CtEDO 26.09.2000 Auto

KADRI c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
26.09.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KADRI c. FRANCE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 41715/98 prezentate de Hocine KADERI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește în septembrie 2000 într-o cameră compusă din W. Fuhrmann, președintele J.-P. Costa, P. Kūris, F. Tulkens, K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, K. Traja, judecători și S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 9 iunie 1998 și înregistrată la 15 iunie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamantul este un resortisant francez, născut în 1929 și rezident în Fontainebleau. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Planchat, avocat în baroul din Paris. Faptele, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În perioada 22 martie - 14 octombrie 1982, reclamantul a făcut obiectul unei verificări aprofundate a situației sale fiscale generale în perioada 1979 - 1981, iar în urma acestor verificări a fost notificat un aviz de redresare la 25 octombrie. 1982 cu taxe din oficiu pe sume de 868 900 FRF (pentru anul 1979), 295 540 FRF (pentru anul 1980) și 969 470 FRF (pentru anul 1981). Un al doilea aviz din 24 ianuarie 1983, în urma unei cereri de justificare din partea administrației fiscale, a dus suma reținută pentru anul 1981 la 2 266 460 FRF. Impozite suplimentare au fost recuperate la 30 septembrie 1983 cu o penalizare de rea-credință de 100 : 931 736 FRF, din care 465 868 FRF pentru anul 1979 ; 239 098 FRF, din care 119 549 FRF pentru 1980 și 1 142 872 FRF, din care 571 436 FRF pentru anul 1981. La 13 martie 1986, reclamantul a depus o plângere administrativă pentru a contesta temeinicia impunerilor suplimentare pe care le-a suportat. În fața tăcerii administrației, acesta sesizează Tribunalul Administrativ de la Versailles la 13 februarie 1987. La 27 aprilie 1988, administrația fiscală a prezentat un memoriu în care și-a exprimat acordul pentru a pronunța o reducere a impozitului de 909 776 FRF pentru anul 1979. La 12 august și 4 septembrie 1992, reclamantul a prezentat un memoriu în replică și apoi un memoriu suplimentar. La 22 martie 1995, reclamantul a prezentat un memoriu la care administrația a răspuns la 27 august 1997. În această ultimă memorare, aceasta a menționat diferite pierderi în anii 1980 și 1981 și a substituit dobânzi de întârziere sancțiunilor cu rea-credință. La 2 ianuarie 1998, reclamantul a trimis o scrisoare grefei instanței care solicita stabilirea unei audieri. Prin hotărârea din 3 martie 1998, notificată la 18 mai, Tribunalul a acceptat parțial cererea reclamantului prin acordarea descărcării de gestiune pentru anumite impuneri contestate și prin reducerea bazei de impozitare pentru anul 1981 la suma de 906 982 FRF. ÎN DREPTcuzația reclamantului privește durata procedurii. Guvernul susține, în principal, că cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției și consideră că, începând cu 27 august 1997, data la care dobânda de întârziere a fost înlocuită cu penalizările, cazul a încetat să mai fie reglementat de materie penală în sensul art. 6 din Convenție. Curtea amintește că, în cadrul sistemului francez, majorările de impozit în caz de lipsă a bunei credințe pun în aplicare o acuzație în sensul articolului 6 alineatul (1), care, prin urmare, se aplică (hotărârea Bendenoun c. Franța din 24 februarie 1994, seria A n 284, p. 20-21, § 46-47). Curtea amintește, de asemenea, că locul proeminent ocupat de dreptul la un proces echitabil într-o societate democratică îl determină să opteze pentru o concepție Belgia din 27 februarie 1980, seria A n 35, p. 23, § 44; Adolf c. Austria din 26 martie 1982, seria A n 49, p. 15, § 30) În acest caz, Curtea trebuie să examineze dacă dispariția penalităților pentru rea-credință, în cursul procedurii, este de natură să facă inaplicabile dispozițiile articolului 6. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că problema sancțiunilor pentru rea-credință constituia un element important al redresărilor intervenite în speță și al întregii proceduri aferente. Or, având în vedere natura În opinia Curții, decăderea acordată în cursul procedurii judiciare (în speță, la 27 august 1997, adică la aproape 14 ani de la recuperarea cu penalități cu rea credință) nu poate fi de natură să elimine aplicabilitatea dispozițiilor articolului 6 din convenție (a se vedea în acest sens cererea n 33634/96, pct. 14.9.99, Secțiunea III). În consecință, excepția ridicată de guvern trebuie respinsă. În fond, guvernul consideră că punctul de plecare al termenului trebuie stabilit la 13 februarie 1987, data sesizării instanței administrative și că perioada care trebuie luată în considerare se încheie la 27 august 1997, data la care au fost acordate daunele reclamantului. Prin urmare, perioada a durat zece ani, șase luni și paisprezece zile. Guvernul recunoaște că această durată nu poate fi explicată nici prin complexitatea cauzei, nici prin comportamentul reclamantului; el se bazează pe înțelepciunea Curții. Reclamantul nu a considerat necesar, ținând cont de ultima concluzie a guvernului, să prezinte observații suplimentare. Curtea amintește că, în materie fiscală, o plângere prealabilă scrisă în fața administrației este etapa indispensabilă înainte de orice acțiune în litigiu și, prin urmare, consideră că procedura preliminară în fața autorității administrative trebuie considerată ca fiind punctul de plecare al perioadei care trebuie luată în considerare (a se vedea mutatis mutandis) , Hotărârea Xc. Franța din 31 martie1992, seria A n 234-C, p. 90, § 31 și Hotărârea Duclos c. Franța din 17 decembrie 1996, Rec., 1996-VI, nr. 25, p. 2180, § 54). Prin urmare, procedura a început cu plângerea prealabilă din 13 martie 1986 și s-a încheiat prin notificarea, la 18 mai 1998, a hotărârii pronunțate la 3 martie 1998 și, prin urmare, a durat 12 ani, două luni și cinci zile. Curtea consideră că, având în vedere criteriile prevăzute de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea de recunoaștere , toate mijloacele de fond rezervate. S. Dolle W. Fuhrmann Grefier Președinte al Secțiunii a Treia DECIZIE [PARTEA A] [FINALE] [Recuperare] [solicitare] nr. 41715/98 reprezentat de Hocine KADRI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află în cadrul MACROBUTTON nomacro [Click și tastează Data] într-o cameră compusă din MACROBUTTON Nomacro [Click și via Alt+S insera camera ex. fF1C] și S. Dolle, graffiter de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 9 iunie 1998 și înregistrată la 15 iunie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-03-27
0,95
AFFAIRE KADRI c. FRANCE
s. 3. Le requérant se plaignait de la durée d’une procédure fiscale et invoquait l’article 6 § 1 de la Convention. 4. La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (a
CtEDO 2000-07-11
0,94
LOUERAT contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 44964/98 présentée par Maurice et Christine LOUERAT contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 juillet 2000 en une
CtEDO 2002-05-14
0,93
ARDEX S.A. contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 53951/00 présentée par ARDEX S.A. contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 14 mai 2002 en une chambre composée de MM.
CtEDO 2002-03-07
0,93
LOUERAT contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 44964/98 présentée par Maurice et Christine LOUERAT contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 7 mars 2002 en une chambre compos
CtEDO 2000-09-26
0,93
L.L. contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 41943/98 présentée par L.L. contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 26 septembre 2000 en une chambre composée de M. W. Fuhrma
Sursă