UTHKE v. POLAND

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 48684/99 de Anna UTHKE împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă la 28 septembrie 2000 în calitate de Cameră compusă din G. Ress, Președintele A. Pastor Ridruejo, L. Caflisch, J. Makarczyk, V. Butkevych, J. Hedigan, dna S. Botoucharova, judecători [Notă1] și V. Berger, grefierul secțiunii Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 7 decembrie 1998 și înregistrată la 9 iunie 1999, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul este un național polonez, născut în 1924 și locuiește în Čowicz, Polonia. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unei apartamente situate în Varșovia, la strada 73 Różana. În 1992, reclamantul a depus la Curtea de district din Varșovia o cerere de expulzare împotriva doi dintre chiriașii ei, care se pare că nu aveau niciun titlu legal în apartament. În 1993 au fost desfășurate audieri la următoarele date: 24 martie, 6 și 18 mai, 16 și 21 iunie, 16 iulie, 12 august, 24 septembrie, 20 octombrie, 17 și 30 noiembrie și 21 decembrie. La 24 martie 1994, administrația de locuințe Mokotów, în răspuns la o cerere depusă de instanță, i-a informat că procedurile administrative au fost înființate la cererea locatorilor T.M. și S.P. care au solicitat să aibă drepturile lor de locație, aparent originare din decizii administrative, confirmate. La date neespecificate acuzate T.M. a apelat la Curtea Administrativă Supremă împotriva deciziei administrative prin care autoritățile relevante au întrerupt procedura în care ea a solicitat acordarea unei decizii administrative de acordare a drepturilor sale administrative de locație. De asemenea, la o dată neespecificată acuzată S.P. La 14 aprilie 1994, Curtea a continuat procesul până la sfârșitul procedurii administrative instituite de inculpați și, mai târziu, prin decizia din 14 iulie 1994, a refuzat reluarea procedurii. La 28 iulie 1994, reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii. Procesul a fost transmis Curții Regionale la 25 august 1995. Acțiunea a fost respinsă la 28 decembrie 1994 de Curtea Regională de Varșovia. La 1 aprilie 1995, Oficiul de Administrare de Stat al Caselor private a transferat conducerea casei la solicitant. La 23 august 1995, Curtea de District din Varșovia a refuzat următoarea cerere a reclamantului de a relua procedurile rămase, deoarece procedurile administrative privind drepturile administrative de locație ale chiriașilor ei nu au ajuns la sfârșit și au rămas suspendate în fața Curții Supreme de Administrație. La 30 august 1995, reclamantul s-a plâns la Președintele Curții de District cu privire la durata excesivă a procedurii. La 29 ianuarie 1996, Curtea Supremă Administrativă a respins un recurs depus de T. M. împotriva unei decizii prin care a fost refuzată să fie acordată, prin intermediul unei decizii administrative, dreptul la o închiriere a apartamentului în cauză. La 29 august 1996, Curtea de District din Varșovia a refuzat să relueze procedurile renunțate, deoarece al doilea inculpat S. P. a interzis apelul împotriva hotărârii administrative de primă instanță din cauza sa din 10 iunie 1996. Reclamantul a depus apel împotriva acestei decizii în fața Curții Regionale de Varșovia. Prin scrisoarea din 19 noiembrie 1996, președintele Curții Regionale a informat reclamantul, în răspuns la plângerea sa, că durata procedurii a fost cauzată de faptul că procedurile administrative privind drepturile la locuință ale S.P. au rămas încă în așteptare. Se pare că, la o dată neespecificată ulterior, procedurile în acest caz au fost reluate. Într-o scrisoare din 1 iulie 1997, președintele Diviziei Civile a Curții de District a informat reclamantul, în răspunsul la plângerea sa din 4 iunie 1997, că procedura în cazul ei nu a dezvăluit o lungime excesivă. O audiere care urmează să se desfășoare la 3 iulie 1997 a fost suspendată în timp ce convocarea la T.M. a inculpatului nu a fost deservită în mod corespunzător la el. Într-o scrisoare din 7 iulie 1997, președintele Curții de District a informat reclamantul că acțiunea ar ajunge cel mai probabil la sfârșit în cadrul audierii programate pentru 16 octombrie 1997, deoarece luarea probelor a fost aproape finalizată. În 1997 reclamantul solicită Ombudsmanului să intervină în cazul ei. Ombudsmanul, printr-o scrisoare din 12 noiembrie 1997, i-a informat că nu are competența de a interveni în cazurile civile în așteptare în ceea ce privește fondul. Cu toate acestea, întrucât reclamanta s-a plângut de lungimea excesivă a procedurii, Ombudsmanul a solicitat președintelui Curții de District să-i furnizeze informații cu privire la proceduri. În răspuns, Ombudsmanul a fost informat că procedurile erau pe cale de a fi încheiate, deoarece luarea probelor a fost finalizată și doar părțile trebuiau să fie interogate. La 18 noiembrie 1997, Curtea Supremă de Administrație a respins un recurs depus de al doilea inculpat S.P. împotriva unei hotărâri administrative prin care au fost întrerupte procedurile inițiate la cererea sa de decizie administrativă, care dau naștere unui contract de locație. Curtea