AFFAIRE DOMENICO FICARA c. ITALIE

STRASBURG 17 octombrie 2000 DEFINIF 17/01/2001 În cauza Domenico Ficara c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor de l'lai (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, Președinta Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Pantiru și domnul OBoyle grefier de secțiune După ce a deliberat într-o cameră a Consiliului la 26 septembrie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Domenico Ficara ( La 28 februarie 1994, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Polimeni, avocat la Reggio de Calabria.

Guvernul italian (atlée) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 28 septembrie 1999. DE FAPT La 23 noiembrie 1988, reclamantul a numit municipalitatea Reggio de Calabria în fața Tribunalului din același oraș pentru a obține despăgubiri pentru daunele aduse proprietății sale ca urmare a ruperii unei conducte de apă. Încheierea procedurii a început la 18 ianuarie 1989. 29 martie În 1989, judecătorul a numit un expert, care a depus jurământul la 14 iunie 1989. La 8 noiembrie 1989, încuviințarea a fost amânată la 22 iunie 1989. noiembrie 1989 deoarece raportul de e-mail nu a fost depus la grefa. În ziua următoare, instanța a fost revocată la cererea părților pentru a le permite să examineze raportul de competență.

La 10 ianuarie 1990, judecătorul de punere în funcțiune a făcut trimitere la cauza la 11 aprilie 1990, pentru a permite părților să prezinte concluziile lor. La data de 23 octombrie 1990, această audiere a fost inițiată din oficiu de patru ori, până la 14 decembrie 1993, din cauza mutațiilor magistraților. La 9 martie 1994, președintele tribunalului a stabilit data acestei audieri la 4 mai 1994. În ziua următoare, la data de 15 martie 1995, la această dată, tribunalul a stabilit data acestei audieri. În cele din urmă, la data de 14 martie 1995, tribunalul a fost reținut din greșeală. noiembrie 1995. Printr-o hotărâre din 27 decembrie 1995, al cărei text a fost depus la grefa din 15 aprilie 1996, instanța a fost parțial îndreptățită la cererea reclamantului.

ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 noiembrie 1988 și s-a încheiat la 15 aprilie 1996; prin urmare, ea a durat mai mult de șapte ani și patru luni.

10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia, care urmează să apară în declarația oficială a Curții, § 22) la În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la aceasta, Curtea acordă, dacă este cazul, părții vătămate o satisfacție echitabilă.

Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 10 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 15. Reclamantul solicită, de asemenea, 4 300 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 4 300 000 ITL și acordul cu reclamantul.

Interese moratorii 17. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, spune că în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 000 (zece milioane) lire italiene pentru daune morale și 4 300 000 (patru milioane trei sute de mii) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu 2,5% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata în limba franceză, apoi comunicate în scris la 17 octombrie 2000, în temeiul articolului 77 § 2 și al articolului 3 din Regulamentul Michael O

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE DOMENICO FICARA c. ITALIE (Requête n° 45062/98) [1] ARRÊT STRASBOURG 17 octobre 2000 DÉFINITIF 17/01/2001 En l’affaire Domenico Ficara c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti , M. L. Ferrari Bravo , M. Gaukur Jörundsson , M. R. Türmen , M. B. Zupančič , M. T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 septembre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »