CtEDO 10.10.2000 Auto

MOSTEANU ET AL contre la ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.10.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
MOSTEANU ET AL contre la ROUMANIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 33176/96 prezentate de Stela MOȘTEANU și al împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor L'eipe (secțiunea I), care are loc la octombrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, L. Ferrari Bravo, C. Bîrsan, J. Casadevall, B. Zupančič, T. Panțiru, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 25 martie 1996 și înregistrată la 25 septembrie 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie ÎN FAPT recurentele sunt cetățeni români, născuți în 1920, 1967, 1972 și 1945 și rezidenți în București. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către Adrian Vasiliu, avocat în baroul București. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 noiembrie 1994, în calitate de moștenitori ai C. M., recurentele au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din districtul 4 București cu privire la o acțiune în revendicare imobiliară. Cei interesați au susținut că Õ în temeiul Decretului nr. 92/1950, bunurile salariaților nu puteau fi naționalizate și că C. M. era funcționar în momentul naționalizării casei. Într-o hotărâre din 9 februarie 1995, tribunalul a respins acțiunea, considerând că numai o lege putea decide soarta bunurilor pe care le avea la dispoziție. Recurentele au intervenit în apelul acestei hotărâri. Tribunalul judicios din București a respins recursul la 30 mai 1995, pe motiv că instanțele nu puteau examina legalitatea aplicării decretului nr. 92/1950. Recurentele au formulat recurs, care a fost respins din același motiv, printr-o hotărâre definitivă din 23 octombrie 1995 a instanței judecătorești din București. Într-un discurs ținut în iulie 1994 în orașul Satu-Mare, președintele României a solicitat administrației să nu execute hotărârile judecătorești în care instanțele au încheiat în nulitatea naționalizărilor bunurilor imobiliare sub regimul comunist. La 2 februarie 1995, Curtea Supremă de Justiție, hotărând toate camerele reunite, a decis, cu o majoritate de 25 de voturi la 20, să modifice jurisprudența camerei sale civile și, prin urmare, a hotărât că instanțele mai au competența de a cenzura decretul și de a ordona restituirea imobilelor naționale în temeiul Decretului nr. 92/1950 (...) GRIEFS Recurentele invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție care garantează accesul la o instanță, întemeiat pe deciziile naționale care refuză judecătorilor dreptul de a examina valabilitatea titlului de proprietate de care se bucura statul. Recurentele se plâng, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, din cauza faptului că nu au beneficiat de o instanță independentă și imparțială. Acestea susțin că hotărârile judecătorești în cauza lor au fost pronunțate ca urmare a schimbării jurisprudenței Curții Supreme de Justiție, la 1 februarie 1995, care a fost influențată de un discurs emis de președintele Republicii în 1994. În acest discurs, președintele ar fi afirmat că instanțele naionale nu au competența de a examina acțiunile referitoare la privarea de proprietate abuzivă și ar fi determinat administrația să nu execute hotărârile judecătorești care au făcut obiectul unor astfel de cereri. Recurentele se plâng, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, de faptul că prin refuzul accesului la o instanță națională, instanțele naționale le-au privat de dreptul lor de proprietate, deoarece hotărârile judecătorești pronunțate în cazul lor au legalizat ocupația ilegală a bunurilor lor de către instanțele naționale. PROCEDURA Cererea a fost introdusă la 25 martie 1996 și înregistrată la 25 septembrie 1996. La 4 mai 1999, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Guvernul și-a prezentat observațiile la 29 iulie 1999, iar recurentele au răspuns la acestea la 2 septembrie 1999. În temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, care a intrat în vigoare la noiembrie 1998, cauza este examinată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului începând cu această dată. Guvernul pledează în favoarea cererii de neobosire a căilor de atac interne, susținând că este legal pentru reclamante să introducă o nouă acțiune în revendicare și, în orice caz, legea nr. 112/1995 care a intrat în vigoare la 29 ianuarie 1996, Curtea amintește că a respins deja această excepție în cauza Brumãescu c. România (GC nr. 28342/95, § 55, CEDH 1999-VII). În prezenta cauză, Curtea nu stabilește nicio împrejurare care să îi permită să ajungă la o concluzie diferită. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția preliminară a guvernului. În ceea ce privește fondul Recurentele invocă o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenția care garantează accesul la o instanță, bazată pe deciziile naționale care refuză judecătorilor dreptul de a examina valabilitatea titlului de proprietate al statului. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă, publică și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide [...] contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile [...] Potrivit guvernului, recurentele nu au fost împiedicate de la a se adresa unei instanțe pentru a-și soluționa contestația, dar au fost direcționate către o altă cale de atac. Guvernul susține că Legea nr. 112/1995, care a intrat în vigoare la 29 ianuarie 1996, este destinată tocmai reparării abuzurilor comise de vechiul regim comunist. Recurentele declară că au sesizat instanțele române cu privire la o acțiune în revendicare imobiliară, că instanțele sunt în mod normal competente să examineze acest tip de litigii. Ele susțin că esența oricărui proces civil în materie de revendicare a proprietății este examinarea, de către judecător, a validității titlurilor de proprietate care îi sunt prezentate. Potrivit recurentelor, refuzul instanțelor de a se pronunța asupra validității unui titlu de proprietate echivalează cu negarea dreptului la o instanță, cu încălcarea art. 6 din Convenție. În plus, recurentele susțin că Legea nr. 112/1995 prevede măsuri reparatorii numai pentru naționalizările pe titlu Prin urmare, acestea au fost lipsite de orice recurs pentru a soluționa litigiul, astfel încât acestea nu mai dispun de mijloace judiciare pentru a-și recupera bunurile. Curtea consideră, în lumina unei examinări preliminare a cauzei părților, că cauza invocată de recurente ridică probleme de fapt și de drept suficient de complexe pentru ca soluția lor să fie considerată drept o examinare a temeiniciei cauzei și, prin urmare, nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Pe de altă parte, litigiul nu se confruntă cu niciun alt motiv dat: recurentele se plâng, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de faptul că nu au beneficiat de o instanță independentă și imparțială în fața instanțelor naționale. hotărârile judecătorești în cauza lor au fost pronunțate ca urmare a schimbării jurisprudenței Curții Supreme de Justiție la 1 februarie 1995, care a fost influențată de un discurs emis de președintele Republicii în 1994. În acest discurs, președintele ar fi afirmat că instanțele naționale nu au competența de a examina acțiunile privind privarea de proprietate abuzivă și ar fi determinat administrația să nu execute hotărârile judecătorești care au făcut obiectul unor astfel de cereri. Guvernul consideră că declarația președintelui Republicii trebuie considerată o poziție politică privind o dezbatere de societate și nu a influențat în niciun fel judecătorii Curții Supreme de Justiție în schimbarea jurisprudenței lor. În această privință, guvernul susține că modificarea jurisprudenței din 2 februarie 1995 a fost decisă cu o majoritate foarte scăzută, fapt care demonstrează independența acestora. Recurentele consideră că numai declarația președintelui Republicii din luna d În februarie 1995 se afirmă că nu există niciun alt motiv care să le determine să își schimbe jurisprudența, întrucât atât secțiunea civilă a acestei Curți, cât și instanțele inferioare au recunoscut până în prezent competența instanțelor de a cunoaște litigii privind legalitatea naționalizărilor comuniste. Curtea consideră, în lumina unei examinări preliminare a cauzei părților, că cauza invocată de reclamant ridică probleme de fapt și de drept suficient de complexe pentru ca soluția lor să fie supusă unei examinări a temeiniciei cauzei și, prin urmare, că nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Pe de altă parte, nu există niciun alt motiv pentru care ar trebui să se facă referire. Recurentele se plâng de faptul că refuzul instanțelor naționale de a lua în considerare cererea lor în revendicare le-a privat de dreptul de proprietate fără ca această privare să fi urmărit un scop de utilitate publică și fără a le acorda despăgubiri. Recurentele invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, care se citește după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul afirmă că faptul de a ști dacă naționalizarea casei recurentelor a fost legală nu poate fi stabilit decât printr-o hotărâre definitivă. Or, în decizia sa din 23 octombrie 1995, Curtea de Apel de la București nu a pronunțat această întrebare. Prin urmare, guvernul consideră că recurentele nu dispun de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Invocând cauza Pine Valley Developments Ltd. și alte cauze (Curtea. D.H., Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 222, p. 23 § 51), guvernul consideră că acest motiv este incompatibil cu dispozițiile Convenției, iar recurentele resping teza guvernului și consideră că refuzul instanțelor de a soluționa un litigiu civil în revendicare a avut ca efect privarea acestora de proprietatea lor abuzivă. (1) din Protocolul nr. 1, pentru că au fost private de proprietatea lor fără să li se acorde nici un drept, și, prin urmare, hotărârile instanțelor au legalizat ocupația ilegală a bunurilor lor prin intermediul statului. Curtea consideră, în lumina unei examinări preliminare a cauzei părților, că cauza invocată de recurente ridică probleme de fapt și de drept suficient de complexe pentru ca soluția lor să fie considerată drept o examinare a temeiniciei cauzei și, prin urmare, nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Pe de altă parte, litigiul nu se confruntă cu niciun alt motiv dat. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară RECEVALABIL toate mijloacele de fond rezervate. Michael O.Boyle Elizabeth Palm Modululer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-10-10
0,97
V.D.S. contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 33631/96 présentée par V.D.S. contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, p
CtEDO 2000-10-10
0,97
BUDESCU ET PETRESCU contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 33912/96 présentée par Maria BUDESCU et Maria Mirela PETRESCU contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une cha
CtEDO 2000-10-10
0,97
SMOLEANU contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 30324/96 présentée par Elena SMOLEANU contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre composée de M me E.
CtEDO 2000-03-21
0,97
MEDEANU contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 29958/96 présentée par Eleonora MEDEANU contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 21 mars 2000 en une chambre composée
CtEDO 2000-10-10
0,97
POPESCU NASTA contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 33355/96 présentée par Călin Mircea POPESCU NASTA contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre composé
Sursă