SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44381/98 prezentate de Renata Raffa împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 septembrie 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele A.B. Baka, B. Conforti, G. Bonello, domnul Fischbach, domnul Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, judecători și E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 23 aprilie 1994 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta este un cetățean italian, născut în 1966 și rezident la Vibo Valentia. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Bruno Anello, avocat la Vibo Valentia. La 21 februarie 1992, recurenta l-a numit pe domnul T., proprietarul unui apartament deasupra magazinului său, în fața tribunalului din Vibo Valentia, pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a infiltrărilor de apă. La data de 30 noiembrie 1992, reclamanta a solicitat audierea martorilor și numirea unui expert, iar judecătorul a ordonat ca dosarul să primească o expertiză deja executată în favoarea reclamantei. La 22 martie și 10 mai 1993, reclamanta a insistat în cererile sale. La 12 iulie 1993, părțile au solicitat o trimitere. La 20 ianuarie 1994, părțile au insistat în cererile lor și, printr-o ordonanță din 4 februarie 1994, judecătorul a aprobat audierea martorilor și a amânat cauza la 16 iunie 1994. 1994, data la care părțile au solicitat o rejudecare. La proces prevăzut pentru 1 decembrie 1994 nu a avut loc. 26 ianuarie 1995 a avut loc: audierea unui martor. Pe 6 În aprilie 1995, judecătorul a reportat din oficiu cauza la 8 iunie 1995. Această instanță nu a avut loc. Prin ordonanța din 29 ianuarie 1996, judecătorul a dispus comunicarea părților unei decizii a președintelui Tribunalului privind mutația judecătorului de punere în funcțiune și a amânat cauza la 27 mai 1996. printr-o ordonanță din 6 iunie 1996, judecătorul a numit un expert. La 18 noiembrie 1996, părțile au solicitat o exmatriculare, iar audierile din 17 februarie și 21 aprilie 1997 au fost amânate deoarece expertul nu era prezentat. Judecătorul a fixat la cinã la 29 La 8 iulie 1997, recurenta a prezentat o cerere de avansare a datei la care a fost încuviințată și în ziua următoare instanei a respins cererea. La data de 29 septembrie 1997 care a fost amânată la 9 februarie 1998, la 14 octombrie 1997 reclamanta a prezentat din nou o cerere de avansare a datei la care a fost încununat . Judecătorul a înaintat data de 10 noiembrie 1997. La 10 noiembrie 1997, judecătorul a numit un nou expert, primul fiind plecat între timp la pensie. La 26 ianuarie 1998, acesta a depus jurământul. La 4 mai 1998, părțile au solicitat o trimitere în vederea examinării raportului de expertiză depus între timp la grefă. La 16 noiembrie 1998, părțile au solicitat o trimitere și judecătorul a amânat cauza la 25 Ianuarie 1999. Cele două audieri care au avut loc la 19 aprilie și 24 mai 1999 au fost dedicate examinării suplimentare a instanței de judecată și audierii martorilor. Următoarea audiere a fost stabilită la 5 iulie 1999. La o dată nespecificată, în urma atribuirii cauzei la colegiul de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (sezione stralcio) ), președintele a numit un nou judecător pentru punerea în funcțiune. Următoarea ședință a fost stabilită la 31 ianuarie 2000. Această audiere a fost amânată din oficiu la 15 mai 2000. În ziua următoare, judecătorul a amânat cazul la 10 iulie 2000, deoarece grefa nu a comunicat avocaților data audierii. Hotărârea recurentei se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 21 februarie 1992 și era încă în curs de desfășurare la 10 iulie 2000. Potrivit recurentei, durata procedurii, care este de mai mult de opt ani și patru luni, pentru o instanță, nu răspunde la cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și care intră în litigiul pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte
de la requête n° 44381/98
présentée par Renata Raffa
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28
septembre 2000 en une chambre composée de
M.
C.L. Rozakis,
président
,
M.
A.B. Baka,
M.
M.
M.
M
me
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 avril 1994 et enregistrée le 13
novembre
1998
;
Après avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante est une ressortissante italienne, née en 1966 et résidant à Vibo Valentia. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Bruno Anello, avocat à Vibo Valentia.
Le 21 février 1992, la requérante assigna M. T., propriétaire d’un appartement au-dessus de son magasin, devant le tribunal de Vibo Valentia afin d’obtenir réparation des dommages subis suite à des infiltrations d’eau.
L’instruction de l’affaire commença le 13 avril 1992, date à laquelle le juge autorisa la mise en cause de la firme P., qui avait réalisé des travaux dans l’appartement de M. T. Celle-ci se constitua le 13 juillet 1992. Le 30 novembre 1992, la requérante demanda l’audition de témoins et la nomination d’un expert et le juge ordonna de verser au dossier une expertise déjà exécutée en faveur de la requérante. Les 22 mars et 10 mai 1993, la requérante insista dans ses demandes. L’audience prévue pour le 31 mai 1993 fut reportée d’office au 7
juin 1993, date à laquelle la firme P. demanda également l’audition de témoins.
Le 12 juillet 1993, les parties demandèrent un renvoi. Le 20 janvier 1994, les parties insistèrent dans leurs demandes et, par une ordonnance du 4 février 1994, le juge admit l'audition des témoins et ajourna l’affaire au 16 juin 1994. Cette audience se tint le 23
juin
1994, date à laquelle les parties demandèrent un renvoi. L’audience prévue pour le 1
er
décembre 1994 ne se tint pas. Le 26 janvier 1995 eut lieu l’audition d’un témoin. Le 6
avril 1995, le juge reporta d’office l’affaire au 8 juin 1995. Cette audience n’eut pas lieu. Par une ordonnance du 29 janvier 1996, le juge ordonna la communication aux parties d’une décision du président du tribunal concernant la mutation du juge de la mise en état et ajourna l’affaire au 27 mai 1996. Par une ordonnance du 6 juin 1996, le juge nomma un expert.
Le 18 novembre 1996, les parties demandèrent un renvoi et les audiences des 17
février et 21 avril 1997 furent reportées car l’expert ne s’était pas présenté. Le juge fixa l’audience suivante au 29
septembre 1997. Le 8 juillet 1997, la requérante présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût avancée et le jour d’après le juge rejeta ladite demande. L’audience du 29 septembre 1997 ayant été reportée au 9
février
1998, le 14
octobre 1997 la requérante présenta à nouveau une demande tendant à ce que la date de l’audience fût avancée. Le juge avança la date au 10
novembre 1997.
Le 10 novembre 1997, le juge nomma un nouvel expert le premier étant entre-temps parti à la retraite. Le 26 janvier 1998, celui-ci prêta serment. Le 4 mai 1998, les parties demandèrent un renvoi afin d’examiner le rapport d’expertise entre-temps déposé au greffe. Le 16 novembre 1998, les parties demandèrent un renvoi et le juge ajourna l’affaire au 25
janvier 1999. Les deux audiences qui se tinrent le 19
avril
et le 24 mai 1999 furent consacrées à l'examen complémentaire de l’expertise et à l’audition des témoins. L'audience suivante fut fixée au 5
juillet 1999.
A une date non précisée, suite à l’attribution de l’affaire au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes (
sezione stralcio
), le président nomma un nouveau juge de la mise en état. L'audience suivante fut fixée au 31 janvier 2000. Cette audience fut reportée d'office au 15 mai 2000. Le jour venu, le juge ajourna l'affaire au 10
juillet 2000 car le greffe n'avait pas communiqué aux avocats la date de l'audience.
Le grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 21 février 1992 et était encore pendante au 10 juillet 2000.
Selon la requérante, la durée de la procédure, qui est de plus de huit ans et quatre mois, pour une instance, ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «
délai raisonnable
» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
, tous moyens de fond réservés.
Erik Fribergh
Christos Rozakis
Greffier
Président