SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KADRI c. FRANȚA Cerere nr. 41715/98 HOTĂRÂREA STRASBURG 27 martie 2001 DEFINIF 27/06/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră formată din domnii W. Fuhrmann președinte J.-P. Costa, Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 septembrie 2000 și 13 martie 2001, Tribunalul a adoptat această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 41715/95) îndreptată împotriva Franței și al cărei resortisant al acestui stat, dl Hocine Kadri ( Reclamantul este reprezentat de dl Eric Planchat, avocat în baroul din Paris. Guvernul francez (atlée) este reprezentat de agentul său, dl Ronny Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul se plângea de durata unei proceduri fiscale și invoca art. 6 alineatul (1) din Convenție. Cererea a fost transmisă Curții la data de 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11] a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 14 martie 2000, Curtea a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitând să prezinte în scris observații cu privire la admisibilitate și la temeinicia acesteia. Guvernul și-a prezentat observațiile la 31 mai 2000 și reclamantul a răspuns la aceasta la 9 iunie 2000 printr-o decizie din 26 septembrie 2000, camera a declarat cererea admisibilă. În perioada 22 martie - 14 octombrie 1982, reclamantul a făcut obiectul unei verificări aprofundate a situației sale fiscale generale din perioada 1979 - 1981. În urma acestor verificări, la 25 octombrie 1982 i s-a notificat un aviz de redresare, cu taxe din oficiu pe sume de 868 900 FRF (pentru anul 1979), 295 540 FRF (pentru anul 1980) și 969 470. FRF (pentru anul 1981). Un al doilea aviz din data de 24 ianuarie 1983, în urma unei cereri de justificare din partea administrației fiscale, a dus suma reținută pentru anul 1981 la 2 266 460 FRF. La 30 septembrie 1983 au fost recuperate alte taxe cu o penalitate de rea credință de 100: 931 736 FRF, din care a crescut de la 465 868 FRF pentru anul 1979; 239 098 FRF, din care 119 549 FRF pentru 1980 și 1 142 872 FRF, din care 571 436 FRF pentru anul 1981. 10. La 13 martie 1986, reclamantul a depus o plângere administrativă pentru a contesta temeinicia impunerilor suplimentare pe care le-a suportat. În fața tăcerii administrației, acesta sesizează Tribunalul Administrativ de la Versailles la 13 februarie 1987. 11. La 27 aprilie 1988, administrația fiscală a prezentat un memoriu în care și-a exprimat acordul pentru a pronunța o reducere a impozitului de 909 776 FRF pentru anul 1979. La 12 august și 4 septembrie 1992, reclamantul a prezentat un memoriu în replică și apoi o memorare suplimentară. 12. La 22 martie 1995, reclamantul a prezentat un memoriu la care administrația a răspuns la 27 august 1997. În această ultimă memorare, aceasta a menționat diferite defecțiuni în anii 1980 și 1981 și a înlocuit dobânda de întârziere la sancțiunile cu rea credință. 13. La 2 ianuarie 1998, reclamantul a adresat o scrisoare grefei instanței care solicita stabilirea unei instanțe de judecată 14. Prin hotărârea din 3 martie 1998, notificată la 18 mai, tribunalul a acceptat parțial cererea reclamantului prin acordarea descărcării de gestiune pentru anumite impuneri contestate și prin reducerea bazei impozitului pe profit pentru anul 1981 la suma de 906 982 FRF. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 15. Reclamantul denunță durata procedurii în fața Tribunalului Administrativ de la Versailles și declară o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Perioada care trebuie luată în considerare 16. Procedura a început cu reclamația prealabilă din 13 martie 1986 și a fost încheiată prin notificarea, la 18 mai 1998, a hotărârii pronunțate la data de 3 martie a aceluiași an (a se vedea decizia privind admisibilitatea din 26 septembrie 2000) și, prin urmare, a durat douăsprezece ani, două luni și cinci zile. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se efectuează o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Pelicular și Sassi c. Franța din 25 25444/94, CEDO 1999-II, § 67 și, mai recent, Hotărârea J.B. c. Franța din 26 septembrie 2000, nr. 33634/96, § 18. 18. Guvernul recunoaște că durata în litigiu nu poate fi explicată nici prin complexitatea cauzei, nici prin comportamentul reclamantului; el redă înțelepciunea Curții 19. Curtea ia act de declarația guvernului. Curtea consideră că instanța administrativă în cauză nu a dat dovadă de diligența necesară. 20. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. II. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită șase milioane de franci francezi (FRF) din care un milion șase sute de mii pentru prejudiciul material 23. Guvernul consideră că 40 000 FRF ar fi de ajuns pentru a remedia prejudiciul moral, iar în ceea ce privește prejudiciul material, consideră că nu este legat de procedura contencioasă și că, în orice caz, reclamantul avea posibilitatea de a solicita judecătorului administrativ un eventual prejudiciu material, fapt pe care l-a abținut de la a face acest lucru 24. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 alineatul (1) și orice prejudiciu material de care reclamantul ar avea de suferit Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a duratei procedurii în litigiu. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în mod echitabil, astfel cum prevede art. 41, Curtea îi acordă 50 000 FRF în această calitate. Reclamantul solicită 35 880 FRF pentru cheltuielile suportate în scopul procedurii în fața Curții. 26. Guvernul consideră această cerere excesivă. 27. Curtea nu împărtășește opinia guvernului și acordă suma solicitată. Interese moratorii 28. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data d adoptarea prezentei hotărâri este de 4,26% l an. PE CES, CURȚA, LA 2 din Convenție, 50 000 (cinci mii) franci francezi pentru daune morale și 35 880 (treizeci și cinci mii opt sute optzeci de franci) franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 4,26% l an de la expirarea termenului menționat și până la plata Respins, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 27 martie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle w. fuhrmann Modulul Președinte
TROISIÈME SECTION
c. FRANCE
(
Requête n° 41715/98
)
ARRÊT
27 mars 2001
27/06/2001
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.
En l’affaire Kadri c. France,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM W.
Fuhrmann
,
président
,
J.-P.
Costa,
P.
Kūris
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
K.
Jungwiert
,
Sir
Nicolas
Bratza
,
M.
K.
Traja
,
juges
,
et
de
M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 26 septembre 2000 et 13 mars 2001,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n°
41715/98) dirigée contre la France et dont un ressortissant de cet Etat, Mr Hocine Kadri («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 9 juin 1998 en vertu de l’ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
Eric Planchat, avocat au barreau de Paris. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
Ronny Abraham, Directeur des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
3.
Le requérant se plaignait de la durée d’une procédure fiscale et invoquait l’article 6 § 1 de la Convention.
4.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre
1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article
5
§
2 du Protocole n°
11). Elle a été attribuée à la troisième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement).
5.
Le 14 mars 2000, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement en l’invitant à présenter par écrit des observations sur la recevabilité et le bien-fondé de celle-ci. Le Gouvernement a présenté ses observations le 31 mai 2000 et le requérant y a répondu le 9 juin 2000.
6.
Par une décision du 26 septembre 2000, la chambre a déclaré la requête recevable.
I.
7.
Le requérant était gérant de deux sociétés qui exploitaient deux restaurants à Fontainebleau. Ces sociétés firent l’objet de vérifications de comptabilité. Du 22 mars au 14
octobre 1982, le requérant fit l’objet d’une vérification approfondie de sa situation fiscale d’ensemble portant sur les années 1979 à 1981.
8.
A l’issue de ces vérifications, un avis de redressement lui fut notifié le 25 octobre 1982 avec taxations d’office sur des montants de 868
900
FRF (pour l’année 1979), 295
540
FRF (pour l’année 1980) et 969
470
FRF (pour l’année 1981). Un second avis en date du 24 janvier 1983, faisant suite à une demande de justification de la part de l’administration fiscale, porta le montant retenu pour l’année 1981 à 2
266
460
FRF.
9.
Des impositions supplémentaires furent mises en recouvrement le 30
septembre 1983 assorties d’une pénalité de mauvaise foi de 100
%
: 931
736
FRF, dont majoration de 465
868
FRF pour l’année 1979
; 239
098
FRF, dont majoration de 119
549
FRF pour 1980 et 1
142
872
FRF, dont majoration de 571
436
FRF pour l’année 1981.
10.
Le 13 mars 1986, le requérant adressa une réclamation administrative pour contester le bien-fondé des impositions supplémentaires mises à sa charge. Devant le silence de l’administration, il saisit le tribunal administratif de Versailles le 13 février 1987.
11.
Le 27 avril 1988, l’administration fiscale présenta un mémoire dans lequel elle fit valoir son accord pour prononcer une réduction d’impôt de 909
776
FRF au titre de l’année 1979. Les 12 août et 4 septembre 1992, le requérant présenta un mémoire en réplique puis un mémoire complémentaire.
12.
Le 22 mars 1995, le requérant présenta un mémoire auquel l’administration répondit le 27 août 1997. Dans ce dernier mémoire, celle-ci fit état de différents dégrèvements au titre des années 1980 et 1981 et substitua des intérêts de retard aux pénalités de mauvaise foi.
13.
Le 2 janvier 1998, le requérant adressa un courrier au greffe du tribunal demandant la fixation d’une audience.
14.
Par un jugement du 3 mars 1998, notifié le 18 mai, le tribunal fit partiellement droit à la requête du requérant en accordant la décharge de certaines impositions contestées et en réduisant la base de l’impôt au titre de l’année 1981 à la somme de 906
982
FRF.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
15.
Le requérant dénonce la durée de la procédure devant le tribunal administratif de Versailles et allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
A.
Période à prendre en considération
16.
La procédure a débuté par la réclamation préalable en date du 13
mars 1986 et s’est terminée par la notification, le 18 mai 1998, du jugement rendu le 3 mars de la même année (voir la décision sur la recevabilité du 26 septembre 2000). Elle a donc duré douze ans, deux mois et cinq jours.
B.
Sur l’observation de l’article 6 § 1 de la Convention
17.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Pélissier et Sassi c. France du 25
mars 1999 [GC], n° 25444/94, CEDH 1999-II, § 67, et plus récemment, l’arrêt
J.B. c. France
du 26 septembre 2000, n° 33634/96, § 18).
18.
Le Gouvernement admet que la durée litigieuse ne peut être expliquée ni par la complexité de l’affaire ni par le comportement du requérant
; il s’en remet à la sagesse de la Cour.
19.
La Cour prend acte de la déclaration du Gouvernement. Elle considère que la juridiction administrative concernée n’a pas fait preuve de la diligence requise.
20.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
22.
Le requérant réclame six millions de francs français (FRF) dont un million six cent mille au titre du préjudice matériel.
23.
Le Gouvernement estime que 40 000 FRF suffirait à réparer le préjudice moral. Quant au préjudice matériel, il considère qu’il n’est pas lié à la procédure contentieuse et qu’en tout état de cause, le requérant avait la possibilité de réclamer au juge administratif l’indemnisation d’un éventuel préjudice matériel, ce qu’il s’est abstenu de faire.
24.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation de l’article 6 § 1 et un quelconque dommage matériel dont le requérant aurait à souffrir
et rejette en conséquence les prétentions de ce dernier à ce titre. En revanche, la Cour juge que le requérant a subi un tort moral du fait de la durée de la procédure litigieuse. Compte tenu des circonstances de la cause et statuant en équité comme le veut l’article
41, elle lui octroie 50
000
FRF à ce titre.
B.
Frais et dépens
25.
Le requérant réclame 35 880 FRF au titre des frais exposés pour les besoins de la procédure devant la Cour.
26.
Le Gouvernement considère cette demande excessive.
27.
La Cour ne partage pas l’opinion du Gouvernement et accorde la somme réclamée.
C.
Intérêts moratoires
28.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en France à la date d
’
adoption du présent arrêt est de 4,26
% l
’
an.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l’UNANIMITÉ,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 50 000 (cinquante mille) francs français pour dommage moral, et 35 880 (trente-cinq mille huit cent quatre-vingts) francs français pour frais et dépens,
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 4,26
% l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
, à l’unanimité, la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
27 mars 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
w. fuhrmann
Greffière
Président