AFFAIRE CHARLES c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

10.07.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CHARLES c. FRANCE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CHARLES c. FRANȚA (solicitarea nr. 41455/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 iulie 2001 DEFINITIVF 10/10/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Charles c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaudes președintele J.-P. Costa, Kūris Tulkens K. Jungwiert H.S. Greve Ugrekhelidze judecători Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 august 2000 și 19 iunie 2001, rend la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se găsește o cerere (nr. 41145/95) îndreptat împotriva Republicii Franceze și dintre care doi resortisanți, dl Raymond Charles și dl Fernande Charles ( Reclamanții sunt reprezentați de domnul Jean-Alain Blanc, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Guvernul francez ( noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Prin decizia din 29 august 2000, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au depus observații scrise pe fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). În 1979, asociația a cedat restul drepturilor sale asupra acestei proprietăți comune comunei Bourdeisones (în fața tribunalului de mari instanțe din Périgéous). Locatorii au atribuit asociația, comuna și reclamanții în fața tribunalului de mare instanță din Périgous; ei au solicitat încetarea contractului de închiriere pentru neîntreținerea proprietății și au solicitat despăgubiri. printr-o hotărâre din 13 În noiembrie 1990, Tribunalul a declarat că acțiunea este inadmisibilă în acest sens, fiind îndreptată împotriva reclamanților (pe motiv că, fiind subînchiriati, ei nu aveau nici o legătură de drept cu cei din jur), resilia contractul de închiriere emfiteotică și a condamnat asociația, precum și municipalitatea să plătească o despăgubire acestora din urmă. În fața instanței de apel din Bordeaux 10. Comuna și asociația sesizează instanța de apel a lui Bordeaux ; asocierea a fost în special garantată de către solicitanți de condamnări care ar putea fi pronunțate împotriva sa în beneficiul locatorilor. Printr-o hotărâre din 25 februarie 1993, Curtea de Apel a confirmat rezilierea contractului de închiriere și, printre altele, a condamnat municipalitatea și asociația să plătească anumite sume locatorilor, iar reclamanții să ridice asocierea condamnărilor sale la 400 000 FRF. În fața Curții de Casație 11. La 5 mai 1993, reclamanții au solicitat asistență judiciară în scopul de a fi în măsură să se ocupe de casare. Aceștia și municipalitatea au depus o declarație de recurs la 10 mai 1993; aceștia au emis un memoriu amplificativ la 30 septembrie 1993. La 2 decembrie 1993, biroul de asistență judiciară din apropierea Curții de Casație a acordat asistență judiciară reclamanților. 12. La 14 ianuarie 1994, susținând că municipalitatea și tribunalele din Bordeaux nu au executat arestarea instanței judecătorești din Bordeaux, au solicitat primului președinte al Curții de Casație să pună în aplicare art. 1009-1 din noul Cod de procedură civilă și să retragă recursul din rol. La 18 mai 1994, primul președinte al Curții de Casație a ordonat retragerea rolului de membru al Curții de Casație. la data de 8 iunie 1994, Consiliul reclamanților a adresat o scrisoare primului președinte, solicitându-i să confirme că aceasta nu se referă la recurs decât în acest sens din partea comunei. ; a precizat că, în opinia sa, nu putea fi altfel, în măsura în care reclamanții primiseră ajutorul juridic total și erau în legalitatea absolută a executării sentințelor pronunțate împotriva lor. La 2 martie 1995, Consiliul reclamanților și-a reînnoit cererea. La 23 martie 1995, el a fost informat cu privire la ceea ce va fi discutat la 24 mai 1995. În noiembrie 1995, când nu i s-a comunicat nicio decizie, el și-a exprimat îngrijorarea în scris la primul președinte, care nu i-a răspuns. El a scris din nou la 8 februarie 1996, dar nu a obținut mai multe răspunsuri. La 8 august 1996, s-a anunțat că cererea va fi revizuită la 18 decembrie 1996 13. Printr-o ordonanță din 29 ianuarie 1997, primul președinte a constatat că, deși și-au formulat recursul prin același act ca și comunele, instanțele nu aveau un interes comun cu aceasta, pe care o avea în vedere fără indivizibilitate între cele două recursuri și, prin urmare, recursul celor din urmă nu a fost afectat de retragerea rolului recursului comunei. ; a precizat în mod expres că ordonanța din 18 mai 1994 nu se referă la recursul reclamanților și că recursul respectiv era înscris în rolul14 printr-o hotărâre din 18 februarie 1998, a treia cameră civilă a Curții de Casație găzduiește recursul reclamanților. Drept intern relevant 15. art. 1009-1 din noul Cod de procedură civilă dispunea (versiune anterioară Decretului nr. 99-131 din 26 februarie 1999) În afara domeniilor în care recursul împiedică executarea hotărârii atacate, primul președinte poate, la cererea pârâtului și după ce a primit avizul procurorului general și al părților, să decidă retragerea rolului unei cauze în cazul în care reclamantul nu justifică executarea hotărârii atacate, cu excepția cazului în care se constată că executarea ar fi de natură să producă consecințe vădit excesive. ... ÎN DREPTUL 16. Reclamanții se plâng de durata procedurii în fața Curții de Casație. Ei invocă mai multe încălcări ale art. 6 alin. (1) din Convenție, conform căruia 1. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 17. Guvernul subliniază că litigiul prezenta o anumită complexitate în măsura în care se referea la un contract de închiriere emfiteotică care a dat naștere altor două convenții, referitoare la cesiunea de închiriere și la subînchirierea imobilului. Acesta reamintește că, în materie civilă, comportamentul părților este esențial pe termen scurt, au inițiativa de a conduce instanța, dar declară că, în acest caz, nu face apel la nici o observație specială. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, guvernul recunoaște că procedura a cunoscut anumite termene de latență În special, primul președinte al Înaltei Instanțe nu a pronunțat decât la 29 ianuarie 1997 cu privire la cererea de interpretare a ordonanței sale din 18 mai 1994, depuse de reclamanți la 2 martie 1995. 18. Reclamanții reamintesc că numai durata procedurii este în discuție în fața Curții de Casație, care ar rezulta din întârzierea procedurii de retragere a rolului (trei ani și 15 zile, între cererea de retragere din 14 ianuarie 1994 și ordonanța primului președinte din 29 ianuarie 1997). 19. Curtea constată că procedura în fața Curții de Casație a început la 10 mai 1993 (data declarației de recurs) și se încheie la 18 februarie 1998 (data pronunțării hotărârii Curții de Casație). Prin urmare, aceasta a durat un pic mai mult de patru ani și nouă luni. Comisia reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri s . apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43 CEDH 2000). În speță, Comisia consideră că procedura nu prezenta o complexitate juridică specială și că reclamanții nu pot fi declarați răspunzători pentru nicio întârziere. 1997 privind cererea de interpretare a ordonanței sale din 18 mai 1994, depuse de solicitanți la 2 martie 1995. Potrivit Curții, această durată este cu atât mai puțin compatibilă cu cerințele articolului 6 1 faptul că instanța înaltă jurisdicție sau instanță care a început cel mai târziu în 1990 în fața instanței de Mare Instanță de Perigous. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 20. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 21. Reclamanții solicită 80 000 FRF pentru daune morale 22. Guvernul este dispus să plătească reclamanților 25 000 FRF. 23. Curtea consideră că reclamanții au suferit o eroare morală certă din cauza duratei procedurii. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în mod echitabil în conformitate cu art. 41, Curtea le acordă 35 000 FRF în acest sens. Reclamanții solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate de aceștia în fața Curții, adică 19 136 FRF TTC; aceștia prezintă o notă de plată. 25. Guvernul se declară pregătit să ramburseze cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții sub rezerva justificării acestora. 26. Constatând că cererile recurentelor pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată sunt justificate în mod corespunzător printr-o notă de cauză, Curtea îi revine în totalitate. Interese moratorii 27. Rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% l an. PE CES CESUL, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: 35 000 (trente cinci mii) franci francezi pentru daune morale și 19 136 (zece mii o sută treizeci și șase) franci francezi pentru cheltuieli și că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 4,26% l an de la expirarea termenului menționat și până la plata înapoiată, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 10 iulie 2001 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle L. L. Loucles Grefier Președinte