SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46749/99 prezentate de Reșit KAPTAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la octombrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 1 decembrie 1998 și înregistrată la martie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, cetățean turc, născut în 1969, este în prezent reținut în casa de judecată a Gaziantep. La momentul faptelor, el era fermier. El este reprezentat în fața Curții de către Masters Mesut Bestaș și Meral Bestaș, avocați în Baroul Diyarbakýr. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Geneza cauzei La 23 octombrie 1992, reclamantul a fost arestat și arestat la sediul Direcției de Securitate de la Batman. Un proces-verbal pregătit în aceeași zi de către polițiști și conținând detaliile arestării a fost contrasemnat de către reclamant. în urma denunțării că ar fi contactat activiștii PKK și ar fi furnizat asistență logistică acestora. La 25 octombrie 1992, în timp ce reclamantul era legat la ochi, el a indicat poliției o declarație conform căreia era membru al PKK și a sprijinit această organizație. Potrivit reclamantului, polițiștii l-au obligat să își semneze semnătura în josul unui text de declarație care conținea mărturisiri fictive, scrise în avans de către polițiști înșiși. În depoziția sa din 12 noiembrie 1992 în fața procurorului districtual al Republicii, reclamantul a respins acuzațiile aduse împotriva sa conform cărora era membru al organizației ilegale, PKK. El a precizat că el a ascuns o singură dată o lance de rachete cu alte materiale, sub amenințarea armată a membrilor organizației menționate anterior și că el le - a arătat polițiștilor locurile unde se aflau materialele menționate. În aceeași zi, după ce a auzit acest lucru, judecătorul de pace al lui Batman a ordonat arestarea provizorie a reclamantului. În fața judecătorului, reclamantul a susținut că a fost supus unor presiuni în timpul interogatoriului și a respins conținutul declarației sale făcute poliției. Infracțiunea pe care reclamantul a fost acuzat că o ținea sub jurisdicția Curții de Securitate a statului, Curtea de Assesie a lui Batman s-a declarat incompetentă și a trimis cazul în fața Curții de Securitate a statului Diyarbakar. Printr-un act de acuzare prezentat la 10 decembrie 1992, procurorul Republicii lângă curtea de securitate din Diyarbakćr l-a acuzat pe reclamant că face parte dintr-o bandă armată PKK În fața instanței, avocatul reclamantului a precizat că clientul său a fost obligat să semneze o declarație la poliție și a cerut eliberarea acestuia din urmă. În ședința din 28 aprilie 1995, referindu-se la declarațiile de căință E.T., procurorul Republicii lângă curtea de securitate a Diyarbakćr și-a modificat rechizitoriul și l-a acuzat pe reclamant de comiterea unor acte de excludere a unei părți din teritoriu de la administrația statului. În conformitate cu art. 125 din Codul penal, acesta a fost condamnat la pedeapsa capitală. Această procedură este încă în curs de desfășurare. GRIEFS Reclamantul a declarat încălcarea articolului 3 din Convenție în măsura în care ar fi fost supus unor tratamente abuzive în timpul custodiei sale de către funcționari ai poliției care au vrut să-i scoată o mărturisire. El susține că a trebuit să semneze declarația sa sub presiunea poliției, deși nu cunoștea conținutul acesteia și era legat la ochi, în special că era analfabet, invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a detenției sale provizorii. Pe de altă parte, reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 6 din Convenție în măsura în care: - Curtea de Securitate a statului, chemată să-și asculte cauza, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, întrucât aceasta era compusă din trei membri titulari, dintre care un ofițer militar care se află direct sub comanda militară; - durata procedurii pentru care a făcut obiectul procedurii ar fi depășit termenul rezonabil din cauza întârzierii autorităților judiciare (în special, menționează că a fost nevoie de aproape patru ani pentru obținerea declarației de căință E.T.); - nu ar fi beneficiat de un proces echitabil (lipsa asistenței unui avocat în timpul interogatoriului, privarea de facilitățile necesare pentru a pregăti apărarea sa, lipsa informațiilor privind acuzațiile aduse împotriva sa) ; recurentul consideră că o detenție provizorie care se prelungește excesiv și în absența unor motive plauzibile reprezintă în practică o pedeapsă anticipată, cu încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, așa cum este garantat prin art. 6 alin. (2) din Convenție. În cele din urmă, invocând art. 6 alin. (3), reclamantul se plânge că principiul egalității armelor a fost ignorat din cauza faptului că nu a avut ocazia să interogheze martorul în cauză. Recurentul se plânge de rele tratamente pe care le-ar fi suferit în timpul custodiei sale (art. 3 din Convenție), durata detenției sale provizorii (art. 5 alineatul (3) din Convenție) și durata procedurii în fața Curții de Securitate a statului [art. 6 alineatul (1) din Convenție]. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE la examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la presupusele rele tratamente pe care le-ar fi suferit în timpul custodiei sale (art. 3 din Convenție), durata detenției provizorii [art. 5 alineatul (3) din Convenție] și durata procedurii în fața Curții de Securitate a statului [art. 6 alineatul (1) din Convenție]. pentru surplusul de bani.Michael O a Boyle Elizabeth Palm Moduleer Președinte
de la requête n° 46749/99
présentée par Reșit KAPTAN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le
3
octobre
2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M
me
M.
Gaukur Jörundsson,
M.
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 1
er
décembre 1998 et enregistrée le
12
mars
1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, ressortissant turc, né en 1969, est actuellement détenu dans la maison d’arrêt de Gaziantep. A l'époque des faits, il était agriculteur.
