J.M. v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 41518/98 de J.M. împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 28 septembrie 2000 în calitate de Cameră compusă de Președintele Ress Pastor Ridruejo Makarczyk Sir Nicolas Bratza, Butkevych Hedigan Pellonpää și grefierul Secțiunii Berger având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 25 septembrie 1996 și înregistrată la 8 iunie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere scrisoarea din 1 martie 1999 prezentată de Guvernul contestat informand Curtea că negociau o soluție cu reclamantul și cu scrisoarea lor ulterioară din 19 iulie 2000; având în vedere scrisoarea din 27 aprilie 2000 prezentată de reprezentanții reclamantului; Având în vedere scrisoarea din 18 mai 2000 de la reprezentanții reclamantului și scrisoarea guvernului din 2 iunie 2000; după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național britanic, născut în 1962 și locuiește în județul Kerry în Irlanda. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna Ruth Harvey, un avocat care practică la Sheridans, avocati din Londra. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În decembrie 1995, reclamantul a fost atacat, reținut și violat în mod repetat și brutal de dl E. Procesul a durat de la 2 la 22 august 1996. a fost condamnat și condamnat la închisoare pe viață la 25 septembrie 1996. a fost ales să se apere și a interogat reclamantul timp de șase zile. În pregătirea apărării sale, E. a primit acces la dosarele ei medicale și la alte informații personale despre solicitant. În timpul procesului, E. purtase aceleași haine pe care le purtase atunci când violase reclamantul. El a întrebat reclamantul nu numai despre violuri, ci despre istoria ei medicală intimă și relațiile personale. Reclamantul era bolnav fizic în timpul anchetei. Reclamantul a fost admis la spital în urma încercărilor sale de judecată, care a considerat perturbator și neplăcut. Legea și practica internă relevantă La momentul procesului în cazul reclamantului, o persoană acuzată de o infracțiune a avut dreptul absolut de a conduce propria sa apărare. Curtea nu a avut competența de a obliga un acuzat să accepte reprezentarea împotriva voinței sale (a se vedea R v. Woodward (1944) KB 118). Un inculpat care conduce propria sa apărare a avut, de asemenea, dreptul de a pune întrebări în cadrul examinării încrucișate a oricărui martor chemat de procuror, cu condiția ca întrebările să fie relevante pentru chestiunea în cauză sau calculate pentru a ataca credibilitatea martorilor. În temeiul articolului 2 din Legea privind infracțiunile sexuale (modificarea) din 1976, un judecător ar putea acorda permisiunea unui inculpat acuzat de viol să examineze un reclamant despre experiența ei sexuală. Ca regulă generală, dacă inculpatul ar putea arăta că întrebarea este relevantă pentru o chestiune pe care a pus-o în discuție în judecată, cum ar fi consimțământul, examinarea încrucișată ar fi permisă (R v. Brown (Uriah Samuel) 89 Cr. App. 92). În iulie 1999, a intrat în vigoare Legea din 1998 privind justiția pentru tineret și dovezi penale, care a restrâns, printre altele, capacitatea unui inculpat de a face o încrucișare a unei victime a unei presupuse infracțiuni. Reclamantul a susținut, în ceea ce privește încrucișarea ei de către E., că legea engleză a expus-o la tratamente inumane și/sau degradante contrar articolului 3 din Convenție și/sau la o interferență în viața ei privată contrar articolului 8 § 2 din Convenție, deoarece aceaceasta a fost disproporționată și inutile într-o societate democratică. Reclamantul s-a plâns că legea engleză nu a furnizat niciun remediu în ceea ce privește situația ei în contradicție cu art. 13 din Convenție. În continuare, reclamantul a pretins discriminare în temeiul articolului 14 din Convenție, deoarece victimele adulte de atac sexual sunt negate protecția împotriva contrainterrogatorilor lor presupuse, în timp ce victimele copiilor obțin astfel de protecție în temeiul legislației engleze. PROCEDURĂ La 8 decembrie 1998, Curtea a invitat Guvernul să facă observații scrise cu privire la cerere. După scrisoarea Guvernului din 1 martie 1999 informand Curtea că negociau o soluție cu reclamantul, Președintele a acordat o suspendare. La 19 iulie 1999, Guvernul a informat Curtea că reclamantul a acceptat o ofertă în soluționarea cererii sale, și anume plata de 6 000 de lire sterline (GBP) și a costurilor juridice rezonabile. În urma negocierilor dintre părți, la 13 martie 2000, Guvernul a informat Curtea că consideră că taxele reclamantei sunt excesiv de ridicate și că a oferit 7.000 GBP ca sumă rezonabilă. Ei au înscris scrisoarea din 16 decembrie 1999 la avocatii reclamantului, expunendu-și obiecțiile detaliate față de cererea de 12 880.50 GBP. Această cifră nu include taxele TVA sau ale consilierului, nici nu a acordat asistență juridică acordată de Curtea de 2.800 franci francezi (GBP 270.53). Acestea includ obiecții la o parte substanțială a proiectului de lege privind cercetarea și elaborarea unui acord de taxe condiționale cu consilierul, lucrările efectuate în legătură cu media și includerea lucrărilor efectuate, printre altele, , care răspunde la o scrisoare de la un student și de peste ocupare a câștigătorilor de taxe, de exemplu, angajarea doi avocați seniori și un avocat junior să pregătească o cerere de nouă pagini și document de sprijin. Prin scrisoarea din 27 aprilie 2000, avocatii reclamanților au informat Curții că acestea încă negociau. La 18 mai 2000, după ce nu s-a ajuns la un acord cu Guvernul, avocatii reclamanților au prezentat Curții cererile lor revizuite pentru costuri juridice, evaluate la 31 ianuarie 2000, la 17.813 GBP. Această cifră include acum TVA, taxele avocatului și o alocație pentru asistență judiciară. Prin scrisoarea din 2 iunie 2000, Guvernul a menținut obiecțiile prevăzute în scrisoarea din 16 decembrie 1999 și a declarat că o sumă de 7 000 GBP este rezonabilă. HOTĂRÂREA Curtea constată că reclamantul a acceptat să-și stabilească cererile pe baza unei plăți ex-gratie de 6 000 GBP și a unei plăți de costuri juridice rezonabile. În aceste circumstanțe, constată că nu mai este justificat continuarea examinării cererii în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție. Se constată că respectarea drepturilor omului nu necesită examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). În consecință, cazul ar trebui eliminat din listă. Curtea constată în continuare că părțile nu au putut ajunge la un acord cu privire la suma costurilor juridice rezonabile care trebuie plătite ca parte a soluționării. Curtea a avut în vedere faptul că cererea nu a ajuns dincolo de stadiul comunicării guvernului contestat și că majoritatea lucrărilor din dosarul dinaintea Curții au implicat corespondența inițială și pregătirea și prezentarea unei cereri de nouă pagini, cu un număr limitat de documente justificative. Prin urmare, nu se constată că taxele solicitate în valoare de 16 813 GBP pot fi considerate neapărat suportate în ceea ce privește cererea sau rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea a luat în considerare, de asemenea, sumele taxelor reclamate și atribuite în alte cauze ale Regatului Unit în fața Curții care au ajuns la etapa unei hotărâri finale privind fondul, după o audiere orală (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Khan c. Regatul Unit din 12 mai 2000, care urmează să fie publicată în Raporturile 2000-..., în cazul în care GPB 11.500 au fost acordate pentru costuri juridice). În consecință, în conformitate cu art. 44 § 3 din Regulamentul de procedură, Curtea aprobă 8 000 GBP prin intermediul taxelor și cheltuielilor juridice, inclusiv al TVA. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE STRIPAREA DECIZIEI DE CAUZĂ DECIDE PENTRU 8.000 (mii de ori) SUNTURI INCLUZIVE DE TVA PENTRU APLICĂTORUL FELOR GIURIDICALE. Vincent Berger Georg Ress Președintele grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 41518/98

