CtEDO 24.10.2000 Auto

MITU ET NITA contre la ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
24.10.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
MITU ET NITA contre la ROUMANIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

Prima secțiune a cererii nr. 33629/96 prezentată de Ioana Irina MITU și Ileana Raluca NITA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are sediul în octombrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 11 octombrie 1996 și înregistrată la 31 octombrie 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Recurentele sunt cetățeni români, născuți în 1933 și respectiv 1939 și rezidenți în Cimpulung-Muscel. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 martie 1994, în calitate de moștenitoare, recurentele au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Cimpulung-Muscel cu privire la o acțiune în revendicare imobiliară a două case. Cei interesați au afirmat că, în temeiul Decretului nr. 92/1950, bunurile salariaților nu puteau fi naționalizate și că părinții lor erau funcționari în momentul naționalizării locuințelor lor. Prin hotărârea din 10 mai 1994, Tribunalul de Primă Instanță a arătat că, din greșeală, casele părinților recurentelor fuseseră naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950, deoarece acestea făceau parte dintr-o categorie de persoane pe care acest decret o excludea din acțiunile de naționalizare. Prin urmare, instanța a ordonat autorităților administrative să restituie casele reclamantelor. În absența unei căi de atac, hotărârea a devenit definitivă, neputând fi atacată prin acțiuni obișnuite. La o dată nespecificată, procurorul general al României a formulat în fața Curții Supreme de Justiție o acțiune în anulare împotriva hotărârii din 10 mai 1994, pe motiv că judecătorii și-au depășit competențele prin examinarea legalității aplicării Decretului nr. 92/1950. Prin hotărârea din 18 aprilie 1996, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea din 10 mai 1994 și a respins acțiunea recurentelor. Ea a subliniat că legea era un mijloc de a dobândi proprietatea, a constatat că statul și-a adaptat casele în cauză în ziua în care a intrat în vigoare decretul de naționalizare nr. 92/1950 și a reamintit că aplicarea acestui decret nu putea fi controlată de instanțele judiciare. Prin urmare, Curtea Supremă de Justiție a considerat că instanța de Primă Instanță a putut pronunța hotărârea prin modificarea decretului menționat anterior și, prin urmare, depășirea atribuțiilor sale și prin încălcarea celor ale autorității legislative. Curtea Supremă de Justiție a confirmat dreptul foștilor proprietari de a introduce acțiuni în revendicare, dar a statuat că, în speță, recurentele nu prezentaseră dovada dreptului lor de proprietate, în timp ce statul a demonstrat că titlul său se baza pe decretul de naționalizare. Curtea Supremă de Justiție concluzionează că, în orice caz, noile legi ar trebui să prevadă măsuri de despăgubire pentru bunurile pe care statul le-a aplicat în mod abuziv. La o dată nespecificată, recurentele au înaintat două cereri de restituire a caselor aflate în litigiu la comisia administrativă pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 (denumită în continuare: Comisia administrativă Cimpulung-Muscel. Acestea au susținut că au fost deposedate de casa lor în 1950, încălcând decretul de naționalizare nr. 92/1950, că Tribunalul de Primă Instanță din Cimpulung-Muscel, în hotărârea definitivă din 10 mai 1994, judecase această privare de proprietate ilegală și că, prin urmare, erau îndreptățite să se reintegreze în dreptul lor de proprietate. Printr-o decizie din 2 aprilie 1997, Comisia administrativă le-a restituit recurentelor casa de pe strada Mihalache nr. 98. Această decizie a devenit definitivă în absența unei căi de atac. Printr-o decizie din 12 decembrie 1997, Comisia administrativă a respins cererea recurentelor de restituire în natură a casei, prevăzută la nr. 100, și le-a acordat despăgubiri, în limitele prevăzute de Legea nr. 112/1995. La o dată nespecificată, recurentele au formulat o acțiune împotriva acestei decizii. În fața Tribunalului de Primă Instanță din Cimpulung-Muscel, ele au făcut să se afirme că nu intenționau să solicite despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, ci restituirea în natură a casei. Această procedură a fost suspendată în așteptarea soluției instanțelor naționale într-o a doua acțiune în revendicare pe care recurentele o prezentaseră între timp în fața Tribunalului de Primă Instanță din Cimpulung-Muscel. Prin hotărârea din 24 octombrie 1997, Tribunalul de Primă Instanță din Cimpulung-Muscel a acceptat acțiunea și a constatat dreptul de proprietate al recurentelor asupra casei. Primăria din Cimpulung-Muscel a luat o hotărâre împotriva acestei hotărâri. Prin decizia din 23 iunie 1998, tribunalul județ d a Argeș a respins apelul ca fiind introdus cu întârziere. Primăria a formulat o acțiune, care a fost respinsă printr-o decizie definitivă din 23 martie 1999 a instanței judecătorești din Pitești. GRIFS Recurentele invocă o încălcare a art. 6 din Convenție care garantează accesul la o instanță, întemeiat pe hotărârea din 18 aprilie 1996 a Curții Supreme de Justiție care refuză judecătorilor dreptul de a examina validitatea titlului de proprietate de care se bucura statul. Recurentele se plâng, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că, prin anularea hotărârii din 10 mai 1994, care a constatat dreptul lor de proprietate, Curtea Supremă de Justiție i-a privat de dreptul de proprietate fără ca această privare să fi urmărit un scop de utilitate publică și fără a le acorda despăgubiri. Cererea a fost depusă la 3 octombrie 1996 și înregistrată la 31 octombrie 1996. La 23 martie 1999, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să prezinte cererea la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Guvernul și-a prezentat observațiile la 14 iunie 1999, în care a afirmat că, în conformitate cu legea nr. 112/1995, comisia administrativă a dispus, printr-o decizie din 2 aprilie 1997, restituirea către recurentele casei care se află la nr. 98. Guvernul a precizat, de asemenea, că într-o decizie a Tribunalului din Cimpulung-Muscel, care a devenit definitivă la 23 mai 1999, tribunalul a admis o a doua acțiune în revendicarea recurentelor și a ordonat restituirea casei din numărul 100. La 16 iunie 1999, aceste observații au fost adresate recurentelor pentru a-și prezenta observațiile înainte de 28 iulie 1999. În observațiile lor din 21 iulie 1999, recurentele au confirmat restituirea caselor lor și au informat că, în lumina acestor evoluții, acestea nu mai au nicio pretenție față de guvernul român și că nu mai intenționează să își mențină cererea în fața Curții. În temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, intrat în vigoare la noiembrie 1998, cauza este examinată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului începând cu această dată. Curtea constată că, în observațiile sale, guvernul a afirmat că recurentele și-au restituit una dintre casele aflate în litigiu în temeiul unei decizii definitive din 2 aprilie 1997 a comisiei administrative, iar cealaltă casă, printr-o decizie definitivă a Tribunalului de apel din Pitești din 23 martie 1999, într-o a doua procedură în revendicare. Curtea constată apoi că recurentele au confirmat restituirea, precizând că nu mai doresc să își mențină cererea. Curtea apreciază, în lumina observațiilor guvernului român și ale recurentelor, că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu se mai justifică. Curtea consideră, de asemenea, că nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor omului garantate de Convenție care să impună continuarea examinării cererii în temeiul articolului 37 alineatul (1) în fine din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DE A RĂSPUNDE RĂSPUNSUL ROLULUI Michael O

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-10-10
0,96
GHITESCU contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 32915/96 présentée par Dan Sorin GHITESCU contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre composée de M m
CtEDO 2000-10-10
0,96
MOSTEANU ET AL contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 33176/96 présentée par Stela MOŞTEANU et al contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre composée de M
CtEDO 2000-10-10
0,95
V.D.S. contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 33631/96 présentée par V.D.S. contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, p
CtEDO 2000-10-10
0,95
SMOLEANU contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 30324/96 présentée par Elena SMOLEANU contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre composée de M me E.
CtEDO 2000-10-10
0,95
S.D. contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 32935/96 présentée par S.D. contre Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 octobre 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, pré
Sursă