CtEDO 26.09.2000 Auto

AFFAIRE J.B. c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
26.09.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE J.B. c. FRANCE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA J.B. c. FRANȚA (solicitarea nr. 33634/96) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 septembrie 2000 DEFINITIVF 17/01/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Loucaide președinte J.-P. Costa Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza H.S. Greve judecători Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 14 septembrie 1999 și 5 septembrie 2000, Renunță la hotărârea care a fost adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 33634/96) îndreptată împotriva Franței și al cărei resortisant al acestui stat, J.B. ( Prin scrisoarea din 9 iunie 2000, grefa a fost informată cu privire la decesul reclamantului. Soția sa, de naționalitate franceză, născută în 1949 și-a exprimat intenția de a continua acțiunea și de a fi reprezentată de dl Bouceffa, avocat în barou din Orleans. Invocând la art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri în cadrul unui control fiscal și al urmărilor sale. La 3 decembrie 1997, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitând la prezentarea în scris a observațiilor privind admisibilitatea și temeinicia motivului întemeiat pe durata procedurii și a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus. Guvernul și-a prezentat observațiile la 7 aprilie 1998 și reclamantul a răspuns la aceasta la 10 iunie 1998. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului 11 la Convenție (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). La 14 septembrie 1999, Curtea a declarat restul cererii admisibile. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L La 10 decembrie 1984, i-au fost notificate avize de redresare cu privire la aceste venituri în litigiu, precum și la dobânzile de împrumut și la pensiile alimentare. O parte dintre redresări au făcut obiectul unei reduceri, însă administrația fiscală a continuat verificarea solicitând o serie de clarificări sau justificări reclamantului. La 26 septembrie 1985, verificatorul a solicitat noi justificări. La 9 decembrie 1985, reclamantului i s-a notificat un nou aviz de redresare, inclusiv taxe din oficiu pentru 87 000 de franci (pentru anul 1981), 378 000 de franci (pentru anul 1982) și 771 de franci. 200 de franci (pentru anul 1983), precum și redundanții sumelor deduse de reclamant pentru anii controlați. În plus, reclamantul a fost informat cu privire la faptul că rechemările fiscale ar putea fi însoțite de penalități cu rea credință în ceea ce privește taxele din oficiu (de la 30 la 100% în plus la data notificării) și de dobânzi de întârziere pentru surplus. Prin scrisorile din 21 aprilie 1986, administrația fiscală a confirmat aceste redresări și i-a notat că i-au fost impuse sancțiuni pentru lipsa de bună-credință în ceea ce privește impozitele din oficiu. La 26 noiembrie 1986, reclamantul a prezentat o reclamație administrativă care a fost respinsă prin decizia din 11 martie 1988, notificată la 16 martie 1988. La 27 mai 1988, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Orleans. Hotărârea Serviciilor Impozitare și-a depus memoriul la 13 ianuarie 1989. Prin hotărârea din 8 octombrie 1992, notificată la 6 noiembrie 1992, Tribunalul Administrativ din Orleans a acordat parțial dreptul la cererea reclamantului prin acordarea descărcării de gestiune pentru suplimentarea impozitelor în anul 1981, pe motiv că procedura de impozitare din oficiu nu putea fi utilizată în mod regulat în absența unei disproporții semnificative între veniturile declarate și creditele înscrise în contul contribuabilului. Cererea reclamantului a fost respinsă pentru surplus. 11. La 6 ianuarie 1993, reclamantul a solicitat această hotărâre pentru a contesta taxele pe care le avea în sarcina sa. Într-o memorare suplimentară, reclamantul a invocat la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 19 august 1994, administrația fiscală a decis să acorde o reducere de 256060 de franci în ceea ce privește penalitățile impuse în plus față de taxele din oficiu pentru anii 1982 și 1983 13. Prin hotărârea din 22 decembrie 1994, notificată la 27 ianuarie 1995, Curtea Administrativă de Apel de la Nantes a respins cererile reclamantului, după ce a constatat, în special, reducerea acordată de administrația fiscală pentru penalitățile cu rea-credință prin înlocuirea acestora cu penalități de întârziere. Reclamantul a formulat un recurs în fața Consiliului de Stat, invocând nulitatea hotărârii din cauza denaturării faptelor și a încălcării dispozițiilor Cărții procedurilor fiscale. 14. Prin decizia din 15 aprilie 1996, notificată la 2 mai 1996, comisia de trimitere a recursului la recurs a respins recursul reclamantului. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 15. Reclamantul denunță durata procedurii în fața instanțelor administrative și invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Perioada care trebuie luată în considerare 16. Guvernul a stabilit începutul procedurii la 6 ianuarie 1993, data la care reclamantul s-ar fi plâns în mod expres de sancțiunile pentru rea credință în fața instanței administrative de apel a cetățenilor și consideră, de asemenea, că procedura s-a încheiat la 19 august 1994, data la care au fost acordate despăgubiri reclamantului. Pe de altă parte, Tribunalul consideră că cauza sa a durat aproape 12 ani. 17. Curtea reamintește că a considerat că aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din Convenția asupra întregului proces în litigiu nu avea dubii. (a se vedea decizia privind admisibilitatea din 14 septembrie 1999). În aceste condiții, perioada care trebuie luată în considerare a început la 26 noiembrie 1986, când reclamantul a depus o plângere administrativă la administrația fiscală (a se vedea mutatis mutandis, Franța din 17 decembrie 1996, Rec., 1996-VI, nr. 25, p. 2180, § 54) și s-a încheiat la 2 mai 1996, data notificării hotărârii Consiliului din 17 decembrie 1996; prin urmare, a durat nouă ani, cinci luni și șase zile. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se efectuează o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Pelicular și Sassi c. Franța din 25 Martie 1999 [GC], nr. 25444/94, CEDO 1999-II, § 67. 19. Este suficient ca Curtea să ridice termenele stabilite, pe de o parte, de administrația fiscală în cursul fazei prealabile acțiunii în litigiu (un an și aproape patru luni) și, pe de altă parte, Tribunalul Administrativ din Orleans pentru a-și pronunța judecata (aproape patru ani și jumătate) pentru a constata existența unei necunoașteri a cerințelor prevăzute la art. 6 alineatul (1). În orice caz, având în vedere durata generală a procedurii, Curtea este de părere că procedura în cauză nu a îndeplinit cerințele termenului rezonabil garantat prin art. 6 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, a existat o încălcare a acestui articol. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită, în orice caz, sumele solicitate de administrația fiscală, fie în momentul depunerii cererii, de aproape 2 000 000 de franci francezi (FRF 22. Fără a aduce atingere lipsei de precizie a reclamațiilor reclamantului, Curtea consideră că acesta din urmă a suferit o eroare morală certă ca urmare a duratei procedurii în litigiu. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în echitate, astfel cum prevede art. 41, aceasta îi acordă 40 000 FRF în acest sens. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,74% l an. de aceste motive, Curtea, în l Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 40 000 (cca o mie) de franci francezi pentru prejudicii morale că această sumă va crește cu o dobândă simplă cu 2,74% l an de la expirarea termenului menționat și până la plata Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 26 septembrie 2000 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Dolle L. Loucaide Module Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-11-14
0,96
AFFAIRE P.V. c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE P.V. c. FRANCE ( Requête n° 38305/97 ) ARRÊT STRASBOURG 14 novembre 2000 DÉFINITIF 04/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2000-07-18
0,95
AFFAIRE S.M. c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE S.M. c. LA FRANCE (Requête n° 41453/98) ARRÊT STRASBOURG 18 juillet 2000 DÉFINITIF 18/10/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2000-09-26
0,95
AFFAIRE GARCIA c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE GARCIA c. FRANCE (Requête n° 41001/98) ARRÊT STRASBOURG 26 septembre 2000 DÉFINITIF 26/12/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. En l’affaire Garcia c.
CtEDO 2000-03-21
0,95
AFFAIRE CASTELL c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE CASTELL c. FRANCE (Requête n° 38783/97) ARRÊT STRASBOURG 21 mars 2000 DÉFINITIF 21/06/2000 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2000-11-28
0,95
AFFAIRE THURIN c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE THURIN c. FRANCE ( Requête n° 32033/96 ) ARRÊT STRASBOURG 28 novembre 2000 DÉFINITIF 28/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. En l’affaire Thurin c.
Sursă