AFFAIRE CARUSO c. ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA CARUSO c. ITALIA (solicitarea nr. 46535/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 OCTOMBRIE 2000 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Caruso c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Conforti Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Vajić, domnul Plonpäää judecătorii și ale domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 14 septembrie 2000, înmânează hotărârea, adoptată la această dată de procedură A la data de origine a cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, M. La 17 noiembrie 1997, Alfredo Caruso a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția de la Cosence). Cererea a fost înregistrată la 4 martie 1999 sub numărul de dosar 46535/99. Reclamantul este reprezentat de dl P. Miceli, avocat la Cosence. Guvernul italian este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri civile. La 20 ianuarie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 31 ianuarie 2000, după un schimb de corespondență, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 9 martie 2000, guvernul și la 18 februarie și 16 mai 2000, reclamantul au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei. La 4 octombrie 1982, reclamantul - îngrijitor într-o coproprietate - a formulat o acțiune în fața judecătorului de instanță din Cosence, care era judecător al muncii, pentru a obține plata unei anumite sume ca diferențe de retribuție. La 19 octombrie 1982, judecătorul de instanță a stabilit prima ședință la 18 ianuarie 1983. În cursul acestei ședințe, părțile au fost audiate. Din cele patru audieri stabilite între 22 martie 1983 și 11 octombrie 1983, două au vizat depunerea documentelor și două audieri ale martorilor - dintre care una a fost amânată deoarece martorii erau absenți. La 22 noiembrie 1983, judecătorul a fixat dezbaterile la 13 decembrie 1983; cu toate acestea, nu au rămas decât la 16 decembrie 1983 ca urmare a unei trimiteri din oficiu. Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 29 decembrie 1983, judecătorul a acceptat cererea reclamantului. La 28 februarie 1984, coproprietatea pârâtă interjet a făcut apel la Tribunalul de la Cosence. Dezbaterile au avut loc la 25 ianuarie 1985. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 9 septembrie În 1985, tribunalul a reformulat hotărârea judecătorului judecătoresc din Instanță, mărind suma datorată reclamantului. La 3 octombrie 1985, coproprietatea s-a ocupat în casare. Lacul a avut loc la 5 februarie 1987. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 7 octombrie 1987, Curtea a pronunțat parțial hotărârea instanței și a retrimis părțile în fața Tribunalului din Paola (Cosence). La 5 august 1988, reclamantul a reînceput procedura în fața Tribunalului din Paola. La 20 august 1988, președintele Tribunalului a stabilit prima audiere la 20 decembrie 1988. În ziua următoare, instanța și-a rezervat decizia; printr-o ordonanță în afara ședinței din aceeași zi, instanța redeschisă la tribunal în vederea redeschiderii altor mijloace de probă și a amânat cauza la 18 aprilie. 1989. printr-o hotărâre definitivă din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 14 iunie 1989, instanța a acceptat cererea reclamantului și a prezentat părțile în fața judecătorului în landul din 20 iunie 1989 pentru stabilirea sumei datorate. La această audiere, tribunalul a reportat cauza la 19 decembrie 1989, data la care părțile au solicitat suspendarea procedurii din cauza recursului în cauză (a se vedea punctul următor). Din cauza absenței părților, a acestei audieri și a celei din 23 octombrie 1990, Tribunalul din Paola raiya la cauza rolului, în conformitate cu art. 303 din Codul de procedură civilă. 10. Între timp, la 9 decembrie 1989, pârâta se ocupase de casare. Lacul a avut loc la 5 martie 1991. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 22 februarie 1992, Curtea a pronunțat hotărârea definitivă a instanței și a prezentat părțile în fața Tribunalului din Castrovillari (Cosence). La 12 februarie 1993, reclamantul a reluat procedura în fața Tribunalului din Castrovillari. La 18 februarie 1993, președintele Tribunalului a stabilit prima audiere la 12 mai 1993. Din cele 15 ședințe stabilite între 12 mai 1993 și 11 noiembrie 1998, nouă au fost amânate din oficiu, două au fost amânate de judecător, trei la cererea părților și două la cererea coproprietății pârâte. La 9 martie 2000, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 46535/99 formulată de dl Caruso, guvernul italian propune ca aceasta să plătească suma de 26 000 000 de lire italiene (ITL), 21 000 000 ITL pentru daune morale și 5 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Ö Õ Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Õ Ö Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö La 18 februarie și 16 mai 2000, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: Am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia el este dispus să-mi plătească suma de 26 000 000 de lire italiene (ITL), dintre care 21 000 000 000 ITL pentru daune morale și 5 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, având originea cererii nr. 46535/99 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 14. Prin aceste motive, Curtea decide să șteargă cauza din rol Pred a angajamentului părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 5 octombrie 2000, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE CARUSO c. ITALIE

(Requête n°

46535/99)

ARRÊT

STRASBOURG

5 octobre 2000

Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive.

En l’affaire Caruso c. Italie

,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

B.

Conforti

,

A.

Pastor Ridruejo

,

L.

Caflisch

,

J.

Makarczyk

,

M

me

N.

Vajić,

M.

M. P

ellonpää

,

juges

,

et de M. V.

Berger

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 14 septembre 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Alfredo Caruso (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 17 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 4

mars

1999 sous le numéro de dossier 46535/99. Le requérant est représenté par M

e

P. Miceli, avocat à Cosence.

Le gouvernement italien («

le Gouvernement ») est représenté par son agent, M.

U.

Leanza, et par son coagent, M.

V.

Esposito.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. Le 20 janvier 2000 la Cour a déclaré la requête recevable.

3.

Le 31 janvier 2000, après un échange de correspondance, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 9 mars 2000, le Gouvernement, et les 18 février et 16 mai 2000, le requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 4 octobre 1982, le requérant - concierge dans une copropriété - déposa un recours devant le juge d'instance de Cosence, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir le paiement d’une certaine somme à titre de différences de rétribution.

5.

Le 19 octobre 1982, le juge d'instance fixa la première audience au 18

janvier 1983. Au cours de cette audience, les parties furent entendues. Des quatre audiences fixées entre le 22 mars 1983 et le 11 octobre 1983, deux concernèrent le dépôt de documents et deux l’audition de témoins - dont une fut reportée car les témoins étaient absents. Le 22 novembre 1983, le juge fixa les débats au 13 décembre 1983 ; toutefois, ils ne se tinrent que le 16 décembre 1983 suite à un renvoi d’office. Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 29 décembre 1983, le juge fit droit à la demande du requérant.

6.

Le 28 février 1984, la copropriété défenderesse interjeta appel devant le tribunal de Cosence. Les débats eurent lieu le 25 janvier 1985. Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 9

septembre

1985, le tribunal reforma le jugement du juge d’instance en augmentant le montant de la somme due au requérant.

7.

Le 3 octobre 1985, la copropriété se pourvut en cassation. L’audience eut lieu le 5 février 1987. Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 7 octobre 1987, la Cour cassa en partie le jugement du tribunal et remit les parties devant le tribunal de Paola (Cosence).

8.

Le 5 août 1988, le requérant reprit la procédure devant le tribunal de Paola. Le 20 août 1988, le président du tribunal fixa la première audience au 20 décembre 1988. Le jour venu, le tribunal réserva sa décision ; par une ordonnance hors audience du même jour, le tribunal rouvrit l’instruction afin d’admettre d’autres moyens de preuve et ajourna l’affaire au 18

avril

9.

A cette audience, le tribunal reporta l’affaire au 19 décembre 1989, date à laquelle les parties demandèrent la suspension de la procédure en raison du pourvoi en cassation de la défenderesse (voir par. suivant). Le collège réserva sa décision quant à cette demande et fixa l’audience suivante au 20 mars 1990. En raison de l’absence des parties, à cette audience et à celle du 23 octobre 1990, le tribunal de Paola raya l’affaire du rôle conformément à l’article 309 du code de procédure civile.

10.

Entre-temps, le 9 décembre 1989, la défenderesse s’était pourvue en cassation. L’audience se tint le 5 mars 1991. Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 22 février 1992, la Cour cassa le jugement non définitif du tribunal et remit les parties devant le tribunal de Castrovillari (Cosence).

Le 12 février 1993, le requérant reprit la procédure devant le tribunal de Castrovillari. Le 18 février 1993, le président du tribunal fixa la première audience au 12 mai 1993. Des quinze audiences fixées entre le 12 mai 1993 et le 11 novembre 1998, neuf furent reportées d’office, deux le furent par le juge, trois à la demande des parties et deux à la demande de la copropriété défenderesse. L’audience du 10 mars 1999 fut renvoyée au 12 mai 1999 en raison de l’absence des parties.

EN DROIT

11.

Le 9 mars 2000, la Cour a reçu du Gouvernement

la déclaration suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 46535/99, introduite par M. Caruso, le Gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 26 000 000 lires italiennes (ITL), dont

21 000 000 ITL au titre du dommage moral et 5 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.

En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

12.

Les 18 février et 16 mai 2000, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant :

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du Gouvernement italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 26 000 000 lires italiennes (ITL), dont 21 000 000 ITL au titre du dommage moral et 5 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 46535/99 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.»

13.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62 § 3 du règlement).

14.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle

;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 octobre 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour

.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président