Il est représenté devant la Cour par Maîtres Mesut Beștaș et Meral Beștaș, avocats au barreau de Diyarbakır.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Genèse de l’affaire
Le 23 octobre 1992, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue dans les locaux de la Direction de sûreté de Batman. Un procès-verbal préparé le même jour par les policiers et contenant les détails de l'arrestation fut contresigné par le requérant.
Dans les locaux de la Direction de sûreté de Batman, les policiers l'interrogèrent
à la suite des dénonciations selon lesquelles il aurait contacté les militants du PKK et aurait fourni une assistance logistique à ceux-ci.
Le 25 octobre 1992, alors que le requérant avait les yeux bandés, il signa à la police une déposition selon laquelle il était membre du PKK et avait apporté son soutien à ladite organisation. Selon le requérant, les policiers l'obligèrent à apposer sa signature en bas d'un texte de déposition contenant des aveux fictifs, rédigés à l'avance par les policiers eux-mêmes.
Procédure pénale engagée contre le requérant
Dans sa déposition du 12 novembre 1992, faite devant le procureur de la République, le requérant rejeta les accusations portées contre lui selon lesquelles il était membre de l'organisation illégale, le PKK. Il précisa qu'il avait une seule fois caché une lance roquette avec d'autres matériaux, ceci sous la menace armée des membres de ladite organisation et qu'il avait montré aux policiers les lieux où se trouvaient lesdits matériaux.
Le même jour, après l'avoir entendu, le juge de paix de Batman ordonna la mise en détention provisoire du requérant. Devant le juge, le requérant allégua qu'il avait subi des pressions lors de l'interrogatoire et rejeta le contenu de sa déposition faite à la police. Avec l'assistance d'un interprète, le requérant réitéra ses déclarations faites devant le procureur de la République.
L'infraction dont le requérant était accusé relevant de la compétence des cours de sûreté de l'Etat, la cour d'assises de Batman se déclara incompétente et renvoya l'affaire devant la cour de sûreté de l'Etat de Diyarbakır.
Par acte d'accusation présenté le 10 décembre 1992, le procureur de la République près de la cour de sûreté de Diyarbakır accusa le requérant d'appartenir à une bande armée «le PKK». Il requit sa condamnation en vertu de l'article 168 § 2 du code pénal.
Devant la cour, l'avocat du requérant précisa que son client avait été contraint de signer une déposition à la police et demanda la mise en liberté de ce dernier. La cour de sûreté de l'Etat rejeta cette demande.
Lors de l'audience tenue le 28 avril 1995, en se référant aux déclarations du repenti E.T., le procureur de la République près de la cour de sûreté de Diyarbakır modifia son réquisitoire et accusa le requérant d'avoir commis des actes tendant à soustraire une partie du territoire à l'administration de l'Etat. Il requit sa condamnation à la peine capitale, en application de l'article 125 du code pénal.
Cette procédure est encore pendante.
Le requérant allègue la violation de l’article 3 de la Convention dans la mesure où il aurait été soumis à des mauvais traitements lors de sa garde à vue par des fonctionnaires de police qui voulaient lui extorquer des aveux. Il fait valoir qu'il avait dû signer sa déposition sous la pression des policiers, alors qu'il n'en connaissait pas le contenu et qu'il avait les yeux bandés. Le requérant précise notamment qu'il était illettré.
Invoquant l'article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive de sa détention provisoire.
Le requérant se plaint par ailleurs d'une violation de l'article 6 de la Convention dans la mesure où:
- la cour de sûreté de l'Etat, appelée à entendre sa cause, ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1 de la Convention puisqu'elle était composée de trois membres titulaires dont un officier militaire relevant directement de la hiérarchie militaire ;
- la durée de la procédure dont il a fait l'objet aurait dépassé le délai raisonnable en raison du retard mis par les autorités judiciaires ( il fait observer, en particulier, qu'il a fallu à la cour près de quatre ans pour recueillir la déposition du repenti E.T.) ;
- il n'aurait pas bénéficié d'un procès équitable (absence de l'assistance d'un avocat lors de son interrogatoire, privation des facilités nécessaires pour préparer sa défense, absence d'information sur les accusations portées contre lui) ;
Le requérant allègue qu’une détention provisoire qui se prolonge de façon excessive et en l’absence de raisons plausibles représente
en pratique une peine anticipée, au mépris du principe de la présomption d’innocence tel que garanti par l’article 6 § 2 de la Convention.
En dernier lieu, invoquant l'article 6 § 3, le requérant se plaint de ce que le principe de l'égalité des armes a été méconnu du fait qu'il n'a pas eu l'occasion d'interroger le témoin à charge.
1.
Le requérant se plaint de mauvais traitements qu’il aurait subis lors de sa garde à vue (article 3 de la Convention), de la durée de sa détention provisoire (article 5 § 3 de la Convention) et de la durée de la procédure devant la cour de sûreté de l'Etat (article 6 § 1 de la Convention).
En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur.
2.
La Cour a examiné les autres griefs du requérant tels qu’ils ont été présentés dans sa requête et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
l’examen des griefs du requérant concernant les prétendus mauvais traitements qu'il aurait subis lors de sa garde à vue (article 3 de la Convention), la durée de sa détention provisoire (article 5 § 3 de la Convention) et la durée de la procédure devant la cour de sûreté de l'Etat (article 6 § 1 de la Convention).
pour le surplus.
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente