 1997 furent consacrées à l’expertise. Par une ordonnance du 22 juillet 1997, le juge fixa la date pour la présentation des conclusions au 20 novembre 1997. L’affaire fut mise en délibéré le 19
mars 1998.
Par un jugement du 16 avril 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 20 avril 1998, le juge fit en partie droit à la demande de la requérante.
Le 19 mai 1999 M
me
M interjeta appel devant le tribunal de Rome. A l’audience du 21
juillet 1999, à l’issu de l’échec de la tentative d’un règlement amiable, le juge reporta l’audience au 6 octobre 1999. Aux audiences du 6 octobre 1999 et du 17 novembre 1999 les parties demandèrent l’audience pour la présentation des conclusions et le juge fixa l’audience au 10 mai 2000. Le jour venu le juge ajourna l’affaire au 6 décembre 2000.
Le premier grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 24 juillet 1992 et est pendante à ce jour.
Selon la requérante, la durée de la procédure, qui est de plus de huit ans et quatre mois ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «
délai raisonnable
» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.
La requérante invoque également l’article 1 du Protocole n° 1 et considère qu’elle a subi une atteinte à son droit au respect de ses biens au sens de cette disposition, en raison de la longueur de la procédure.
La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence relative à l’article susmentionné et en particulier quant aux répercussions possibles de la longueur d’une procédure sur le droit garanti par cette disposition, et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit aussi faire l’objet d’un examen au fond.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
, tous moyens de fond réservés.
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente