CtEDO 24.10.2000 Auto

DURIEZ-COSTES contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
24.10.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
DURIEZ-COSTES contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50638/99 depuse de Dumnezeudonat DURIEZ-COSTES împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care are loc la octombrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, J.-P. Costa, L. Ferrari Bravo, C. Bîrsan, J. Casadevall, B. Zupančič, judecători și grefier de secțiune al dlui O'Boyle, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 29 mai 1999 și înregistrată la 30 august 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul este un resortisant francez, născut în 1943 și rezident în Toulouse (Franța). Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost interpelat de o patrulă de poliție la 13 februarie 1995, la ora 0:30, la volanul mașinii sale și în timp ce ieșea dintr-un debit de băuturi și nu își pusese centura de siguranță, observând că respirația îi mirosea a alcool, gardienii păcii l-au invitat să se supună unui alcool. El a refuzat pe motiv că, în lipsa unei constatări a unei încălcări, numai un ofițer de poliție judiciară avea competența de a ordona o asemenea măsură. Condus la secție, el a fost reținut acolo până la sosirea ofițerului de poliție judiciară permanent la ora 1:30. Acesta a fost apoi supus, la ordinul acestui funcționar, unui test al etilometrului, care a evidențiat un nivel de alcool pur în aerul expirat de la 0,54 mg/l la prima analiză și de la 0,52 mg/l la analiza de control efectuată la ora 1:36, iar apoi a fost audiat de ofițerul de poliție judiciară între orele 2:05 și 3:05, ora la care a fost lăsat liber la instrucțiunea Parchetului. Prin hotărârea din 23 noiembrie 1995, tribunalul corecțional din Blois l-a declarat pe reclamantul vinovat de conduită sub imperiul unui stat alcoolic. Permisul său de conducere a fost suspendat pe o perioadă de două luni ca pedeapsă. La 2 decembrie 1996, Curtea de Apel din Orleans a infirmat parțial hotărârea pronunțată și l-a condamnat pe reclamant la o amendă de 5000 de franci și la două luni de suspendare a permisului de conducere. Mai precis, Curtea de Apel a arătat că termenul scurs între interpelare și alcootest, datorat exclusiv atitudinii reclamantului, nu putea fi considerat ca reprezentând o detenție arbitrară, deoarece ofițerul de poliție judiciară ar fi putut fi în mod legitim indisponibil pentru moment în timpul nopților. Cu toate acestea, având în vedere necesitatea audierii reclamantului și faptul că acesta nu a cooperat de bună voie la anchetă, ofițerul respectiv ar fi trebuit să-l aresteze pentru a-l obliga să rămână la dispoziție. Astfel, Curtea de Apel a considerat că procedura de investigare trebuia anulată, dar numai în ceea ce privește actele efectuate după ora 0:30, adică procesul-verbal al audierii reclamantului. La 4 iunie 1998, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre pe motiv că Curtea de Apel se pronunțase prin motive contradictorii și l-a trimis pe reclamant în fața Curții de Apel de la Poitiers, care a confirmat hotărârea înaintată. Curtea de Apel a subliniat faptul că ofițerii de poliție au constatat că reclamantul a ieșit dintr-un debit de băutură și a avut o respirație mirositoare a alcoolului și că, prin urmare, nu le putea fi reproșat că l-a supus, în calitate de solicitant, unui test de depistare. În plus, Curtea de Apel a susținut că art. 63 din Codul de procedură penală a precizat că arestarea este o posibilitate, lăsată la inițiativa ofițerului de poliție judiciară, pentru nevoile anchetei. În cele din urmă, Comisia concluzionează că reținerea reclamantului în cadrul secției de poliție a fost necesară numai din cauza faptului că a fost necesară. Reclamantul s-a asigurat că, în ceea ce privește procedura, instanțele i-au refuzat măsurile de cercetare și, pe fond, că controlul alcoolemiei era ilegal, că reținerea era arbitrară, că etilometrul nu era fiabil și că nu conducea sub imperiul unei stări alcoolice. La 5 mai 1999, Curtea de Casație a respins acest al doilea recurs pe motiv că motivele se limitau la a relua argumentația că, printr-o motivare lipsită de insuficiență și contradicție, Curtea de Apel a respins în mod corespunzător dreptul intern relevant art. 63 din Codul de procedură penală se citește astfel: Ofițerul de poliție judiciară poate, în cazul necesităților anchetei, să-i țină la dispoziție una sau mai multe dintre persoanele menționate la art. 61 și 62. El informează fără întârziere procurorul general al Republicii. Cu toate acestea, persoanele împotriva cărora nu există niciun indiciu care să sugereze că au comis sau au încercat să comită o infracțiune nu pot fi reținute decât atât timp cât este necesar pentru depunerea acestora. Arestarea persoanelor împotriva cărora există indicii care să presupună că au comis sau au încercat să comită o infracțiune poate fi prelungită cu cel mult 24 de ore, printr-o autorizație scrisă din partea procurorului general al Republicii. Acest magistrat poate condiționa această autorizație de prezentarea prealabilă a persoanei păstrate la vedere. La instrucțiunile procurorului general al Republicii, persoanele împotriva cărora probele colectate sunt de natură să motiveze urmărirea penală sunt fie puse în libertate, fie prezentate în fața acestui magistrat (...) art. 63-1 din același cod precis. Orice persoană aflată în detenție este informată imediat de către un ofițer de poliție judiciară sau, sub controlul acestuia, de către un ofițer de poliție judiciară, cu privire la drepturile menționate la articolele 63-2, 63-3 și 63-4, precum și cu privire la durata detenției prevăzute la art. 63. Menționarea acestui aviz este prezentată în procesul-verbal și marcată de persoana menținută la vedere; în cazul refuzului de a-și lua rămas bun, se menționează acest lucru. Informațiile menționate la primul paragraf trebuie comunicate persoanei păstrate la vedere într-o limbă pe care o înțelege GRIFS Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost deținut și că nu a fost pus în custodie publică, fiind singura procedură aplicabilă pentru reținerea unei persoane, reclamantul consideră că detenția sa a fost arbitrară, deoarece nu respectă cerințele legale. Invocând, de asemenea, art. 6 alineatul (1), reclamantul se plânge de refuzul instanțelor franceze de a dispune măsuri de cercetare care ar fi contrare dreptului său la un proces echitabil prevăzut la articolul respectiv. Invocând aceeași dispoziție, recurentul se plânge, de asemenea, de nerespectarea caracterului contradictoriu al instanței în fața Curții de Casație din cauza lipsei de convocare la ședință și a lipsei de comunicare prealabilă a concluziilor Parchetului. Reclamantul se plânge de detenția care a făcut obiectul detenției. Întrucât nu a fost reținută, singura procedură aplicabilă pentru reținerea unei persoane, reclamantul consideră că detenția sa a fost arbitrară, deoarece nu respectă cerințele legale. Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și în conformitate cu căile legale (...) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi condus în fața autorității judiciare competente, în cazul în care există motive plauzibile de a suspecta că a comis o infracțiune sau că există motive întemeiate de a crede că este necesar să îl împiedicăm să comită o infracțiune sau să fugă după executarea acesteia (...) dacă este vorba despre detenția regulată a unei persoane care ar putea răspândi o boală contagioasă, a unui nebun, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond (...) Curtea ia notă de faptul că reclamantul se plânge că a fost deținut de poliție pentru o perioadă mai mare decât cea necesară pentru depoziția sa și fără a fi fost pus în arest în prealabil, o procedură unică care să garanteze drepturile persoanei arestate. Curtea subliniază că art. 5 alineatul (1) litera (c) permite arestarea sau deținerea unei persoane atunci când există motive plauzibile de a suspecta că a comis o infracțiune sau că există motive întemeiate să se creadă că aceaceasta este necesară pentru a împiedica comiterea unei infracțiuni sau pentru a fugi după executarea acesteia. Curtea amintește că, în cauza Witold Litwa c. Polonia (hotărârea din 4 aprilie 2000, req. n 26629/95), Curtea a statuat că art. 5 alineatul (1) litera (e) se aplică în cazul unei persoane arestate și plasate pentru câteva ore într-un centru de defrișare. Curtea a considerat că, în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (e) se aplică persoanelor care nu sunt alcoolizate În sensul medical al termenului, dar al cărui comportament sub influența alcoolului prezintă un pericol pentru ordinea publică sau pentru ei înșiși, pot fi deținute în propriul interes sau pentru a proteja ordinea publică. Curtea a constatat că utilizarea abuzivă a alcoolului prezintă un pericol pentru societate și că o persoană care se afla într-o stare de ebrietate poate reprezenta un pericol pentru sine și societate, indiferent dacă acesta era alcoolic sau nealcoolic. Curtea a concluzionat că detenția reclamantului nu era justificată în circumstanțele cauzei. Cu toate acestea, Curtea constată că circumstanțele din prezenta cauză diferă de cele din cauza Witold Litwa: reclamantul a fost interpelat de o patrulă de poliție la volanul mașinii la ora 0:30, la ieșirea dintr-un bar, deoarece nu purta centura de siguranță și respirația îi mirosea a acool și, prin urmare, era suspectat de comiterea unei infracțiuni. După ce a refuzat să se supună alcoolismului, a fost dus la secție, unde a trebuit să aștepte, la cererea lui, sosirea unui ofițer de poliție judiciară care era permanent, ceea ce s-a întâmplat la ora 1:30, ora la care a fost de acord să suporte un alcootest, și a fost eliberat la ora 3:05, după ce ofițerul a luat declarația. În hotărârea sa din 4 iunie 1998, Curtea de Apel de la Poitiers a considerat că reținerea reclamantului a fost necesară numai din cauza faptului că acesta a făcut-o și că reținerea a afectat grav libertatea individuală de a veni și de a veni și prezumția de nevinovăție [și] trebuia să fie utilizată numai în mod corect și în mod limitat. În această privință, Curtea amintește, de asemenea, că, din punctul de vedere al articolului 6 alineatul (2) din convenție, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului apreciase că nu era contrară principiului prezumției de nevinovăție obligația unui conducător auto de a se supune unei examinări de sânge atunci când era suspectat de beție (req. 8239/78, Xc. Țările de Jos, Decizia din 4.12.1978). În consecință, Curtea consideră că deținerea reclamantului intră în domeniul de aplicare al art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE examinarea obiecțiunilor reclamantului, din art. 6 alineatul (1) din convenție. Declară cererea IRRECEVABILĂ pentru surplus. Michael O'Boyle Elizabeth Palm Modululer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-11-27
0,97
DURIEZ-COSTES contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 50638/99 par Dieudonné DURIEZ-COSTES contre la France La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 26 novembre 2002 en une chambre composée d
CtEDO 2003-10-07
0,96
AFFAIRE DURIEZ-COSTES c. FRANCE
3. Le requérant alléguait en particulier que la procédure le concernant devant la Cour de cassation n’avait pas été équitable. 4. La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci
CtEDO 2005-11-03
0,93
TABET c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 12922/03 présentée par Abderrhamane TABET contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 3 novembre 2005 en une chambre com
CtEDO 2000-03-14
0,93
A.M. contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 36777/97 présentée par A. M. contre France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 14 mars 2000 en une chambre composée de Sir Nicolas Bratza,
CtEDO 2001-11-27
0,93
COSTE contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50528/99 présentée par Thierry COSTE contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 27 novembre 2001 en une chambre composée de MM. A.
Sursă