Kablan împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 57834/00 prezentate de Okan KABLAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la octombrie 2000 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele A.B. Baka Conforti Bonello Lorenzen Tsatsa-Nikolovska Kovler judecători și din grefierul de secțiune Fribergh Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 mai 2000 și înregistrată la 5 iunie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1980 și rezident la Istanbul. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Gülizar Tuncer, avocat în barou dal.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În februarie-martie 1996, poliția a efectuat o operațiune împotriva unei organizații ilegale, și anume TKEP/L (Parteneriatul Comunist de Muncă/Leniniste). La 6 februarie 1996, aceasta l-a reținut pe reclamant și l-a reținut la sediul Direcției pentru Securitate din Istanbul, Secțiunea pentru Combaterea Terorismului. La 19 februarie 1996, reclamantul a fost examinat de către un medic de la Institutul Medico-Legal de la Istanbul, care, în raportul său datat din aceeași zi, a declarat vânătăi vechi de 2 cm la Crural Drept. Medicul a dispus o oprire de lucru de o zi. În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului în care se afla.

În fața judecătorului, el a negat toate acuzațiile aduse împotriva lui și a pretins că a fost maltratat. Judecătorul a ordonat arestarea sa provizorie. La 28 februarie 1996, reclamantul a fost examinat de către medicul de la casa de reținere Bayrampașa care a constatat o echimoze la piciorul drept, de la zona de echimoze la regiunea axilară, o scădere a mișcării ambelor brațe, dureri în diferite regiuni ale corpului. El a indicat că un raport final ar putea fi întocmit de un medic legist. La 6 martie și 11 aprilie 1996, în urma examinării reclamantului, au fost întocmite două rapoarte medicale. La 16 aprilie 1996, reclamantul a fost, de asemenea, examinat de către medicii de la spitalul universitar din Istanbul, care au constatat o sinuzită cronică și un mastoid drept.

Pe baza concluziilor rapoartelor sus-menționate, la 7 mai 1996, medicul de la Institutul Medico-Legal d … La sfârșitul procedurii preliminare, la 10 aprilie 1996, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului membru în cauză a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului, în temeiul articolului 146 din Codul penal turc care reprimă orice încercare de a schimba sau modifica în totalitate sau parțial Constituția Republicii Turcia sau de a face o lovitură de stat împotriva adunării naționale sau de a împiedica forța de a-și exercita funcțiile, precum și al articolului 168 alineatul (2) din Codul penal turc care reprimă dreptul la o bandă armată. În acest moment, cauza este pendinte în fața Curții de Securitate a statului de Jos.

Acuzarea a cinci polițiști responsabili de arestarea reclamantului pentru rele tratamente pe 5 martie 1996, 11 persoane, inclusiv pe reclamant, au depus plângere împotriva polițiștilor responsabili de arestarea lor pentru rele tratamente. Prin actul de acuzare depus la 4 martie 1997, procurorul Republicii a inițiat o acțiune publică împotriva a cinci polițiști, în temeiul articolului 243 din Codul penal (un tratament rău pentru obținerea de mărturisiri) în fața instanței de judecată. La 26 mai 1997, instanța de judecată a pronunțat o audiere în absența celor cinci ofițeri de poliție care au fost acuzați, în cadrul căreia reclamantul a depus plângerea depusă la 5 martie 1996, în care pretinde că a fost supus unor abuzuri psihologice și fizice în timpul custodiei sale.

El a afirmat, printre altele, că polițiștii i - au dat bătăi de cap, jeturi de apă, lovituri de pumni. La 7 iulie 1997, în timpul conducerii celor zece persoane, printre care și reclamantul, în sala de judecată a tribunalului din Istanbul, a apărut o încăierare între acești oameni și forțele de securitate. În aceeași zi, reclamantul a fost examinat de medicul de la casa din rest Bayrampașa, care a constatat în raportul său vânătăi la zona frontală, de la crăpături la nivelul mucoasei bucale, vânătăi la regiunea mandibulară, lacerații la încheieturi, dureri și sensibilitate la spate, două vânătăi la regiunea lombară, vânătăi la umărul stâng, vânătăi la gât, dureri de cap și greață. El a indicat că un raport final ar putea fi întocmit de un medic legist.