a considerat că aceste proceduri trebuie întrerupte ca în temeiul Actului de locație din 1994 contractele de locație stabilite prin intermediul deciziilor administrative au încetat să existe. Curtea a observat, de asemenea, că, în temeiul dispozițiilor juridice aplicabile, orice litigiu privind existența și domeniul de aplicare al drepturilor de locație a fost introdus în instanțe civile. La 23 martie 1998 și 7 iulie 1998, au fost suspendate ședințele, deoarece instanța nu a primit o confirmare poștală a faptului că citațiile au fost notificate în fața inculpaților. La 8 iulie 1998, reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii în favoarea Ministerului Justiției. Următoarea ședință a fost programată pentru 8 octombrie 1998 și înainte de 5 august 1998, instanța a primit confirmarea poștală că citațiile au fost în mod corespunzător prelucrate pentru inculpați. Într-o scrisoare din 5 august 1998, președintele Curții de District a declarat, ca răspuns la plângerea reclamantului cu privire la caracterul prolungat al procedurii, că nu putea împărtăși pe deplin opinia reclamantului. La 16 octombrie 1998, reclamantul s-a plâns la ministrul Afacerilor Interne în legătură cu durata excesivă a procedurii. La 20 octombrie 1998, reclamația ei a fost transmisă la Ministerul Justiției. La 22 octombrie 1988, o plângere similară, depusă la Biroul Consiliului de Miniștri, a fost transmisă la același Minister. La 7 ianuarie 1999, acuzatul S.P. depus la Curtea de district din Varșovia o cerere de a afirma un drept de posesie adversă a apartamentului litigiu. Aparent, în aceeași zi, el a depus la aceeași instanță o cerere de reluare a procedurii cu privire la cererea de evacuare a reclamantului, în care audierea trebuie să fi fost închisă anterior, susținând că rezultatul procedurii noi inițiate a fost decisiv pentru procedura de evacuare, care trebuia să rămână din nou. La o dată mai târziu, audierile din cauza expulzării au fost redeschise. La 7 aprilie 1999, Curtea de district din Varșovia a continuat procedura de expulzare până la sfârșitul procedurii instituite de inculpatul S. P. cu privire la afirmația de a afirma un drept de posesiune adversă și a întrerupt procedura în legătură cu T. M., deoarece reclamantul și-a retras reclamația de expulsie. La 20 mai 1999, Curtea Regională de Varșovia a respins recursul reclamantului împotriva acestei decizii. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge, fără a invoca nici o dispoziție a Convenției, cu privire la durata procedurii. În plus, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, se plânge că va fi privată de proprietatea ei, deoarece este intenția celui de-al doilea inculpat, S. P., de a dobândi, prin intermediul unei hotărâri judiciare din cadrul procedurii pe care le-a instituit în fața Curții de District din Varșovia, drepturile sale de proprietate valabile la apartamentul în care trăiește. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. Curtea consideră că nu poate determina, pe baza dosarului, admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul Curții, să notifice această plângere guvernului contestat. Reclamantul plânge, de asemenea, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că va fi privată de proprietatea ei prin o decizie judiciară care urmează să fie dată în cadrul procedurii instituite de S.P. art. 1 din Protocolul nr. 1 afirmă: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Curtea reamintește în primul rând că privarea de proprietăți menționată în a doua teză a dispoziției invocate de reclamant se referă în principal la expropriarea oficială a activelor în scop public și că o decizie judiciară privind care dintre doi litigenți este proprietarul anumitor proprietăți în conformitate cu normele de drept privat nu poate fi considerată niciodată ca fiind o interferență de stat nejustificată cu drepturile de proprietate ale părții pierdute, deoarece este chiar funcția instanțelor de a determina astfel de litigii (Eur. Comm. HR, nr. 10000/82, dec. 4.7.1983, D.R. 33, p. 257. chiar presupunând că plângerea reclamantului ar putea da naștere oricărei chestiuni în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea observă că procedura relevantă este în așteptare și că, prin urmare, această plângere este prematură. În consecință, această parte a cererii este inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că aceasta trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE SĂ ADJURAREA examinării plângerii reclamantului [Notă2] că durata procedurii în cazul ei a depășit un „tempo rațional” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție; DECLAREA INADMISSIBILĂ restul cererii. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress [Notă1] Numele judecătorilor trebuie urmat de un COMMA și de un BREAK LINE MANUAL (Shift+Enter). vă rugăm să eliminați numele judecătorului înlocuitor, dacă este necesar, și returnarea (alineatele suplimentare). (Nu trebuie să existe un spațiu suplimentar între numele judecătorilor și numele grefierului secțiunii.) [Notă2] Resumează plângerile fără a cita neapărat articolele din Convenția invocată.

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 48684/99

by Anna UTHKE

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 28 September 2000 as a Chamber composed of

Mr

G. Ress,

President

,

Mr

A. Pastor Ridruejo,

Mr

L. Caflisch,

Mr

J. Makarczyk,

Mr

V. Butkevych,

Mr

J. Hedigan,

Mrs

S. Botoucharova,

judges

,

[Note1]

and

Mr

V. Berger,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced on 7 December 1998 and registered on 9 June 1999,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is a Polish national, born in 1924 and living in Łowicz, Poland.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant is an owner of an apartment house located in Warsaw, at 73 Różana Street.

In 1992 the applicant lodged with the Warsaw District Court an eviction claim against two of her tenants, who had apparently ceased to have any legal title to the apartment.

In 1993 hearings were held on the following dates: 24 March, 6 and 18 May, 16 and 21 June, 16 July, 12 August, 24 September, 20 October, 17 and 30 November and 21

December.

On 24 March 1994 the Mokotów Housing Administration, in reply to a query submitted by the court, informed it that administrative proceedings had been instituted at the request of tenants T.M. and S.P. who requested to have their tenancy rights, apparently originating from administrative decisions, confirmed.

On unspecified dates defendant T.M. appealed to the Supreme Administrative Court against the administrative decision by which the relevant authorities discontinued proceedings in which she had requested that administrative decision be given awarding her administrative tenancy rights. Likewise, on an unspecified date defendant S.P. filed an appeal with the court against a decision by which his request for confirmation of his tenancy rights had been refused.

On 14 April 1994 the court stayed the proceedings until the end of administrative proceedings instituted by the defendants and later on, by a decision of 14 July 1994, refused to resume the proceedings. On 28 July 1994 the applicant lodged an appeal against this decision. The case-file was forwarded to the Regional Court on 25 August 1995. The appeal was dismissed on 28 December 1994 by the Warsaw Regional Court.

On 1 April 1995 the State-run Office of Adminstration of Privately Owned Houses transferred the management of the house to the applicant.

On 23 August 1995 the Warsaw District Court refused the applicant’s next request to resume the stayed proceedings, as the administrative proceedings concerning the administrative tenancy entitlements of her tenants had not come to end and remained pending before the Supreme Administrative Court.

On 30 August 1995 the applicant complained to the President of the District Court about the excessive length of proceedings.

On 29 January 1996 the Supreme Administrative Court dismissed an appeal lodged by T. M. against a decision by which she had been refused to be granted, by way of an administrative decision, the right to a lease of the apartment in issue.

On 29 August 1996 the Warsaw District Court refused to resume the stayed proceedings as the second defendant S. P. had appealed against the first-instance administrative decision given in his case on 10 June 1996. The applicant lodged an appeal against this decision with the Warsaw Regional Court.

By a letter of 19 November 1996 the President of the Regional Court informed the applicant, in reply to her complaint, that the length of the proceedings had been caused by the fact that the administrative proceedings concerning the housing entitlements of S.P. still remained pending.

Apparently on an unspecified later date the proceedings in the case were resumed.

In a letter of 1 July 1997 the President of the Civil Division of the District Court informed the applicant, in reply to her complaint of 4 June 1997, that the proceedings in her case disclosed no excessive length.

A hearing to be held on 3 July 1997 was adjourned as the summons to the defendant’s T.M. had not been duly served on him.

In a letter of 7 July 1997 the President of the District Court informed the applicant that the proceedings would most probably come to end at the hearing scheduled for 16

October 1997, as the taking of evidence had almost been completed.