by J.M.

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 28 September 2000 as a Chamber composed of

Mr

G.

Ress

,

President

,

Mr

A.

Pastor Ridruejo

,

Mr

J.

Makarczyk

,

Sir

Nicolas

Bratza,

Mr

V.

Butkevych

,

Mr

J.

Hedigan

,

Mr

M.

Pellonpää

,

judges,

and

Mr

V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 25 September 1996 and registered on 8 June 1998,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the letter dated 1 March 1999 submitted by the respondent Government informing the Court that they were negotiating a settlement with the applicant and to their subsequent letter of 19 July 2000;

Having regard to the letter dated 27 April 2000 submitted by the applicant’s representatives;

Having regard to the letter dated 18 May 2000 from the applicant’s representatives and to the Government’s letter dated 2 June 2000;

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is a British national, born in 1962 and living in County Kerry in Ireland. She is represented before the Court by Ms Ruth Harvey, a lawyer practising at Sheridans, solicitors in London.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

In December 1995 the applicant was attacked, detained and repeatedly and brutally raped by Mr E. The trial lasted from 2 to 22 August 1996. E. was convicted and sentenced to life imprisonment on 25 September 1996. E. elected to defend himself and questioned the applicant for six days. In preparing his defence, E. had been given access to her medical records and other private information about the applicant. Throughout the trial, E. wore the same clothes he had worn when he raped the applicant. He questioned the applicant not only about the rapes but on her intimate medical history and personal relations. The applicant was physically sick during the cross-examination. The applicant was admitted to hospital following her court ordeal, which she found disturbing and distressing.

B.

Relevant domestic law and practice

At the time of the trial in the applicant’s case, a person charged with a criminal offence had an absolute right to conduct his own defence. The court had no power to compel a defendant to accept representation against his will (see R v. Woodward (1944) KB 118). A defendant conducting his own defence also had the right to ask questions in cross examination of any witness called by the prosecution provided the questions are relevant to the matter in issue or calculated to attack the witnesses’ credibility.

Under section 2 of the Sexual Offences (Amendment) Act 1976, a judge could give leave to a defendant charged with rape to cross-examine a complainant about her sexual experience. As a general rule, if the defendant could show that the question was relevant to a matter he has put in issue in the trial, such as consent, the cross examination would be permitted (R v. Brown (Uriah Samuel) 89 Cr. App. p. 92).

In July 1999, the Youth Justice and Criminal Evidence Act 1998 came into force. It

inter alia

restricted a defendant’s ability to cross-examine a victim of an alleged crime personally.

COMPLAINTS

The applicant alleged, in respect of her cross-examination by E., that English law exposed her to inhuman and/or degrading treatment contrary to Article 3 of the Convention and/or an interference in her private life contrary to Article 8 § 2 of the Convention in that it was disproportionate and unnecessary in a democratic society. The applicant complained that English law failed to provide any remedy in relation to her ordeal contrary to Article 13 of the Convention. Further the applicant alleged discrimination under Article 14 of the Convention because adult sex attack victims are denied protection from cross-examination by their alleged assailants, whereas child victims obtain such protection under English law.

PROCEDURE

On 8 December 1998, the Court invited the Government to make written observations on the application.

Following the Government’s letter of 1 March 1999 informing the Court that they were negotiating a settlement with the applicant, the President granted an adjournment.

On 19 July 1999, the Government informed that Court that the applicant had accepted an offer in settlement of her application, namely, payment of 6,000 pounds sterling (GBP) and reasonable legal costs.

Following negotiations between the parties, the Government on 13 March 2000 informed the Court that it considered the applicant’s claimed legal fees to be excessively high and that it had offered GBP 7,000 as a reasonable sum. They enclosed their letter of 16

December 1999 to the applicant’s solicitors, setting out their detailed objections to the claim of GBP 12,880.50. This figure did not include VAT or counsel’s fees. Nor did it make allowance for legal aid granted by the Court of 2,800 French francs (GBP 270.53). These included objections to a substantial part of the bill relating to research and drawing up a conditional fee agreement with counsel, work done liasing with the media and the inclusion of work done,

inter alia

, replying to a letter from a student and over-employment of fee earners e.g. engaging two senior counsel and one junior counsel to prepare a nine page application and supporting document.

By letter of 27 April 2000, the applicant’s solicitors informed the Court that they were still negotiating.

On 18 May 2000, having failed to reach agreement with the Government, the applicant’s solicitors submitted to the Court their revised claims for legal costs, assessed at 31

January 2000, at GBP 16,813. This figure now included VAT, counsel’s fees and an allowance for legal aid. It also took account of certain objections by the Government.

By letter dated 2 June 2000, the Government maintained their objections as set out in their letter of 16 December 1999 and stated that a sum of GBP 7,000 was reasonable.

THE LAW

1.

The Court notes that the applicant has agreed to settle her claims on the basis of an

ex gratia

payment of GBP 6,000 and payment of reasonable legal costs. In these circumstances, it finds that it is no longer justified to continue the examination of the application under Article 37 § 1 (c) of the Convention. It notes that legislation has been introduced to limit the circumstances in which a defendant may personally cross-examine a victim of a rape. It is satisfied that respect for human rights does not require the continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention).

Accordingly, the case should be struck out of the list.

2.

The Court further notes that the parties have been unable to reach agreement as to the amount of reasonable legal costs to be paid as part of the settlement.

The Court has had regard to the fact that the application did not reach beyond the stage of communication to the respondent Government and that most of the work in the file before the Court involved initial correspondence and the preparation and presentation of a nine-page application, with a limited number of supporting documents. It is therefore not satisfied that the fees claimed of GBP 16,813 may be regarded as necessarily incurred in relation to the application or as being reasonable as to quantum. The Court has given regard also to the amounts of fees claimed and awarded in other United Kingdom cases before the Court which reached the stage of a final judgment on the merits, after an oral hearing (see, for example, the Khan v. the United Kingdom judgment of 12 May 2000, to be published in

Reports

2000-..., where GPB 11,500 were awarded for legal costs).

Consequently, making an assessment on an equitable basis pursuant to Rule 44 § 3 of the Rules of Court, the Court awards GBP 8,000 by way of legal fees and expenses, inclusive of VAT.

For these reasons, the Court, unanimously,

DECIDES TO STRIKE THE APPLICATION OUT OF ITS LIST OF CASES

;

DECIDES TO AWARD 8,000 (EIGHT THOUSAND) POUNDS STERLING INCLUSIVE OF VAT TO THE APPLICANT FOR LEGAL FEES AND EXPENSES.

Vincent Berger

Georg Ress

Registrar

President