În raportul său din 14 iulie 1997, medicul de la Institutul Medico-legal de la Istanbul, având în vedere raportul din 7 iulie 1997, a dispus o oprire de lucru de zece zile. La 21 august 1997, cele 11 persoane, inclusiv reclamantul, care au fost considerate victime ale violenței în timpul incidentului din 7 iulie 1997, au depus o plângere împotriva forțelor de securitate însărcinate să le conducă în sala de judecată. La 10 septembrie 1997, Parchetul din Jurisdicție s-a declarat incompetent să cunoască fondul plângerii, având în vedere faptul că actul fusese săvârșit în timpul exercitării funcției publice de către forțele de securitate și a trimis dosarul de informare consiliului de administrație al statului, în temeiul Legii privind urmărirea penală a funcționarilor.

Potrivit reclamantului, cauza este încă în curs de desfășurare în fața consiliului de administrație al statului de origine. Procedura penală împotriva a cinci polițiști responsabili de arestarea reclamantului este pendinte în fața tribunalului de ședere al statului de origine. GRIFS Reclamantul susține că a fost supus unor tratamente incompatibile cu art. 3 din Convenție și afirmă că, atunci când a fost arestat la sediul Direcției de Securitate din Istanbul, secțiunea de combatere a terorismului, polițiștii i-au aplicat o serie de tehnici fizice și psihologice de maltratare. Invocând alineatele (1), (2), (3) și (4) ale articolului 5 din Convenție, reclamantul se plânge, în al doilea rând, că nu a fost adus imediat în fața unui judecător sau a unui judecător.

Reclamantul susține că a fost supus unor tratamente incompatibile cu art. 3 din Convenție și afirmă că, atunci când a fost arestat la sediul Direcției de Securitate din Istanbul, secțiunea de combatere a terorismului, polițiștii i-au aplicat o serie de tehnici fizice și psihologice de maltratare. În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni, cum ar fi cele prezentate de reclamant, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând alineatele (1), (2), (3) și (4) din art. 5 din convenție, reclamantul se plânge, în al doilea rând, că nu a fost adus imediat în fața unui judecător sau a unui judecător.

Cu toate acestea, Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la dacă faptele invocate de reclamant indică aspectul unei încălcări a dispozițiilor în cauză. Într-adevăr, art. 35 alineatul (1) din Convenție prevede că Curtea nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la adoptarea deciziei interne definitive În speță, Curtea arată că, având în vedere că custodia în litigiu este conformă cu legislația internă, reclamantul nu dispunea de niciun mijloc de atac în dreptul turc în cazul în care ar contesta durata deteniei sale (a se vedea Hotărârea Sakuk și alții c. Turcia din 26 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, § 53). Aceasta se referă la jurisprudența bine stabilită potrivit căreia, în lipsa unor căi de atac interne, termenul de șase luni începe din actul incriminat în cerere (a se vedea, de exemplu, nr. 23654/94, Laçin c. Turcia, dec.15.6.95, D.R.

81, p. 76). Curtea observă că, în speță, reținerea reclamantului a luat sfârșit la 19 februarie 1996, în timp ce cererea a fost introdusă la 19 mai 2000. Pe de altă parte, examinarea cauzei nu permite identificarea niciunei circumstanțe speciale care ar fi putut întrerupe sau suspenda expirarea termenului. Această parte a cererii este, prin urmare, tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE la examinarea iar reclamantul se referă la relele tratamente care se presupune că au fost suferite în timpul custodiei sale, declarând faptul că este vorba despre o suprataxă. Erik Fribergh Christos Rozakis Prezidențial

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 57834/00 présentée par Okan KABLAN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 octobre 2000 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis , président , A.B. Baka , B. Conforti , M. G. Bonello , P. Lorenzen , M me M. Tsatsa-Nikolovska , A. Kovler , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 19 mai 2000 et enregistrée le 5 juin 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant turc, né en 1980 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M e Gülizar Tuncer, avocate au barreau d’Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1. La genèse de l’affaire En février-mars 1996, la police d’Istanbul procéda à une opération contre une organisation illégale, à savoir le TKEP/L (Parti communiste de travail/Léniniste). Le 6 février 1996, elle appréhenda le requérant et le plaça en garde à vue dans les locaux de la Direction de la sûreté d’Istanbul, section de la lutte contre le terrorisme. Le 19 février 1996, le requérant fut examiné par un médecin de l’Institut médico-légal d’Istanbul qui, dans son rapport daté du même jour, fit état d’anciennes ecchymoses de 2 x 3 cm au crural droit. Le médecin ordonna un arrêt de travail d’un jour. Le même jour, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul.

Devant le juge, il nia toutes les accusations portées contre lui et affirma avoir été maltraité. Le juge ordonna sa détention provisoire. Le 28 février 1996, le requérant fut examiné par le médecin de la maison d’arrêt de Bayrampașa qui constata une ecchymose à la jambe droite, des domaines d’ecchymoses à la région axillaire, une diminution de mouvements des deux bras, des douleurs dans différentes régions du corps. Il indiqua qu’un rapport définitif pourrait être établi par un médecin légiste. Les 6 mars et 11 avril 1996, suite à l’examen du requérant, deux rapports médicaux furent établis. Le 16 avril 1996, le requérant fut également examiné par les médecins de l’hôpital universitaire d’Istanbul qui constatèrent une sinusite chronique et une mastoïde droite.

Se basant sur les conclusions des rapports suscités, le 7 mai 1996, le médecin de l’Institut médico-légal d’Istanbul ordonna un arrêt de travail de quinze jours. 2. La mise en accusation du requérant A l’issue de l’instruction préliminaire, le 10 avril 1996, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul intenta une action pénale à l’encontre du requérant sur la base de l’article 146 du code pénal turc réprimant toute tentative de changer ou de modifier entièrement ou partiellement la Constitution de la République turque ou de faire un coup d’état contre l’Assemblée nationale ou de l’empêcher par la force d’exercer ses fonctions, ainsi que de l’article 168 § 2 du code pénal turc réprimant l’appartenance à une bande armée.

A l’heure actuelle, l’affaire est pendante devant la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul. 3. La mise en accusation de cinq policiers responsables de la garde à vue du requérant pour mauvais traitements Le 5 mars 1996, onze personnes, dont le requérant, portèrent plainte contre les policiers responsables de leur garde à vue pour mauvais traitements. Par acte d’accusation déposé le 4 mars 1997, le procureur de la République entama une action publique contre cinq policiers, sur la base de l’article 243 du code pénal (mauvais traitements pour extorquer des aveux) devant la cour d’assises d’Istanbul. Le 26 mai 1997, la cour d’assises d’Istanbul tint une audience en l’absence des cinq policiers mis en examen lors de laquelle le requérant déposa en qualité de plaignant.

Ce dernier se référa à sa plainte déposée le 5 mars 1996 dans laquelle il prétend avoir subi des mauvais traitements tant psychologique que physique lors de sa garde à vue. Il affirma notamment que les policiers lui avaient infligé des bastonnades, des jets d’eau, des coups de poing. Le 7 juillet 1997, lors de la conduite des dix personnes, dont le requérant, dans la salle d’audience du palais de justice d’Istanbul, une rixe survint entre ces personnes et les forces de sécurité. Par la suite, la cour d’assises d’Istanbul tint l’audience. Le même jour, le requérant fut examiné par le médecin de la maison d’arrêt de Bayrampașa qui constata, dans son rapport, des ecchymoses à la région frontale, des fentes à la muqueuse buccale, des ecchymoses à la région mandibulaire, des lacérations aux poignets, des douleurs et une sensibilité au dos, deux ecchymoses à la région lombaire, des ecchymoses à l’épaule gauche, une ecchymose au cou, des maux de tête et des nausées.

Il indiqua qu’un rapport définitif pourrait être établi par un médecin légiste. Dans son rapport du 14 juillet 1997, le médecin de l’Institut médico-légal d’Istanbul, vu le rapport du 7 juillet 1997, ordonna un arrêt de travail de dix jours. Le 21 août 1997, les onze personnes, dont le requérant, s’estimant victimes de violence lors de l’incident du 7 juillet 1997, portèrent plainte contre les forces de sécurité chargées de les conduire dans la salle d’audience. Le 10 septembre 1997, le parquet d’Istanbul se déclara incompétent pour connaître du fond de la plainte, compte tenu du fait que l’acte avait été commis pendant l’exercice de la fonction publique par les forces de sécurité et renvoya le dossier d’instruction au conseil d’administration d’Istanbul, en vertu de la loi sur les poursuites contre les fonctionnaires.

Selon le requérant, l’affaire est toujours pendante devant le conseil d’administration d’Istanbul. La procédure pénale engagée à l’encontre de cinq policiers responsable de la garde à vue du requérant est pendante devant la cour d’assises d’Istanbul. GRIEFS Le requérant prétend avoir subi des traitements incompatibles avec l’article 3 de la Convention. Il affirme que, lors de sa garde à vue dans les locaux de la Direction de la sûreté d’Istanbul, section de la lutte contre le terrorisme, les policiers lui avaient infligé plusieurs techniques physiques et psychologiques de mauvais traitements. Invoquant les paragraphes 1, 2, 3 et 4 de l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint, en deuxième lieu, de n’avoir pas été aussitôt traduit devant un magistrat ou un juge.

EN DROIT 1. Le requérant prétend avoir subi des traitements incompatibles avec l’article 3 de la Convention. Il affirme que, lors de sa garde à vue dans les locaux de la Direction de la sûreté d’Istanbul, section de la lutte contre le terrorisme, les policiers lui avaient infligé plusieurs techniques physiques et psychologiques de mauvais traitements. En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par la partie requérante, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du gouvernement défendeur en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. Invoquant les paragraphes 1, 2, 3 et 4 de l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint, en deuxième lieu, de n’avoir pas été aussitôt traduit devant un magistrat ou un juge.

Toutefois, la Cour n’est pas appelée à se prononcer sur le point de savoir si les faits allégués par le requérant révèlent l’apparence d’une violation des dispositions en cause. En effet, l’article 35 § 1 de la Convention prévoit que la Cour ne peut être saisie que « dans un délai de six mois à partir de la décision interne définitive ». En l’espèce, la Cour relève que, la garde à vue litigieuse étant conforme à la législation interne, le requérant ne disposait en droit turc d’aucune voie de recours pour contester la durée de sa garde à vue (voir l’arrêt Sakık et autres c. Turquie du 26 novembre 1997, Recueil 1997-VII, § 53). Elle se réfère à la jurisprudence bien établie selon laquelle, en l’absence de voies de recours internes, le délai de six mois court à partir de l’acte incriminé dans la requête (cf., par exemple, n° 23654/94, Laçin c. Turquie, déc.15.6.95, D.R.

81, p. 76). La Cour observe qu’en l’espèce la garde à vue du requérant a pris fin le 19 février 1996, alors que la requête a été introduite le 19 mai 2000. Par ailleurs, l’examen de l’affaire ne permet de discerner aucune circonstance particulière qui ait pu interrompre ou suspendre l’écoulement du délai. Cette partie de la requête est dès lors tardive et doit être rejetée conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen du grief du requérant concernant les mauvais traitements prétendument subis lors de sa garde à vue ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président