In 1997 the applicant requested the Ombudsman to intervene in her case. The Ombudsman, by a letter of 12 November 1997, informed her that he lacked competence to intervene in pending civil cases as to the merits. However, as the applicant had complained about the excessive length of the proceedings, the Ombudsman requested the president of the District Court to provide him with information about the proceedings. In reply, the Ombudsman was informed that the proceedings were about to be finished, as the taking of evidence had been completed and only the parties were to be questioned.

On 18 November 1997 the Supreme Administrative Court dismissed an appeal lodged by the second defendant S.P. against an administrative decision by which the proceedings instituted at his request for an administrative decision, giving rise to a tenancy contract, had been discontinued. The court considered that these proceedings had to be discontinued as under the Tenancy Act of 1994 the tenancy contracts established by way of administrative decisions had ceased to exist. The court further observed that under applicable legal provisions, any disputes as to the existence and scope of tenancy rights had to be brought before civil courts.

On 23 March 1998 and 7 July 1998 the hearings were adjourned as the court had not received a postal confirmation that the summonses had been served on the defendants.

On 8 July 1998 the applicant complained about the length of proceedings to the Ministry of Justice.

The next hearing was scheduled for 8 October 1998 and before 5 August 1998 the court received the postal confirmation that the summonses had duly been served on the defendants.

In a letter of 5 August 1998 the President of the District Court stated, in reply to the applicant’s complaint about the protracted character of the proceedings, that she could not fully share the applicant’s view.

On 16 October 1998 the applicant complained to the Minister of Internal Affairs about the excessive length of the proceedings. On 20 October 1998 her complaint was transmitted to the Ministry of Justice. On 22 October 1988 a similar complaint, lodged with the Bureau of the Council of Ministers, was transmitted to the same Ministry.

On 7 January 1999 the defendant S.P. lodged with the Warsaw District Court a claim to assert a right of adverse possession of the litigious apartment. Apparently on the same day, he lodged with the same court a request to re-open the proceedings concerning the applicant’s eviction claim, in which the hearings must have previously been closed, arguing that the outcome of the newly instituted proceedings was to be decisive for the eviction proceedings, which had then to be stayed again.

On an unspecified later date, the hearings in the eviction case were re-opened.

On 7 April 1999 the Warsaw District Court stayed the eviction proceedings until the end of the proceedings instituted by the defendant S. P. concerning the claim to assert a right of adverse possession, and discontinued the proceedings in respect of T. M. as the applicant had withdrawn her eviction claim.

On 20 May 1999 the Warsaw Regional Court dismissed the applicant’s appeal against this decision.

COMPLAINTS

The applicant complains, without invoking any provision of the Convention, about the length of the proceedings.

She further complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that she is to be deprived of her property, as it is the intention of the second defendant S. P.’s to acquire, by way of a judicial decision given in the proceedings which he instituted before the Warsaw District Court, her valid property rights to the apartment in which she lives.

THE LAW

1.

The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings.

The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of the Rules of the Court, to give notice of this complaint to the respondent Government.

2.

The applicant also complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that she is to be deprived of her property by a judicial decision to be given in the proceedings instituted by S.P.

Article 1 of Protocol No. 1 reads:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The Court first recalls that the deprivation of property referred to in the second sentence of the provision relied on by the applicant is primarily concerned with the formal expropriation of assets for public purposes and that a judicial decision as to which of two litigants is the owner of certain property according to the rules of private law can never be seen as constituting an unjustified State interference with the property rights of the losing party, as it is the very function of the courts to determine such disputes (Eur. Comm. HR, no. 10000/82, Dec. 4.7.1983, D.R. 33, p. 257). The same applies to the proceedings in which civil courts rule on the parties’ obligations of a contractual character. Moreover,

even assuming that the applicant’s complaint could give rise to any issue under Article 1 of Protocol No.1 to the Convention, the Court observes that the relevant proceedings are pending and that therefore, this complaint is premature.

It follows that this part of the application is inadmissible as being manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and that it must be rejected pursuant to Article 35 § 4.

For these reasons, the Court, unanimously,

DECIDES TO ADJOURN

the examination of the applicant’s

complaint

[Note2]

that the length of the proceedings in her case exceeded a “reasonable time” within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention;

DECLARES INADMISSIBLE

the remainder of the application.

Vincent Berger

Georg Ress

Registrar

President

[Note1]

Judges names are to be followed by a

COMMA

and a

MANUAL

LINE

BREAK

(Shift+Enter). When inserting names via

AltS

please remove the substitute judge’s name, if necessary, and the extra paragraph return(s). (There is to be no extra space between the judges’ names and that of the Section Registrar.)

[Note2]

Summarise the complaints without necessarily citing the invoked Convention Articles.