SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 38565/97 prezentate de Silvestru COTLET împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la octombrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, L. Ferrari Bravo, C. Bîrsan, J. Casadevall, B. Zupančič, T. Panțiru, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 16 noiembrie 1995 și înregistrată la 12 noiembrie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamantul este un resortisant român, născut în 1964 și rezident în Gura-Humorului (România). El este în prezent deținut în închisoarea Craiova. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Condamnarea reclamantului La 23 iulie 1992, reclamantul a fost găsit vinovat de crimă și condamnat de tribunalul departamental din Caraș-Severin la 17 ani de închisoare. Curtea Supremă de Justiție a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre definitivă din 20 ianuarie 1993. La 2 iunie 1994, tribunalul județ din Caraș-Severin a respins cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva deciziei din 20 ianuarie 1993, pe motiv că condițiile impuse de art. 394 din Codul de procedură penală pentru revizuirea unei hotărâri definitive nu erau îndeplinite în speță. Reclamantul a formulat o acțiune, care a fost respinsă printr-o hotărâre din 23 noiembrie 1994 de Curtea Supremă de Justiție din Timișoara. Reclamantul a luat apel, care a fost respins printr-o decizie definitivă din 14 aprilie 1995 a Curții Supreme de Justiție. După condamnarea sa, reclamantul a fost încarcerat la închisoarea din Drobeta Turnu-Severin. El a fost ulterior transferat la penitenciarele din Timișoara, Gherla, Jilava, Rahova și Craiova. ii. La 19 februarie 1996, Secretariatul Comisiei a trimis reclamantului textul Convenției și un prospect descriptiv, solicitându-i copii ale deciziilor judecătorești relevante pentru obiecțiile sale. Printr-o scrisoare datată 10 octombrie 1996, reclamantul a răspuns că întârzierea răspunsului său se datora formalităților necesare pentru obținerea copiilor documentelor solicitate. De asemenea, el a înțeles că nu putea furniza copii ale dosarului său din închisoarea Timișoara, deoarece nu avea suficienți bani pentru a le copia. Această scrisoare a ajuns la Secretariatul Comisiei la 16 decembrie 1996, cu o scrisoare de însoțire datată 26 noiembrie 1996 a șefului Direcției Generale Penitenciare, generalul diviziei I.C. Cele două scrisori au ajuns într-un plic la antetul Ministerului Justiției, trimisă din București. Într-o scrisoare din 17 ianuarie 1997, secretariatul Comisiei a solicitat reclamantului explicații cu privire la întârzierea scrisorii. Reclamantul a răspuns printr-o scrisoare din 17 februarie 1997, explicând că întârzierea corespondenței sale cu Comisia nu i-a fost atribuită și a solicitat ajutorul pentru a asigura respectarea articolului 8 din Convenție. Această scrisoare a ajuns la Comisie la 27 martie 1997, cu o scrisoare de însoțire din 18 martie 1997 a șefului departamentului penitenciarelor, I.C. Cele două scrisori fuseseră trimise într-un plic cu antetul Ministerului Justiției, postată la București. La 30 aprilie 1997, secretariatul l-a informat pe reclamant că decizia sa în temeiul procedurii privind condamnarea sa se confrunta cu anumite obstacole și i-a solicitat să fie precisă în ceea ce privește țarcul întemeiat pe art. 8 din convenție, pe care îl invoca în scrisoarea sa anterioară. 19 mai 1997, reclamantul a răspuns că toate scrisorile trimise de Comisie îi erau deschise și că era obligat să predea scrisorile sale autorităților penitenciare Comisiei, într-un plic deschis. Aceste scrisori erau trimise apoi direcției serviciilor penitenciare din București, unde erau înregistrate și trimise la destinație. În cele din urmă, el s-a plâns că comandantul închisorii a uitat să-i dea textul Convenției pe care i-a trimis-o Comisia în scrisoarea sa din 19 februarie 1996. După celelalte scrisori ale Comisiei și după insistențele reclamantului, comandantul i-a dat în sfârșit textul convenției. Scrisoarea din 9 mai 1997 a ajuns la Comisie la data de 4 iulie 1997 cu o scrisoare de însoțire din partea directorului adjunct al Direcției de Justiție, colonelul M.V. Cele două scrisori fuseseră trimise împreună de la București, într-un plic cu antetul Ministerului Justiției. La 22 august 1997, reclamantul a trimis Comisiei formula sa de solicitare. Această scrisoare a fost, de asemenea, trimisă de la București cu o scrisoare de însoțire din partea Direcției Serviciilor Penitenciare într-un singur plic, primită Comisiei la 20 octombrie 1997. Mai multe scrisori ale reclamantului din 14 ianuarie 1998, 8 martie 1999, 16 septembrie 1999 și 31 decembrie 1999, au ajuns la Comisie și, respectiv, la Curte în pachete ordinare, în termen de 2-3 săptămâni de la trimiterea acestora. Invocând art. 3 și 6 din Convenție, reclamantul se plânge că procedura a dus la condamnarea sa prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 20 ianuarie 1993. El pretinde că a fost supus unor tratamente abuzive de către poliție pentru a mărturisi crima de care a fost acuzat. Reclamantul se plânge de un obstacol în calea corespondenței sale cu Comisia din cauza termenelor limită de transmitere a scrisorilor sale adresate Comisiei și a deschiderii corespondenței destinate și provenind din partea Comisiei. În acest sens, se face referire la art. 8 din Convenție. În acest sens, reclamantul se plânge de procedura care a dus la condamnarea sa și de faptul că a fost supus unui tratament necorespunzător în cursul anchetei preliminare a dosarului său. În acest sens, acesta invocă articolele 3 și 6 din convenție. Curtea reamintește că nu este competentă să examineze obiecțiile referitoare la faptele anterioare intrării în vigoare a Convenției cu privire la părțile contractante. Aceasta remarcă faptul că România a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului la 20 iunie 1994 și că decizia finală internă în sensul art. 35 din Convenție este la data de 20 ianuarie 1993, înainte de intrarea în vigoare a Convenției privind România. cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) din Convenție. Reclamantul se plânge de un obstacol în calea corespondenței sale cu Comisia din cauza termenelor de transmitere a scrisorilor sale adresate Comisiei și a deschiderii scrisorilor destinate și provenind din partea Comisiei. În acest sens, el invocă art. 8 din Convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară IRRECEVABILE obiecțiunile întemeiate pe procedura care a dus la condamnarea reclamantului și pe relele tratamente presupuse a fi suferite în cursul anchetei preliminare AJOURNE la examinarea
de la requête n° 38565/97
présentée par Silvestru COTLET
contre Roumanie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le
10
octobre
2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M
me
M.
M.
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 16 novembre 1995 et enregistrée le 12 novembre 1997,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant roumain, né en 1964 et résidant à Gura-Humorului (Roumanie). Il est actuellement détenu dans la prison de Craiova.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
i.
Condamnation du requérant
Le 23 juillet 1992, le requérant fut reconnut coupable de meurtre et condamné par le tribunal départemental de Caraș-Severin à 17 ans d’emprisonnement. La Cour suprême de justice confirma ce jugement par une décision définitive du 20 janvier 1993.
Le 2 juin 1994, le tribunal départemental de Caraș-Severin rejeta la demande en révision formée par le requérant contre la décision du 20 janvier 1993, au motif que les conditions exigées par l’article 394 du code de procédure pénale pour la révision d’un jugement définitif n’étaient pas remplies en l’espèce. Le requérant forma un recours, qui fut rejeté par un arrêt du 23 novembre 1994 de
la cour d’appel de Timișoara. Le requérant interjeta appel, qui fut rejeté par une décision définitive du 14 avril 1995 de la Cour suprême de justice.
Après sa condamnation, le requérant fut incarcéré à la prison de Drobeta Turnu-Severin. Il fut par la suite transféré dans les établissements pénitenciers de Timișoara, Gherla, Jilava, Rahova et Craiova.
ii.
Allégations d’entrave à la correspondance pendant la détention
Le requérant saisit la Commission européenne des Droits de l’Homme le 16
novembre
1995.
Le 19 février 1996, le secrétariat de la Commission envoya au requérant le texte de la Convention et une notice explicative, lui demandant copies des décisions de justice pertinentes pour ses griefs.
Par une lettre datée du 10 octobre 1996, le requérant répondit que la tardiveté de sa réponse était due aux formalités nécessaires pour l’obtention des copies des documents demandés. Il expliqua également qu’il ne pouvait fournir des copies de son dossier de la prison de Timișoara, car il n’avait pas assez d’argent pour les faire photocopier.
Cette lettre parvint au secrétariat de la Commission le 16 décembre 1996, avec une lettre d’accompagnement datée du 26 novembre 1996 du chef de la Direction générale des établissements pénitentiaires, le général de division I.C. Les deux lettres parvinrent dans une enveloppe à l’en-tête du ministère de la Justice, envoyée de Bucarest.
Dans une lettre du 17 janvier 1997, le secrétariat de la Commission demanda au requérant des explications au sujet du retard du courrier. Le requérant répondit par une lettre datée du 17 février 1997, expliquant que le retard dans sa correspondance avec la Commission ne lui était pas imputable et demanda de l’aide pour faire respecter l’article 8 de la Convention. Cette lettre parvint à la Commission le 27 mars 1997, avec une lettre d’accompagnement du 18 mars 1997 du chef de la direction des services pénitentiaires, I.C. Les deux lettres avaient été envoyées dans une enveloppe portant l’en-tête du ministère de la Justice, postée à Bucarest.
Le 30 avril 1997, le secrétariat informa le requérant que son grief tiré de l’iniquité de la procédure concernant sa condamnation se heurtait à certains obstacles et lui demanda des précision au regard du grief tiré de l’article 8 de la Convention, qu’il invoquait dans sa lettre précédante.
Le
19 mai 1997, le requérant répondit que toutes les lettres envoyées par la Commission lui parvenaient ouvertes et qu’il était obligé de remettre aux autorités pénitentiaires ses lettres à la Commission, dans une enveloppe ouverte. Ces lettres étaient ensuite envoyées à la direction des services pénitentiaires à Bucarest, où elles étaient enregistrées et envoyées à destination. Enfin, il se plaignit que le commandant de la prison avait «
oublié
» de lui remettre le texte de la Convention que lui avait envoyé la Commission dans sa lettre du 19 février 1996. Ce n’est qu’à la suite des autres lettres de la Commission et aux insistances du requérant que le commandant lui avait enfin remis le texte de la Convention.
La lettre du 9 mai 1997 parvint à la Commission le 4 juillet 1997 avec une lettre d’accompagnement du directeur adjoint de la direction des services pénitentiaires, le colonel M.V. Les deux lettres avaient été envoyées ensemble de Bucarest, dans une enveloppe portant l’en-tête du ministère de la Justice.
Le 22 août 1997, le requérant envoya à la Commission sa formule de requête. Cette lettre fut, elle aussi, envoyée de Bucarest avec un courrier d’accompagnement de la direction des services pénitentiaires dans une seule enveloppe, parvenue à la Commission le 20
octobre
1997.
Plusieurs lettres du requérant datées 14 janvier 1998, 8 mars 1999, 16 septembre 1999 et 31 décembre 1999, parvinrent à la Commission et à la Cour respectivement dans des enveloppes ordinaires, dans des délais de 2 à 3 semaines après leur envoi.
1.
Invoquant les articles 3 et 6 de la Convention, le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure ayant abouti à sa condamnation par la décision définitive de la Cour suprême de justice du 20 janvier 1993. Il allègue avoir été soumis à des mauvais traitements par la police afin qu’il confesse le crime dont il était accusé.
2.
Le requérant se plaint d’une entrave à sa correspondance avec la Commission en raison des délais d’acheminement de ses lettres adressées à la Commission et de l’ouverture des courriers destinés et en provenance de Commission. Il invoque à cet égard l’article 8 de la Convention.
1.
Le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure ayant abouti à sa condamnation et d’avoir été soumis à des mauvais traitement pendant l’enquête préliminaire de son dossier. Il invoque à cet égard les articles 3 et 6 de la Convention.
La Cour rappelle qu’elle n’est pas compétente pour examiner des griefs ayant trait aux faits antérieurs à l’entrée en vigueur de la Convention à l’égard des parties contractantes.
Elle note que la Roumanie a ratifié la Convention européenne des Droits de l’Homme le 20 juin 1994 et que la décision définitive interne au sens de l’article 35 de la Convention est l’arrêt du 20 janvier 1993, antérieur à entrée en vigueur de la Convention à l’égard de la Roumanie.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est incompatible
ratione temporis
avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 3 de la Convention.
2.
Le requérant se plaint d’une entrave à sa correspondance avec la Commission en raison des délais d’acheminement de ses lettres adressées à la Commission et de l’ouverture des courriers destinés et en provenance de la Commission. Il invoque à cet égard l’article 8 de la Convention.
En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement intérieur.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
les griefs tirés de l’iniquité de la procédure ayant abouti à la condamnation du requérant et des mauvais traitements prétendument subis pendant l’enquête préliminaire
;
l’examen du grief du requérant concernant l’entrave à sa correspondance.
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente