Contarino împotriva Italiei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46383/99 prezentate de Domenico CONTARINO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la octombrie 2000 într-o cameră compusă din J.-P. Costa, președintele W. Fuhrmann, L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, H.S. Greve, K. Traja, domnul Ugrekhelidze, judecători și S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 5 noiembrie 1998 și înregistrată la ianuarie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1958 și rezident în Catania (Italia). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 15 iunie 1990, judecătorul investigațiilor preliminare l-a trimis pe reclamant în judecată pentru omor prin imprudență.

La 24 ianuarie 1991, tribunalul din Catania l-a condamnat la un an de condamnare. La 9 ianuarie 1996, instanța de apel din Catania a respins cererea reclamantului. La 18 decembrie 1997, Curtea de Casație a anulat recursul în ceea ce privește concursul de răspundere al victimei și a trimis cauza pentru un nou proces în fața unei alte secțiuni din aceeași instanță. În conformitate cu așteptările hotărârii, instanța de Casație a considerat că un eventual concurs de răspundere a victimei are consecințe asupra sancțiunii și, în special, asupra cererii reclamantului de recunoaștere a unor circumstanțe atenuante. Printr-o hotărâre adoptată la 7 mai 1998 în camera de consiliu în conformitate cu procedura prevăzută la art. 599 din Codul de procedură specială, tribunalul de apel din Catania declara stingerea acțiunii publice din motive de prescripție.

Reclamantul a fost informat la 19 mai 1998. Unul dintre membrii colegiului era judecătorul E. Dl GRIFS, care a făcut, de asemenea, parte din colegiul care se pronunțase la 9 ianuarie 1996 cu privire la recursul reclamantului. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu ar fi fost examinată în mod echitabil, public (cu privire la decizia instanței de apel din 7 mai 1998), într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege. CU PRIVIRE la ceea ce ar fi fost condamnat fără să existe dovezi în sarcina sa, că procedura nu ar fi fost imparțială, că hotărârile ar fi dat o interpretare a faptelor care nu era logică, a duratei procedurii, precum și a faptului că același judecător ar fi stat în cele două decizii de recurs.

El invocă încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat, și anume: orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide, (...) fie că orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. În ceea ce privește obiecțiunile, altele decât cele care vizează durata procedurii, Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, un reclamant nu mai poate pretinde că este victimă atunci când: … September 2000 [secțiunea a patra], nepublicată. În speță, Curtea constată că procedura în litigiu este încheiată în temeiul prescripției.

Reclamantul nu mai este afectat de viciile de procedură pe care se plânge în fața Curții. Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă a încălcării pretinse în această privință și că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește plângerea referitoare la durata procedurii, Curtea constată că aceasta a început până la 15 iunie 1990 cel târziu, împreună cu decizia judecătorului judecătorului judecător din la … Prin urmare, Curtea a durat șapte ani, unsprezece luni și 27 de zile pentru patru grade de jurisdicție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui termen și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE examinarea cauzei reclamantului cu privire la durata procedurii penale care declară revendicarea IRRECEVABILĂ pentru surplus. S. Dolle J.-P. Costa greenier Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 46383/99 présentée par Domenico CONTARINO contre Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 24 octobre 2000 en une chambre composée de M. J.-P. Costa, président , M. W. Fuhrmann, M. L. Loucaides, Sir Nicolas Bratza, M me H.S. Greve, M. K. Traja, M. M. Ugrekhelidze, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 5 novembre 1998 et enregistrée le 25 janvier 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien, né en 1958 et résidant à Catane (Italie). Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant a été poursuivi pénalement à la suite d’un accident de la route survenu en 1989. Le 15 juin 1990, le juge des investigations préliminaires renvoya le requérant en jugement pour homicide par imprudence. Le 24 janvier 1991, le tribunal de Catane le condamna à un an de réclusion. Le 9 janvier 1996, la cour d’appel de Catane rejeta l’appel du requérant. Le 18 décembre 1997, la Cour de cassation annula l’arrêt d’appel en ce qui concerne le concours de responsabilité de la victime et renvoya l’affaire pour un nouveau procès devant une autre section de la même cour d’appel. D’après les attendus de l’arrêt, la cour de cassation avait estimé qu’un concours éventuel de responsabilité de la victime avait des conséquences quant à la sanction et, en particulier, au sujet de la demande du requérant de reconnaître des circonstances atténuantes.

Par un arrêt adopté le 7 mai 1998 en chambre du conseil selon la procédure prévue à l’article 599 du code de procédure spéciale, la cour d’appel de Catane déclara l’extinction de l’action publique pour cause de prescription. Le requérant en fut informé le 19 mai 1998. L’un des membres du collège était le juge E. M., qui avait fait également partie du collège qui avait statué le 9 janvier 1996 sur l’appel du requérant. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’aurait pas été examinée équitablement, publiquement (quant à la décision de la cour d’appel du 7 mai 1998 ), dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi.

EN DROIT 1. Le requérant se plaint de ce qu’il aurait été condamné sans qu’il y ait des preuves à sa charge, que la procédure n’aurait pas été impartiale, de ce que les arrêts auraient donné une interprétation des faits qui n’était pas logique, de la durée de la procédure ainsi que du fait qu’un même juge aurait siégé dans les deux décisions d’appel. Il invoque la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera, (…) soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

» 2. En ce qui concerne les griefs autres que celui visant la durée de la procédure, la Cour rappelle que, selon sa jurisprudence, un requérant ne peut plus se prétendre victime lorsqu’il n’est plus affecté en rien par les vices de la procédure en question, par exemple lorsqu’a été constatée la prescription (requête n° 48956/99, décision Gil Leal Pereira c. le Portugal du 19 septembre 2000 [quatrième section], non publiée). En l’espèce, la Cour constate que la procédure litigieuse s’est terminée en vertu de la prescription. Le requérant n’est donc plus affecté par les vices de procédure dont il se plaint devant la Cour. Il s’ensuit que le requérant ne peut plus se prétendre victime des violations alléguées à cet égard et que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée aux termes de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

3. Quant au grief portant sur la durée de la procédure, la Cour note que celle-ci a commencé au plus tard le 15 juin 1990, avec la décision du juge de l’audience préliminaire de renvoyer le requérant en jugement, et s’est terminée le 19 mai 1998, lorsque, au cours de la procédure sur renvoi après la cassation, le requérant reçut notification de la prescription. Elle a donc duré sept ans, onze mois et vingt-sept jours pour quatre degrés de juridiction. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen du grief du requérant concernant la durée de la procédure pénale ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président