O. AND P.-O. v. FINLAND

Reclamanții sunt resortisanți finlandezi, ambele născuți în 1942. Sunt un cuplu căsătorit care locuiește în Naantali, Finlanda. Primul reclamant este un judecător de apel și al doilea reclamant este profesor de universitate. Înainte de Curte, ei sunt reprezentați de dl Matti Wuori, un avocat care practică în Helsinki. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 1990 au fost introduse proceduri penale în Curtea de District (kihlakunnanoikeus, häradsrätt) din Piikkiö. Vecinii reclamanților (MS, RS și fiica lor PS) au fost acuzați de difamare, încălcarea păcii interne și calomnia, printre alte infracțiuni. Primul reclamant a fost acuzat de furt minor. La 12 februarie 1991 MS a fost considerat vinovat de calomnie și amenda a fost impusă.

El a fost ordonat să plătească amendamentul celui de-al doilea reclamant FIM 3.000. Celelalte acuzații au fost respinse ca fiind inadmisibile sau nefondate. Reclamanții au apelat la Curtea de Apel (hovioikeus, hovrätt) de Turku, cerând compensații și solicitând vecinilor lor să fie condamnați. Judecătorii celei de-a treia camere a Curții de Apel, care au tratat cazul, au fost K, L și N. Întrucât apelul a avut în vedere evaluarea unei declarații specifice de către un martor și observațiile acestui martor ale sediilor, Curtea de Apel a hotărât să efectueze o inspecție pe site, adică în curtea din spate a casei reclamanților. Inspecția a avut loc la 27 septembrie 1991 în prezența judecătorilor K, L și N. La 6 aprilie 1992, Curtea de Apel a constatat că acuzația împotriva RS nu a fost nefondată decât inadmisibilă, dar a susținut altfel hotărârea Curții de District.

La 30 septembrie 1992, procurorul public a inițiat proceduri penale de la Curtea Municipală (raastovanoikeus, rådstuvurätt) de Turku împotriva JE și TS, care au fost martori în procesul menționat anterior, și împotriva MS, RS și PS. JE și TS au fost acuzați de a da declarații false ca martor sub jurământ. PS a fost acuzat de a da declarații false ca martor. MS și RS au fost acuzați de incitare la infracțiunile menționate mai sus. RS a fost, de asemenea, acuzat de calomnie deoarece a fost acuzată de a afirma că reclamanții au făcut ceva care ar putea pune în pericol reputația lor bună (conținutul real al calomniei nu este menționat în dosar). Fiecare dintre reclamanți a solicitat FIM 30.000 în compensare pentru daune morale.

La 11 noiembrie 1992, reclamanții au introdus o procedură privată suplimentară împotriva MS, RS și PS, acuzând PS cu tentativă de fraudă și acuzații malfăcute și MS și RS cu incitarea la aceste infracțiuni. Procurorul public nu a susținut aceste acuzații. A existat un ordin de aderare a celor două cauze (cu procedura inițiată la 30 septembrie 1992). La 5 mai 1993, Tribunalul a constatat că RS a fost vinovat de calomnie și a respins restul acuzațiilor. RS a fost ordonat să plătească reclamanților FIM 5.000 fiecare în compensație. Reclamanții, procurorul public și RS au apelat la Curtea de Apel a Turku. Apelurile au fost examinate de cea de-a treia cameră a instanței care au efectuat, de asemenea, inspecția în cazul anterior în 1991. Judecătorii L și N au stat încă în această cameră.

O cameră a Curții de Apel constă în trei judecători. La 2 noiembrie 1994, Curtea de Apel a achitat RS și a susținut restul hotărârii Curții de Apel. În raționarea sa, Curtea de Apel a făcut o trimitere explicită la concluziile sale pe baza inspecției efectuate în cadrul procedurii anterioare. Reclamanții au fost refuzați să recurgă la Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen) la 22 iunie 1995. Legea internă relevantă În conformitate cu capitolul 13, secțiunea 1, din Codul Procedinței Judiciare (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken), astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, un judecător este discalificat atunci când a acționat ca judecător într-o altă instanță în ceea ce privește același caz sau atunci când a luat o decizie anterioară cu privire la o întrebare legată de acest caz.

The applicants are Finnish nationals, both born in 1942. They are a married couple living in Naantali, Finland. The first applicant is a Court of Appeal judge and the second applicant is a university teacher. Before the Court they are represented by Mr Matti Wuori, a lawyer practising in Helsinki. A. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In 1990 criminal proceedings were brought in the District Court (kihlakunnanoikeus, häradsrätt) of Piikkiö. The applicants' neighbours (MS, RS and their daughter PS) were charged with defamation, infringement of domestic peace and slander, among other offences. The first applicant was charged with minor theft. There was an order of a joinder of the two cases.

On 12 February 1991 MS was found guilty of slander and fines were imposed. He was ordered to pay the second applicant FIM 3,000 in compensation. The other charges were rejected as inadmissible or unfounded. The applicants appealed to the Court of Appeal (hovioikeus, hovrätt) of Turku claiming compensation and requesting their neighbours to be convicted. The judges of the third chamber of the Court of Appeal, which dealt with the case, were K, L and N. As the appeal concerned the evaluation of a particular statement by a witness and this witness's observations of the premises, the Court of Appeal decided to conduct an inspection on the site, i.e. the backyard of the applicants' house. The inspection took place on 27 September 1991 in the presence of judges K, L and N. On 6 April 1992 the Court of Appeal found the charge against RS to be unfounded rather than inadmissible but otherwise upheld the District Court's judgment.

On 30 September 1992 criminal proceedings were instituted by the public prosecutor in the City Court (raastuvanoikeus, rådstuvurätt) of Turku against JE and TS, who had been witnesses in the above-mentioned trial, and against MS, RS and PS. JE and TS were charged with giving false statements as a witness under oath. PS was charged with giving false statements as a witness. MS and RS were charged with inciting the above-mentioned offences. RS was also charged with slander as she was accused of claiming that the applicants had done something which might endanger their good reputation (the actual content of the slander is not mentioned in the file). Each of the applicants claimed FIM 30,000 in compensation for moral damage.

On 11 November 1992 the applicants brought additional private prosecution proceedings against MS, RS and PS, charging PS with attempted fraud and malicious accusation and MS and RS with incitement to those offences. The public prosecutor did not support these charges. There was an order of a joinder of the two cases (with the proceedings instituted on 30 September 1992). On 5 May 1993 the City Court found RS guilty of slander and rejected the rest of the charges. RS was ordered to pay the applicants FIM 5,000 each in compensation. The applicants, the public prosecutor and RS appealed to the Court of Appeal of Turku. The appeals were examined by the third chamber of the court which had also conducted the inspection in the previous case in 1991. Judges L and N were still sitting in this chamber.

A chamber of the Court of Appeal consists of three judges. On 2 November 1994 the Court of Appeal acquitted RS and upheld the rest of the City Court's judgment. In its reasoning the Court of Appeal made an explicit reference to its findings based on the inspection conducted during the earlier proceedings. The applicants were refused leave to appeal by the Supreme Court (korkein oikeus, högsta domstolen) on 22 June 1995. B. Relevant domestic law According to Chapter 13, Section 1, of the Code of the Judicial Procedure (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken), as in force at the relevant time, a judge is disqualified when he has acted as a judge in another court in respect of the same case or when he has on a court order earlier decided on a question related to that case.